Rascoala lui Horia si inabusirea ei

Rascoala lui Horia si inabusirea ei

by -
1 781

92px-horea-closca-crisan Rascoala lui Horia s-a pornit in urma unei conspiratiuni si capii conspiratiei erau cei trei capitani: Horia, Closca si Crisan(foto). Asupra faptului cum s-au legat ei intre ei acesti trei capitani si ce fel de intelegere s-a stabilit intre dansii, istoria tace, precum tac si interogatoriile ce li s-au luat cu ocazia judecarii lor. Ceea ce se stie precis este ca toti taranii, cari s-au inscris sub steagul lor, au depus juramant de credinta si ca revolutia urmarea doua scopuri: unul politic si altul social. Politic,capitanii taranilor voiau sa intinda revolutia peste toata Transilvania, sa suprime pe toti nobilii si ungurii,si sa scoata poporul de sub persecutia catolicilor,primind religia romaneasca ortodoxa. Cu aceasta ei voiau sa puna capat domniei unguresti din Ardeal si tara sa ajunga sub puterea preponderenta a elementului romanesc, sub sceptrul Casei de Habsburg.
In ce priveste caracterul social al revolutiei, el rezulta din urmatoarele cereri ale taranilor: 1. Poporul roman sa fie liber de iobagie. 2. Nobilime sa nu mai fie, iar nobilii sa plateasca dari intocmai ca si poporul taran. 3. Romanii sa capete arme si sa fie militari, deci inarmare nationala. 4. Pamantul nobililor sa se imparta la tarani.
Ideile revolutiunei erau deci traditionale, pe baza dreptului istoric, adica a vechimei Romanilor in Transilvania.


Cum a isbucnit revolutia? Ea a fost precipitata intaiu de teama lui Horia ca conspiratiunea sa nu fie tradata si al douilea de nelinistea acestuia, care se stia urmarit spre a fi arestat inca din anul 1782. Taranii din judetele Zarand si Hunedoara voiau sa inceapa revolutia in ziua de Boboteaza a anului 1785, iar taranii din comitatul Albei in luna lui Maiu acelasi an.
Joi, 28 Octombre 1784, fiind zi de targ la Brad (comitatul Zarandului), isi face aparitia aici capitanul Crisan, ca trimis din partea lui Horia, si ascuns sub podul de peste Cris chiama la dansul pe mai multi tarani din diferite sate, carora le spune ca Horia a fost la Viena la imparatul, dela care a adus ordin ca taranii romani sa capete arme si sa nu mai faca nici un serviciu nobililor. Spre incredintare, Crisan arata taranilor crucea de aur a lui Horia si-i invita ca pe Dumineca viitoare, 31 Octombre, sa vina din fiecare sat cate 3 sau 4 tarani la biserica din Mesteacan ca sa asculte porunca imparateasca.
In ziua de 31 Octombre se adunase in secret la biserica din Mesteacan vreo 600 tarani din districtul Zarandului, al Hunedoarei si din muntii Abrudului. La adunarea aceasta, Crisan infatisa taranilor crucea de aur si o scrisoare, apoi le facu cunoscut ca Horia fiind bolnav, nu poate asista la adunare, dar ca l-a insarcinat pe dansul sa vina si sa le spuna ca, din ordinul imparatului Iosif II, sa se duca cu totii la Alba Iulia ca sa primeasca arme si sa fie graniceri, imparatul lasand la libera voie a fiecaruia sau de a fi militar, deci scapat de iobagie, sau de a face si de aci inainte serviciu de iobagi pe seama nobililor.
In ziua de 1 Novembre taranii intruniti la Mesteacan ajung, in drumul lor spre Alba Iulia ca sa primeasca arme, in satul Curechiu, insa in numar cu mult mai considerabil. Multimea poporului crescuse enorm. In aceiasi zi, noaptea tarziu, sosira la Curechiu subprefectii Mihai Gal din Baia de Cris si Wolfgang Nalaczi din Brad, insotiti de o garda de 4 soldati, ca sa prinda pe capeteniile taranilor, in special pe Crisan. Dar multimea de tarani, afland de veste, dau alarma prin chiote, trag clopotele dela biserica si se arunca din toate partile si cu ceeace apucara in maini asupra celor doui subprefecti, pe cari ii ucisera pe loc. Gornicul Petru Kara din Cristior, spionul nobililor, fu prins si executat imediat din ordinul lui Crisan, iar cei 4 soldati fura desarmati, batuti si apoi pusi in libertate.
Revolutia era acum proclamata.
Primul atac al taranilor rasculati fu dat asupra nobilimei din Cristior, in ziua de Marti dimineata, 2 Novembre, cand cu o furie vehementa taranii dau navala asupra curtilor nobililor si executa 17 persoane din nobilimea de aici, printe cari 12 membri ai vechei familii KristyoriI, de origine romana, dar cu timpul catolicizati si maghiarizati. Putini nobili scapara cu fuga prin paduri, iar ceilalti, barbati, femei si copii fura facuti prisonieri si apoi cu totii botezati in religia romana ortodoxa de catre preotul Const. Turciu, zis si Popa Costan.
Din Cristior trupa taranilor rasculati se imparti in doua: o parte apuca drumul spre Mihaleni, iar capitanul Crisan cu oamenii sai ataca in aceiasi zi dupa amiazi nobilimea din oraselul Brad. Cei mai multi dintre nobili aici refugiandu-se in turnul bisericei reformate, sunt dati jos de multimea infuriata, care executa pe loc pe mai multi dintr-insii, iar pe altii ii gratiaza dupa ce primesc sa se boteze in religia romaneasca. Aici au cazut victime ale furiei populare si mai multi negustori evrei, dintre cari unii au fost si ei botezati.
Acum taranii incepura a se ridica in masa in toate partile Zarandului. Cete noui de tarani sosiau pe fiecare ora in trupa lui Crisan.
Din Brad multimea taranilor se diviza iar in mai multe parti, apucand fiecare trupa cate o directie diferita prin toate colturile Zarandului. In ziua de 5 Noembrie capitanul Crisan ataca curtile nobilimei din comuna Ribita, unde, dupa o lupta inversunata, in care sunt ucisi 7 oameni din trupa lui Crisan, Romanii ucid si executa 42 persoane, nobili si particulari.
Trupa taranilor, care plecase Marti la amiazi, 2 Noembre, din Cristior, ajung in aceeasi zi in comuna Mihaleni. Singurul nobil de aici Ladislau Csiszar, auzind ca taranii rasculati vin asupra sa, incearca sa fuga repede cu familia prin paduri, dar abia face cativa pasi de acasa si este prins cu toata familia si executat cu doui copii ai sai si cu un frate al sau. Sotia lui Csiszar, care era fiica fostului prefect baronul Hollaky, o femeie tanara si foarte frumoasa, imbracata in haine taranesti, la propunerea preotului ortodox din Mihaleni, se ascunde in podul bisericei romane. Descoperita fiind a doua zi de doui iobagi, acestia o duc in biserica, unde o forteaza sa depuna juramant ca se leapada de religia catolica si trece la religia romaneasca. A doua zi, Joi, nefericita femeie afland ca vine si Crisan cu trupa sa la Mihaleni, fuge prin paduri, dar este prinsa de taranii rasculati, cari acum voiau s-o execute. Dar lui Crisan i se facu mila de ea si o lasa in viata cu conditiunea, cum se plange dansa, ca sa se boteze din nou. Trista soarte a acestei femei a format obiectul unei descrieri sentimentale din partea istoricului transilvan, abatele Iosif Carol Eder, care spune ca in timpul acela era o crima in ochii taranilor romani de a se fi nascut cineva din sange unguresc.
Tot Joi, 4 Novembre, alta ceata de tarani ataca nobilimea si populatia ungureasca din Baia de Cris. Aici distrug manastirea calugarilor franciscani, boteaza in religia romaneasca pe vaduva subprefectului Mihai Gal, ucis la Curechiu cu doua zile mai inainte, si o marita dupa un iobag roman; ucid pe advocatul O. Szentkiralyi, apoi pe un curier al comitatului si pe un nobil cu numele Iosif Kis. In acelasi timp sentinelele rasculatilor din satul Tarnava prind pe o femeie din Beius cu numele Eva Ajtal, care calatoria la parintii sai in Abrud si pe care taranii voiau s-o execute, crezand ca e unguroaica, cum si era de fapt. Femeia insa scapa de la moarte, declarand ca e romanca, dar spre convingerea taranilor ea trebui sa spun in romaneste rugaciunea “Tatal nostru”.
In timp de 4 zile (dela 2-5 Novembre 1784), mai sunt atacate curtile nobililor din satele Trestia, Lunca, Luncoiul de Sus, Luncoiul de Jos, Ociu, Halmagiu, Halmagel, Plescuta, Tarmure, Tomesti, Saliste etc., asa ca intreg comitatul Zarandului ajunse in posesia taranilor rasculati si afara de autoritatea lui Horia si Crisan nu mai exista nici un fel de autoritate.
Taranii, infuriati si inraiti de nedereptatile seculare sufeirte din partea Ungurilor, devenisera surzi si muti la rugaciunile si lacramile “domnilor lor”, adica a proprietarilor de pamant, pe cari acum ii legau cu lanturi de carul cu boi si asa ii duceau la capul satului, unde ii dau pe mana Tiganilor ca sa-I execute si inmormanteze. In general, aspectul revolutiunei nu era numai in contra nobilimei, ci in contra intregului element unguresc. Era o tragica rasbunare a trecutului.
Repede de tot, miscarea revoluionara inceputa in comitatul Zarandului se intinse si in comitatul Hunedoarei. In ziua de 4 Novembre cete de tarani prefacura in cenusa castelul baronului Anton Iosica din Brabisca, pe valea Murasului, iar in cele 2 zile urmatoare taranii distrusera si arsera toate curtile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sarbi, Gura-Sada, Tataresti, Lesnic, Dobra, Roscani, Geoagiul de Jos etc. O multime de nobili si preoti unguri fura executati si pe aci. Taranii, cari trecusera din Zarand, pusera numai decat in miscare si pe iobagii de pe Valea Streiului si din Tara Hategului, unde deasemenea multimea taranilor rasculati devasteaza si da foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele pana la granita tarei romanesti.
In ziua de Vineri, 5 Novembre, valurile distrugatoare ale revolutiei ajunsera la marginea orasului Deva, capitala judetului Hunedoara, al carei atac se hotari pentru ziua de 6 Novembre. Prima incercare nu reusi, deoarece soldatii din armata imperiala li se opuse, tragand focuri peste capetele taranilor. A doua incercare din ziua de 7 Novembre fu si mai nenorocoasa, fiindca taranii, vazandu-se atacati de 70 soldati graniceri si 74 husari romani, dupa o mica rezistenta, ajunsera in confuziune – caci nu se asteptau la focul armelor din partea soldatilor imparatului – si incepura a se retrage in desordine spre malurile Murasului, urmaritii de armata imperiala si 22 nobili unguri calare. Un numar de 72 tarani romani fura parte taiati, parte aruncati si inecati in apele Murasului, iar 44 cazura prisonieri. Douazeci de insi din acesti prisonieri au fost executati, taindu-li-se capul cu sabia, in ziua de Luni, 8 Novembre, in dosul fortaretei de langa drumul ce duce la Dobra. A doua zi au mai fost executati alti 14 prisonieri, precum si 22 tarani prinsi cu ocazia devastarii curtii baronului Anton Orban din Bintinti. In doua zile nobilimea din Deva facu sa caza capul prin palos (sabie) a 56 tarani romani, lipsiti cu totul de dreptul de apel si unii dintre ei straini cu totul de revolutie, precum a fost cazul taranului Alex. Morariu din Jibot.
“Scenele petrecute cu ocazia acestor executari, spune N. Densusianu, erau atat de infioratoare, incat condamnatii se imbulzeau singuri inainte spre a fi decapitati cat mai graba”.
In urma atacului nereusit dela Deva, Horia, primul capitan al revolutiei, adresa in ziua de 11 Novembre 1784, nobilimei din jud. Hunedoara, un sever ultimatum, care rezuma ideile politice si sociale ale rascoalei.
Primele evenimente din comitatul Zarandului porvocara indata revolutia si in muntii Abrudului, Horia, vazand cursul repede si norocos al miscarei revolutionare din Zarand, convoca, prin oamenii sai de incredere si circulari, pe taranii din muntii Abrudului sa vina la Campeni, spre a le comunica poruncile imparatesti. In acelas timp capitanul Crisan, dupa ce distruse nobilimea de pe Valea Crisului (Cristior, Brad, Ribita etc.), se indrepta cu armata sa din Zarand spre muntii Abrudului si in ziua de Joi, 4 Novembre, se intalni cu Horia si Closca pe teritoriul comunei Blajeni, numit Paltinis, unde taranii intruniti depusera cu totii juramant ca in calea in care pleaca, la porunca impratului, nu vor mai lasa in viata picior de Unguri, decat in cazul cand va trece fiecare la religia romaneasca.
In ziua de Vineri, 5 Novembre 1784, cei trei capitani cu cetele de tarani, cari ii urmau fidel si nedeslipiti, intrara in oraselul Campeni, unde Crisan declara multimei adunate ca porunca lui Dumnezeu si a imparatului este sa stinga pe toti Ungurii de orice religiune ar fi ei, or sa-I boteze din nou. Apoi indata dupa publicarea ordinelor capitanilor, taranii se aruncara cu o furie violenta asupra caselor functionarilor din Campeni, asupra bisericei catolice si pivnitei fiscale, devastand tot ceeace au intalnit in cale.
In aceeasi zi Horia trimise pe cei doui comandanti ai sai Closca si Crisan sa ocupe Abrudul, iar el se intoarse inapoi in comunele Vidra si Albac, unde avea de rafuit socoteli cu primarii satelor, un soiu de satrapi la ordinele administratiei unguresti. Primarul comunei Vidra, cu numele Vasile Goia, un sever despot al comunei sale, prins fiind, fu aruncat de pe varful stancei numita Piatra in abiz, unde isi gasi moartea. Alti primari scapara cu fuga prin judetele vecine.
Taranii de sub comanda lui Closca si Crisan sosira Vineri dupa amiazi, 5 Novembre, la marginea Abrudului, pe care il asaltara, insa numai a doua zi, Sambata dimineata, cand trupele de tarani rasculati se inmultisera cu elemente din 29 sate ale Zarandului si 16 sate din domeniul Zlatnei. Prima victima a furiei populare fu preotul roman-unit Avram Sulut din Carpenis, care avusese imprudenta sa se opuna singur in contra torentului revolutionar esit din albia-i normala, invitand pe tarani sa nu dea ascultare capitanului lor, gest nenorocit, care avu imediat ca urmare ca un taran de pe Valea Crisului se repezi infuriat cu toporul asupra popei Sulut, lasandu-l mort pe loc. Apoi in strigate infioratoare ca acesta: ”sa stingem pe Unguri ca sa nu ramana nici unul”, taranii navalira in oras si patrunzand in casele Ungurilor, ii masacrau unde ii gaseau pe strade, in casele lor sau in biserici, devastand concomitent tot ce le venia in cale, spargand butile si varsand vinul. Bogatasul ungur Ion Csany cazu lovit de furia taranilor sub amvonul bisericei reformate, unde se refugiase.
Baronul Mihai Bruckenthal, comisarul guvernului, raportand despre devastarile din Abrud, spune ca “ele trec si peste toate inchipuirile. Toate casele Ungurilor, ale Nemtilor si Sasilor au fost distruse si numai locuintele Romanilor, asezate printre ele, au ramas scutite de dezastru”. Iar preotul reformat se plange astfel: “Fizionomia Abrudului este atat de trista, incat orasul acesta nici peste 100 de ani nu mai ajunge in starea, in care a fost mai inainte”.
Luni, 8 Novembre, taranii, cari ocupasera Abrudul, publica in mijlocul pietei ca “porunca lui Dumnezeu si a imparatului este ca cine nu trece la religia romaneasca si cine nu se imbraca in haine romanesti, va fi tras in teapa in fata casei sale sau i se taie capul”.
Rezultatul acestei publicatiuni a fost ca la Abrud si la Rosia Montana, unde timp de 3 zile s-au petrecut exact aceleasi scene groaznice ca la Abrud, au trecut, prin constrangere, la religia romaneasca un numar de 1122 de Unguri, printre cari 548 unitari, 468 reformati, 65 catolici si 41 luterani. Multi din acestia se ascunsesera prin galeriile intunecoase ale minelor de aur din Rosia Montana si Corna, de unde au fost scosi de catre rasculati prin fumul provocat de fanul si de paiele aprinse la gura bailor.
Trecusera numai 7 zile dela proclamarea revolutiei la Curechiu si miscarea taranilor era cat p-aci sa inceteze din cauza instigatiei facuta printre taranii din comuna Bucium catre primarul ei, George Suciu. Acesta pusese la cale tradarea lui Horia, care venind Luni, 8 Novembre, in Bucium, spre a le vorbi taranilor, fu arestat cu toata suita sa in casa unui iobag cu numele Macavei Baiesanu. Dar Horia si oamenii sai fura insa curand eliberati de catre Ionut Dandrea, capitanul din Bucium, care pedepsi aspru pe tradatori.
Tot Luni, 8 Novembre, trupa taranilor, care ocupase Abrudul si Rosia Montana, se imparti in doua: O parte din tarani, cu capitanul Closca, in cap, pleca pe Valea Ariesului in jos, iar cea de a doua parte, sub comanda lui Ion Horia, fiul batranului capitan, apuca directiunea spre Zlatna si Valea Ampoiului. Obiectivul acestor doua trupe era unul si acelas: sa revolte in drumul lor toate comunele romanesti si apoi sa se intalneasca in satul Cricau, de unde sa mearga si sa atace impreuna castelul baronului Simon Kemeny din Galda de Jos si sa elibereze pe toti taranii detinuti acolo, printre cari se afla inca Dumitru Todea, fostul primar din Raul Mare, arestat si condamnat la moarte pentru tumultul din Campeni dela 1782.
Trupa lui Closca, in drumul ei spre Galda, se intalni in comuna Mogos in ziua de 10 Novembre cu trupa taranilor din Zarand, condusa de Crisan. Aici, in Mogos, ambii capitani declarara poporului ca “dupa ce vor extermina pe toti Ungurii din tara, Ardealul intreg are sa fie administrat numai de functionari romani; insa taranii sa fie cu mare grija ca nici un ungur, care stie sa scrie, sa nu ramana in viata”. Entuziasmati astfel tarani din Mogos plecara si ei spre Cricau, in frunte cu preotul ortodox Gavrila Sularea, care purta ca steag o cruce rosie, inalta de un stanjen si jumatate.
In ziua de Joi, 11 Novembre, amandoua trupele (a lui Closca si Horia tanarul) se intalnira in satul Cricau, hotarati sa atace peste noapte castelul baronului Kemeny, prefect pe atunci, in care calitate era sbirul taranilor din muntii Abrudului. Dar planul ramase neexecutat din cauza ca in aceeasi zi sosi la Galda vice-colonelul Schultz, trimis de comandantul general al armatei imperiale ca sa trateze pace cu taranii rasculati. In ziua de 12 Novembre se incheie de Closca si Horia tanarul armistitiul dela Tibru pe timp de 8 zile.
Asupra acestui armistitiu, d. Stefan Metes, director al arhivelor statului din Cluj si unul dintre istoricii de frunte ai Ardealului, ma informeaza ca el s-ar datora tradarii preotului greco-catolic din Galda de Jos, cu numele Todor, dupa cum arata o ancheta facuta in ziua de 15 Decembrie `1784. Din cauza tradarii sale, popa Todor nemaiputand trai in mijlocul poporului sau, fu transferat de episcopul din Blaj in satul Odverem din plasa Aiudului. Aici traind in mizerie si dispret general, nenorocitul preot tinea cu orice pret sa se reintoarca in Galda de Jos si in acest scop scrie, prin anul 1790, o scrisoare catre baronul Kemeny Simon, prefectul judetului Alba, prin care il roaga “sa se gandeasca la bunavointa si putinul serviciu ce i-a facut in rasboiul trist al lui Horia” si sa intervina la episcopul Bob din Blaj ca sa-l mute in vechia sa parochie, unde a servit 26 de ani, adica in Galda de Jos.
Vice-colonelul Schultz trimise pe locotenentul Probst inaintea trupei, care venia asupra Galzii, ca sa-i pregateasca o intrevedere cu capitanul ei.
In 10 Noembrie locotenentul Probst se intalni cu capitanul Closca in valea numita la Paraul Turcului, conferi aici cu dansul si cu trupa sa, iar in ziua urmatoare se intoarse la Cricau si inainta vice-colonelului Schultz urmatorul raport:
“Primind ordinul onorabilei comande a Divisiunii, am sosit in 8 ale lunii curente, pe la miezul noptii, cu 24 husari, in comuna Rameti, dar n-am aflat aici pe nici un subprefect si nici un alt functionar, asa ca nu era nimeni, care sa-mi fi putut da mana de ajutor in afacerea aceasta.
Comuna Rameti este asa de imprastiata, incat numai ici si colo se vede cate o casa asezata pe cate un deal, drumurile sunt prin stanci precipise si peste prapastii, asa ca in timp de noapte nici nu poate sa calatoreasca cineva pe aici, mai cu seama calare.
In ziua de 9 Novembre am luat directiunea spre Ofenbaia, dar inca pe drum am auzit, ca violentele taranilor turburati din tinutul acesta se terminase pe aici si ca dansii s-au intors catre comuna Mogos. In acelas timp am vazut pe locuitorii din comunele Ponor si Rameti ca mergeau la o adunare, unde erau chiemati cu o circulara. Am plecat si eu dupa dansii, tot in partea aceea in care mergeau taranii si locuitorii acestia, pana cand ne ajunse noaptea.
In ziua urmatoare, in 10 Novembre, catre seara, observai ca o mare multime de oameni se aduna in valea numita la Paraul Turcului, ma apropiai de dansii si cerui sa vorbesc cu capitanii lor. Dupa un mic discurs ce-l tinui in limba lor, esira numai de cat inainte doi oameni si ma intrebara ce voesc si daca eu sunt de partea Maiestatii Sale imparatului sau de partea domnilor? La cuvintele acestea eu le raspund ca sunt trimis aici pentru siguranta lor, dar dansii imi raspunsera ca siguranta lor sta in aceea ca sa le dau pusti si sabii si sa fie liberi de domnii lor.
Dupa ce vazura insa ca eu sunt roman si crezand ca sunt de religiunea lor, ma rugara sa inaintez autoritatii urmatoarele trei puncte: 1. Se roaga sa fie liberi de iobagie; 2. Sa fie militarizati; 3. Sa fie lasati iarasi la libertate cativa oameni, cari se aflau condamnati si inchisi la Galda.
Taranii acestia nemultumiti sunt din urmatoarele comune, anume din intreg domeniul Zlatnei, din Lupsa, din Campeni, Ponor, Rameti, Bistra, Ofenbaia, Muncel, Salciua, toti formeaza o trupa, in numar sigur de 1400 oameni, si pe fiecare moment sosesc la dansii tot mai multi tarani. Ei sunt comandati de doi capitani, unul se numeste Ion Closca din Carpenis, iar altul Gavrila Barla din Rameti, trupa aceasta a trecut astazi dincoace de munti peste hotarele lor; astazi se impartesc sub capitani si apoi se vor uni cu o trupa mai mare, pe care o comanda un capitan cu numele de Horia si vor ataca Ighiul.
Ei lasa neatins tot ce e imparatesc, dar pe reformati si pe ariani ii boteaza cu preotul, care-l au cu dansii, dupa cum au si botezat pe mai multi insi din Ofenbaia.
Dansii imi tot spuneau ca au porunci dela Maiestatea Sa imparatul pentru lucrurile acestea si eu ceui, intr-un mod de tot fin, sa vad si eu o porunca de aceste si atunci ei imi aratara (anume capitanul) un cuart de hartie, pe care se afla scrisa in limba romana o copie de pe o rezolutiune si care nu poate nici sa le dea vr-un motiv pentru revolutiunea aceasta.
Eu asi fi inaintat onorabilei Divisiuni inca de eri raportul acesta, dar nu cunosteam drumurile si nu am fost pana astazi in stare sa esim din stancile, care ne uimiau si unde puteam sa capatam vreo proviziune, nici noi si nici caii nostri. Si fiindca taranii de aici au venit cu toti incoace si pe acasa au ramas numai femeile si copiii, asa am fost si eu silit sa ma retrag aici.
Capitanul Ion Closca este armat cu o pusca si cu o teaca goala de sabie, iar companionul sau cu pusti si cu pistoale. Multimea se adreseaza catre dansii cu titlul de capitan si eri le-au si prestat juramantul de credinta. Mijloace de subzistenta n-au deloc, din care cauza si taie imediat vitele ce le apuca in mana. Iar poporul celalalt este armat parte cu pusti, parte cu lanci, parte cu topoare si cu furci. Munitiune au putina sau aproape deloc si intentiunea lor este sa extermine pe toti nobilii, cari nu sunt militari.
Acestea am onoare a aduce respectuos la cunostinta onorabilei comande a Divisiunii, ca sigura informatiune.
Capitanul Closca a impuscat la moment pe un preot roman din Ofenbaia, care-i mustrase pentru revolutiunea lor.
Probst Locotenent primar”.
In ziua urmatoare, in 12 Novembre, vice-colonelul Schultz are o intrevedere cu Closca si cu alti capitani de ai taranilor pe dealul comunii Tibru. Incheia cu dansii un armistitiu de 8 zile si despre intreg decursul acestor tratati supuse si el baronului Preisz un raport foarte amanuntit.
In zilele de 6 si 7 Novembre taranii din comitatul Hunedoarei intra in comitatul Albei si ataca populatia ungureasca din Vurpar si Vintul de Jos, omorand vreo 17 nobili si pradand vreo 75 case nobilitare.
Pe ziua de 6 si 9 Noembrie revolutiunea strabatuse si in comitatele Sibiului, Clujului si Aradului, exact in aceeasi forma si asprime, taranii arzand castelele si gospodariile boeresti de prin toate comunele, in care patrundeau.
Timp de 12 zile, dela proclamarea revolutiei, Horia cutreera satele in scopul sa le organizeze militareste, numind peste 50 de capitani subalterni, cari , ca semn de distinctiune, purtau pene la palarie.
Guvernele transilvan, in fruntea caruia sta ca guvernator baronul S. Bruckenthal, vazand ca miscarea taranilor se intinde din ce in ce mai mult, se gandeste sa I amasuri decisive. In comitate insa desordinea era la culme. Functionarii fugisera dela posturile lor si nu indrazniau sa mearga prin comune. Trebuia deci gasit un om calm, prudent si energic. El fu descoperit in consilierul Mihai Bruckenthal, care primi insarcinarea de comisar al guvernului cu misiunea ca sa linisteasca poporul turburat.
Baronul Preisz, comandantul militar al Ardealului, care nu traia pe picior de prietenie cu guvernatorul Bruckenthal, lua insusi initiativa tratativelor de impacare cu taranii, fara stirea guvernului transilvan. Astfel se explica armistitiul dela Tibru, un sat langa Cricau, cu care ocazie vice-colonelul Schultz promise taranilor ca in timp de 8 zile va aduce rezolutie imparateasca la plangerile ce le inaintase dansii in anii precedenti, deasemenea si aprobarea guvernului la nouile cereri formulate acum la Tibru, iar pana atunci taranii sa se intoarca pela casele lor si sa nu mai continue revolutia in cursul celor 8 zile de armistitiu. Atat capitanii Closca si Horia tanarul, cat si vice-colonelul Schultz intarira pactul armistitiului cu juramant prestat pe crucea aurita.
Cererile formulate la Tibru de cei doui capitani revolutionari erau in fond foarte simple: sa fie liberi de iobagie si militarizati. Cu alte cuvinte taranii ardeleni tindeau la 1784 la aceeasi stare sociala si politica, pe care o avusese poporul roman in epoca militara.
Dar tratarile armatei dela Tibru nu erau de loc sincere, caci guvernul si nimeni nu avea intentia sa acorde asemeni usurari nenorocitilor iobagi. Politica negocierilor urmarea numai sa puna o stavila provizorie progresului repede al miscarii revolutionare, precum vom vedea. Taranii, lipsiti de experienta politica, fusesera inselati. Ei se intorceau la vetrele lor cu cele mai false nadejdi.
Negocierile incepute la Tibru se intinsera prin toate judetele contaminate de revolutie. La Brad trateaza cu Crisan doctorul Ion Molnar, roman din Sad, langa Sibiu, autorul unei gramatici germano-romane, aparuta in anul 1788 la Viena si apoi la 1810 la Sibiu.
Episcopii ortodoxi Gedeon Nichitici dela Sibiu, Petrovici dela Arad si Popovici dela Varset sunt si ei pusi in miscare de guvern ca sa descinda in mijlocul poporului rasculat si sa-l linisteasca.
Implinindu-se termenul de 8 zile, in baza armistitiului dela Tibru, capitanii revolutiei asteptau raspunsul promis. Dar guvernul nu voia sa auda de nici o concesiune. Totusi vice-colonelul Schultz, aparu in ziua de 19 Novembre la Campeni, unde avu o intrevedere cu Horia si Closca, nu atat insa ca sa continue tratativele de pace, cat mai ales sa incerce a indupleca pe capitani sa iasa afara din munti, eventual sa ceara pe fata dela tarani extradarea capitanilor si depunerea armelor.
Rezultatul acestei intalniri a fost ca taranii romani rasculati fura invitati sa-si trimita cativa reprezentanti d-ai lor la Sebesul sasesc pe ziua de 24 Novembre ca sa asculte din gura unei comisiuni porunca imparatului.
Acesta fu rezultatul fatalului armistitiu dela Tibru, care impiedeca orice actiune mai departe a taranilor si revolutia intra acum intr-o noua faza, adica din ofensiva trecu la defensiva.
Intr-adevar, nobilimea proclama rasboiul sau insurectiunea in contra iobagimei, pe care o supune la cele mai neomenoase atrocitati. Se publica premii grase in bani pentru acela, care va prinde pe Horia viu.
Imparatul Iosif II, care chiar in timpul acesta intrase in rasboiu cu Olanda, afland de revolutia din Ardeal abia la 12 Novembre, dadu ordin ca linistea acestei provincii sa fie repede restabilita si inca cu orice mijloace. Dar peste 7 zile reveni asupra acestui ordin, recunoscand singur, ca amic al taranilor, ca nu cu tunuri si cu varsari de sange, ci cu blandete si amnestie, trebue intampinat poporul, care in nefericirea si desperarea sa apucase armele. Printr-un rescript energic, dat la 22 Novembre, imparatul isi exprima indignarea pentru atrocitatile comise de nobilime in contra taranilor si invita guvernul sa suspende starea de asediu si sa publice amnistia generala pentru taranii rasculati.
Contele Anton Iankovits si generalul Papilla sunt insarcinati de imparat sa cerceteze cauzele rascoalei, sa inlature pe functionarii abuzivi si sa se pun acapat iobagiei personale si apasarii “ce desonoreaza asa de mult omenirea”.
La 28 Novembre cancelarul Eszterhazy supune imparatului o lunga serie de propuneri in privinta rascoalei Romanilor, care sunt diametral opuse vederilor imparatului. Ungurii nu ascultau de cuvantul imparatului.
In zilele de 25-27 Novembre, prefectura judetului Alba executa fara cercetare 11 tarani romani, printre cari si pe caprarul Ursu Uibaru, care, sub numele capitanului sau Ion Horia cel tanar, luase parte la tratativele armistitiului dela Tibru. Aceleasi executiuni sangeroase incep si la Arad impotriva taranilor romani: 4 persoane sunt condamnate la tragere in teapa, la roata, la taerea mainilor si a capului, la ardere si la furci, iar populatia intreaga a judetului, bine inteles cea romaneasca, barbati , femei si copii, condamnati la un numar nefixat de bastoane, bice si vargi.
Pe de alta parte, atat comitatele, cat si magnatii din Ardeal incep sa adreseze Curtei imperiale memorii peste memorii, care in fond nu erau decat acte de acuzare in contra poporului roman, pline cu insulte, patimi si neadevaruri.
Fata cu aceasta situatiune din ce in ce mai rea si in urma expirarii fara nici un rezultat a armistitiului dela Tibru, Horia da ordin poporului sa se ridice din nou. Agenti tarani cutreera satele si dau iar semnalul rascoalei. Acum intentiunea capitanilor era sa plece din nou asupra oraselor unguresti. Se fixeaza atacurile si se distribuie trupele in acest scop. Atacul orasului Deva se hotaraste pentru ziua de 30 Novembre, iar taranii din muntii Abrudului declara ca vor pleca din nou asupra Abrudului ca sa-l prefaca in cenusa, ca vor trece prin ascutisul sabiei pe toti cetatenii unguri si chiar si pe unii Romani sub cuvantul ca in primele zile ale revolutiei ei au ascuns pe Unguri in casele lor si le-au dat mijloace de existenta. Planul general era ca taranii din partea de jos a Murasului, din Zarand si din muntii Abrudului sa inainteze cu totii spre inima Transilvaniei si sa incinga o linie de foc dela Deva pana la Huedin.
Ostilitatile se si incepura numai decat. Mai multe patrule de soldati, trimise prin munti pentru recunoasteri, fura prinse, batute si distruse. Aproape in fiecare comuna din muntii Abrudului se gasira soldati morti, cai, pusti, sabii si alte arme, luate de locuitorii revoltati dela patrule.
La 30 Novembre 1784, guvernul transilvan, avand in vedere indarjirea taranilor, publica amnestia generala, invitand pe locuitorii, cari vor sa se bucure de gratia imparateasca, ca sa se intoarca acasa, sa ramana linistiti si sa nu mai ia parte la nici un fel de adunari secrete.
La decretul de amnestie Horia raspunse ca n-are nevoe de gratia imparateasca si ca el va linisti poporul numai in cazul cand vor fi eliberati taranii inchisi la Galda si Zlatna si cand se va acorda poporului o usurare simtitoare de contributiuni, taxe si diferite alte dari.
In timpul insa pe cand taranii faceau pregatiri pentru o noua ofensiva, armata imperiala se puse in miscare din toate partile catre muntii Abrudului. In partea dinspre Ungaria, generalul Sturm ocupa pasul dela Lacul Negru si diferite alte trupe fura asezate pe sub poalele muntilor in comitatele Arad si Bihor. Pe de alta parte in Dobra, Ilia, Deva, Orastie si Vintul de Jos pana la Alba Iulia fura lasate deasemenea detasamente mai mici de armata. Alte trupe incinsera muntii in partea rasariteana cu misiunea sa strabata la Abrud prin punctele Zlatna, Mogos si Baia de Aries. In plus o divizie de graniceri sacui fu destinata spre Cluj ca sa ocupe pozitiuni la Gilau si Huedin. Cate un preot sau doui erau atasati pe langa fiecare trupa ca sa dojeneasca populatia si sa o indemne sa depuna armele.
Situatiunea era critica. Taranii erau incinsi de toate partile intr-un brau de foc, ceeace i-a silit sa ia masuri de aparare, in care scop baricadara si inchisera toate drumurile prin trunchiuri de arbori, taiati de prin paduri.
In ziua de 27 Noembrie operatiunile armatei incepura pe toata linia. In unele parti taranii ramasera invingatori, ca la Rameti, Brad si Lupsa. La Rameti, taranii strigau: “Nu va lasati odata cu capul, feciori, ca vine Horia cu tara!” La Brad, dupa ce Crisan cu trupa sa bate pe maiorul Stoianici cu cei 320 soldati ai sai, il urmareste pana la Halmagiu. Deasemenea la Lupsa, pe Valea Ariesului, taranii bat detasamentul maiorului Dolcinengo, iar pe locotenentul Mesterhazy, care ii vine in ajutor, il impusca impreuna cu 8 soldati ai sai.
Situatia armatei din Zarand devenind desperata, maiorul Stoianici recurge la o tactica putin onorabila pentru o ostire regulata si inseala pe tarani cu un pact, in care declara, in numele imparatului, ca taranii de aci inainte vor fi militari si nu vor mai fi supusi nobililor, ci numai imparatului. In urma acestei impaciuiri, la baza careia era numai reaua credinta, taranii din 40 de sate se retrasera, descarcandu-si incontinuu armele.
In ziua de 7 Decembrie 1784 se intampla nefericita lupta dela Mihaleni, care puse numai decat capat revolutiunei. Armata, ca sa poata opera in muntii Abrudului, trebuia neconditionat sa ocupe Zarandul si inspecial satele de pe Valea Crisului Alb, dela Brad in sus. Spre acest scop pleca in ziua de 4 Decembrie o noua trupa de 400 graniceri sacui in ajutorul maiorului Stoianoci sub comanda vice-colonelului Kray, care era insotit si de episcopul ortodox Gedeon Nichitici. Taranii din Brad si Cristior sunt chemati de preoti, cari ii dojenesc si le fac promisiuni ca li se va face sigur dreptate, dar numai dupa ce vor depune armele. Astfel satele din jurul Bradului si Cristiorului se linistesc fara nici o varsare de sange, numai la simpla interventie a episcopului lor.
Nu tot astfel se intampla insa in satul Mihaleni, unde erau adunati peste 600 de tarani, inarmati cu pusti, pistoale, lanci si furci de fer. Episcopul trimite doui preoti la trupa taranilor ca sa-i invite sa depuna armele si sa se linisteasca, fagaduindu-le dreptate si amnestie. Taranii rasculati refuzand, vice-colonelul Kray, dupa retragerea preotilor, porneste la atac pe granicerii sacui si se incinge o lupta intre armata si tarani, care dureaza pana seara tarziu si in cursul careia cad 85 de tarani, afara de raniti si prisonieri. Printe cei cazuti era si Micula Bibartu, capitanul taranilor.
Aceasta victorie a armatei introduse deodata linistea in comitatul Zarand si avu urmari si pentru o repede linistire a revolutiei si in muntii Abrudului. Sate intregi se supusera rand pe rand, iar cei cari mai rezistau se indreptara spre Campeni, unde formara o singura trupa sub conducerea primului capitan Horia.
La 8 Decembrie vice-colonelul Kray cu trupa sa si cu episcopul Nichitici sosira la Abrud. Aici, intr-o zi de targ, episcopul convoca pe preoti si cate 6 tarani din comunele vecine: Abrud-sat, Carpenis, Rosia Montana, Bucium, Lupsa si Campeni, sfatuind pe toata lumea adunata sa renunte la revolutie si publiccand decretul imparatesc al amnistiei generale. Cuvantul episcopului fu ascultat.
Mai rezista acum trupa taranilor dela Campeni, in contra careia primi ordin sa plece in ziua de 11 Decembrie vice-colonelul Schultz cu 750 soldati. Pe dealurile, care marginesc drumul dela Abrud la Campeni (12 kilometri), furnica un numar de peste 20.000 de tarani, asupra carora se indreptara gurile de foc ale armatei imperiale. In acea zi seara, Schultze intra cu trupa sa in Campeni. Peste noapte insa taranii il inconjurara de toate partile si ii taiara retragerea catre Abrud, prinzand si un car cu proviziuni. Dand de stire comandamentului sau ca se afla intr-o situatie primejduita, vice-colonelul Schultz primi noui intariri din partea trupelor comandate de vice-colonelul Kray din Abrud, Ott din Bucium si maiorul Stoianici din Zarand, astfel ca tunurile incepura sa bubue din nou pe Valea Ariesului si colonelul Schultz putu sa fie scapat.
Dela Campeni vice-colonelul Schultz pleca in ziua de 16 Decembrie cu 700 de soldati asupra Albacului, unde se retrasese Horia cu taranii ce i-au mai ramas credinciosi.
Dupa disolvarea trupei taranesti dela Campeni, Horia dadu porunca partizanilor sai, prin capitanul Vasile Sgarciu din Abrud, ca sub pedeapsa de moarte sa se intoarca fiecare la casa sa, fiindca a venit armata Maiestatii Sale Imparatului, dupa ce il vor insoti pe dansul pana la Albac si peste munti, de unde apoi isi va continua drumul spre Viena, ca astfel sa poata dobandi un rezultat fericit in urma revolutiei, pe care o pornise si comandase in scopul de a obtine dreptate si libertate pentru iobagii romani.
Era ultima onoare ce se facea primului capitan al revolutiei, lui Horia, taranul plin de inima si de nemarginita dragoste pentu fratii sai din robia austro-ungureasca.
Pe la mijlocul lunei Decembrie 1784 revolutia incetase cu totul.
Guvernul si nobilimea ungureasca respirau acum mai liberi. Aveau chiar vreme si pofta sa se gandeasca la aranjarea de festivitati in scopul de a recompensa pe Romanii ticalosi si slabi de inger, – caci existau si in acele timpuri asemenea specimene odioase – cari dasera concursul lor la prinderea capilor revolutiei. Aceasta festivitate a fost aranjata pe ziua de 5 Februarie 1785, intr-o zi de targ, la Zlatn, unde era directiunea domeniala. S-au distribuit cu acest prilej de catre comisarul M. Bruckenthal premii in bani tuturor acelora cari tradasera cauza rascoalei si pe conducatorii ei. Dintre acestia facea parte si protopopul Abrudului, Iosif Adamovici, care fu decorat cu o medalie, in mijlocul salvelor de pusca si in sunetele trambitelor. Toti brigadierii silvici, cari au prins pe Horia si Closca, au primit cate 300 galbeni, ca si Popa Moise din Carpenis, care a contribuit la prinderea lui Crisan.
Lipsa de morala, care a prezidat la serbarea din Zlatna, ne zugraveste pe deplin caracterul secolul in care s-a produs.

______________________

http://www.taramotilor.ro

(Visited 291 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Atunci ca si astazi.

    „Cele mai multe rele nu vin de pe afar;
    nu ni le fac straini; ci ni le fac pe toate,
    Un pamantean d-ai nostri, o ruda sau un frate.”
    Grigore Alexandrescu

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.