Loja italiană “Propaganda Due”

Loja italiană “Propaganda Due”

by -
0 868

Organizaţiile secrete au fost cele care deseori au deterinat mersul istoriei. Marea Revoluţie franceză, ruinarea imperiilor în epoca modernă, provocarea crizelor economice nu au avut loc fără împlicarea structurilor oculte, care preferă mai mult să-şi spună „discrete” decât „secrete”. În acest material vom vorbi despre „Propaganda Due” (sau pe scurt „P-2”), loja masonică care timp de câteva zeci de ani a menţinut Italia în stare de frică şi teroare.

Iniţial doar o anticamera

Deseori masoneria nu se prezintă ca o asociaţie atât de caritabilă cum ar dori să pară, iar în spatele actelor de binefacere şi discursuri umaniste de multe ori se ascund afaceri ilegale, reglări de conturi, asasinate. Vom vorbi mai jos despre cazul lojei italiene „Propaganda Due” (sau P2), care declanşase un scandal de proporţii, în activitatea sa descoperindu-se implicarea directă a unor persoane politice de rang înalt, serviciilor secrete şi Mafiei, fapt care a determinat scoaterea în afara legii a acesteia în 1981. Organizaţia secretă „Raggruppamento Gelli Propaganda Due” (sau prescurtat „Propaganda Due”) a fost creată în 1877, în calitate de anticameră ai „Grande Oriente d’Italia” (aşa cum este, spre exemplu „Rotary Club” astăzi). În perioada celui de al doilea război mondial aceasta îşi schimbă denumirea în P2, când „loja mamă” a decis să acorde câte un număr lojilor sale. În 1960 organizaţia număra în jur de 14 membri. Dar de obicei în astfel de instituţii nu atât numărul contează, cât calitatea membrilor şi poziţia lor în societate. În 1966 Giordano Gamberini, Marele Maestru al Marelui Orient de Italia (cea mai puternică organizaţie masonică din Peninsulă), decide să strângă într-un Atelier unic elita politică şi economică, pentru a supraveghea hotărârile de înalt nivel şi a elimina fragmentarea vieţii sociale italiene. Anume organizaţie „Propaganda Due” urma să servească acestui scop. După ce în 1976 în fruntea lojei vine Licio Gelli, organizaţia începe să crească simţitor. Mai târziu, listele care vor fi găsite de poliţie în timpul percheziţiilor la vila lui Licio vor arăta că organizaţia ajunsese să aibă peste 1000 de membri.

Biografia lui Licio Gelli pare destul de interesantă. Şi-a început cariera prin colaborarea cu regimul fascist a lui Mussolini în „Cămeşile Negre” , iar la mijlocul celui de al doilea război mondial devine un fervent susţinător al aliaţilor britanici şi americani, având relaţii de colaborare cu serviciile secrete ale acestora. Totuşi, nu ignoră nici sovieticii. În perioada în care a fost refugiat în Argentina, acesta colaborează cu agenţii KGB, care îi promit muşamalizarea trecutului său fascist oferindu-i posibilitatea de a se întoarce acasă.

E greu de crezut că un astfel de Ostap Bender al Italiei ar putea ignora oportunităţile pe care le oferă apartenenţa la o lojă masonică, cu atât mai mult, atunci când se află în postura de lider al unei organizaţii cum este „Propaganda Due”. În 1976 P2 se distanţează de „Grande Oriente d’Italia” şi continuă să-şi consolideze influenţa în societate.
Unul din punctele importante în istoria P2 este considerată capturarea “arhivei SIFAR”, peste 157 de mii de dosare compromiţătoare la adresarea oamenilor politici, militari şi oamenilor de afaceri. Dosarele au fost alcătuite de poliţia secretă italiană şi urmau să fie distruse printr-o decizie a parlamentului italian. Prin intermediul generalului De Lorenzo şi generalului Alvena (şeful serviciilor secrete militare) copiile dosarelor compromiţătoare au intrat în posesia lui Gelli, permiţându-i acestuia să influenţeze decisiv viaţa politică italiană timp de aproximativ 15 ani.

Bancherul Domnului în serviciul masoneriei

În premieră, societatea italiană a aflat despre existenţa P2 în urma unor investigaţii a poliţiei în cazul asasinării lui Roberto Calvi, supranumit „Bancherul Domnului”, când se descoperă legătura dintre acesta şi Gelli. Roberto Calvi se afla în legătură cu Vaticanul fiind membru al consiliului administrativ al „Banco Ambrosiano”, care aparţinea Băncii Vaticanului. În cadrul investigaţiilor, poliţia a descoperit spălări imense de bani prin această bancă. Instituţia a falimentat în 1982, provocând unul din cele mai mari scandaluri politice italiene din secolul XX, când a fost descoperită spălarea şi redirecţionarea a câteva miliarde de dolari. În context, moartea lui Calvi devine un sfârşit logic.

Calvi a dispărut la 10 iunie 1982 din unul din apartamentele său din Roma. Mai târziu, acesta este văzut în Veneţia, de unde pleacă cu un avion privat în Marea Britanie.

Pe 17 iunie 1982, Graziella Corrocher, secretară lui Calvi (cea care ţinuse şi registrele P2), e aruncată de la etajul patru al Băncii Ambrosiano. La 18 iunie Calvi este găsit spânzurat sub podul Blackfriars din Londra. În buzunarele acestuia au fost găsite 23.000 de lire sterline, iar în sacoul acestuia, două cărămizi. Ştreangul de care era spânzurat avea forma lanţului masonic. Moartea acestuia a fost calificată drept suicid. În 1998 acesta a fost exhumat, iar în 2002 poliţia a recunoscut că Roberto Calvi a fost asasinat.

Existenţa relaţiilor strânse dintre „Bancherul Domnului” şi Licio Gelli au determinat poliţia să efectueze percheziţii în vila şefului P2, unde au şi fost găsite listele membrilor organizaţiei masonice. Pe lângă cele 100 de persoane pe care poliţia nu doreşte să-i dea publicităţii „în interese de anchetă”, se cunoaşte că printre cei 900 se aflau 4 miniştri, 44 deputaţi ai parlamentului italian, 19 judecători, 58 de profesori universitari, generali, ofiţerii serviciilor secrete italiene, bancheri, oameni de afaceri, directori de televiziune, jurnalişti etc. În această listă au figurat şi actualul prim-ministru Silvio Berlusconi, chiar dacă la acel moment, acesta nu era implicat în politică. Poliţia a găsit şi un program al organizaţiei (”Piano di Rinascita Democratica”) care presupunea instaurarea unui regim autoritar în Italia sub conducerea organizaţiei „Prapaganda Due”.

Misterele asasinatului prim-ministrului Aldo Moro

Numele P2 este asociat şi cu numeroase acţiuni criminale. Unele din ele au fost confirmate ulterior de investigaţiile poliţiei, altele au fost trecute sub titlul „Top secret”.  Comisia specială a parlamentului italian, condusă de Tina Ancelmi din partea Partidului Creştin Democrat, a învinuit organizaţia P2, în cadrul unui raport, de numeroase afaceri criminale şi asasinate. În unul din discursurile sale, Tina Ancelmi afirma: „Există încă multe semne de întrebare nesoluţionate în viaţa acestei ţări. Începând cu moartea lui Aldo Moro. Nu ştim nici astăzi unde a fost ascuns şi nu ştim din ordinul cui a fost ucis. Că P2 ar fi avut un proiect politic s-a dovedit. Iar faptul că îşi avea printre obiective distrugerea Democraţiei Creştine şi a lui Moro (aşa cum se poate citi textual într-un document de notorietate) este un alt fapt cert”. În 1964, Generalul Giovanni de Lorenzo, comandantul carabinierilor (fost sef SIFAR), conducătorul secret al organizaţiei teroriste “Gladio” şi aşa cum s-a aflat mai târziu, şi un membru al lojii P2, a pus la punct planul loviturii de stat “Piano Solo”. Planul “Piano Solo” urmarea asasinarea lui Aldo Moro. A fost abandonat, în urma unui compromis între socialişti şi creştin-democraţi, care au format guvernul fără comunişti.

În anii ‘70 Aldo Moro a fost unul din liderii care au fost cointeresaţi de „compromisul istoric” solidaritatea dintre creştin-democraţi şi comunişti pentru depăşirea crizei sociale, economice şi politice din ţară. În 1978, “Brigăzile roşii” îl răpesc pe premierul italian Aldo Moro, cel care fusese – în 1964 – “ţinta” puciului “Piano Solo”. “Vina” lui Moro: “compromisul istoric” cu comuniştii! Papa de la Roma Paul al VI-lea, expediază teroriştilor o scrisoare prin care cere să fie luat ostatic în locul lui Moro. În ziua de 9 mai 1978, la Roma, în portbagajul unui „Renault” roşu, între sediile a două partide mari, a fost găsit cadavrul neînsufleţit a lui Aldo Moro.

La 2 august 1980, gruparea teroristă “Gladio”, comite un atentat terorist în Gara de la Bologna, soldat cu 85 de morţi şi sute de răniţi. Crima este pusă pe seamă „Brigăzilor roşii”, care declara că acţionează din numele Partidului Comunist din Italia. Mai târziu, ancheta poliţiei dezvăluie adevăraţii vinovaţi: neofasciştii Valero Fioravanti, soţia sa, Francesca Mambro, Massimiliano Fachini şi Sergio Pieciafuoco, precum şi alţi nouă complici în atentat.

Interesant este că Licio Gelli – Marele Maestru al lojii “Propaganda Due” – şi Francesco Pazienza, un agent secret cu multiple relaţii în Italia, Franţa şi SUA, fiind bănuiţi de implicare în atentat, au fost achitaţi în proces. (Fiona Leney, “Independent”, 19 iulie 1990).
În afara legii

Comisia creştin-democratei Tina Ancelmi a calificat loja „Propaganda Due”- „organizaţie criminală secretă” cu relaţii puternice la nivel internaţional, în special cu clasa politică din Argentina şi preşedintele ei Juan Domingo Perón Sosa. Ca rezultat al acestui scandal, la 26 mai 1981 guvernul italian este nevoit să-şi dea demisia, iar la 24 iunie aceluiaşi an parlamentul adoptă o lege prin care este interzisă activitatea organizaţiilor secrete. Mai târziu, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului va califica această interdicţie drept „încălcarea flagrantă ai drepturilor omului”.

de  Racu Octavian

Sursa: vistieria.ro

(Visited 63 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.