Home Istorie Istoria lui Moș Ion Roată

Istoria lui Moș Ion Roată

Istorie

by Alexandru Razes - 19 februarie 2010

1 5165

In fiecare an, in luna ianuarie, sarbatorim Unirea. Cu acest prilej ne amintim si de cei care au pus umarul la realizarea ei. Unul dintre acestia este si vranceanul Mos Ion Roata, intrat in istorie ca o legenda. A vazut lumina zilei in satucul Velnita, din comuna Campurile de Sus, astazi Campuri, din fostul judet Putna, veche asezare sateasca, situata in satul Vrancei, nu departe de granita „de trei hotare”, unde de veacuri isi dau mana cele „trei tari surori”, Moldova, Transilvania si Tara Romaneasca. In 1820 era cea mai mare localitate din tinut. Se tragea dintr-o familie de tarani clacasi, cu o situatie materiala precara, truditori din tata-n fiu pe mosia boierilor Dascalescu, din localitate. S-a nascut in anul 1806, ca fiu al lui Constantin si Mariutei Roata. Din casatoria cu aceasta a rezultat o familie numeroasa formata din patru copii, doi baieti si doua fete. Nastase, cel mai mare, urmat de Neluai, Zoita si Maria. Din documentele existente rezulta ca nu a avut nici un fel de invatatura. Nu stia sa scrie si sa citeasca deoarece, in vremea copilariei sale, scolile satesti erau o raritate. Prima scoala in Campurile apare dupa Unire, la 1868, cand Roata avea deja 62 de ani.
Semna prin punerea degetului muiat in cerneala, puntea de veacuri a nestiutorului de carte. Oficial semna cu parafa primita in Divanul ad-hoc. Era inzestrat nativ cu o minte agera si o judecata dreapta, fiind cunoscut ca un om cinstit dar „cu gadilici la limba”, adica spunea omului verde in ochi, nu punea pret pe vorbele boieresti si nu avea ascunzatori in suflet”, dupa cum il caracteriza Ion Creanga. Pentru spiritul sau de dreptate, Ion Roata a fost considerat de tarani puternic, cel mai darz si si mai competent reprezentant al lor, care sa le apere interesele. A avut cu adevarat o aparitie meteorica pe scena istorica a tarii. La alegerile din iulie, ca si la cele din 1857, a fost ales in unanimitate de voturi, deputat fruntas al judetului Putna in Divanul ad-hoc al Moldovei, pentru a duce acolo sus, in cel mai inalt for al tarii, dorinta de unire a vrancenilor.inca de la deschiderea lucrarilor s-a bucurat de un binemeritat prestigiu. A avut marea cinste de a fi invitat la un ceai, impreuna cu ceilalti deputati tarani, de catre ambasadorul reginei Victoria a Marii Britanii, lordul Henry Bulwer, inalt comisar european, prezent la deschiderea lucrarilor de la Iasi, care in fata tuturor le-a zis „voi sunteti adevaratii reprezentanti ai natiunii romane, voi reprezentati viitorul.”
A doua zi, la 23 septembrie 1857, Ion Roata a fost ales in comisia de verificare a mandatelor membrilor Adunarii-comisie de validare. Activitatea lui Ion Roata a cunoscut un moment de varf, in anii 1856-1857. Ca deputat fruntas, trei mari probleme au stat in atentia sa: infaptuirea Unirii, inlaturarea „boierismului” si improprietarirea clacasilor. Timp de trei luni, cat au durat lucrarilor Divanului ad-hoc, Roata a dat dovada de o deosebita constiinciozitate, fiind prezent si participand activ la toate cele 31 de sedinte, fiind convins ca reprezinta nu numai judetul care i-a incredintat mandatul, ci insasi tara. Ca semn distinctiv al inaltei sale atributii purta o insigna-medalie pe care scria cu litere latine „Divanul ad-hoc-1857-de purtat”. Asa cum mentioneaza Mihail Kogalniceanu, „si cand, in ziua de 7 octombrie, in a 7 sedinta, Adunarea ad-hoc a votat…propunerea pentru Unirea Principatelor, prezentata de mine, si cand s-a proclamat ca presedinte, Ion Roata, deputatul taranilor din judetul Putna a exclamat in gura mare in numele celorlalti clacasi: „Noi nu stim a ura, dar Dumnezeu stie a indura!”
in acea zi solemna, cand nu numai se scria dar se si facea istoria tarii, Ion Roata era prezent in Divan aclamand Unirea. Pe drumetul intrunit cu aceasta ocazie, care consfinteste idealul de secole al romanilor, se afla si semnatura lui, prin aplicarea parafei oficiale. in perioada Unirii, Roata nu era „mos”, ci un om in floarea varstei, un adevarat plaies robust, venit de pe Valea ªusitei, abia trecut de 50 de ani, caruia ii lucea in ochi viitorul. La 9 noiembrie acelasi an, Ion Roata a prezentat un Divan, iar Atanasie Panu a dat citire la „Propunerea deputatilor sateni”, „o adevarata plangere a unui popor intreg”, cum o caracteriza Kogalniceanu, vestita „jalba” care descria cu litere de foc suferintele seculare ale taranimii, geamatul celor 12 sute de mii de suflete din cele 14 tinuturi ale Moldovei. Roata era primul semnatar al cutremuratorului document care a starnit atata valva in Divan. Era un act indraznet ce purta si girul personalitatii sale. Costache Negri ii solicita si el semnatura (a treia in ordinea depunerii), pentru a prezenta proiectul sau de improprietarire a clacasilor. in timpul desfasurarii lucrarilor Divanului a tinut o stransa legatura cu alegatorii, consfatuindu-se cu acestia pentru a nu gresi, difuzand in satele putnene „Buletinul Adunarii”, deseori confiscat de autoritati.
in cele din urma, vazandu-si idealurile si nazuintele spulberate, Ion Roata si ceilalti deputati tarani sau intors la casele lor „cu deznadejdea in inima si cu blestemul de buze.” Abia sosit la locuinta sa din Campurile, dupa ce participase la sedinta de inchidere a lucrarilor Divanului, trimite la 6 ianuarie 1858 o scrisoare prietenului sau Stanciu tetea din ocolul Garlele-Putna, prin care anunta apropiata cadere a „boierescului”, intr-o luna sau doua.
Considerat „stricator al ordinei publice”,administratia judetului Putna sesizeaza Polita Iasi care-l aresteaza pe Ion Roata in capitala Moldovei, trimitandu-l sub escorta la starostia judetului Putna. Abia la 17 februarie acelasi an, Ministerul de Interne dispunea eliberarea deputatului fruntas pe chezasia judetului si a locuitorilor din satul Campurile, carora le cerea sa garanteze ca „numitul nu se va mai abate de la urmari si stricarea linistii.” Se cerea sa fie „indeaproape supravegheat politieneste ca asupra miscarilor lui si a corespondentilor lor, la intamplare de cea mai mica agitatie in contra bunei ordine, va fi arestat.”
Fiind un convins unicrist, centrandu-se chiar in Divan cu Alecu Bals, deputat de Putna al marilor proprietari, Ion rOata a fost aspru persecutat de boieri si autoritati, fapt care l-a facut sa-si paraseasca locuinta si sa se mute la Gura Vaii.
Ion Roata a desfasurat si o bogata activitate in cadrul obstei satesti, intocmind jalbe catre mai marii judetului pentru o mai buna aprovozionare a satului cu porumb pentru hrana si samanta, conducand delegatii pana la Ministerul de Interne. A luptat pentru o corecta aplicare a legiidecretata de Cuza la 14 august 1864. Cu aceasta ocazie, Ion Roata a fost numit in comisia de constatare a plasei Zabranti, Putna, din partea comisiilor comunale, pentru stabilirea suprafetelor si a numarului de clacasi de pe mosiile boieresti, ce urmau a fi improprietariti. in lipsa unui inginer hotarnic a participat efectiv la impartirea loturilor pentru clacasii din Campurile, cat si din unele comune invecinate asa cum au solicitat ei ca improprietarirea sa o faca „alesul nostru, dl. Ion Roata”, fiind cunoscut ca un om sigur si cu bune purtari. A fost desemnat ca presedinte al comisiei de alege a noului vornic al satului, apoi membru al „Judetului satesc” din Campurile de Sus care avea si atributii judecatoresti. Exista dovezi ca Roata ar fi luptat si pentru infiintarea unei scoli in satul sau, simtind poate pe propria-i piele ca „cine deschide o slcoala inchide o temnita.” Dupa proclamarea independentei, Mihail Kogalniceanu, ministrul de interne si externe, trimite prefectului de Putna la 18 martie 1878 Ordinul „Steaua Romaniei”, in grad de cavaler, impreuna cu brevetul insotitor semnat de regele Carol I, pentru a fi inmanat lui Ion Roata, ca o rasplata a contributiei pe care inteleptul taran din Campurile a avut-o la infaptuirea Unirii Principatelor, premisa a capatarii independentei nationale.
Ultimii ani din viata ai batranului fruntas au fost intunecati. in 1880, prefectul de Putna, M. Flondor, om de suflet, a dus o scrisoare lui Kogalniceanu in care plangea soarta fostului deputat ajuns la „sapa de lemn” si fara nici o vita in batatura, solicitandu-i un ajutor viager. Peste doi ani, la 19 februarie 1882, Ion Roata se stingea din viata, la varsta de 76 de ani, fiind purtat pe brate ca un sfant si inmormantat cu mare cinste in catunul sau din Gura Vaii, unde si-a avut ultimul salas. Mormantul si crucea se pot vedea si astazi. A murit sarac asemenea majoritatii luptatorilor sacrificati, iar ca un paradox a lasat in urma o mare bogatie, numele sau, un adevarat blazon de noblete, intrat in istorie si in legenda, scotand satul natal din negura uitarii. Este cel mai mediatizat deputat taran din intregul Divan ad-hoc al Moldovei si singurul care a cunoscut sarutarea domneasca. in 2006 s-au sarbatorit 200 de ani de la nasterea sa. Numele sau a fost imortalizat in istorie, in literatura, arte plastice, filatelice, etc. dar cel mai important este ca a ramas increstat in inimile si sufletele romanilor.
Asa cum spunea folcloristul Ovidiu Birlea, „prin cele doua naratiuni, Creanga i-a construit un soclu de legenda, daruindu-i un monument care nu va pieri niciodata. Chipul lui va lumina peste veacuri.” Pentru a-i cinsti amintirea, campurenii au decis ca scoala generala, caminul cultural, biblioteca si casa memoriala din localitate sa-i poarte numele. S-ar cuveni ca si comuna in care s-a nascut sa se numeasca „Ion Roata”, urmand exemplul ialomitenilor care au dat acest nume unei localitati din intinsul Baraganului, ca si simbol al Unirii celor doua Principate.( Prof. Vasile T. Iorga )