Mircea Vulcanescu, despre America si americani

Mircea Vulcanescu, despre America si americani

by -
4 527

Dar ce este America si ce sunt americanii?

America este o regiune de azil, in care toti dezmostenitii soartei, toti non-conformistii spiritului, toti neincadratii ierarhiei sau moralei sociale europene si-au dat mana, peste toate deosebirile de neam, de datini, de religie, de limba si chiar de onorabilitate sociala anterioara colonizarii, in lupta pentru supunerea naturii si pentru obtinerea unui nivel de viata acceptabil.

Pioneratul, iata ideea esentiala, coloana vertebrala in jurul careia s-a realizat unitatea spirituala a poporului american.

Americanismul inseamna, in acest sens, o purificare. O purificare in abstract a omului de tot ce e concret in el, uman, istoric. O negare a trecutului si o lepadare de toate valorile care nu l-au ajutat sa biruie la el acasa. O dezbracare de tot ce stia de la parinti, de la scoli sau de la viata, si o rebotezare a lui, din nou, in tiparele impuse de lupta cu natura pentru asigurarea unui trai mai bun, o reincadrare in sentimentele “omului in genere”. “Omul abstract”, la care a visat veacul al XVIII-lea, este realizat in buna parte, azi, de specia homo americanus. Si daca ar fi permisa conversiunea judecatii dupa care popoarele fericite n-au istorie, America ar trebui socotita ca o tara fericita.

Homo americanus a opus omului “sapiens”, european, pe homo faber. Americanul sadea este un “inginer”, un tehnic mecanic, ca si social, un cautator de drumuri, o iscoada. Tot ce-i ajuta sa izbuteasca are pret. De-aci masina.

Inginerul, iscoditorul duhurilor, deschizatorul de drum, cand este european, se cheama Leonardo da Vinci. Pentru el, ingenium-ul este un joc de ape din adanc, un fapt demonic, o provocare aruncata Dumnezeului din tine, de care te simti greu si cu care ai vrea sa te masori asumandu-ti riscurile jocului – in prelungirea directa a manusii pe care Roland murind o intinde catre Dumnezeu in Epopee!

Pentru american, pionieratul e aproape ceva candid, ingeresc de candid, ceva care ignora sensul adanc al intrecerii cu firea, ca un somnambul care trece peste prapastii far-sa stie.

Comparati va rog, surasul candid al lui Ford, sau al judecatorului care a condamnat la moarte – multumit ca si-a facut “datoria” – cu surasul Mona Lisei, si veti vedea prapastia care desparte doua lumi, dintr-o ochire!

Deosebirea esentiala dintre structurile spirituale omenesti se vadeste mai ales in felul de valorificare a timpului, a vremii; de felul omului de a se referi la continutul care curge in cadrul ei.

Intre curgerea necontenita a lucrurilor in constiinta si supunerea constiintei insesi legilor acestei curgeri, caracteristica asiaticului, si irumperea arbitrara a agentului voluntar in timp, alegerea imaginilor cuprinse in campul constiintei, lupta cu ele si indrumarea lor, caracteristica Americei, ce cale!

Pentru asiatici, timpul e stavila, e val inselator; nefiinta, lucru fara pret. Pentru european, dimpotriva, timpul e continut intuitiv trait: durata. Pretul lui atarna de calitatea continutului. Pentru americani, timpul e bani, valoarea in sine.

De-aceea asiaticii isi pierd timpul. Europeanul, dimpotriva, pierde sau castiga timp, dupa cum continutul trait are sau nu are valoare. Verweile doch, du bist so schön (“Ramai, ca esti atata de frumoasa!”, Goethe, Faust) e o expresie tot atat de europeana ca si “scurtarea vremii pentru scaderea durerilor lumii” din Biblie. Americanul, dimpotriva cauta sa castige timpul, scurtandu-l, afundandu-se in activitate si pierzand, prin aceasta, rostul ei, ca si continutul vremii. Cineva imi povestea ca-n tot timpul cat a stat in America era ocupat toata ziua, dar ca nu facea nimic.

Americanul e astfel preocupat numai de rezultat, si nu de stradanie. In tehnica, la fel ca-n sport, doar “rezultatul” pretuieste. Aceasta, spre deosebire de asiatic, pentru care rezultatul actiunei e indiferent, trairea launtrica fiind totul si, spre deosebire de european, care tine cumpana la mijloc, intre continente, intre contemplatie si fapta, urmarind armonia, proportia dintre efort si rezultat, spiritualizarea faptei prin sensul care rezulta din intentionalitatea efortului, si obiectivitatea efortului in creatii culturale. De-aceea si formula de mantuire europeana e crestinismul, religia lui Hristos, Dumnezeul intrupat, a duhului transfigurand trupul.

De-aceea, la drept vorbind, asiaticii au spiritualitate, americanii au civilizatie, dar numai europenii au cultura in adevaratul sens al cuvantului, adica acea indeletnicire de spiritualizare a lumii derivata din cult, de perfectionare a darurilor pamantului.

Cele mai de vaza exemplare omenesti ale Americii de acestea sunt. Ea nu ne-a dat nici capitani vestiti, nici marinari, nici filozofi, nici domni, nici artisti, nici literati specifici. Specific american e omul care a reusit. Omul care a avut succes fata de soarta si care s-a impus, din 10000, atentiunii generale. Recordmanul, Vedeta. Steaua de cinematrogaf. Miliardarul. Si printr-o intoarcere care nu are nimic straniu: vizionarul idealist in stil mare. Profetul social. Umanitarul.

Nu cele mai alese spirite, dupa noi, europenii. Un Walt Whitman, un Jack London, un Edgar Poe nu sunt pentru americani prototipuri culturale. Acestia toti sunt out-law, neconformisti ai spiritului american, oameni din afara de randuri. Prototipuri sunt: un Ford, un Carnegie, un Lindbergh, un Wilson si poate chiar un Al Capone.

America a opus, astfel, omului european, ca prototip de om, pe homo faber, omul succeselor rasunatoare in afara, omul civilizatiei materiale, al confortului, omul stapan al puterilor firii, omul standard, cu picioarele in automobil, sau patinand cu vapoarele pe apa, cu capul in norii in care altadata erau zeii, pe care-i zgarie cu nasul, cu aripile in aeroplan si cu o mana pe revolver, iar cu cealalta pe maneta scaunului electric.

Dar ce amara sterilitate raspunde inauntrul succeselor ametitoare ale omului “faber”!

Un om haotic, care a pierdut cu totul sensul vietii interioare si al celei de interior. Un om in care lumea din afara a patruns ca valul marii intr-un vas spart. Un om care si-a automatizat toate functiunile sociale si vitale incadrandu-se masinii, un om care – in general – nu mai gandeste, ci numai executa o serie de reflexe si deprinderi, tot fluxul activitatii sale sufletesti consumandu-se cu infranarea sau intensificarea acestor automatisme in raport cu variatiile mediului exterior. Un om care si-a pierdut si carma si busola, neavand alta excitatie si alta frana decat presiunea directa: excitatia sau frica de grupul social, si neavand alta supapa decat frenezia gesticulatiei, imaginatia nemaireusind sa se sustraga prizei colective. Un om care, ramas singur, innebuneste, ucide sau se sinucide, si care in societate sau implineste rolul unui automat tamp, sau se imbata cu alcool, cu viteza, cu femei, cu cinematografe, cu sport, cu iluzii umanitariste sau cu mistici false de tot felul.

*

Valorificata din punct de vedere european, cultura americana oficiala e patata de o pata indelebila: parvenitismul.

Omul care a avut succes e dur. Mai ales daca a suferit pentru ca sa-l aiba. El isi inchipuie ca e stapan pe un panaceu, pe o formula de viata eficace si generalizabila. El nu iarta celor care i s-au opus si pe care i-a invins, dar se crede mai grozav decat ei si-i dispretuieste, calcand astfel in picioare valori pe care nici nu le banuieste.

De-aceea, americanul se irita cand europenii, spirite critice, pun in discutie insusi “sensul” biruintei sale, care, pentru el, nu-i o problema. Incapabil sa-nteleaga necesitatea ascezei, care cere omului sa renunte de la un anume moment la noi succese, pentru a se putea bucura de cele pe care le-a avut, americanul ne va acuza desigur de ingratitudine pentru tabloul de mai sus.

In realitate, fata de european, americanul de azi e un copil teribil, norocos, unul din acei copii care au crescut singuri, departe de parinti, si care au ajuns totusi bine: indraznet, naiv, prost crescut, obraznic, vanitos si ipocrit, gata sa fie oricui sclav, numai sa i se dea iluzia puterii si a libertatii pe care in fapt n-o pretuieste.

Textul (partial) de fata face parte din “discursul” lui M. Vulcanescu din cadrul simpoziunului care s-a tinut la 19 martie 1932, organizat de catre Cercul Analelor Române si prezidat de arhitectul si omul de cultura G.M. Cantacuzino. Simpozionul intitulat “Valorificarea spiritului american” a mai avut printre relatori\participanti si pe: Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Paul Sterian, Petru Comarnescu.

(Visited 162 times, 1 visits today)

4 COMMENTS

  1. Mult stimati discipoli,imi iau permisiunea sa ma amestec putin in dezbaterea colectiva cu privire la tema Americanii.In primul rand,America este un stat politis la scara planetara,intervine peste tot in lume folosind forta armata numai acolo unde se leaga interesele economice ale statului american(Sa nu uitam ca ne-a lasat pe mina rusilor si timp de 60 de ani,poporu roman visa si noaptea in somn,asteptind americanii sa ne elibereze,au participat si ei in1989 la Malta si ne-au croit un alt destin impus),in al doilea rind nu este o democratie autentica atata timp cat pedeapsa cu moartea nu este abolita sau ca nu exista o protectie sociala unde si ultimul cetatean sa aiba acces la minimum de existenta sau sa aiba asigurare medicala;ex bun:Germania.Este cunoscut faptul ca multi americani nu au un acoperis deasupra capului sau n-au ce manca,mai ales de cind se afla in criza,flaminzesc milioaone.si cine a generat criza mondiala.evident tot D-lor.In afara de astea datoria lor externa este pe primul loc in lume.Stimati cocititori nu sint adeptul ideii;Sa ma pun bine cu dracul pana trec pragul; indiferent ca America este o natiune mare,iar Romania este mica,dea lungul istoriei noastre daca am fi stiut sanu cedam sau sa nu acceptam,compromisuri,sa tinem capul sus,sa nu-l plecam ca slugile,ca si Europa sint state mai mici,ex:,Monaco Luxemburg,chiar si resedinta U.E. Belgia are 10 Mil.locuitori,iar TEZA lui Vulcanescu numai este de actualitate,era valabila atunci,iar acum este depasita,deoarece raporturile sociale si politice sau schimbat profund,Romania facand parte din Structurile Atlantice si U.E.,este drept ca americanii ne-au ajutat sa intram in Nato si UE,jucanduse o carte politica in favoarea Marilor Societati Capitaliste perene cu traditie in Europa,ce a castigat si ce apierdut Romania,hai sa tragem linie si sa calculam,dar asta este o alta tema,care o voi aborda cu o alta ocazie,daca voi gasi cu cine sa o comentez.Stimati compatrioti sa fiti iubiti.09.01.2011Nürnberg.

  2. „Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos, din Ceruri, întâmpinaţi-L!…

    Bună, oameni buni şi bucurie la toată lumea (inclusiv americanilor, desigur). Găsesc că la articolul de mai sus sunt extrem de multe puncte esenţiale atinse. În contextul acelei vremi în care, ca şi astăzi, românii-români simţeau în felul lor unic pericolul ce se apropia, mai răsăreau şi minţi luminate care să-l indice. Ceea ce s-a şi dovedit mai apoi, prin perioada comunistă, şi mă gândesc că s-a întâmplat aşa şi datorită neascultării noastre de astfel de prevestitori precum M.Vulcănescu. Dar poate că unii vor întreba ce are a face comunismul cu americanismul?
    Răspunsul, cred, e simplu (Ştiţi :)…, eu am mai citit pe ici pe colo). În acea perioadă s-a jucat „la două capete”, cele două curente fiind prezentate celor naivi (şi să mărturisim că am fost naivi, pentru ca măcar acum să nu mai fim) ca fiind opuse. Ori ele sunt aidoma, doar cu nuanţe diferite. Îmm, daţi-mi voie să tabloidizăm niţel, să fie mai clară situaţia: închipuiţi-vă o otravă care vă poate fi servită în două moduri – ori cu sila (comunismul), ori cu „muzică uşoară şi [hai să fim în ton cu moda şi să-i spunem…] grill”. Pe care aţi alege-o? Sincer?

    Mă întreb, ce este în esenţa ei democraţia? „Democraţie” vine din grecescul „demos”=oamenii de rând, populaţia şi „kratos”=conducere. Democraţia este deci conducerea poporului. Aş menţiona aici câteva repere, la care cred că n-ar fi rău să cugetăm (eh, şi dacă mai ne şi rugăm niţel spre luminarea minţii…).
    Unul ar fi acela că pentru prima dată democraţia s-a vrut instituită la grecii antici. Dar nu a ţinut, au renunţat ei înşişi la această încercare, şi încă acum mii de ani. Oare înţelepţii greci antici au renunţat la ea „de florile mărului”? Din păcate grecii de azi au uitat asta…
    Cel de-al doilea mi se pare mult mai important şi cred că-l lămureşte de fapt pe cel dintâi. Practic ce se afirmă prin democraţie? Cum că un stat este condus de către… popor. Iar aici mi se pare fără înţeles, pentru că mă întreb cum se poate ca o entitate (poporul) care este ea însăşi în căutarea a ceva (deci nu a aflat încă) să fie conducătoare (adică să călăuzească)? Păi, dacă tu însuţi nu ştii drumul, cum să te călăuzeşti pe tine însuţi către… către ce, apropos? Fericire? Păi, poftim, ai aflat-o undeva ca să te călăuzeşti într-acolo singur? Şi dacă ai aflat-o, cum de n-ai rămas acolo? Dar dacă încă nu ai aflat-o (şi înclin să cred că nu), atunci cum să te conduci singur, dragul meu popor?
    Şi încă un amănunt, observaţi cât de apropiate sunt afirmaţiile comunismului cu cele ale democraţiei? Noi pe noi, prin noi şi pentru noi hai să ne conducem! asta e esenţa celor două. Doar că, vedeţi? este o imposibilitate. Utopie. A spune că un popor se poate singur conduce este ca şi cum aş afirma eu că m-am născut de unul singur, sau că am învăţat limba română fără ca să fi auzit, măcar, vreodat’ un cuvânt din ea.
    Aşadar democraţia nu este nimic în esenţa ei, şi nici liberalismul, nu mai socotim comunismul (măcar pe ăsta l-am experimentat pe pielea noastră), ci doar amăgiri. Iar aici daţi-mi voie să mă mai întreb ceva – cui serveşte aceasta (Apropos, că-s plecat din ţară în perioada asta, cine conduce la noi acum?… e român? Sigur?)?

    Ştiţi, astăzi e ajunul Naşterii Domnului. Referitor la cele de mai sus, aş vrea să vă spun că Unul singur e cinstit şi corect cu noi, Cel care ne cheamă mereu şi mereu şi mereu la exact cele ce ne plinesc pe noi. Şi apoi, nu ne-a luat cu „laga-luga”, n-a făcut demagogie, nu ne-a minţit cu nimic, ci totul s-a adeverit, se adevereşte şi se va adeveri în veci; ne-a luminat verde-n faţă (dar cu atâta blândeţe…) că „ce-i foloseşte omului să câştige lumea-ntreagă de-şi va pierde sufletul?” şi multe alte minunate lucruri a făcut, face şi va mai face pentru noi, chiar dacă noi mai picăm în demo… .
    Vă urez sănătate deplină, multe bucurii adevărate şi mângâieri sufleteşti de la bunul nostru Domn, Iisus Hristos. Haideţi să punem un colind, vreţi? Fiecare cu ce-i cade la-ndemână (dar colind să fie, haa :)…!).

  3. Tot ce iti imaginezi tu ca fiind idelul Romaniei, nu exista in niciun stat. Iar situatia este exact inversa, problema nu e ca noi nu urmam idealul american, ci ca nu urmam idealul romanesc. Nu realizezi dar gandirea de acest gen e foarte rasista, desi te arati combatant al acestui curent. E vorba de un rasism antiromanesc. Ucidem tot ce a avut neamul nostru mai bun pentru a prealua idealurile straine, care fiind straine nu au niciun interes sa ne ajute pe noi, ci sa ne subjuge subit.

  4. Parea mea este ca avem adevarat de invatat din evolutia lor, mi se pare ca avem aceeasi pbma ca si ei acum cateva sute de ani, din pacate ei au trecut peste si au ajuns nr.1 mondial intr-un timp destul de scurt, comparativ cu noi cei care inca avem pbme de ordin rasial, si nu facem altceva decat sa cautam in continuare defectele altora in loc sa fim uniti sa invatam sa ne respectam indiferent de religie, credinta, sex si sa avem un scop comun o romanie de care sa fim mandri. Probabil ca nu o sa prind eu ziua aceea, dar cred ca va veni mai mult decat cred ca va veni Dumnezeu din nou pe pamant.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.