Ideologia genului

Ideologia genului [I]

by -
0 590

Publicăm în continuare în două părţi un material preluat de pe situl Lifesitenews.com şi semnat de Gabriele Kuby. Documentul „Integrarea dimensiunii de gen – Revoluţia secretă” este publicat în 2008 dar reuşeşte să surprindă un fenomen ce-şi face tot mai simţită prezenţa în zilele noastre: distrugerea identităţii bărbatului şi femeii în scopul unei revoluţii antropologice cu puternice implicaţii ontologice şi sociale. Recentele cazuri din Spania în care băieţi de 15-16 ani au primit prin sentinţă judecătorească permisiunea de a-şi face o operaţie pentru schimbarea sexului sunt semnele tulburătoare ale acestei revoluţii. Dar ea se hrăneşte dintr-o întreagă cultură a relativismului şi a distrugerii tuturor identităţilor în care efeminarea băieţilor şi masculinizarea fetelor sunt încurajate de o ideologie în care genul nu este decât un construct de care se poate dispune după plac. Iar din acest sol mlăştinos a început să răsară în ultimul timp o adevărată modă a transsexualismului şi a schimbării sexului mai ales printre tinerii din Occident.

O fantomă bântuie lumea, fantoma „genului”. Aproape nimeni nu cunoaşte acest concept, cu toate că este extrem de puternic şi şi-a extins influenţa asupra instituţiilor naţionale şi internaţionale. Ideologia genului este pe cale de a crea un om nou, a cărui libertate ar trebui să includă alegerea propriului sex şi a orientării sale sexuale. Aceasta înseamnă a decide în mod arbitrar dacă el sau ea vor să fie bărbat sau femeie, heterosexual, homosexual, lesbiană, bisexual sau transsexual (LGBT). Această viziune asupra libertăţii şi sexualităţii, potrivit voinţei ONU, UE şi a majorităţii guvernelor europene urmează a fi imprimate pe minţile copiilor încă de la creşă şi mai departe.

 

Încă din 1999 integrarea dimensiunii de gen este Leitprinzip (principiul călăuzitor) şi Querschnittsaufgabe (sarcina fiecărui minister al guvernului) ale politicii germane. Pe pagina de internet a Ministerului Ştiinţei stă scris: „Guvernul Federal a stabilit o politică a egalităţii de şanse bazate pe strategia politică a integrării dimensiunii de gen ca principiu călăuzitor universal şi sarcină orizontală. Guvernul Federal participă astfel la activităţile din întreaga lume ce au ca scop implementarea mai eficientă a politicii egalităţii de şanse.”

Faţada acestei noi ideologii este „egalitatea” între bărbat şi femeie. Mai multă egalitate conduce, chipurile, la o mai mare dreptate. Nu se pune niciodată sub semnul întrebării în ce măsură impunerea egalităţii între ceea ce nu este egal poate contribui la rezolvarea extraordinarelor provocări ale viitorului. În spatele faţadei stă la pândă atacul general asupra standardelor morale cărora le datorăm Cultura Occidentală.

Până în anii ’70 ai secolului trecut genul era un termen folosit pentru a distinge genul gramatical al unui cuvânt. Termenul era folosit de către feministele radicale – care de obicei aparţin organizaţiilor internaţionale de homosexuali şi lesbiene – pentru a promova ideea că „genul” nu are nimic de-a face cu sexul biologic. Potrivit lor nu există două sexe, ci şase sau mai multe, în funcţie de preferinţa sexuală. Alegerile genului urmau să devină discursul dominant – spiritul de neconstestat al epocii – prin acţiune guvernamentală.

„Perspectiva dimensiunii de gen” nu recunoaşte nicio diferenţă esenţială sau înnăscută între bărbaţi şi femei, cu toate că fiecare celulă din corpul uman este masculină sau feminină; aceasta reprimă şi ignoră rezultatele cercetărilor neurologice, ale medicinei, psihologiei şi sociologiei, care demonstrează identităţile diferite ale bărbatului şi femeii în propria lor structură a creierului, a echilibrului hormonal, a structurii psihologice şi a comportamentului social.

Conferinţa mondială pentru femei din Beijing – 1995

 

Punctul de cotitură al „perspectivei de gen” a fost realizat de către ONG-urile feministe şi lesbiene la Conferinţa Mondială pentru Femei din Beijing, 1995. Acestea ştiau că schimbarea socială nu poate fi realizată fără schimbarea limbajului. Cu o viziune strategică uimitoare, ele au reuşit să înlocuiască cuvântul sex, ce desemnează dimensiunea sexuală.

„Coaliţia Familiei” a încercat să se opună, dar fără succes. Aceasta a protestat împotriva documentului final: „Platforma pentru Acţiune Beijing reprezintă un atac direct asupra valorilor, culturilor, tradiţiilor şi credinţelor religioase din cea mai mare parte a lumii, atât în ţările în curs de dezvoltare cât şi în ţările industrializate… Documentul este lipsit de respect faţă de demnitatea omului, încearcă să distrugă familia, ignoră căsnicia, devalorizează importanţa instinctului matern, promovează practici sexuale înşelătoare, promiscuitate sexuală şi sexul pentru adolescenţi.”

Platforma pentru Acţiune Beijing a fost transformată ulterior în lege. Odată cu Tratatul de la Amsterdam (1999) şi cu Carta UE a Drepturilor Fundamentale de la Nisa (2000), integrarea dimensiunii de gen a devenit o cerinţă obligatorie, prevăzută cu uriaşe resurse financiare. Avortul urmează automat ca parte a agendei globale a integrării dimensiunii de gen. Deloc impresionat de epocalele schimbări demografice, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a hotărât pe data de 16 aprilie 2008 că în cele 47 de state membre ar trebui să existe un drept de jure şi de facto la avort.

Revoluţia culturală

 

În universităţile germane sunt în prezent 29 de Institute pentru Studiile de Gen, o piaţă în plină expansiune, cu o creştere însemnată. Cercetarea asupra dimensiunii de gen este bine stabilită în cadrul catedrelor de studii umaniste şi se extinde şi asupra domeniilor de graniţă. Scopul este abolirea conţinuturilor învăţământului „patriarhal şi hetero-normativ”. Studenţii confirmă faptul că însuşirea „perspectivei de gen” a devenit relevantă pentru a reuşi la examene şi a face o carieră. Pe lângă institutele academice, există nenumărate instituţii pentru consiliere, finanţate de către statele individuale sau de către UE şi care sunt pe cale de a impregna cu această ideologie a genului tot felul de organizaţii.

În Germania, centrul de control politic este format din Ministerul Federal pentru Problemele Familiei împreună cu „Grupul Interministerial de Lucru asupra Integrării Dimensiunii de Gen” şi „Centrul de Competenţă asupra Genului” de la Universitatea Humboldt din Berlin, finanţate de către Minister. Şi, de vreme ce mentalitatea adulţilor nu este uşor de schimbat în ceea ce priveşte formele de sexualitate, care până de curând erau legal şi social aprobate, atacul principal al acestei revoluţii culturale este dirijat spre noua generaţie, spre copii şi adolescenţi.

Câteva exemple recente:

 

În 2008 Brazilia a introdus oficial ca materie de studiu în şcolile publice pentru clasele I-IX „diversitatea sexuală”. Preşedintele socialist Luiz Lula da Silva a declarat „homofobia” drept „cea mai perversă boală care a atacat vreodată mintea umană”.

În Viena asociaţia pentru îngrijirea copiilor „Fun & Care” practică cu copiii „educaţia pentru sensibilizare faţă de dimensiunea de gen” şi-i învaţă „limbajul corespunzător dimensiunii de gen”. Băieţii vor primi în cadrul cursurilor un coş cu cosmetice şi rochii de prinţesă, în vreme ce fetiţele sunt încurajate să ţipe şi să îmbrăţişeze violenţa fizică.

În Berlin „Dissens e.V”, fondată în 1989, urmăreşte implementarea „democraţiei genului” în special prin distrugerea intenţionată în băieţi a identităţii masculine.

După ce câteva agresiuni sexuale ale unor copii asupra altor copii au avut loc într-o grădiniţă din Bavaria, principalul reprezentant al „Caritas” i-a informat pe părinţii îngrijoraţi că copiii au dreptul la sexualitate, masturbare şi la „a se juca de-a doctorul”. A experimenta actul sexual ar fi un lucru normal şi ar trebui să fie permis.

Bundeszentrale für gesundheitliche Aufklärung (Centrul Federal pentru Educaţia Sănătoasă), afiliat Ministerului Familiei, a trimis 650.000 de copii dintr-un „Ghid pentru Părinţi asupra Educaţiei Sexuale a Copiilor” în care părinţii erau invitaţi să-şi stimuleze sexual proprii copii. Ministrul Familiei a fost nevoit să retragă broşurile în iulie 2007, datorită presiunii mass-media.

Ceea ce nu înseamnă că putem sta liniştiţi: în toate lucrările despre educaţia sexuală aparţinând Centrului Federal pentru Educaţia Sănătoasă (BzgA) copiii sunt seduşi prin cuvinte şi imagini să îmbrăţişeze o activitate sexuală timpurie şi homosexualitatea, care este prezentată în mod consecvent ca o alternativă egală şi pozitivă la heterosexualitate. Ceea ce ridică întrebarea: Cum e posibil ca o astfel de ideologie revoluţionară să aibă loc când majoritatea oamenilor o recunosc în mod instinctiv ca fiind falsă?

Ştim că suntem fie bărbat fie femeie. Cu toate acestea, noul mesaj este: diferenţierea sexuală este un construct social realizat cu scopul de a oprima femeile. Femeile trebuie să devină bărbaţi! Bărbaţii trebuie să devină femei! Sau ceva între. Este dreptul nostru. Eşti ceea ce simţi că eşti şi, dacă te simţi incomod,  îmbracă hainele celuilalt sex! Este dreptul tău de om! Cum este posibil ca comportamentul homosexual, pe care fiecare religie îl respinge şi care până acum câteva zeci de ani constituia infracţiune în societăţile occidentale, este acum încurajat, chiar promovat în mod agresiv copiilor în şcoli? Există cu adevărat vreun părinte care să se bucure când copiii lor sunt homosexuali? Care este contribuţia homosexualităţii adusă viitorului şi interesului public, mai ales în vremuri de gravă criză demografică?

Cum de s-a putut petrece aşa ceva?

 

Atacul asupra identităţii sexuale a bărbatului şi femeii are un fundament filosofic: relativismul. Potrivit relativismului, nu există adevăr pentru că realitatea este consecinţa percepţiei subiective. Filosofii contemporani cred că pot arunca legea naturală şi metafizica la coşul de gunoi al istoriei. În schimb, numai „căutarea umană a fericirii, dorinţei sau dragostei” se aplică. Crezul lor este: „Plăcerea este bună”, aşa cum putem citi în Şcoala Filosofiei Practice.

Dacă nu există nicio cale de a recunoaşte adevărul şi, plecând de la adevăr, de a judeca ceea ce este bine sau rău, atunci orice discuţie despre „valori” nu înseamnă nimic. Dacă cineva vorbeşte despre valori el subînţelege că scopul său este binele, presupunând că există o înţelegere asupra a ceea ce este bine. Ceea ce nu este cazul, pentru că nu mai există un consens asupra naturii umane (nici asupra a ceea ce este bine). Pe baza căror valori poate omul să hotărască ce este bine? Dacă este reprobabil să deduci valori absolute din raţiune, din legea naturală sau revelaţia divină, atunci valorile unei societăţi pot fi impuse numai prin putere. În consecinţă, relativismul conduce în mod necesar la un regim în care valorile sunt dictate.

Pentru creştini, adevărul are o faţă şi un nume: Iisus Hristos, Care nu spune „Trăieşte conform valorilor mele”, ci mai degrabă „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele!” (Ioan 14:15)

Odată cu tăgăduirea posibilităţii de a recunoaşte adevărul şi de a deduce un criteriu pentru bine şi rău din el, toate uşile sunt deschise ideologiilor. Ideologia, în variatele sale manifestări, a lăsat o îngrozitoare dâră de sânge de-a lungul secolelor anterioare. Fie sub forma nazismului sau a comunismului, ambele l-au tăgăduit pe Dumnezeu şi i-au prigonit pe cei care cred în Dumnezeu. Dar înainte de toate, i-au orbit şi sedus pe oameni cu promisiuni de egalitate şi dreptate.

Va urma!

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro

(Visited 129 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.