Un episod al maghiarizării forţate a românilor din judeţul Covasna prin Biserică...

Un episod al maghiarizării forţate a românilor din judeţul Covasna prin Biserică – 1916-1918

by -
7 766

În contextul actual al pretenţiilor aberante, ridicate la rang de port-drapel al neorevizionismului şi extremismului, ale reprezentanţilor etnicilor minoritari maghiari şi secui din România, de realizare a autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc sau chiar a unei regiuni de dezvoltare exclusiv pentru această zonă, considerăm că este necesar să le reamintim acestora, azi, mai mult ca oricând, încă un episod al ultra şovinismului şi barbarismului practicat de Ungaria şi etnici ai celor două minorităţi împotriva românilor din judeţul Trei Scaune ( azi Covasna ), în perioada 1916 – 1918 ! Asemena acţiuni au fost dirijate, atunci, îndeosebi, în direcţia preoţilor ortodocşi în jurul cărora gravita întrega viaţă spirituală, socială şi naţională a românilor transilvăneni.

Încetarea stării de neutralitate a României şi decizia de intrare în război, au avut drept consecinţă declanşarea de către Ungaria a uneia dintre cele mai violente şi criminale   acţiuni de reprimare a tot ceea ce era românesc în Transilvania. Atrocităţile săvârşite de autorităţile ungare faţă de preoţii ortodocşi români s-au materializat prin condamnări, deportări, torturi şi crime !!! Preoţii ortodocşi români erau acuzaţi de „spionaj în favoarea României” şi de „trădare de patrie”. Aceştia au fost judecaţi şi condamnaţi de „Tribunalul Diviziei honvezilor”, de la Cluj. Astfel s-a ajuns ca cea mai mare parte dintre parohiile ortodoxe din judeţele Covasna şi Harghita să rămână fără preoţi, situaţie premeditată de Ungaria, în complicitate cu unii etnici maghiari şi secui investiţi, de Budapesta, cu funcţii la diferite nivele de autoritate. Derularea evenimentelor avea să o dovedească. Românii ortodocşi, rămaşi fără preoţii lor, au fost supuşi celor mai diversificate forme de presiune pentru a trece la religiile maghiare – catolică, reformată, evanghelică şi unitariană – dintre care se detaşează ameninţarea cu deportarea în Galiţia şi Serbia, confiscarea averii şi închisoarea ! Prin trecerea forţată a românilor la confesiunile maghiare se urmărea maghiarizarea  lor !!! Există numeroase fonduri de arhivă care conţin dovezile monstruozităţilor comise în acei ani de înaintaşii (atât din Ungaria, cât şi din România ) celor care azi încearcă să şantajeze statul român în scopul obţinerii autonomiei teritoriale a aşa zisului ţinut secuiesc ( zona la care facem referire pentru perioada 1916 – 1918 când, înaintaşii lor, au depus eforturi uriaşe de maghiarizare forţată a românilor). Românii ortodocşi  din localităţi ca: Bixad, Chichiş, Ozun, Micfalău, Dobolii de Jos, Barcani, Sfântu Gheorghe, Aita, Belin, Breţcu, Ojdula şi multe altele, toate din Judeţul Covasna, au fost bătuţi, torturaţi şi condamnaţi la închisoare pentru a fi obligaţi să accepte maghiarizarea prin trecerea la cultele maghiare !!! Cazul localităţii Micfalău, din Judeţul Covasna este edificator, ca de altfel multe altele din întrega Transilvanie, pentru a vedea consecinţele pe care le-a avut maghiarizarea forţată a românilor şi în aceşti ultimi doi ani de existenţă a Ungariei dualiste. În anul 1916, în Micfalău majoritatea locuitorilor o reprezentau românii ortodocşi. În anul 1917 au fost maghiarizaţi forţat aici peste o mie de români care au fost obligaţi să trecă, la religia romano-catolică. La aceştia s-au adăugat şi 750 de români ortodocşi din localitatea Bixad (aparţinătoare de Micfalău ) care, de asemenea au fost obligaţi să treacă la religia romano-catolică! De reţinut că la aceste acţiuni participau şi preoţi şi cantori – învăţători aparţinând cultelor maghiare, primari, notari etc., din localităţile respective, mulţi dintre toţi aceştia, provenind din rândul etnicilor maghiari şi secui, din Transilvania ! Aşa s-a întîmplat şi la Micfalău cu preotul catolic Nagy Bela şi cantorul Salamon Marton care au participat efectiv la ameninţarea românilor cu deportarea în Serbia în caz că nu se catolicizează!  Prin acest gen de maghiarizare forţată a românilor prin Biserică s-a ajuns ca maghiarii să devină majoritari, în această localitate, situaţie existentă şi în zilele noastre!!! De asemenea, în localitatea Dobolii de Jos, autorităţile locale, prin notar, i-au obligat pe români ca, în termen de o săptămână, să treacă la religia catolică sau reformată maghiară, în caz contrar şi aceştia fiind ameninţaţi cu deportarea în Galiţia şi confiscarea averii! Pe lângă aceste realităţi, o dovadă incontestabilă a faptului că se urmărea maghiarizarea forţată a românilor prin Biserică o constituie şi situaţia la care s-a ajuns în anul 1917, când în judeţul Trei Scaune (jud. Covasna) din 32 de preoţi ortodocşi câţi erau în protopopiatul respectiv mai rămăseseră doar 6!!! Totodată, pe lângă închiderea a numeroase biserici ortodoxe, unele transformate în dormitoare pentru soldaţi, în numeroase localităţi au fost confiscate bunuri aparţinând acestor biserici: cărţile de slujbă, odăjdiile, diferite obiecte de cult, matricolele parohiale! Au fost confiscate până şi clopotele bisericilor ortodoxe româneşti care au fost utilizate la producerea de arme !!!

Este evident că şi în aceşti ultimi doi ani de existenţă ai Ungariei dualiste s-a încercat şi s-a reuşit, în multe situaţii, maghiarizarea românilor. La realizarea acestei „doctrine  politice de stat” a Ungariei – desfiinţarea românilor ca naţiune – s-au raliat şi bisericile confesionale aparţinând etnicilor maghiari şi secui din Transilvania cu o mai mare determinare  în zona sa de est !

Oare dacă cu toată această politică de maghiarizare, practicată timp îndelungat asupra românilor, azi, etnicii maghiari din România numără numai cca. 1.600.000-1.700.000, câţi ar fi fost ei, azi, fără a-i maghiariza pe unii dintre românii transilvăneni???!!! Probabil cu ceva mai mulţi decât secuii care s-au declarat oficial, ca etnie în România, cca. 300 !

Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu

 

 

(Visited 208 times, 1 visits today)

7 COMMENTS

  1. De luat la cunostinta de catre catolicii din Romania. Ar fi bine pentru ei sa ia si sa disece bine problema pentru ca daca stra strabunicii lor au fost catolicizati cu forta, teroarea si crima, atunci ceva nu e in regula cu aceasta religie. Si acum dupa 2 generatii urmasii celor catolicizati fortat sunt foarte convinsi ca religua lor este buna si sunt mari aparatori ai catolicismului. Foarte inselatoare situatie. Din neam de ortodocsi au ajuns in erezie si se indrepata spre iad. Este un bun punct de plecare in a-si pune problema daca e buna religia catolica. Luati si va documentati bine, caci e foarte grava problema.

  2. @Cole Domnule Cole ,noi daca am fi avut mentalitatea lor am fi spus : „pt limba romana apasati unu de fiecare data pana, auziti romaneste,iar pt asta ar fi trebuit sa recurgem la butonul nr.doi si anume (parca aud)”pt limba maghiara…FOOOC!”.Aaa ? ce spuneti ?,asta robot . Doamne Ajuta!

  3. Propunerea mea de a aprinde acea lumanare la o anumita ora stabilita,sau ma rog,cum ne vom stabili,pare un inceput rudimentar,dar cu siguranta nu vom fi numiti „provocatori”,asa cum spunea kgb-istul de ilicescu si gasca .Daca nu facem nimic vom fi si mai rudimentari ,dand in continuare „retete” fara sa „eliberam” niciodata medicamente pt noi toti. O discutie fara actiune e ca o rugaciune fara fapte,adica moarta,iar armele noastre vor fi acele lumanari aprinse de fiecare roman ORIUNDE S-AR AFLA ,INDIFERENT DE RASA .Poate ne vom vedea macar „optic” ,daca sufleteste unii dintre noi s-au lasat orbiti chiar si in occident. Stiu ca pe acest site sunt ffff multi oameni pregatiti , cu o cultura puternica curata sanatoasa chiar ortodoxa ,iar eu sunt unul fff mic,care-mi dau si eu cu parerea ,dar sa stiti ca eu sunt unul care pt tara prefer sa alerg mai mult pt altii decat altii pt mine.Nu am facut niciodata statistica .Pe mine m-a interesat sa-mi ating obiectivul simplu firesc si direct ,acela care pt mine aici pe pamant ,acel motiv bine intemeiat se cheama ROMANIA MEA DULCE.Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu Ai MILA DE EA !!! AMIN!!!!!!!!!!

  4. Eeee..trebuiau DATI AFARA demult si cu suturi in fund, inca de pe vremea lui nea Nicu ,dar dee,a-m fi fost considerati „xenofobi”,ca nu meritam intrarea in marea „familie europeana” s.a.m.d….Acum dupa 20 de ani,”sa vrei” sa mai fi „xenofob” in tara ta si nu mai poti,pt ca ne-au luat-o altii inainte ,tooot in tara ta.Logic ca noi ca romani nu vom deveni NICIODATA ca ei,problema este ca toooot le-am facut pe plac , le-am facilitat toate actiunile lor ordinare contra Romaniei prin golanii astia betivi din guvern,gandindu-ne ca vom avea un loc „special” in „familia” UE.Tooot timpul au dormit (obositi de afacerile lor spurcate)in parlament, pana le-au tinut predica hungurii si nici atunci nu s-au trezit. Asa am fost „imbatati”(cine s-a lasat”imbatat”)sa credem ca vom fi „iubiti” de occident ?, DE CATOLICI???????Daca compatriotii „nostri” (asa zis) din guvern nu ne iubeste ,cum poti sa crezi ca strainii ne-ar fi iubit ????.Prin vagabonzii si betivii astia de la guvernele dupa 89 ????,nu ne-am facut „iubiti”, ci din contra,… „romanii criminalii”,”romanii capsunarii”,romanii care sunt „inapoiati”,romanii care raman cimentati „inapoiati” in vechia ortodoxie,”ROMANII NEINTEGRABILI”, iar (o buna parte din romani)romanii ca sa nu se simta pe ultimul loc ,aruncau si ei vina pe ….tigani ,iar calaii din guvern lingeau banii din visteria tarii pe foamea romanilor si pe credulitatea acelor romani tradatori de neam. Guvernantii au preferat sa devina marionetele de discutie ale romanilor (pt a le crea pierdere de timp discutie), de preocupare de a crea tooot timpul constatari (medicamentul cel mai comod psihicului),DAR NIMIC CONSTRUCTIV ,TIMP IN CARE INFOMETA TARA CU BUNA STIINTA…Eu TIGAN SPUN CLAR,s-a vrut o Romanie XENOFOBA ,(culmea ,chiar contra propriilor romani ,pt a distruge ceea ce ar reprezenta cu adevarat constructiv romanilor) , pt a crea motive contra Romaniei . Tocmai de aceea s-a vrut in Romania un VACAROIU BETIV,un ILICESCU CALAU,UN MARINER BASSS,BETIV,UN TARICEANU MOTOCICLIST ,UN CIORBEA UN ,UN ,UN ,UN ,vedeti ?iarasi pierdem timp. Tocmai pe asta au jucat ei pe marionetele astea vandute ,pt a „inota” in motive pana la epuizare pe toate planurile ,ca sa nu mai facem fata intrusilor de alt neam in tara noastra. S-a vrut otravirea sufletului romanesc ,pt a-i invrajbi pe romani contra la idioteniile ridicole gainaresti ieftine ale acelor tigani,pt a distruge linistea in tara,pt ai da romanului ,tiganului si la mai toate minoritatile,motiv de preocupare dezorientata de la adevaratele XENOFOBII,CU ADEVARAT GRAVE dinafara ,pt ai face pe romani (indiferent de sange) sa-si calce TIMPUL PRETIOS CONSTRUCTIV traiului in Romania. PENTRU A DISTRUGE ORTODOXIA ADICA PILONUL PRINCIPAL DIN TIMPURI VECHI AI ROMANIEI.Le-au trebuit cativa ani ,pt a-l face pe roman sa-si devieze artificial privirile de la adevaratele cangrene care bateu la sufletul Romaniei, chiar la granitele tarii,de pe vremea lui ilicescu ,dar lumea era impartita in doua deja : prostii batrani (creduli si egoisti) si tineri batuti sub ochii acestor batrani,cu „binecuvantarea occidentalilor. Hungurii si strainii in general au vazut si placut asta si acum avem pretentii de la ei???Discutam de cateva luni bune despre acest subiect hunozoid, la fel tot timpul ,dar din unghiuri mereu diferite,timp in care hunii isi fac „temele” sub ochii spurcati ai guvernantilor.Ei nu si-au calcat timpul in picioare ,ci au calcat PLAIURILE NOASTRE STRABUNE la propriu si la figurat .Aia eee…Am mai spus,haideti domnilor sa aprindem cate-o lumanare ,indiferent unde ne vom afla in acel moment BINE STABILIT prin Foaia Nationala ,la o anumita ora sau anumite ore pe zi ,pt a ne indentifica chiar mai ales in occident .Lumea va intreba si vom face cunoscuta (fiecare dintre noi) situatia reala a romanilor din si dinafara tarii.In occident ar fi o gura de aer pt romani pt ca ne-ar mai da inca o posibilitate (organizata) de a crea in plus o sustinere macar morala, sufleteasca , dand exemplu ca nu suntem „agresivii europei” .Asta cu siguranta ar face bine chiar si in Romania.Imaginativa aprinsa o lumanare la fiecare pe strada,facand semnul Crucii ,dand reciproc de inteles ca nu suntem singuri,IL AVEM PE DUMNEZEU si pe noi cu noi.Nimeni nu ar avea cum sa ne interzica ,pt ca nu a-m „deranja ” linistea publica in TARA MEEEEAAAA!!!!!!!Astept sincer propuneri poate mult mai bune si chiar mai „organizatoare” sa zic asa,dar asta ar fi ideea .In speranta ca nu ne-am consultat in van ,DUMNEZEU sa ne intelepteasca si sa ne intareasca si sa ne protejeze pe noi si pe plaiurile noastre strabune in veci ,Amin!!! Doamne Ajuta frati ortodocsi!!! . S-a vrut o Romanie inrobita in propia-i tara cu mana de lucru ieftina pt toti parvenitii din toata lumea ,furand si lasand in urma datorii mari tot pe seama sclavilor romani,timp in care guvernul musca din romani sub ochii strinilor de neam tocmai de asta a profitat vaticanu prin hunii astia care-i vedem cum flutura steagul lor pagan in tr-o tara ORTODOXA DE 2000 DE ANI numita ROMANIA………………………………………Eu n-as mai numi „guvern” ,ci „agentie de proxeneti” pt a prostitua romanii la cheremurile afacerilor murdare dinauntru si di afara tarii.Romania nu trebuia sa-si arate identitatea nici macar in tara ei pt a nu se dezvolta economic traditional.N-ar fi avut NICIODATA sansa intr-o lume comandata de un dumnezeu vaticanrsc banesc.Domnilor va spun nu stiu a cata oara (nu pt ca nu vedeti)DAR SIMT NEVOIA SA O SPUN:Romania nu are ce sa caute in lumea asta spurcata ,(ca fiecare dintre noi), care facem parte sufleteste din ea.Eu asa simt si o spun .Cu siguranta nu a-ti vrea ca Romania sa faca parte di careul de „asi” ai omenirii.Tocmai de asta nu avem loc in lumea asta diabolica .Una peste alta suntem vazuti cum suferim ,chiar sub privirile lui Dumnezeu si e de ajuns. ungurii si toooti dusmanii tarii ,ai nostri vor plati ,dar ei nu vor avea „BILET2catre DUMNEZEU,in schimb ei ……nu vor mai avea maini si ochi sa mai prinda nici macar sa vada, ultimul vagon de la ultimul tren. Doamne Ajuta Mult Milostive,Amin!!!

  5. Este strigator la cer!? Ce se intimpla in Romania sub privirile indiferente si culpabile ale Autoritatilor Romanesti si a clasei politice! Este de neconceput ca intr-un stat suveran si independent,sa aiba loc asemenea manifestari medievale a unei minoritati,care nici macar nu a fost obligata prin Lege sa invete Limba Romana,fiind singura limba oficiala a Statului Roman,conform Constitutiei! De ce nu se aplica si se respecta Legea de Baza?In cazul ca s-ar aplica Legile existente,minoritatea hungroida nu si-ar mai permite sa-si bata joc de simbolurile heraldice ale Statului Roman,s-au sa pretinda drepturi mai mari ca etnicii romani,stapinii de drept al spatiului in disputa! In perioada primului razboi mondial,guvernele Romanesti care s-au succedat la putere,incriminau,judecau si condamnau actele xenofobe si extremiste ale minoritatilor maghiare!Erau Romanii mai patrioti ca azi? Evident ca erau,ei au constituit unitatea teritoriala la 1918,a Romaniei,cu mari sacrificii umane si materiale,cu jertfe enorme de singe in toate tinuturile Romanesti,fapt ignorat de clasa politica Romaneasca,ignorat si de minoritarii maghiari,chiar si de Budapesta care cunosc ca la 1918,natiunea Romana a votat desemnindusi singuri viitorul,fara arbitrii !Este firesc ca Romanii sa-si intemeieze istoria si destinul singuri in Romania,iar maghiarii,in Ungaria,avind in vedere faptul ca nu exista reciprocitate din partea maghiarilor,legate de drepturile minoritarilor Romani,din Ungaria,prin urmare Statul Roman ar trebui sa inceteze de-a mai acorda drepturi in defavoarea intereselor Romanesti! Sa auzim numai de bine!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.