Marturii evreiesti intru restabilirea adevarului istoric

MOSHE CARMILLY WEINBERGER, rabin sef al Clujului în anii razboiului Declaratie data în 1988, publicata în revista “Luceafarul românesc”, Montreal, noiembrie 1997.

„În mod incontestabil, în spatiul Europei Centrale si sud–estice a existat o singura posibilitate pentru evrei de a iesi din cercul de foc al teroarei naziste, o singura speranta de a se salva. Refugiatii evrei ajunsi în România din Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria – în anii cumplitelor masacre – aveau sansa de a pleca din porturile românesti spre Palestina. Oricum ar fi privita aceasta stare de lucruri, în orice fel s–ar analiza cele petrecute cu evreii în România, din punct de vedere politic, international etc…, ramâne un lucru care nu se poate nega : faptul ca atunci când lumea a privit insensibila spectacolul nimicirii evreilor europeni, România a fost dispusa sa primeasca refugiatii evrei si a fost gata sa deschida pentru ei porturile sale. Veneau evreii din Varsovia strivita sub bombardamente, din Austria, din Cehoslovacia, veneau si evreii din Ungaria. (…) Ion Antonescu a trebuit sa publice, la 3 mai 1944, un decret prin care evreii care treceau granita clandestin erau condamnati la moarte, ca si cei care le ofereau adapost. În legatura cu acest decret, trebuie sa mentionez ca nu cunosc nici un caz de condamnare la moarte a vreunui evreu pentru trecerea frauduloasa a frontierei României, în perioada mai–septembrie 1944. (…) Ungaria a asasinat 80 % din evreii sai, pe care i–a trimis în camerele de gazare de la Auschwitz–Maidanek, în timp ce România a vrut sa salveze ceea ce se mai putea salva si a aruncat colacul de salvare celor ce se aflau în pericolul de a se îneca. Hitler a pierdut razboiul ; evreimea a pierdut 6 milioane din membrii sai ; lumea si–a pierdut umanitatea, la fel si iubirea crestineasca a aproapelui. Poporul român s–a straduit în schimb sa–si salveze credinta în omenie. Iar noi, evreii, îi suntem si îi ramânem recunoscatori pentru aceasta (s.n.)”

NICOLAE MINEI GRÜNBERG, istoric evreu:

“În România, Holocaustul nu a avut loc (s.n.) tocmai pentru ca, cu foarte putine si nesemnificative exceptii, calaii cu zvastica nu numai ca nu s–au bucurat de concursuri binevoitoare, oferite din proprie initiativa, dar s–au lovit de refuz în tentativele lor de a recruta complicitati, cu caracter privat sau oficial, pentru organizarea deportarilor sau a altor actiuni de genocid (…) Deportarile dincolo de Nistru, efectuate de autoritatile antonesciene, nu au avut drept scop, fie el marturisit sau ascuns, exterminarea celor în cauza. Pieirea unui numar dintre ei are trei cauze principale : abuzurile comise de anumiti reprezentanti ai autoritatilor care au delapidat fondurile alocate pentru achizitia de alimente; excesele criminale ale unor elemente degenerate din organele de paza si supraveghere;interventia asasinilor nazisti organizati în Einsatzkommando–uri, care, în plina retragere pe frontul de est, au patruns cu forta în lagare, exterminând pe detinuti. Victimele din aceasta categorie reprezentau un multiplu important al totalului celorlalte doua : Râbnita, de pilda, a fost înecata în sânge de hitleristi, numai doi deportati scapând cu viata. Dar si în aceasta privinta, România înscria, în 1943 si 1944, un alt fapt unic în analele celui de–al doilea razboi mondial (s.n.) : readucerea în tara a tuturor supravietuitorilor, care s–a operat fara a se tine seama de furibunda împotrivire a Wermachtului, a SS–ului, a Gestapoului, de imensele riscuri implicate de aceasta încalcare a dispozitiilor naziste, de dificultatile de transport si aprovizionare etc. (…) La procesul acestor bande de experti ai asasinatelor în massa, Sturmbannführerul Heinz Ohlendof, care comandase Einsatzkommando D „ si–a asumat personal raspunderea pentru un total de aproximativ 90.000 de victime, printre care si cele de la Iasi, în iunie 1941 „(s.n.). La acelasi proces s–a stabilit în mod incontestabil ca „ începând din primele zile ale anului 1941, initiativa în actiunile de exterminare a evreilor a apartinut pe de–a întregul emisarilor lui Hitler (Richter, Killinger si altii) „

(Vezi Prefata semnata de Nicolae Minei la cartea Zile însângerate la Iasi, 28–30 iunie 1941, scrisa de Aurel Karetki si Maria Covaci, Editura politica, 1978, pag. 25–26).

WILHELM FILDERMAN, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti în anii ’40 – declaratie data in 1955:

“Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda, Broadway at 71 St, declar următoarele: (…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti (s.n.). Trebuie să subliniez că

populaţia română nu este antisemită(;). Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momentele de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple: Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina; El a dat paşapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol; Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară  pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun. Menţionez aceasta pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică.”