Regele nu ar fi făcut-o

Regele nu ar fi făcut-o

by -
0 1728

Regele nu i-ar fi chemat pe mineri la Bucureşti pentru a curăţa Piaţa Universităţii, iar la final nu le-ar fi mulţumit pentru treaba pe care au făcut-o.

 Regele nu i-ar fi încurajat pe oamenii muncii de la oraşe şi sate să iasă în stradă şi să strige „Nu ne vindem ţara!”, pentru ca apoi să o dea pe nimic.

Regele nu s-ar fi plâns că l-a învins Sistemul.

Regele nu ar fi pălmuit copii, nu ar fi înjurat jurnalişti, nu i-ar fi învrăjbit pe „graşii” din sistemul bugetar împotriva „slabilor” din sistemul privat şi nu ar fi călcat totul în picioare pentru a se menţine la putere.

Regele nu ar fi îndatorat Ţara şi nu ar fi spus una la Bruxelles şi alta ar fi fumat la Bucureşti.

Regele nu ar fi stat cu căciula în mână în faţa cancelariilor occidentale până l-ar fi chemat cineva înăuntru pentru a-i da un pahar cu apă şi pentru a-l bate pe umăr.

Regele nu ar fi telefonat la televiziuni pentru a intra în direct ca să-şi bălăcărească adversarii şi nu s-ar fi fotografiat pe malul mării, în tricou, alături de o doamnă, pentru a face reclamă nu ştiu cărui partid.

Regele nu şi-ar fi aruncat nervos haina pe capota maşinii pentru că garda de corp nu s-a grăbit să-i deschidă portiera şi nu ar fi coborât în stradă pentru a participa la mitinguri ilegale.

Regele nu s-ar fi făcut că plouă ori că ninge atunci când partidele s-ar fi păruit între ele, când statul paralel s-ar fi îmbrâncit cu statul perpendicular sau când instituţiile Statului s-ar fi sfâşiat între ele ca hienele.

Regele nu ar fi stat cu capul plecat în faţa ambasadorilor Marilor Puteri la Bucureşti.

Regele nu ar fi lucrat de luni de la ora 12.00 şi până vineri la ora 12.00.

Regele nu ar fi făcut nimic din toate astea dintr-un motiv cât se poate de simplu: Regele nu e Preşedinte. (autor: Sorin Avram, sursa: Cotidianul)

(Visited 180 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.