Diplomatul britanic Sir William Conyngham Greene despre situaţia României în anul 1909

Diplomatul britanic Sir William Conyngham Greene despre situaţia României în anul 1909

by -
0 580

La 12/25 noiembrie 1905, reprezentantul Marii Britanii la Bucureşti, John Gordon Kennedy, aducea la cunoştinţa ministrului român de Externe, generalul Iacob Lahovary, că succesorul său la conducerea Legaţiei britanice, în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar, a fost desemnat Sir William Conyngham Greene. În momentul numirii sale la Bucureşti, îşi încheiase misiunea de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Berna . Sir Conyngham Greene avea să se remarce, în noua sa calitate de reprezentant britanic la Bucureşti, atât prin experienţa sa, cât şi prin profunzimea informaţiilor cuprinse în rapoartele sale diplomatice. Atent observator al vieţii politice şi social-economice româneşti, diplomatul britanic oferea Foreign Office-ului nu numai simple informaţii, ci şi puncte de vedere pertinente, înţelegând realităţile societăţii româneşti şi intuind rolul şi locul României în zona Europei de Sud-Est.

O dovadă în sensul celor expuse mai sus, o constituie şi documentul diplomatic inedit intitulat Raportul General despre România pe anul 1909 , descoperit de noi în colecţia Microfilme, fond Anglia, de la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti.

În prima parte a Raportului său, diplomatul britanic întreprinde o trecere în revistă, cronologică, a principalelor evenimente petrecute în România în cursul anului 1909.

În primul rând, Conyngham Greene face referire la starea de sănătate, din ce în ce mai critică, a primului ministru D. A. Sturdza şi retragerea sa din viaţa publică, sarcina remanierii Guvernului revenindu-i lui Ion I. C. Brătianu, noul Preşedinte al Consiliului de Miniştri (27 decembrie 1908/9 ianuarie 1909). Cum bine sesizează reprezentantul englez, alegerile parţiale la nivelul Capitalei, câştigate de conservatorii-democraţi ai lui Take Ionescu, vor constitui o grea lovitură pentru guvernanţii liberali.

Pe de altă parte, la începutul anului opinia publică era oarecum îngrijorată, ca urmare a Ordinului de zi către Armată al lui Carol I, prin care Regele lăsa să se înţeleagă necesitatea unei bune pregătiri a oştirii naţionale, în perspectiva unor potenţiale conflicte militare în primăvară.
Dacă cea de a cincizecia aniversare a Unirii Principatelor fusese celebrată în Capitală prin salutul a 21 salve de tun, oficierea unui Te Deum şi organizarea unui banchet de gală la Palatul regal, ea va fi umbrită şi de decesul Mitropolitului Primat al Ungro-Vlahiei, Iosif Gheorghian, în vârstă de 80 de ani, la câteva zile după ce oficiase botezul Principesei Ileana, cel de-al cincilea copil al perechii princiare Ferdinad-Maria.
Diplomatul britanic mai aminteşte pe scurt despre: vizita unor capete încoronate şi înalte oficialităţi străine (Regele Ferdinand al Bulgariei, Prinţul Kuni, vărul Împăratului Japoniei, Prinţul moştenitor al Germaniei, Friederich Wilhelm, Arhiducele Franz Ferdinand, Prinţ moştenitor al Austro-Ungariei, generalul rus Kaulbars însoţit de un numeros corp ofiţeresc ş.a.), sosirea unei delegaţii turce pentru a face cunoscută urcarea pe tron a Sultanului Mahmud al V-lea, sosirea la Bucureşti a două comisii bulgare privind delimitarea talveg-ului Dunării şi propunea de construire a unui pod peste fluviu între România şi Bulgaria, decorarea de către Regele României a Contelui german von Bülow, fost reprezentant al Germaniei la Bucureşti şi fost Cancelar, cu Ordinul „Carol I”, legea privind extinderea drepturilor politice în Dobrogea, inaugurarea noului port Constanţa, aniversarea vârstei de 16 ani a Alteţei Sale Regale Prinţul Carol, cu care prilej fusese avansat sublocotenent al Batalionului nr. 1 Vânători, criza politică ce va fi soluţionată prin remanierea Cabinetului (generalul Alexandru Averescu, cel care a provocat respectiva criză, fiind înlocuit din funcţia de Ministru de Război), noii miniştri numiţi, precum şi atentatul asupra premierului Ion I. C. Brătianu.

O parte distinctă a Raportului este consacrată relaţiilor externe ale României. Diplomatul britanic sesiza faptul că se resimţeau încă, la nivelul Europei în general, şi la nivelul cercurilor conducătoare de la Bucureşti în mod special, consecinţele celor două evenimente care avuseseră loc, simultan, în cursul anului 1908: declararea independenţei Bulgariei şi anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austro-Ungaria, ceea ce dăduse naştere la o veritabilă criză politico-diplomatică între monarhia dualistă, sprijinită puternic de Germania, şi Serbia, sprijinită, cel puţin moral, de către Rusia ţaristă.
Amintind despre atitudinea de strictă neutralitate asumată de Guvernele, conservatoare sau liberale, care s-au succedat în ultimul timp la conducere, Conyngham Greene opina că doi factori influenţează politica externă a României: relaţiile cu Austro-Ungaria şi cele cu Rusia.
Diplomatul englez menţionează că existenţa unei convenţii militare româno-austro-ungare tinde să fie socotită o certitudine, ceea ce intra însă în contradicţie cu opinia publică, ale cărei manifestări în favoarea românilor din Transilvania şi împotriva politicii de maghiarizare erau tot mai evidente. În eventualitatea unei intervenţii militare ruseşti în favoarea sârbilor, Conyngham Greene se întreba dacă trupele române vor dori să constituie o barieră în calea ruşilor, dat fiind faptul că exista în ţară un puternic sentiment antimaghiar şi era binecunoscută intenţia naţionaliştilor de a profita de orice eveniment favorabil pentru a acorda sprijin românilor transilvăneni, în vederea eliberării „de sub jugul maghiar”.
Cât priveşte Rusia, se punea problema dacă nu ar fi mai înţelept pentru România de a se apropia de vecinul de la Răsărit, părăsind animozităţile din trecut, decât să rişte a transforma această mare putere într-un adversar redutabil. Chiar dacă evoluţia paşnică a conflictului austro-sârb nu a impus statului român o schimbare a atitudinii de neutralitate, aceasta din urmă – în opinia diplomatului britanic – nu era cea mai bună soluţie în eventualitatea izbucnirii unui război. Poziţia geopolitică şi strategică a României demonstra o dată în plus că Rusia este foarte periculoasă, iar în eventualitatea unei alieri a acesteia cu Bulgaria, statul român ar fi prins ca într-un cleşte. Referitor la posibilitatea constituirii unei Confederaţii Balcanice, aceasta era puţin probabilă, de altfel, România refuzând a se considera un stat balcanic.
Conyngham Greene intuieşte, în acest context, semnificaţiile vizitei Krönprinz-ului Frederich Wilhelm la Bucureşti, care îi înmânează bastonul de feld-mareşal al armatei germane Regelui Carol I şi îl decorează pe Prinţul Carol cu Ordinul „Vulturul Negru”, precum şi vizita arhiducelui moştenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, la Sinaia. Erau acestea nu numai simple manifestări de simpatie la adresa Familiei Regale române, ci şi un efort evident al Germaniei şi Austro-Ungariei de a menţine România în sfera de interese a Puterilor Centrale.
Nu este mai puţin adevărat că, la rândul ei, Rusia, după semnarea alianţei cu Franţa, făcea eforturi evidente de a atrage România în sfera sa de interese şi de a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două state. Pe această linie se va înscrie vizita generalului Kaulbars şi a ofiţerilor ruşi la Constanţa, după cum o delegaţie română va participa la funeraliile Marelui Duce Mihail Nicolaevici.
În ceea ce priveşte Comisia Europeană a Dunării, reprezentantul britanic la Bucureşti constata că Ion I. C. Brătianu, spre deosebire de predecesorul său D. A. Sturdza, era ferm hotărât a menţine statu-quo-ul şi a nu modifica Tratatul de la Berlin în această privinţă, dacă astfel de modificări erau în detrimentul intereselor noastre.
Pe de altă parte, după numeroase şi dificile negocieri, se va semna Convenţia comercială cu Austro-Ungaria, interesele protecţioniste ale statului român fiind protejate.
Diplomaţia română a fost întotdeauna interesată în a menţine bune relaţii cu Marea Britanie, ceea ce s-a reflectat şi la nivelul anului 1909. O dovadă în acest sens o reprezenta faptul că la nivelul relaţiilor comerciale, Anglia ocupa cel de-al treilea loc în privinţa importurilor şi exporturilor, cu atât mai mult cu cât Guvernul britanic era interesat în a sprijini Guvernul român în eforturile sale de regenerare a Peninsulei Balcanice.
Diplomatul britanic supune analizei şi relaţiile României cu Imperiul Otoman, ajungând la concluzia că acestea sunt prietenoase. Mai mult decât atât, în perspectiva unui conflict între Turcia şi Bulgaria, diplomaţia de la Bucureşti îşi arăta disponibilitatea de a coopera cu Marile Puteri pentru a împiedica orice agresiune bulgară asupra Porţii.
Relaţiile cu Franţa sunt şi ele obiectul investigaţiei reprezentantului britanic la Bucureşti. După ce constata că în trecut relaţiile cu Franţa ocupau un rol predominant, intelectualitatea românească desăvârşindu-şi studiile la Paris, iar limba franceză fiind ca o a doua limbă oficială, Conyngham Greene împărtăşeşte opinia potrivit căreia prestigiul diplomaţiei franceze la Bucureşti a scăzut, în măsura în care interesele Republicii în Orient s-au diminuat considerabil. Cu toate că opinia publică franceză a privit cu amărăciune entuziasmul cu care românii l-au primit la Bucureşti pe Prinţul moştenitor al Germaniei, totuşi, Preşedintele Republicii franceze, Armand Fallières, i-a conferit Marele Cordon al „Legiunii de Onoare” Prinţului moştenitor Ferdinand.
În privinţa relaţiilor cu Italia, diplomatul britanic observa că întotdeauna acestea au fost calde şi apropiate, în virtutea originii latine comune. Exista chiar şi o similitudine în ceea ce priveşte motivaţiile şi consecinţele alăturării Italiei şi, posibil, a României la Tripla Alianţă, principala problemă constituind-o, pentru amândouă statele, Austro-Ungaria.
La nivelul relaţiilor româno-bulgare, în cursul anului 1909 pot fi diseminate patru aspecte: primirea la Bucureşti, cu onoruri regale, a conducătorului Bulgariei independente; tatonările în privinţa constituirii Confederaţiei Balcanice; afirmaţiile diplomaţiei de la Bucureşti potrivit cărora orice agresiune bulgară în Macedonia ar duce la deteriorarea relaţiile existente; negocierile privind construirea unui pod peste Dunăre.
Întrucât pericolul unui conflict austro-sârb fusese evitat, iar diplomaţia de la Bucureşti şi-a menţinut atitudinea de neutralitate, relaţiile statului român cu Serbia se reflectă doar la nivelul negocierilor în privinţa construirii unui pod peste Dunăre.
Nu se constată noutăţi nici la nivelul relaţiilor cu Grecia, Regele Carol I socotind că cea mai mare greşeală a grecilor este aceea de a nu recunoaşte că românii sunt prietenii lor naturali. Pe de altă parte, erau previzibile serioase tulburări interne la Atena, care ar putea afecta Europa.

Un segment aparte în Raport este consacrat de către diplomatul britanic analizei situaţiei armatei, considerând că s-au înregistrat progrese remarcabile în această direcţie: dotarea artileriei cu noi tunuri, reorganizarea Statului Major General, sporirea rezervelor de infanterie, îmbunătăţirea metodelor de antrenament etc. Din păcate, se constată că rezervele de muniţii sunt insuficiente şi, de multe ori, de o calitate îndoielnică. De altfel, principala problemă era aceea că România era dependentă de muniţiile importate din străinătate.

La nivel financiar, anul 1909 este unul în care se înregistrează un surplus de 52 milioane de franci, iar recolta înregistrează şi ea un oarecare reviriment faţă de anul trecut.

Aşa cum se poate observa şi din această succintă prezentare, Raportul întocmit de diplomatul britanic Sir William Conyngham Greene este unul extrem de preţios în informaţii privind stadiul la care ajunsese societatea românească din punct de vedere politic, diplomatic şi economic în cursul anului 1909.

autor: prof. dr. Sorin Liviu Damean

sursa: www.sorin-damean.blogspot.com

(Visited 74 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.