Timpul nu mai are răbdare cu noi

Timpul nu mai are răbdare cu noi

by -
8 1176

Verile mergeam la ţară, cum se spune, la bunici. Locuiam într-o căsuţă de lemn şi pământ, într-o mare lipsă de tot ceea ce se cheamă civilizaţie.
Seara o petreceam la lumina lămpii cu gaz şi ascultam poveşti.
Cât de bogată şi luminoasă ne apărea lumea, plină de taine şi de frumuseţi! Atunci trăiam parcă într-un alt fel de timp, participam la o altfel de istorie, aceea deschisă către veşnicie.

Timpul trece mai repede, mult mai repede ca înainte. Aţi observat lucrul acesta? Nu mai ai timp să citeşti o carte, să te gândeşti la ale tale, să te întâlneşti cu prietenii apropiaţi, nu-ţi mai rămâne timp nici măcar cât să-l petreci cu copiii şi cu însoţitorul de drum, pe drumul acestei vieţi.
Savanţii au început chiar să măsoare scurtarea timpului. Şi nu este uşor să măsori ceea ce este măsură a tot ce există. Căci nu e stare şi nici mişcare care să nu aibă timpul ca dureros sentiment al trecerii. Şi au ajuns ei la concluzia, nu ştim prin ce socoteli, că astăzi 24 de ore trec la fel de repede pe cât înainte treceau numai 16 ore. Adică deja am pierdut o treime din timpul vieţii noastre, sau jumătate din timpul mediu în care suntem activi. Dar şi părinţii din pustia Sfântului Munte, pustnici ai zilelor noastre, spun acelaşi lucru: timpul trece astăzi cu mult mai repede decât în trecut. Iar lor nu le poate fi adusă acuza de subiectivitate psihologică dată de transformările sociale…
Viteza tuturor proceselor a crescut şi totuşi timpul s-a scurtat. Invers decât trebuia să fie! Deci ideologii progresului s-au dovedit mari mincinoşi. Nu ne promiteau ei în secolul trecut că progresul ştiinţific şi tehnologic va face ca maşinile să înlocuiască munca omului şi astfel timpul va prisosi?! Da, maşina de spălat uşurează munca femeii, dar aceasta este mult mai stresată de lipsa timpului decât atunci când spăla rufele la râu…
Înainte vreme, oamenii se mişcau încet, cu rânduială, în tot ceea ce împlineau de-a lungul unei zile, în toate zilele vieţii lor. Începeau ziua cu rugăciunea de dimineaţă şi o sfârşeau cu cea de seară; la masă spuneau Tatăl nostru şi nu se apucau de ceva până nu-şi făceau semnul Sfintei Cruci. Adică omul găsea răgaz în toată vremea şi locul să-I zică o vorbă lui Dumnezeu şi, ca răspuns, să primească în suflet încredinţarea că nu este singur. Viaţa lui, deşi era grea, cu urcuşuri şi coborâşuri, cum îndeobşte trebuie să fie viaţa fiecăruia pentru a învăţa ceva din ea, îi aducea un sentiment de împlinire. Era o existenţă trăită plenar.

La celălalt să te duci cu paşi de porumbel. Aşadar, să te apropii de el în mod delicat şi cu blândeţe, pentru că semenul tău are şi el fricile şi supărările sale. Are şi aşa destulă greutate pe suflet, ca să-i mai adaugi şi tu.
Sfântul Iustin Popovici

Însă acum totul este făcut pe fugă, astfel încât ne simţim aproape tot timpul văduviţi de bucuria clipei, nedesăvârşiţi în ceea ce facem şi trăim. Şi atunci când îţi faci rugăciunea de dimineaţă – pentru cei care au această râvnă – mintea nu este acolo. O ia înainte, căutând la grijile zilei sau ale vieţii cotidiene în general. Iar când te apuci de treabă, nu-ţi mai stă mintea să-ţi faci semnul Crucii, că deja te şi gândeşti la altceva, şi până la urmă nici nu se potriveşte cu peisajul. De parcă Dumnezeu ar trebui să Se dea după lume, să Se asemene cu ea, iar nu invers…
Şi uite aşa rămâne omul singur. Nu numai pentru că nu-L mai are pe Dumnezeu împreună cu el, dar nici pe ceilalţi semeni – prieteni, fraţi, copii, soţ sau soţie – nu-i mai simte aproape. Asta fiindcă fiecare are ritmul lui atunci când aleargă – altminteri, grăbindu-te, cauţi tot timpul înainte, la ce va urma, cu nădejdea că va veni vremea să te linişteşti. Dar viaţa trece repede şi boala vine. Vine şi moartea, mai repede decât te aştepţi, înainte de atât de doritul răgaz de liniştire şi aşezare între ai tăi, întru ale tale.
Dar putem înţelege şi altfel această însingurare: graba, ritmul nebun şi gălăgia funciară a lumii în care trăim nu ne mai îngăduie să ascultăm paşii timizi ai celuilalt pe cărările sufletului nostru. Alergătura ne exilează cumva în afara graniţelor propriului suflet. Căci sufletul, la fel ca şi copilul sau dragostea, are nevoie să-i acorzi timp. Are ritmul său, acela al comunicării adânci şi liniştite cu Dumnezeu şi cu celelalte suflete. Acest lucru îl înţelege mai cu seamă femeia, pentru că-l simte cu o mai mare acuitate.
Şi pentru că ritmul zilei şi al anilor societăţii în care trăim ne înstrăinează pe termen lung de viaţa propriului suflet, ajungem să ne obişnuim cu această stare şi ne simţim tot mai mult ca şi cum nu am avea suflet. De aceea şi prind teoriile evoluţioniste. Cu alte cuvinte, uităm de unde am plecat, uităm limba natală a dragostei inocente, a unui suflet care poate adăposti atâtea frumuseţi şi taine. Şi astfel, ne pierdem printre necuraţii străini, adică între aceia care s-au despărţit din mândrie de Dumnezeu şi cele ale Sale, ucigaşi de oameni fiind dintru început. Şi cât de mult se aseamănă astăzi acest fel de înstrăinare cu aceea trăită de săracii români, care mor neştiuţi de nimeni, printre străini, la care robesc aşa cum poporul evreu, pentru o bucată de carne, robea la egipteni. Că aşa a lăsat Dumnezeu, doar-doar o înţelege omul, văzând în cele trupeşti, simbolic, pe cele care se petrec în ordinea duhului.

Nu-i nimic mai scump, de la Dumnezeu, dragii mei, ca timpul.
Arhim. Arsenie Papacioc

Arhitecţii peisajului cotidian al societăţii moderne, biotehnologii unei umanităţi supuse maşinii, au crezut că omul, precum o piesă, poate fi prelucrat într-atât încât să fie adus la stadiu de robot. Un calculator programabil, care să răspundă eficient comenzilor sistemului. Şi au urmat acestui proiect, aducându-l pe individul occidental foarte aproape de acest deziderat. Dar, totuşi, firea omului nu au putut-o schimba cu totul. Înstrăinaţi de propriul suflet într-o lume a maşinii şi informaţiei, oamenii suferă fără să-şi dea seama de ce. Cei mai mulţi nici măcar nu ştiu că au suflet. Cum ar putea atunci să identifice şi să înţeleagă suferinţa acestuia? E ca bolnavul pe care-l doare ceva, simte o mare slăbiciune, are ameţeli şi o stare de confuzie, dar nu ştie să-i spună doctorului de unde îi vine suferinţa.
Suferinţa resimţită de cea mai mare parte a oamenilor, care pe mulţi îi face să se arunce în vârtejul a tot felul de păcate, este intim legată de acea scurgere bolnavă a timpului ce nu mai are răbdare cu noi, tocmai pentru că nu mai măsoară petrecerea unei vieţi împreună cu Dumnezeu, izvorul timpului şi al vieţii, sau petrecerea împreună cu cei iubiţi, căci şi dragostea, şi frumuseţea, şi binele, tot de la Dumnezeu sunt primite. Este un timp dureros, ce ne dă măsura înstrăinării, a oboselii unei alergări după nimic. Şi cu cât alergăm mai mult, cu atât ne simţim mai singuri. Aici începe cercul vicios. Căci cu cât ne simţim mai singuri, cu atât ne este mai greu să suportăm trecerea dureroasă a timpului ce nu-şi mai găseşte rostul şi bucuria. Astfel că o luăm la fugă cu o grabă tot mai mare; ne ascundem în muncă, în obligaţii şi griji de tot felul, iar în puţinele răgazuri când rămânem singuri cu noi înşine ne este şi mai greu, şi o luăm de la capăt. Tocmai de aceea a fost inventat televizorul, ca să „vindece” această singurătate funciară resimţită de lumea de astăzi, care L-a neglijat până la uitare şi totală neştiinţă pe Dumnezeu. Televizorul, ziarele, internetul, senzaţionalul, eroticul şi violenţa, sentimente puternice, emoţii copleşitoare – toate sunt făcute pentru a ne „ajuta” să uităm că viaţa noastră a devenit extrem de scurtă şi de chinuitoare. Trăim ca şi cum nici nu am mai trăi propria viaţă.

Vă rog să vă opriţi o clipă din cursa aceasta a nimicului. Trebuie să ne regăsim timpul pierdut, să-l recâştigăm. Cum? Mergând cât mai des la Dumnezeiasca  Liturghie. Timpul vieţii sufletului nostru se adapă, ca orice fiinţă pe lumea aceasta, din darul lui Dumnezeu – în acest caz, din timpul Împărăţiei. Încercaţi şi o să vedeţi cum vi se schimbă viaţa.
Vă rog să câştigaţi timp făcând răbdare la scaunul de spovedanie. Căci păcatul e principalul vinovat de scurtarea timpului vieţii noastre. Nu ne îngăduie Dumnezeu mai mult timp, ca să nu adâncim şi mai mult păcatele în care ne complăcem.
Câştigaţi timp oprindu-vă de cât mai multe ori în timpul unei zile pentru a spune un Doamne miluieşte!

Câştigaţi şi mai mult dând televizorul afară, fără ruşinea de „ce-o să spună vecinii, prietenii şi familia!?”. Televizorul e cel mai mare cronofag din istoria lumii. Mănâncă zilnic în medie în jur de 3,7 ore din timpul tuturor. La bătrâni şi copii mai mult, la adolescenţi mai puţin. Vi se pare un lucru imposibil? Nu e oare mai uşor să renunţi la televizor decât să suferi pierderea timpului atât de scump al vieţii noastre, a clipei care trece şi nu se mai întoarce, a timpului în care încă mai eşti sănătos, încă mai eşti viu!? Aţi cunoscut pe cineva fericit că se uită la televizor? Sau am uitat şi chiar nu vrem să ştim ce înseamnă fericirea? Atunci ne merităm soarta…
Trebuie să recâştigăm timpul redevenind sensibili la necazurile şi durerile celorlalţi prieteni, rude, vecini sau oameni de pe stradă, dar mai ales sensibili la glasul propriei inimi atât de întristată, îndoliată, ca şi cum am fi murit printre străini, îngropaţi în grijile şi plăcerile blestemate ale unei existenţe lipsite de Dumnezeu.
Vă rog să nu treceţi cu vederea cuvintele acestea, căci nu ştim cât ne va mai răbda Domnul.

Gheorghe Fecioru

Articol aparut in nr. 19 al revistei “Familia Ortodoxa

(Visited 379 times, 1 visits today)

8 COMMENTS

  1. Frumos articol!

    Foarte adevarat: timpul curge/se scurge cu viteza ametitoare!

    Stiti cand am senzatia ca STA PE LOC si n-o mai i-a ca nebunul?! Cand sed, de ma rog…atunci, parca nu mai da zor nevoie mare cu mine, cu tine, cu ceilalti!

    Explicatia este data si de autorul articolului dar si de apropierea de SFARSIT – ganditi-va la un ghem (lumea si veacurile) da?! Ei! Pe masura ce ne apropiem de SFARSIT, ghemul din ce in ce mai mititel si mai sprintar, se dezlantuie, desfasurandu-se mai repede si mai usor de pe MOSOR!

  2. Timpul,
    Spune randunica,copilului:se face frig,eu voi pleca.
    Cand se va intoarce zefirul,prietene,ma voi intoarce si eu.

    Spune frunza,copacului:se face frig si eu voi pleca.
    Cand vor veni randunelele,ma voi intoarce si eu.

    Spune timpul, oamenilor:ma grabesc,si eu voi pleca.
    Pasarile,florile se vor intoarce,eu…NICIODATA!

    Doamne,fa sa cunosc cat de mici sunt bunatatile pamantesti si cat de mari sunt cele ceresti,cat de scurt este timpul acestei vieti si cat de nemarginita este vesnicia!

  3. Timpul poate fi prieten omului cind acesta a ajuns in clipa cind si-a realizat un deziderat si dusman cind este presat de timp si nu-si mai poate infaptui dezideratul propus!

  4. Toate razboaiele care au existat pe pamant ,au fost din cauza dorintei mari a omului pt o viata comoda materiala dar fara Dumnezeu.
    Toate inventiile omenirii au avut ca scop comoditatea ,netinand seama ca de fapt aceata comoditate CONDITIONEAZA omul pt a-l inpiedica sa comunice cu Dumnezeu.
    Stiu ca fff multi m-ar intreba daca eu folosesc masina de spalat,tv-ul,computerul s.a.m.d,care in ziua de azi ,au cam devenit din pacate indispensabile.Am avut o perioada din viata mea cand NU AM VRUT sa am in casa TV,ci doar strictul necesar.Nici macar ziare nu mai cumparam.
    Din pacate fff multe persoane care m-au cunoscut in acea perioada ma intrebau „pe ce lume traiesc”.
    Credeti-ma ca in acea perioada vedeam lumea cum isi pierde existenta cu nimicuri ,parca mai mult imatura,parca dirijata de cineva nevazut,acea lume in care noi toti ne cam imbatam cu nimicuri.
    Tot in acea perioada l-am cunoscut pe parintele Fageteanu.
    Tot in acea perioada am reusit sa ma las si de fumat,dar dintr-o data ,ci nu treptat.
    Viata la tara si mai ales printre duhovnici…ar fi o binecuvantare pt cei de buna credinta.
    Da ! sunt multe lucruri care folosesc oamenilor dar in scopuri pur necesare,atata timp cat sunt folosite cu masura.
    Din pacate omul este predispus pacatului si tocmai de aceea inventiile si tehnologia au fost redirectionate in scopuri militare,iar acum si pt conditionarea omului de catre om,pt ca raul vrea ca noi intre noi sa ne distrugem.
    P.s.
    Si-acum ca sa zimbim putin,
    Pai in cazul de fata ,daca nu as fi folosit computerul,cum mai comunicam eu cu Foaia Nationala?
    Cum mai aflam eu de acest articol?
    Doamne Ajuta!

  5. Cineva spunea că, la început, ceasurile indicau doar ora; nu aveau minutare, necum secundare…”In illo tempore!”…O, tempora!

  6. Comunicarea dintre oameni a devenit superficiala ,din lipsa de comunicare cu Dumnezeu.
    Tocmai de aceea lumea a devenit parca fara sentiment si dragoste si mecanica prin actiunile ei vis-a-vis de semeni.
    Raul care se arata din ce in ce mai mult pe zi ce trece si cu mare repeziciune, NU AR PUTEA FACE NIMIC daca TOTI incepand cu aceasta clipa am incerca sa mai adaugam ceva DUMNEZEIESC in noi,incepand sa eliminam toate acele lucruri care ne impiedica sa comunicam cu Dumnezeu.
    Mersul si parteciparea VIE la Sf, Liturghie mai poate intoarce MILA SI DRAGOSTEA LUI HRISTOS asupra noastra .
    Mersul pe la calugarii batrani de pe la sate .Cine cauta gaseste.
    Avem mare nevoie unii de altii si toti de DUMNEZEU.
    Comportamentul si dragostea noastra pt aproapele,trebuie sa se reflecte prin actiunile noastre.
    In felul acesta dam exemplu si celor necunoscuti din jurul nostru, de pe strada,de peste tot,iar la sfarsitul zilei,cine stie cate persoane s-au mai convertit poate datorita comportamentului nostru.
    Parintele Arsenie Papacioc spunea ca trebuie sa avem in sufletele noatre o permanenta bucurie ,legatura cu Dumnezeu sa ne tina sufletele vii .
    Doamne Ajuta tuturor !!!Hristos sa ne umple sufletele noastre ale tuturor cu dragostea lui ,pt ca fiecare dintre noi sa ne-ntoarcem la El si sa fim VII.
    Hristos a inviat!!!

  7. HRISTOS A INVIAT!

    Frumos cuvant. Liturghia este singura atemporala si singura care ofera Vesnicia (prin Jertfa Sfintitoare), Prezentul continuu al Lui Dumnezeu; pentru ca timpul Lui Dumnezeu este PREZENTUL: ASTAZI. acest articol nu poate lasa insesibila nici’o constiinta. Dumnezeu sa ne dea timp pentru pocainta cea adevarata, cea pe care au avut-o sfintii. Bucurie tuturor si Lumina Invierii sa ne umple CONTINUU sufletele pentru a ajunge sa traim vesnic PREZENTUL!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.