In amintirea reginei Elena

Mişcarea Legionară are o datorie de recunoştintă fată de Regina-Mamă. Elena şi acest sentiment de gratitudine ne îndeamnă să trecem peste faptul necrologic, explicand ce a însemnat Regina-Mamă Elena în istoria neamului nostru.

Se poate stabili un paralelism de suferinte între soarta tragică a acestei Regine şi tragedia Legiunii. După restaurarea din 1930,cu urcarea Regelui Carol pe tron, acesta, cu complicitatea unor politicieni, a adus pe Elena Lupeseu în tară şi s’a despărtait de augusta lui sotie. Ca să nu fie turburat în concubinajul lui, a mers mai departe, impunand sotiei lui legitime şi mama moştenitorului tronului să se expatrieze. Regina-Mamă Elena şi-e fixat reşedinta la Florenta, unde din când în când i se îngăduia să-şi vadă fiul. In cursul celor 10 ani de domnie lupesciano-carlistă, Voevodul Mihai a avut de suferit enorm, atat pentru despărtirea lui de mamă cat şi din cauza anturajului în care era obligat să trăiască. N’a avut o copilărie fericită, alături de acel trio al viciului, coruptiei şi crimei. Cum citim în memoriile Marthei Bibescu, în cursul vizitei lui Lloyd George în Romania, în anul 1938, i-s cerut acestuia, cu lacrămi în ochi, să-l ajute să fugă din tară, căci nu mai poate suporta viata. Lloyd George n’a dat curs acestei stranii rugăminti a Voevodului. Regina-Mamă Elena urmărea cu admiratie munca tineretului legionar din tabere si de câteva ori a transmis cuvinte de incurajare şi chiar ajutoare. A fost adânc turburată cănd a început groaznica prigoană din 1938 contra miscării legionare, temându-se şi de soarta dinastiei.

A fost fericită, când la 6 Septembrie 1940, după alungarea de pe tron a Regelui Carol, masele legionare si intreg poporul l-au aclamat pe Voevodul Mihai ca noul suveran al României. Noi am făcut distinctia cuvenită intre Regele Carol – acest Petru cel Crud al României – şi recunoştinta cuvenită unei dinastii care a creat Statul Român Modern. In cele patru luni de guvernare legionară, Regina Mamă Elena a trăit şi văzut cu ochii ce inseamnă ataşamentul unui popor liber pe destinul lui. Dela Regina Maria şi întoarcerea ei triumfală la Bucureşti în 1918, în fruntea României Mari, nu s’au mai văzut manifestatii atât de impunătoare pentru Rege şi Regină. S’a creat acea sudură, acea intrepătrundere totală intre dinastie şi popor. Sângerosa domnie a Regelui Carol fusese uitată, ca un vis urît.

Dar o altă nenorocire pândea dinastia.Generalul Antonescu, Conducătorul Statului, trata pe Rege şi Regină cu arogantă, caşi cum ar fi nişte supuşi ai lui, mergând până la ofense şi umiliri. In cursul tragicelor zile din Ianuarie 1941, Regele Mihai se afla la Sinaia. Ingrijorat de soarta tării, fiind semnatar al actului constitutional dela 14 Septembrie 1940, prin care se proclamase Statul National-Legionar, a pornit cu maşina spre Bucuresti pentru a se informa de situatie şi a-şi exercita influente moderatoare între cele două părti in conflict.Aflând Generalul de intentia Suveranului, trimite pe Rioşeanu in întâmpinarea Regelui. Acesta se incrucisează cu Regele la Ploeşti şi fără prea multe explicatii il opreste din drum, si-l excortează din nou la Sinaia, ca pe un arestat.

După expulsarea noastră dela putere, Familia Regală a rămas total la discretia Conducătorului. Acesta stăpân pe situatie, gratie armatei germane, il trata pe Regele Mihai cu aere de guvernantă, iar pe Regina-Mamă Elena, ca o anexă a „curtii” ce se formase la Preşidentie. Regina nu avea initiative proprii nici in domeniul ce-i revenea in mod natural, al asistentei sociale, ci era convocată din când in când la actele Consiliului de Patronaj, ca să figureze cu titlul ce-l avea. Conducătorul Statului la rândul lui, se folosea de numele Regelui, să-şi intărească pozitia în armată, prin prezenta alături de el, a „capului ostirii”.

Această situatie anormală, aceste ofense acumulate au contribuit enorm la deslăntuirea actului dela 23 August. Intre Conducător si Rege se rupseseră toate puntile de intelegere si orice legături sufletesti.Cu totul altfel s’ar petrecut lucrurile dacă Conducătorul ar fi fost un om de Stat rezonabil. In scest caz, nu s’ar fi produs nici ruptura dela 21 Ianuarie şi nici tragical desnodământ dela 23 August 1943, care nu e decât consecinta loviturii de Stat din 1941. In momentul crizei depe front din 1944, Generalul Antonescu rămasese atârnat în aier, nemaiavând nici poporul, pe care-l arucase prin prigoana deslăntuită contra Legiunii, nici armata, care se aduna în jurul Regelui Mihai.

In răspunderile actului dela 23 August, forma lamentabilă in care Generalul Antonescu a condus afacerile Statului şi afacerile militare au contribuit în mod decisiv la pierderea independentei nationale. Toate infiltratiile si toate comploturile pentru răsturnarea frontului s’au făcut cu consimţămăntul acestuia. El şi-a pregătit, aşa zicand, propria lui pieire, rostogolind în „prăpastie”, şi Statul Român.

Regele n’a fost decât punctul de convergentă si de referintă a unor conspiratii multiple, realizate sub ochiul binevoitor al Generalului Antonescu. In vreme ce, până în ultima alipă rămăsese implacabil cu legionarii, lăsa pe Doamna Veturia Goga să-şi execute functiunile de agentă din propriul lui cabinet, ascundea Germanilor, aliatii lui, existenta aparatelor de transmisiune şi a spionilor paraşutati.

Regina-Mamă Elena a fost prinsă şi ea în angrenajul acestor întâmplări triste.

Noi nu aprobăm şi nu vom aproba niciodată actul dela 23 August, dar căutăm să explicăm resorturile lui psihologice din sânul Familiei Regale. Manierele cazone cu care trata Antonescu pe Rege şi Regina-mamă Elena 1-au înstrăinat de Familia Regală. In loc ca în fata groaznicei amenintări din răsărit să se formeze un front unit al natiunii noastre, dela Rege şi pană la opincă, fortele s’au găsit împrăştiate, gratie. comportamentului anormal al Generalului Antonescu, care s’a rupt de armată, de popor şi de dinastie. Bolşevicii n’au făcut decat să culeagă una cate una aceste forte izolate si sa le nimiceasca.

Abia iesita din vartejul actului dela 23 August, regina-Mama Elena a constatat cu groaza ca armatele „liberatoare” erau niste salbatici care pradau si ucideau. Informatiile ce le primise Regele Mihai dela Cairo erau false. Puterile occidentale nu oferisera nici o garantie Romaniei pentru schimbarea frontului decat aceea de a se preda „bunavointei” invingatorului. Nici urma de diviziile aero-transportate engleze si nici americane, pe care le visa Maniu. „Vae Victis”. Regina-Mama Elena tremura de soarta fiului ei dar si de soarta dinastiei. Cat va mai putea rezista monarhia puhoiului bolşevic? Inainte de a începe marea prigoană, cu sutele de mii de morti,programată de Moscova,trebuia sa dispară şi ultimul vestigiu al independenţei României. In Decembrie 1947, i se notifică Regelui că nu mai e Rege şi i se cere sa semneze actul de abdicare. Ordinul Suvarov atarnat la pieptul lui, nu i-a putut salva tronul.

Regele, Regina-Mamă Elena şi cativa intimi ai Casei Regale au luat şi ei drumul pribegiei, alături de alte mii de romani cari i-au precedat.

Regina-Mamă Elena a mai trăit multi ani, aproape 40, ca să descopere cu tristete că toată recunoştinta occidentală pentru contributia uriaşe a Romaniei la cauza Aliatilor s’a redus la un azil politic.

La moartea Reginei Elena, mişcarea legionară nu uită calvarul ei, nu uită dragostea ce-a arătat-o generatiei noastre, care şi-a vărsat sângele în trei prigoane, pentru a împiedeca tragedia actuală a Romaniei.

Horia Sima(1982)