Mircea Eliade: Libertate
Există un aspect al mişcării legionare asupra cãruia nu s-a stãruit îndeajuns: libertatea omului. Fiind în primul rând o miscare spiritualã, având ca scop crearea unui om nou si ca nãdejde mântuirea neamului – legionarismul nu se putea naste si nu putea creste decât valorificând libertatea omului, aceastã libertate asupra cãreia s-au scris biblioteci întregi si s-au tinut nenumãrate discursuri democratice, fãrã ca sã fie trãitã si valorificatã.
Vorbesc de “libertate” si se declarã gata de a muri în numele ei, oameni care cred în dogma materialistã, cred în fatalitãti: clase sociale, lupte între clase, primatul economic etc. Este cel putin straniu sã auzi vociferând în numele “libertãtii” un om care nu crede în Dumnezeu, nu crede în primatul spiritului, nu crede într-o viatã de dupã moarte. Un asemenea om, când e de bunã credintã, confundã libertatea cu libertinajul si anarhia. Nu poate fi vorba de libertate decât în viata spiritualã. Cei care se refuzã primatului spiritului, cad automat în determinismul mecanicist (marxismul) sau iresponsabilitate.
Oamenii se leagã între ei prin concupiscentã, fie printr-un destin familial sau economic. Sunt tovarãs cu x pentru cã s-a întâmplat sã-mi fie rudã, sau pentru cã s-a întâmplat sã-mi fie coleg de muncã, si deci de salariu. Legãturile între oameni, de cele mai multe ori, sunt involuntare, sunt date. Nu-mi pot modifica destinul familial. Iar în ceea ce priveste destinul economic, oricâte eforturi as face, pot cel mult sã-mi schimb tovarãsii de câstig – dar întotdeauna voi fi, fãrã voia mea, solidarizat cu anumiti oameni pe care nu-i cunosc si de care mã leagã numai întâmplarea de a fi bogat sau sãrac.
Sunt însã miscãri spirituale în care oamenii se leagã prin libertate. Oamenii sunt liberi sã adere la aceastã nouã familie spiritualã. Nici un determinism exterior nu-i sileste sã devinã frati. Bunãoarã, crestinismul a fost, în timpurile sale de prozelitism si martiraj, o asemenea miscare spiritualã la care aderau oamenii prin libertate, mânati numai de dorinta de a-si valorifica spiritualiceste viata si a birui moartea. Nimeni nu silea pe un pãgân sã se crestineze. Dimpotrivã, statul pe de o parte, instinctele sale de conservare pe de altã parte, ridicau nenumãrate obstacole convertirii la crestinism.
Dar cu toate acestea, setea de a fi liber, de a hotãrî asupra destinului tãu, de a înfrânge determinismele biologice si economice – era mai puternicã. Oamenii aderau la crestinism desi stiau bine cã pot sãrãci peste noapte, pot fi rupti de familiile lor rãmase pãgâne, pot fi închisi în temnite pe viatã sau chiar cunoaste cea mai crâncenã moarte, moartea de martir.
Fiind o miscare profund crestinã, avându-si justificarea înainte de toate în planul spiritual – legionarismul încurajeazã si se întemeiazã pe libertate. Vii în legionarism pentru cã esti liber, pentru cã te-ai hotãrât sã depãsesti cercurile de fier ale determinismului biologic (frica de moarte, de suferintã etc.) si ale determinismului economic (frica de a rãmâne pe drumuri). Cel dintâi gest al legionarului este un gest de totalã libertate: el îndrãzneste sã se rupã de toate lanturile robiei sale spirituale, biologice si economice. Nici un deteminism exterior nu-l mai poate influenta. În clipa când s-a hotãrât sã fie liber, toate spaimele si toate complexele de inferioritate dispar ca prin farmec. Cel care intrã în Legiune, îmbracã pentru totdeauna cãmasa mortii. Asta înseamnã: legionarul se simte atât de liber, încât nici moartea nu-l mai înspãimântã. Dacã Legionarul cultivã cu atâta pasiune spiritul de jertfã si dacã a dovedit cã stie sã facã atâtea jertfe – culminând cu moartea lui Ion Mota si Vasile Marin – asta stã mãrturie de nesfârsita libertate pe care si-o dobândeste legionarul, “Cel care stie sã moarã nu va fi rob niciodatã”. Si nu e vorba numai de robia etnicã sau politicã – ci, în primul rând, de robia sufleteascã. Dacã esti gata sã mori, nu te mai poate robi nici o fricã, nici o slãbiciune, nici o timiditate. Împãcându-te cu gândul mortii, atingi cea mai totalã libertate care îi este îngãduitã omului pe pãmânt.
(Iconar, Cernãuti, an III, 1937, nr. 5, p. 2)
