F.M. Dostoievski despre război

F.M. Dostoievski despre război

by -
0 1515

Interviu publicat pentru prima dată în ziarul “GOLOS” din 1876 “GOLOS” (“Glasul)” este un ziar rus din secolul al XIX-lea care a apărut la Sankt Petersburg între 1863 si 1884.

Reporter (R): Ce credeti despre rãzboi?

F.M.DOSTOIEVSKI (D): Ideea cã rãzboiul ar fi un flagel al omenirii este nãstrusnicã. Rãzboiul politic international nu aduce decît foloase în toate privintele si de aceea este absolut necesar.

R: Dar oamenii merg la rãzboi ca sã se omoare între ei. Ce-i atît de necesar aici?

D: În primul rînd e fals sã crezi cã oamenii se duc la rãzboi ca sã se omoare între ei. Niciodatã o asemenea idee n-a fost pusã pe primul plan, ci, dimpotrivã, se duc sã-si jertfeascã viata. Asta e deja cu totul altceva. Nu existã o idee mai presus decît aceea de a-ti jertfi propria viatã, apãrîndu-ti fratii si patria. Fãrã idei generoase, omenirea nu poate trãi si chiar cred cã omenirii îi place rãzboiul pentru a fi pãrtasa unei idei generoase. Aceasta-i o necesitate.

R: Omenirii îi place rãzboiul?

D: Cum sã nu? E cineva descurajat în timpul rãzboiului? Dimpotrivã, toatã lumea e îmbãrbãtatã, toti au moralul ridicat si nu existã urmã de apatie sau plictisealã, ca în vremurile de pace. Apoi, dupã ce rãzboiul se terminã, ce mult le place oamenilor sã-si depene amintirile legate de el, chiar si atunci cînd acesta se terminã cu o înfrîngere! Sã nu-i credeti pe cei care, în timpul rãzboiului, atunci cînd se întîlnesc, îsi spun, clãtinînd din cap: Ce nenorocire! Ce vremuri am ajuns sã trãim! Astfel de lucruri se spun doar asa, de ochii lumii. Dimpotrivã, în sufletul fiecãruia e o mare sãrbãtoare.

Stiti, e cumplit de greu sã recunosti cã nutresti unele idei: lumea te va acuza, va spune cã esti fiarã, retrograd. Nimeni nu se va decide sã elogieze rãzboiul.

O pace îndelungată produce apatie

R: Oare chiar nu se vor gãsi idei generoase si fãrã rãzboi? Acestea ar avea conditii mai bune sã se dezvolte pe timp de pace.

D: Absolut dimpotrivã, absolut contrar. Generozitatea dispare în perioadele de pace îndelungatã iar locul ei este luat de cinism, indiferentã, plictisealã. în timpul unei pãci îndelungate, balanta socialã se înclinã întotdeauna spre tot ceea ce este rãu si rudimentar la omenire, sacrificiul de sine este respectat încã, este pretuit, însã cu cît mai mult va continua pacea, toate aceste lucruri minunate, generoase pãlesc, se usucã, mor, iar bogãtia, cîstigul acapareazã totul. Pînã la urmã rãmîne doar fãtãrnicia. O pace îndelungatã produce apatie, desfrîu, diminueazã gîndirea, toceste simturile.

R: Dar stiinta? Artele? Se dezvoltã ele în timpul rãzboiului?

D: Stiinta si artele se dezvoltã întotdeauna în perioada imediat urmãtoare încheierii rãzboiului. Rãzboiul le înnoieste, le împrospãteazã, le dã un nou impuls. în timpul unei pãci îndelungate lîncezeste si stiinta. Stiinta reclamã generozitate, abnegatie chiar. Dar cîti oameni de stiintã rezistã în fata ulcerului pãcii? încercati, de exemplu, depãsiti o patimã, cum este invidia! Ea e primitivã si trivialã, dar pãtrunde si în cele mai nobile suflete ale savantilor. Si unui savant îi vine pofta de a participa la opulenta si strãlucirea generalã. Cum credeti, ar rãmîne multi cei care ar munci cu adevãrat? Cînd începi sã tînjesti dupã glorie, imediat apare în stiintã sarlatania, goana dupã efecte, si, mai ales, pragmatismul pentru cã vei dori si bogãtie. în artã e acelasi lucru, aceeasi goanã dupã efecte, dupã cine stie ce subtilitate. Ideile simple, clare, generoase si sãnãtoase nu vor mai fi la modã. încetul cu încetul, se va pierde simtul mãsurii si al armoniei. Vor apãrea deformãri ale simturilor si pasiunilor. Dacã n-ar fi existat rãzboiul pe lume, arta ar fi sucombat definitiv. Cele mai bune idei ale artei sunt date de rãzboi, de luptã.

Războiul dezvoltă iubirea fraternă

R: Şi crestinismul?

D: Crestinismul însusi recunoaste rãzboiul si prooroceste cã sabia nu va dispãrea pînã la sfîrsitul lumii. Acest lucru este extraordinar si te uluieste. Fãrã îndoialã cã, într-o acceptie moralã superioarã, crestinismul respinge rãzboiul si propovãduieste iubirea fraternã. Eu însumi mã voi bucura atunci cînd sãbiile vor fi transformate în pluguri. Apare însã întrebarea: cînd ar fi posibil sã se întîmple acest lucru? Si meritã oare sã faci pluguri din sãbii? Pacea, tot timpul si pretutindeni, este într-atît de rea, încît devine chiar imoral s-o sustii: nu mai rãmîne nimic de pretuit, absolut nimic de pãstrat. în perioadele de pace se înrãdãcineazã lasitatea si necinstea. Omul, prin natura sa, este grozav de înclinat cãtre lasitate si nerusinare, lucru pe care-l stie si el la perfectie despre sine. Iatã de ce se poate ca el sã doreascã atît de mult rãzboiul, în care vede un leac. Rãzboiul dezvoltã iubirea fraternã si apropie popoarele.

R: Cum adicã “apropie popoarele”?

D: Obligîndu-le sã se respecte unul pe celãlalt. Rãzboiul îi împrospãteazã pe oameni. Cel mai mult iubirea de oameni se manifestã doar pe cîmpul de luptã. Este o realitate absolut stranie faptul cã rãzboiul îl înrãieste mai putin pe om, decît pacea. Ia amintiti-vã dacã noi i-am  urît pe francezi si pe englezi în timpul campaniei din Crimeea. Dimpotrivã, ne-am simtit mult mai apropiati de ei. Ne interesa pãrerea lor în legãturã cu vitejia noastrã, le-am acordat asistentã medicalã prizonierilor, soldatii si ofiterii nostri, în momentele de armistitiu, se duceau în avanposturi si doar cã nu se îmbrãtisau cu inamicii. Au si bãut vodcã împreunã. S-a promovat spiritul cavaleresc. Celor care au avut de suferit în timpul rãzboiului le sãrea toatã lumea în ajutor, în vreme ce, pe timp de pace, regiuni întregi pot pieri de foame pînã apucãm noi sã ne scãrpinãm sau sã ne hotãrîm sã le dãm cîte trei ruble.

Fără razboi, lumea ar fi năpădită de plăgi purpulente

R: Dar nu poporul este cel care suferã cel mai mult în timpul rãzboiului? Nu el este cel care duce greul rãzboiului si suportã distrugerile acestuia, incomparabil mai mult decît pãturile înalte ale societãtii?

D: Chiar poporul este cel care profitã cel mai mult de pe urma rãzboiului. Chiar dacã sunteti cea mai umanã persoanã, însã, oricum, vã considerati superior omului simplu. Cine, în ziua de azi, poate cîntãri sufletele oamenilor cu o mãsurã crestinã? Unitatea de mãsurã e buzunarul, puterea, forta si omul simplu stie foarte bine acest lucru. Oricît de multi robi ati elibera si oricîte legi ati scrie, inegalitatea dintre oameni nu va dispãrea din societatea noastrã. Singurul remediu este rãzboiul. aleativ, de moment, dar plãcut pentru popor. Rãzboiul ridicã starea de spirit a poporului si constiinta propriei lui demnitãti. Rãzboiul îi face pe toti egali în timpul luptei si-l împacã pe rob cu stãpînul sãu în cea mai înaltã manifestare a demnitãtii umane, în sacrificiul suprem pentru cauza comunã, pentru toti, pentru patrie. în timpul rãzboiului survine egalitatea deplinã în ceea ce priveste eroismul. Sîngele vãrsat e un lucru important. Bogatul si mujicul, luptînd cot la cot în 1812, au fost mai aproape unul de celãlalt decît la ei în sat, pe mosie, în timp de pace. Rãzboiul este un prilej pentru mase de a se respecta pe sine, motiv pentru care poporului îi place rãzboiul: el nãscoceste cîntece despre rãzboi, dupã aceea, mult timp, se delecteazã ascultînd legende si povesti despre rãzboi. E clar, rãzboiul, în vremurile noastre este necesar; fãrã rãzboi s-ar prãbusi lumea sau, în cel mai bun caz, s-ar transforma într-un fel de mucozitate, într-o mîzgã oribilã, nãpãditã de plãgi purulente.

Traducere: Ilie Danilov (Convorbiri Literare)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.