Romania este tara mea!

Romania este tara mea!

by -
0 2672

Am urmărit cu tristeţe o emisiune în care se dezbătea întrebarea dacă merită să mai trăieşti în această ţară! Fără îndoială nemulţumirile noastre sunt profunde. Ce am visat că va fi cu douăzeci de ani în urmă, când eram iritaţi de „previziunile” lui Silviu Brucan ( ⃰ care a prezis ca vor trece  doua decenii pana Romania va fi cu adevarat democratica, prezicerea agentului sovietic Brucan adeverindu-se ), despre care constatăm astăzi… că erau prea optimiste! Dar întreaga problemă consider că este pusă greşit. La 9 mai 1877 ne-am proclamat neatârnarea ţării, pe care am consfi nţit-o prin sângele vărsat în Războiul de Independenţă şi pe care concertul marilor puteri a sfârşit prin a o recunoaşte. Este adevărat că am avut perioade în care independenţa noastră a fost grav afectată, dar decembrie 1989 trebuia să însemne, înainte de toate, redobândirea deplinei noastre neatârnări. Este adevărat că trăim alte vremuri, că solidaritatea omenirii impune sacrificii, renunţări, cesiuni din partea tuturor ţărilor care au pornit pe un drum deosebit al asocierii şi conlucrării. Dar aceasta nu însemană cesiuni de la ideea sacră de egalitate şi de la demnitatea naţională şi nici, fără îndoială, sacrificarea interesului naţional. Lumea se reaşează, suntem al 27-lea stat al Uniunii Europene, dar trebuie să ţinem seama de faptul că drumul către o societate a viitorului, a egalităţii, echilibrului şi dreptăţii mai este lung şi că, până atunci, nu avem dreptul să nu ţinem seama de interesele noastre. Fac acest lucru mari şi puternice şi bogate state, cu atât mai mult se impune ca cei mici şi marginalizaţi să se străduie pentru a dobândi o situaţie mai bună pe toate planurile. Avem şi exemplul Poloniei, atât de grav lovită în aceste zile, cu câtă autoritate şi demnitate îşi apără poziţiile şi drepturile.

Ţara trebuie să fie puternică şi demnă şi locuitorii ei să nu uite că sunt cetăţeni români şi sunt datori, ca şi înaintaşii lor, s-o slujească. Nu ne este îngăduit fiecăruia să continuăm să stăm nepăsători faţă de soarta ţării noastre, interesându-ne numai propria persoană şi buna ei stare. Este adevărat că suntem nemulţumiţi de cei care ne-au cârmuit şi ne cârmuiesc, dar să nu uităm că această clasă politică din păcate ne reflectă, noi am produs-o şi o producem prin votul nostru şi poate prin nepăsarea noastră. Este uşor „să-ţi iei jucăriile şi să pleci”, dar nu aceasta este soluţia şi nu astfel s-au comportat generaţiile anterioare. Şi mai trebuie neîncetat să ne punem întrebarea ce facem fiecare pentru binele şi mersul înainte al României, cu cât contribuim la sfârşitul nesfârşitei tranziţii. Nu plecarea este soluţia, ci să reuşim să punem capăt politicianismului, prin care prea mulţi îşi fac „starea” pe spinarea ţării şi a cetăţenilor ei şi să se ajungă la sfârşitul jefuirii ţării prin concesiuni şi afaceri lipsite de onestitate şi care n-au în spate interesul naţional, ci banii acumulaţi necinstit de puţini de la cei mulţi. Să clădim o ţară prosperă cu muncă şi dăruire, să fim patrioţi şi să pretindem şi să impunem celor care şi-au ales profesiunea de „politician” să respecte şi să slujească România şi pe noi toţi.

⃰Incheiem acest editorial sugestiv cu cateva strofe din poezia “Decebal catre popor” a lui George Cosbuc si cu indemnul ca toti sa reascultam piesa “Nu uita ca esti roman” a lui Nicolae Furdui Iancu, de fiecare data cand simtim ca Romania ne joaca feste  si sa ne intrebam daca cu adevarat Romania ne dezamageste pe noi, sau  daca nu cumva noi, ca indivizi, ca si colectivitate, ca generatie, dezamagim Romania,. Lectura si auditie placuta!

Viata asta-i bun pierdut
Când n-o trăiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug în gitul tau:
E rău destul ca ne-am născut,
Mai vrem si-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoboritori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos ingirbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori cine-nlantuit.

Si-acum, barbati, un fier si-un scut!
E rău destul ca ne-am născut:
Dar cui i-e frica de razboi
E liber de-a pleca-napoi,
Iar cine-i vinzator vindut
Să iasa dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurind le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-n zei! Dar va ginditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii lângă noi!

⃰parte introdusa de Foaie Nationala

autor : acad. Dan Berindei

sursa : Clipa- Magazinul actualitatii culturale romanesti

(Visited 699 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.