România si Conferinta de Pace de la Paris in „Memoriile” lui Nicolae Iorga
“Memoriile” lui N. Iorga, publicate inca din timpul vietii autorului ne demonstreaza ca istoricul cunostea in detaliu pulsul vietii noastre politice si sociale, precum si problemele de baza cu care se confrunta diplomatia Romaniei. Vom analiza in continuare problemele cu care s-au confruntat diplomatii romani la Conferinta de Pace de la Paris din 1919, prezente in “Memoriile” lui Iorga. Marele istoric a fost unul dintre artizanii si, apoi, aparatorii ai Unirii din 1918. In prefata volumului I, Iorga ne marturiseste ca in “Memorii” se va vedea cum “ideea unitatii nationale m-a preocupat toata viata”.
In contextul situatiei generale singura posibilitate de infaptuire a idealului national secular, adica a unirii, era folosirea conjucturii internationale din acel moment. Participand la razboi, afirma Iorga, tara noastra “a dorit sa asigure libertatea populatiei romanesti celei mai autentice, mai sanatoase si mai doritoare de a forma acelasi corp politic cu noi”. Crearea statului National roman unitar nu a fost opera unui singer om si nici a unei singure generatii. Nazuinta fierbinte a poporului roman s-a infatui prin ceea ce veacurile au adunat ca putere de vointa a tuturor generatiilor, un rol deosebit revenind carturarilor printre care se numara si N. Iorga.
La sfarsitul primei mari conflagratii, reprezentantii tarii noastre au mers la Paris pentru a prezenta spre confirmare si recunoastere internationala, in fata Marilor Puteri a Marii Uniri ce s-a realizat prin actele din 27 martie, 15 noiembrie si 1 decembrie 1918. Delegatia romana a fost primita nefavorabil la Paris unde i s-au adus nedreptati si jigniri. “De la inceput -scrie N. Iorga- Conferinta, apoi cei patru au fost intratabili. Nici o jignire n-a fost crutata. Deciziunile inapelabile li se comunicau cu cateva ceasuri inainte de datoria lor de a semna. Orice amabilitate si omenie a lipsit din aceste procedee tiranice”. Iorga considera revendicarile romanesti moderate si sublinia ca noi “am renuntat la hotarele naturale pentru a nu cuprinde, in tara noastra de maine, prea multe elemente straine”. Omul politic sublinia, in acelasi timp, dezinteresul manifestat de unele cercuri anglo-americane fata de revendicarile Romaniei si indica motivele, indeosebi economice, care determinau Marile Puteri (Usa, Franta, Anglia, Italia) sa aiba o atitudine nefavorabila fata de tara noastra.
Datorita atitudinii negative a Conferintei in problema tratatului cu Austria, I. I. C. Bratianu a decis sa plece de la Paris, considerand ca tara noastra este “un stat suveran, caruia nimeni nu i-a contestat independenta”. Pozitia Romaniei in chestiunea Tratatului de la Saint-Germain a fost apreciata favorabil de presa franceza si unii deputati din aceasta tara, in timp ce SUA si Anglia se faceau remarcate “ca autori ai politcii agresive a Conferintei contra Romaniei”.
Apararea independentei si suveranitatii nationale a fost scopul principal si elementul esential care a calauzit activitatea delegatiei romane la Paris. Din nefericire, Marile Puteri au nesocotit acest deziderat. Considerand ca “nimanui nu-i plac clauzele Tratatului cu Austria” si ca “indignarea in opinia publica este mare”, Iorga nota cu amaraciune ca “Aliatii n-au fost nici drepti, nici macar amabili” si ca, “in Parlamentul roman e un adevarat proces facut Aliatilor care, evident, au si ei greselile lor fata de tara”.
La conferita de Pace, in general, Marile Puteri au sprijinit revendicarile nationale ale Romaniei, dar, in unele momente, au conditionat recunoasterea Unirii, de satisfacerea unor probleme economice, indeosebi a petrolului, si recunoasterea clauzelor minoritatilor in Tratatul cu Austria. Delegatia romana condusa in prima faza de primul ministru I. I. C. Bratianu, a adoptat o pozitie de intransigenta fata de atitudinea Marilor Puteri, care prin modul cum intelegeau sa rezolve diversele probleme politico-teritoriale, economice, financiare –afectau suveranitatea si independenta tarilor mici. Desi unii contemporanei, printre care si N. Iorga au condamnat politica de rezistenta adoptata de primul-ministru roman, noi credem ca fara aceasta revendicarile noastre nationale ar fi avut de suferit. Cu toate acestea, savantul, animat si el de un profund nationalism, era departe de a sprijini o asamblare prea pronuntata a politicii Romaniei la politica Angliei si Frantei. Desi Conferinta a validat principiul nationalitatilor, trebuie reprosata Marilor Puteri tendinta lor de a folosi Conferinta pentru a-si mentine si largi sferele de influenta economice si politice.
In ceea ce priveste orientarea internationala a statului nostru, Iorga afirma cu indreptatita mandrie: “Romania are o politica pe care o hotaraste ea si numai ea”. AVIZ POLITICIENILOR NOSTRI DE ASTAZI!
de Remus Tanasa
