Mos Ajunul. Icoana Craciunului. Obiceiuri de Craciun

Mos Ajunul. Icoana Craciunului. Obiceiuri de Craciun

by -
0 1708

Mos Ajunul

In seara de 23 spre 24 Decemvrie, dupa miezul noptii si pana la ziua, se obisnueste, prin unele parti din Ardeal si Tara-Romaneasca, sa mearga cetele de copii, alcatuite din doi, trei, patru, si cate odata si mai multi insi, din casa in casa, cu colinda, mos-ajunul, buna-dimineata, colindisul, sau buna dimineata   la mos-ajun. Prin jud. Muscel se zice ca umbla cu colindetele.

Prin unele parti din jud. Prahova, aceasta se face in seara de 22 Decemvrie : „Copiii de la etatea de sapte pana la treisprezece ani se intrunesc la unul din hanurile mari ale comunei, cam de obiceiu in unul din acelea unde se face hora. Aci da fiecare cate 5, 10, 15 bani, dupa putere si fac o suma, pe care o dau carciumarului, ca sa le dea lautarii, sa le cante si ei sa  joace.

In aceasta sara nu vine nimeni la han, doar copiii. Petrecerea lor tine pana la 12 sau  1  noaptea, cand se impart in grupuri cate 5 sau 6, sub conducerea unuia mai mare dintre ei. Pleaca toti in toate partile, strigand pe la ferestrele locuitorilor : – Buna dimineata la mos-ajun !

Stapanul casei iese si le da covrigi, mere, nuci sau colindele, cari sunt singura rasplata a umbletului lor”.

Obisnuit copiii au traistute sau sacui in gat sau bete in mana, pentru ca sa se apere de cani si sa se sprijine la alunecusuri. Prin Banat si prin unele parti din Ardeal, copiii cari merg cu colindul, se numesc piterei sau piterei ; impartiti pe cete sub con­ducerea unui vatav de ceata, ei umbla prin sat dela casa la casa, poftind ziua lui Ajun cu adausul: „ca-i mai buna a lui Craciun.” Pitereii pot umbla slobozi prin casele oamenilor, caci dupa credinta poporului ei sunt purtatori de noroc si fericire. De cum intra in vreo casa, e datina ca pitereii sa scormone focul din vatra cu betele ce poarta in mani si cari se numesc colinde.

Prin Muntii Apuseni, in zorii zilei de Ajun, copiii de la 12 la 14 ani, formati in cete de la 5 la 40 de insi, pornesc in strigari a co­linda pe la case. Intrand ei zic, in rotacismul lor :

–  Bur ajurul lui Craciur !   iar iesind :

–  Noi iesim, Dumnezeu intra !

Ei se numesc pitarei si colinda pana seara .

Prin unele parti din jud. Gorj, mamele pun copiilor in sacui, Ia pornire, nuci si mere, pe care copiii in parte le mananca, iar ra­masita o pastreaza, caci aceste nuci si mere purtate de colindatori, descantandu-le si dandu-le sa le manance femeile cari nu fac copii, se crede ca vor naste nu dupa multi ani.

Aceste nuci si mere, precum si colacii pe cari copiii ii strang in aceasta noapte, se dau vacilor spre a fata vitei multi, – cat de multi sunt si pitaraii, – nume ce-l poarta atat copiii cat si colacii pe cari cetasii ii dobandesc in schimbul urarii lor.

De la acest nume, si aceasta datina a umblatului se numeste „in pitarai”, iar ajunul Craciunului mai poarta si numele de „in ziua de pitarai”.

Prin jud. Muscel, in noaptea de catre Ajun, tineretul se aduna la o casa, baga lautari sau canta unul din fluier si aici se  pun  pe sbereguiala si petrecere pana la miezul noptii, cand   pornesc   spre capul satului, de unde ieau casele de-a randul strigand : – Buna dimineata la mos-ajun!

Gazda le da colindeti: covrigi, colacei, poame, iar cate odata si cate un paharel de vin. Unii gospodari ii baga in casa si ii pun  sa scociorasca cu ciomegile in foc, ca sa aiba noroc la clostele cu pui. Dupa aceasta striga de trei ori „Buna dimineata la Ajun”.

Dimineata si ziua umbla cu colindisul copii mai marunti.

Prin unele parti din Oltenia, copiii isi mai fac si un steag alcatuit dintr-o prajina lunga, impestritata la fum, in varful careia leaga o basma, doua sau trei, cari au un ban de argint, cateva fire de busuioc si putina tamaie, inchipuind darurile pe cari magii le-au adus la ieslele in   cari   s-a  nascut  Mantuitorul.

La fiecare casa, urarea este aceasta:

–         Buna dimineata la mos-ajun!

Ca-i intr-un ceas bun!

In acest timp, unul din casa iese  afara cu o farfurie pe  care sunt graunte de grau, fasole si porumb,   din   cari   colindatorii luand cate putin, arunca prin casa ; aruncand   cu grauntele, pe rand, in sus ureaza astfel :

Graul atat,

Spicul atat,

Pita cat masa,

Fuioarele

Cat rastitoarele.

Manusele

Cat matusele !

Ce-i afara, sa izvorasca,

Stapanii sa stapaneasca

Sanatosi .

Prin unele parti din Tara-Romaneasca, urarea cantata este aceasta:

Buna dimineata la mos-ajun,

Ne dati

Ori nu ne dati?

sau :

Buna dimineata la mos-ajun,

Buna dimineata la mos Craciun,

Ne dati, ne dati, ori nu ne  dati?

Ne dati, ne dati, ori nu ne dati ?

sau :

Buna dimineata,

Dati-ne colindeata!

Buna dimineata la mos ajun,

Dati-ne un colac bun.

Prin jud. Ialomita, pe-alocuri, in loc de „Buna dimineata la mos-ajun, colindatorii, prescurtand, zic:

Neatalus,

Neatalus,

Ne dai, lele, ne dai?

Mai demult, tot prin aceasta  parte, spun batranii ca se zicea si:

Ma chitii,

Ma chitii

Dupa sac,

Da-mi, babo, colacul

Si bornacul,

Sa ma duc la alta casa

Unde-i fata mai frumoasa !

dupa care iesea gazda si dadea colindatorilor nuci, bornaci, – un fel de colaci mici, covrigi ori bani.

Prin satele bulgaresti din Ialomita, locuite in intregime sau numai in parte de bulgari, copiii umbla cu „Buna dimineata” in ziua de ajun, de indata ce trece soarele de amiaza, si pana seara, strigand cat pot mai  tare :

Hota ‘n bota coladele,

Dai, babo, cravaicele,

dupa care primesc de la gazda nuci ori colaci, facuti in acest scop”.

Prin Banat,   feciorandrii   colindatori,   ajungand  inaintea casei, canta in cor :

Buna ziua lui ajun,

Ca-i mai buna a lui Craciun!

Cati miei,

Cati purcei,

Fug copiii dupa ei.

Carnati,

Carnati,

Iesi, gazda, de ne dati.

Lopocita,

Lopocita,

Iesi, gazda ca ni-s d’o vita.

Covrig,

Covrig,

Iesi, gazda, ca ni-i frig!

Dupa ce primesc carnati, slanina sau bani, colindatorii mai striga :

Cata trestie la gazda pra casa,

Atatia gologani pra masa !

Si apoi pleaca de-acolo .

Prin partile de miazanoapte ale Olteniei, copiii se scoala cu noaptea-n cap „si se duc la biserica, unde bat toaca toti cei cari stiu sa o manueasca mai bine, si o bat si striga-n gura mare :

Ha, ha, haaa! Buna ziua lui mos-ajun, Ca-i mai buna a lui Craciun, Dimineata intr-un ceas bun, C-un carnat si-un colac bun !

Cand se vede ca s-a strans tot satul, adica copiii de la cinci ani, pana la flacaii si fetele de optsprezece ani, se alege un vatav, care se chiama vatrai. Se chiama „vatrai”, fiindca el intra intaiu in casa omului si bodicaie cu colinda in foc, unde gaseste cate un dovlete, – bostan, –  il ia si da la tovarasii lui ceilalti, cari au grija sa nu se certe pitaraii.

Cand pitaraii au venit la casa omului, omul ii baga in curte pe toti si scoate o cotovaica, – coaja de dovleac, – cu seminte de canepa, in, porumb, grau, seminte de dovleac si i le da vatraiului. Vatraiul ia cu mana, arunca in toate partile, pe casa, pimniti si zice :

Sa creasca.

Sa immulteasca,

La multi ani ea sa infloreasca !

Cate cuie pe casa,

Atatia galbeni pe masa,

La anul si la multi ani!

Atunci omul iese cu desagii si le da la toti pe rand pitarai. Pitarai se da : covrigi, simigi, boabe fierte, pere, mere, coliva, tuica fiarta, vin si altele.

Si asa [se urmeaza] pana seara, cand toti pitaraii vin rebegiti de frig acasa, dar veseli ca vin cu sacul plin”.

Prin unele parti, colindetele se mai numesc si bolindete, framantandu-se si cocandu-se in noaptea Ajunului.

Prin unele parti de jos ale Olteniei se pare ca datina de a umbla cu mos-ajunul in dimineata Ajunului, s-a contopit cu o alta datina care se practica mai demult in chip de sine statator, care se numea „in colindeti”. Astazi, prin aceste parti, cererea colindetilor se face la fereasta si daca gazda   primeste  cardul de colindatori, acestia intra in casa   si   zic :

Buna dimineata la mos-ajun.

Buna dimineata la mos-ajun,

Buna dimineata la mos-ajun! Boi, vaci,

Cai, oi si porci,

Sanatate,

Bogaiate,

Ca-i mai buna decat toate,

sau aceasta uratura mai lunga, avand in   cuprins   adause   parti  din colindele obisnuite :

Buna dimineata la mos-ajun,

Buna dimineata la mos Craciun!

Ne dati, ne dati, ori nu ne dati!

Iar acum, boierii bogati,

De la noi acum aflati

Ca s-a nascut Mantuitor in palatul boilor

Erou eroilor (sic)

De maica-sa insotit

Iisus Hristos cormancit.

Sculati, sculati, sculati,

De va-mbracati,

Caci lumina, iat-o, vine.

Sa va mai cantam  odata

Pentru ziua luminoasa;

Ne dati, ne dati,

Ori nu ne dati !

Stapana casei, punand  colindatorii   la   rand,   le  da la   fiecare „cate un colindete care e mai gheros”. Daca cei din casa nu raspund, colindatorii adauga :

Maracine la fereasta,

Inima sa te loveasca,

Cu copii si cu nevasta

sau alte cuvinte de   ocara.

de Tudor Pamfile

Icoana Craciunului

Craciunul desemneaza in popor Nasterea Mantuitorului din Fecioara Maria. Icoana Craciunului este dominata de lumina. Pata de intuneric prezenta in icoana Nasterii, simbolizeaza intunericul in care zacea omenirea.

Privita de sus in jos, in icoana Craciunului pot fi distinse trei paliere: ceresc, intermediar si pamantesc.

In cel ceresc este prezenta raza stelei care face cunoscut celor pregatiti minunea (mentionam ca in unele icoane raza se desparte in trei, simbolizand cele trei Persoane ale Sfintei Treimi care se implica in mantuirea neamului omenesec), cetele ingeresti care s-au aratat la Nastere si au cantat: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Luca 2,13-14) si cei trei magi cu varste diferite, semn ca mantuirea se adreseaza tuturor, indiferent de varsta.

In al doilea palier este reprezentata Maica Domnului privindu-si pruncul. Acest palier nu este pur uman, caci este reprezentat si Mantuitorul. Ca prunc, Cuvantul intrupat este infasat cu giulgiu si asezat intr-o racla din piatra, anticipand moartea Sa de mai tarziu. Langa Prunc sunt prezente doua animale, scena care aminteste de profeţia lui Isaia: „Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu Ma pricepe“ (Is. 1, 3). Trebuie sa retinem ca Iosif nu apare in acest palier, semn ca el este doar purtator de grija, nefiind implicat in Nasterea Domnului. In acest sens amintim ca in unele icoane Maica Domnului sta pe jumatate ridicata, nu doar intinsa pe un pat, simbol al faptului ca ea L-a nascut pe Hristos fara durerile facerii.

Al treilea registru din icoana Craciunului este pamantesc. In el apare Iosif, impreuna cu un batran cocarjat. Unii au vazut in acest batran un pastor, dar cei mai multi au afirmat ca acest batran este diavolul care ii spune lui Iosif ca „nu este posibila o nastere feciorelnica, pentru ca ar contrazice legile naturii”. Daca acceptam cea din urma talcuire a batranului, trebuie sa stim ca Iosif nu a cazut prada indoileii, caci el este reprezentat cu aureola, precum Pruncul, Maica Domnului si ingerii, de unde reiese ca era drept (Matei 1, 19).

Registrul se termina cu doua femei care imbaiaza Pruncul. Este o scena inspirata din evangheliile apocrife. Amintim ca aceasta scena nu se regaseste la Dionisie din Furna in „Explicarea artei bizantine“ sau in „Erminia picturii bizantine“.

de Adrian Cocosila

Obiceiuri de Craciun – Sfintirea Mesei de Ajun


Cand cocosul vesteste miezul noptii, spre Ajun, gospodinele se scoala ca sa moaie turtele. Clitul de turte se scoboara de la locul de unde fusese pus ca sa se usuce si sa fie ferit de ochii si manile copiilor, se iau cate 3 – 4 turte, se rup in doua ori in patru bucati si se moaie intr-o apa calduta in care s-a topit zahar si apoi se aseaza pe fundul unei farfurii. Peste acest strat de turte se presara zahar pisat, amestecat cu miez de nuca, asemenea pisat, sau numai jolfa, julfa, jofa sau jufla de samanta de canepa.

Unele gospodine indulcesc apa cu miere. Pe la targ sau chiar si prin sate, fruntasii adauga si apa de flori, migdale si alte „bunatati” frumos mirositoare.

Peste acest strat se pune un alt rand de turte muiate, si iaras julfa sau miezul de nuca, si astfel se urmeaza pana se umple blidul, peste care se presara zaharul sau miezul de nuca; alteori, turtele se ung cu miere, caci deasupra nu se pune niciodata julfa.

Gospodinele cari, din pricina nevoiii, nu au turte, taie felii de pane de targ si le indulcesc in apa cu zahar, punandu-le apoi pe farfurii in locul turtelor, caci ajun fara turte sau „turte-rupte” n-ar sta frumos pentru cinstea casei.

Cand lucrul acesta este ispravit, femeia merge in „casa cea mare” sau in „casa de dincolo”,-odaia care este pastrata curata,- aseaza pe masa de sub icoana cea mai frumoasa fata de masa pe care o are, iar pe mijlocul ei pune o sticla de vin rosu, prohir, iar la lipsa alb. La dreapta sticlei pune o farfurie cu turte, iar in cealalta parte o farfurie, jumatate cu bob facalit sau facaluit, – sleit, dupa cum se spune prin Muntenia, – cu ceapa prajita pe deasupra, iar cealalta jumatate este plina cu perje fierte. In cele patru cornuri sau colturi ale mesei se aseaza cate un colac, iar in lipsa, cate un sfert de pane. Intre colacii din dreapta se pune cate un fuior de canepa, bine periat, zicand unii ca acesta este barba lui Mos-Craciun; adevarat, e un mic plocon preotului; prin alte parti, „fuiorul popii” se da de obiceiu in ajunul Bobotezei.

Prin jud. Neamt, gospodinele pregatesc, pentru masa preotului, bors cu matere, plachie cu righi (hribi, hrighi), galuste, salata de masline cu otet si ceapa, pere fierte, tocmagi cu zahar, grau indulcit cu miere, s. a.

Prin jud. Suceava, se pun pe masa cele mai bune bucate de sec. „Nimeni n-are voie sa descopere masa pana nu intra preotul pe usa. Tot asa n-are dreptul sa guste din masa, caci se crede ca unul care ar face acest lucru, ar face bube. Preotul canta si apoi sta pe laita dupa ce blagosloveste intreaga masa. Ia si gusta din fie care fel de mancare. Barbatul destupa sticla cu vin si cinsteste pe preot. Preotul face urarile cuvenite in legatura cu venirea sarbatorilor. De-i glumet, mai spune cate o gluma; gusta din masa si cei ai casei, si ceea ce le-a ramas, dau si la alti megiesi, ca Dumnezeu sa primeasca”.

In acest timp, afara arde catuia cu tamaie. Ca plata preotul ia gologanii pe cari ii gaseste sub fata de masa, pe cornul mesei din fata si din dreapta, cei doi colaci din dreapta precum si o parte din vinul din sticla. Dascalii poarta pe umar dasagii cu colaci, ajutandu-se la aceasta si de alti oameni din sat sau ucenici dela strana.

Prin Bucovina se pune pe masa grau fiert, crezandu-se ca datina a ramas de cand Maica Domnului si cu Iisus Hristos au bine cuvantat graul samanatorului ce le-a aratat drumul spre Egipt cand Jidovii lui Irod cautau prunci:

De doi ani si mai in jos,
Ca s-omoare pe Hristos.

Fetele pun repede sub prag cate o spelca, – ac de par, – ca sa treaca preotul peste dansa. Dupa ce va trece, fata va lua-o si va pune-o in cap, va dormi noaptea cu dansa si astfel isi va visa vii torul sot.

Alte fete pun grau pe patul unde va sta preotul, ca sa se ma rite in caslegile viitoare.

Alte fete roaga neaparat, prin mamele lor, pe preot sa stea cat de putin pe laita si sa guste din masa; altfel nu vin petitorii de graba.

Dupa ce iese preotul si cardul de copii din casa, gospodinele matura numai decat casa, ca sa fie ferita de purici peste vara. Unele femei pun cateva graunte sub asternutul unui pat, unde va sedea preotul, ca sa-i stea clostele pe oua. Preotii stiu acest lucru, stau putin pe pat, caci daca nu stau, femeile ii pandesc pe furis si-i petrec afara cu cociorva pe la spate, asezandu-se apoi dansele pe locul unde trebuia sa seada preotii.

Datina de a umbla preotul cu Ajunul, ca sa sfinteasca masa si sa vesteasca enoriasilor Nasterea Domnului, este, de buna sama, foarte veche. Diaconul Paul de Aleppo, notarul si insotitorul pa triarhului Macarie al Antiohiei, calatorind in terile noastre pe aproape de jumatatea veacului XVII, inseamna urmatoarele: „e de observat ca in aceasta tara se obisnueste in seara despre Nasterea lui Hristos, ca toti preotii din diferite targuri, insotiti de sarmani, de ceteti si de coristi, sa se duca in carduri, purtand icoane si sa umble prin norod toata noaptea, vizitand casele boierilor si urandu-le bucurie. Astfel umbla ei toata noaptea, cantand Nasterea lui Hristos”.

Ca nu-i vorba de colindul de seara al tineretului, ci de ve stirea Nasterii si sfintirea mesei, dovedesc sirele urmatoare, cari ne vorbesc despre colindatori: „Tot asemenea faceau lau tarii, tobosarii, flautistii, colindand in cete toata noaptea urmatoare cu lanterne pe la casele boierilor celor mari”.

Fiindca de obiceiu prin cele mai multe parti poporul, adica parohia unui preot, este foarte mare, foarte raspandita, preotul porneste cu ajunul inca de cu noapte; poporanii stiu aceasta si se pregatesc . De pe la poarta preotul incepe sa cante „Nasterea ta, Hristoase…”; intrand, da tuturor celor din casa sa sarute icoana.

La Romanii de pe langa Suceava si prin unele parti din Moldova, nu se face cina de seara ca in partile Cernautilor, ci atunci se mananca, la venirea preotului. Dupa ce a venit si a blagoslovit masa, cei din casa se aseaza la masa .

Prin Bucovina, unele femei isi invata copiii sa zica atunci cand aud pe preot cantand in casa, de cate trei ori: „gainile se oua”, cu credinta ca astfel gainile se vor oua in sir tot anul.

Prin Ardeal, precum de pilda in Tomnatec, femeile tipa, – arunca, – foc cu cenusa dupa preot, ca sa nu-i manance purecii peste vara .

Alte gospodine iau un linguroiu de grau fiert si indulcit cu miere, care se afla pe masa, si arunca de trei ori in pod, prinzand pe cel ce cade si pastrandu-l pana in ziua cand se scot albinele.

Atunci se ia acel grau si se pune sub stiubeie, zicand albinelor :
– Asa sa fiti de roditoare si de cinstite, precum este graul.
Cu acest grau din ajunul Craciunului si cu aghiasma de la Boboteaza se stropesc gradinile ca sa rodeasca.

Indata dupa plecarea preotului, gazda, dand ceva turte celor din casa, pleaca prin vecini cu alte turte si bucate, spre a le da de pomana, pentru sufletul mortilor, pentru sanatatea celor vii si pen tru rodul campului.

de Tudor Pamfile

Sursa: crestinortodox.ro

(Visited 947 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.