Ritualul de acces

Jurnalul televizat nu mai presupune demult informare, ci distracţie, se observă de cel puţin douăzeci şi mai bine de anişori. El nici nu mai ierarhizează evenimentele, le amestecă otova, adună imagini cât mai deşucheate şi cât mai decoltate ca să ofere pe drumul de acces către noi impresia de autentic. Toate reclamele doresc să faci faţă, să te îndopi cu distracţie. Te iau la pertu şi te invită să-ţi augmentezi adrenalina, că altceva nici că ai avea mai bun de făcut! Te conjură să cumperi nu ştiu ce la numai nu ştiu cât şi zece parale. Păi, dacă e chilipir, e bine să coste chestia aia doar câteva firfirici sau să fie gratis, ce tot îndrugă ăi din comerciu? Prin anii două mii eram umpluţi acustic de artificii, ca şi acum, de parcă am avea ceva de sărbătorit, nu suntem în colaps, nu am dat de fundul sacului după ce am consumat tot şi ne-am vândut pe doi lei! Sărbătorim opulenţa de neamuri proaste, căminul-baracă de cinci stele şi dezastrele amoroase ale unor muşte beţive, ca Monica-Pomponica, alde Columbel, Pipo sau Pepe, manechinul de paie cu cearcăne intitulat Dianca Brăguşanu, precum şi alţi prăbuşiţi în furtuna mediatică. Oricâte vuittoane şi zdrenţe firmate şi-ar înnoda pe ele, alde astea încolonate în cap cu Leana Urdea, tot nişte ţoape ajunse vor fi! Aproposito, cică ar intra în funcţiune un soi de clonă a legii 18 de pe timpuri, nu justifici cheltuielile, ţi se ardică ghiozdanele la percepţie. Tot Ooropa cred că ne-a împovărat cu o astfel de măsură, extrem de necesară acum douăzeci de ani, că nu cred că i se va întâmpla vreunui miliardar de carton vreo schimbare sau vreo jumulire de pene sau de beteală!

Jurnalul televizat, prezentat de aceiaşi tociţi băieţi de prăvălie, este umplut cu tot felul de ştiri clocite şi aranjate politic. Toţi vor să fie Fox news channel, piţifelnici conservatori, lucru mare! Conservatori de alpaca, foste scorburi şi muşuroaie pe la utece şi uascr sau pe la alte noi şcoli de securitate, amestec sonor rânced şi frământat politic. Chiar şi ştirile externe sunt spuse cu parti-pris, încovoiate după noul Imperiu americănicesc. La politica internaţională s-au înjugat nişte necuvântătoare care nici măcar să împungă nu sunt în stare. Am crezut că respectivul Cioroianu – care se dă componist de texte prefaţate cu muşiţa lui Bleşu – este întunericul absolut, uite că se poate şi mai negru la bibilică!

Nu înţeleg apoi cui folosesc emisiuni de bătut apa în piuă de tipul „judecă tu” sau „arena leilor” sau „ora de ştiri” sau „agentul vip” sau „garantat 100 %” sau „cireaşa de pe tort” sau „acces direct” sau „Clejanii” sau „Miss fata de la ţară” sau „dincolo de aparenţe” şi câte şi mai câte? Ce scop au ele în viaţa de celuloid? Ce se dezbate acolo? Ce cataplasme de taină se pun pe fruntea telespectatorului? Ce lucruri interesante sau măcar distractive se mestecă? La ce bun idioţenia aia cu „oamenii Deltei”? Ce caută biet seminaristul ăla de Tabără, cu suficienţa lui lătăreaţă, de gâscă automulţumită, la pupitru? Televizia noastră de pe mai toate canalele şi canalizările dă în clocot, prezantează emisiuni de lenjerie intimă şi desface toate galantarele băşcăliei mahmure şi de joasă speţă. Invitaţi care se autointitulează vedete (oare de ce, ce bravuri şi mari vitejii mediatice au înfăptuit astea de se împopoţonează cu aşa titlu?) apar pe kroll, pe burtieră şi dau verdicte, note, contranote, comentează. În ce calitate? De fapt, nu ştiu dacă aţi băgat de seamă, dar toate reportăjelele sunt însoţite în subsolul imaginii de câte un titlu cât mai caraghios cu putinţă, cică ar avea humor! Libe şi Canard înlănţuite în haznaua hazului! Şi asta e o modă furată, ca mai toate, ca absolut toate formatele de emisiuni, nimic de-al nostru, nimic ca să intereseze un segment fix şi bine ţintit de spectatori. Înainte vreme mai dădeai peste un „reflector”, peste „colecţii, colecţionari, pasiuni”, peste ceva scheciuri interpretate de actori profesionişti, nu amatori sau amatorizaţi ca ăştia de acum, peste concursuri instructive şi peste spectacole de teatru, de varietăţi sau peste filme liniştite, nu internaţionale de categoria B! Fireşte, televiziunea evoluează, nu mai rămâne la stadiul de transmiţător de spectacole în direct, dar e nevoie şi de aşa ceva.

Televizia noastră este un soi de întreţinere a unei societăţi artificiale, nenaturale şi neconfirmate nici cultural, nici politic. Totul se rezumă la o recunoaştere ceremonială a personajelor împinse aleatoriu în faţa telespectatorului, totul este o acoperire a adevăratelor şi arzătoarelor cestiuni prin nişte parade rituale de justificare a notorietăţii. Aceleaşi şi aceleaşi personaje, aduse acolo pe criterii absconse (cineva spunea că unii chiar îşi plătesc apariţiile, altora li se plătesc, nu avem probe dar credem că aşa este!), au acces la contactul cu publicul şi prezintă cazuri marginale. Pe cine interesează un interviu cu profesorul de tumbe de la fostul liceu de ştabi 24, devenit 32 şi mai apoi Jean Monnet, europeanul? În loc să faci o emisiune pornind de la învăţământul de azi, arunci totul în derizoriu. Apoi, ce mare semnificaţie are ieşirea la plimbare a criminalului Huideo? Şi acolo, în acel caz sinistru, nu este deloc ucidere în culpă, ci omor cu premeditare, un imbecil oarecare, venit de la coada vacii după cum am auzit, intră cu gipanul conştient, cu viteză şi pe contrasens fiindcă se crede cineva! Şi ca el atâţia alţi netoţi! Acesta este marele pericol în care cad amărâţii ăştia, se cred voci calificate, controlori de informaţie şi de divertisment, precum şi marcheri interpretativi ai societăţii! Din nefericire, ei nu sunt nimic altceva decât exemple pentru degradarea relaţiilor umane şi a vieţii noastre cotidiene!

autor: Nicolae Iliescu

sursa: Revista Clipa – Magazinul actualitatii culturale romanesti