Homosexualitatea în societatea modernă

Homosexualitatea în societatea modernă

by -
0 943

Trăim o epocă formidabilă: la fel ca şcoala, şi încă de la şcoală, sexualitatea e gratis, laică şi obligatorie.

Nu mai vrem coduri, reguli, interdicţii. Esenţialul este să ne realizăm. Asta este filozofia dominantă. Efectul ei cel mai abrupt priveşte homosexualitatea. Vreme de cinsprezece ani, societatea franceză (şi occidentală) a trăit această bulversare considerabilă: nu mai e tolerabil să afirmi că homosexualitatea şi heterosexualitatea nu sunt echivalente. Pentru moştenitorii mentalităţii Mai’ 68, toate orientările sexuale sunt egale, deoarece vizează satisfacerea individului. Ecoul acestui relativism nu poate fi măsurat decât la scara istoriei civilizaţiei. Distrugând toate reperele antropologice, epoca este cuprinsă de un vertij sinucigaş. Căci este evident că societatea nu există decât prin continuitatea fiinţelor, prin lanţul generaţiilor. Or, adevărul este acesta: homosexualitatea este inaptă să transmită viață. Pentru discursul intelectual, cultural şi mediatic, acest lucru e doar un detaliu. Nimic uimitor: în universul efemerului, durata nu are altă unitate de măsura decât individul. Puţin contează că o alegere sexuală nu e generatoare de altceva decât de plăcere: esenţialul este să te simţi bine în pielea ta.

Bine în pielea ta? Homosexualitatea a existat întotdeauna, va exista mereu. Homosexualii sunt oameni ca toţi ceilalţi, înzestraţi cu aceleaşi drepturi şi având aceleaşi îndatoriri. Adesea, artişti şi creatori fiind, ei încarnează o sensibilitate a cărei bogăţie face bine întregii colectivităţi. Rămâne însă adevărat că homosexualitatea e o singularitate a cărui aport nu e de acelaşi ordin ca al relaţiilor bărbaţi–femei: perenitatea genului uman nu îi datorează nimic. Această diferenţă nu poate fi erijată în model, decât dacă eliminăm dintre principiile fondatoare ale societăţii dimensiunea viitorului.

Cu atât mai mult cu cât, dacă există homosexuali fericiţi, există şi homosexuali care îşi suportă orientarea ca pe un chin. Psihologii ştiu că în momentul în care această tendinţă se manifestă este posibil să scapi de ea. Mai trebuie totuşi ca această perspectivă să fie luată în consideraţie. A normaliza homosexualitatea înseamnă a-i condamna pe unii la suferinţă pe viaţă. Iar dezintegrarea familiei nu va face decât să multiplice victimile: obliterarea figurii tatălui ca şi a mamei, hrăneşte confuzia genurilor. Sindromul de culpabilizare care domină epoca noastră întoarce pe dos explicaţia: dacă homosexualii erau cândva nefericiţi, este din cauză că erau împiedicaţi să se dezvolte ca atare. Dar exhibiţionismul afişat de Gay Pride respiră oare seninătatea şi armonia? Există mii de homosexuali cărora această paradă obscenă le repugnă – ca întreg militantismul gay. Trăindu-şi specificitatea în discreţie, ei nu cred că aparţin unei „comunităţi” căreia i-ar trebui rezervată o legislaţie deosebită. Dar aceia, prin definiţie, nu se exprimă niciodată la televiziune.

Fragment din cartea „Terorismul Intelectual – Din 1945 până în prezent” de Jean Sevilla (2000), Jean Sévillia via Cultura Vietii

(Visited 293 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.