Despre campania de denigrare post-comunista impotriva lui Paul Goma

Despre campania de denigrare post-comunista impotriva lui Paul Goma

by -
0 666

Noua campanie anti-Goma a început în 1994, după ce scriitorul, care militase zeci de ani pentru demnitatea omului – atît în ţară cît şi în exil – avusese curajul să-i întrebe pe confraţii săi (convertiţi la democraţie fără tulburări de conştiinţă) ce au făcut în vremea comunismului şi, mai ales, ce fac în prezent. A fost pus la zid şi executat pe motiv că… loveşte în floarea intelectualităţii, adică: în democraţie. Acestei campanii i s-a mai adăugat, începînd din 2002, încă una: cea a antisemitizatorilor de profesie. Motivul? Ca şi în trecut, Goma a avut curajul să vorbească despre teme care nu cadrează cu limbajul politicii corecte, cu vulgata istorică, cu – în fine – istoria oficială stabilită de politrucii de la Bucureşti, din Israel şi Statele Unite. A avut curajul – şi demnitatea – să vorbească despre crimele comise (şi) de evrei în Basarabia ocupată de Armata Roşie după ultimatumurile sovietice din iunie 1940, crime anterioare cronologic Holocaustului/exterminării antonesciene a evreilor şi romilor.

Urmarea: serviciile secrete moştenitoare ale Securităţii au încercat să împiedice în România – şi în tot cazul să întârzie – apariţia eseului Săptămâna Roşie 28 iunie – 3 iulie 1940 sau Basarabia şi Evreii. Finalmente, din raţiuni care ţin de politica externă – bunele relaţii cu Israelul şi Statele Unite (unde interfaţa României cu autorităţile americane o reprezintă organizaţiile evreieşti sioniste americane), şi în urma unor declaraţii deplasate ale fostului preşedinte Ion Iliescu – România a cedat şantajului de a crea o Comisie internaţională de Studiere a Holocaustului în România. Aceasta a redactat un Raport care – în ciuda accesului total la arhivele epocii – nu aduce nimic nou faţă de ceea ce ştiam din anii anteriori. Noutatea sa este nulă pentru că, fiind rezultatul unui contencios mai degrabă politic decît istoric, lucrarea reflectă raporturile de forţe politice, angajînd presupoziţii istoriografice care legitimează politicile sioniste (ale statului Israel şi ale organizaţiilor evreieşti internaţionale). Scrierea porneşte de la bun început cu o schemă de analiză prestabilită, în care caută să introducă datele istorice, întemeindu-se pe o veritabilă dogmatică, care poate fi rezumată în două teze principale: 1) Holocaustul este unic; 2) Holocaustul este ininteligibil. Acest raport a fost asumat oficial de România lui Ion Iliescu, asumare împărtăşită şi de administraţia Băsescu/Tăriceanu[1].

Toată această introducere are rolul de a face inteligibil de ce la capitolul „Distorsionarea, negarea şi minimalizarea Holocaustului în România postbelică”, în subcapitolul „Influenţele exilului” apare numele lui Paul Goma, despre care se vorbeşte în aceşti termeni: „În scrierile a trei figuri importante ale exilului românesc se găsesc formule care intră în tipologia comparaţiilor trivializante. Este vorba de Paul Goma, Monica Lovinescu şi Dorin Tudoran. […] cartea lui Goma [Săptămâna Roşie, n. n.] ilustrează toate formele de trivializare prin comparaţie (accentul căzând pe comparaţia deflectivă). Pe ansamblu, însă, aceasta este mai mult decât atât: constituie o veritabilă sinteză a negaţionismului şi antisemitismului, cum rar se poate găsi în literatura de limbă română.”[2]

Acest pasaj neargumentat – căci este neargumentabil – poate fi aşezat lîngă producţia dezinformatoare şi compromiţătoare a Securităţii, de următorul tip: „Activitatea duşmănoasă desfăşurată de susnumiţii [Paul Goma şi cei din jurul său, n. n.] este produsul influenţei şi instigărilor ostile din exterior[, subl. n.] îndeosebi ale grupului de intelectuali reacţionari de la Paris format de Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Ion Cuşa, Leonid Mămăligă şi alţii, precum şi de funcţionari ai postului de radio [Europa Liberă, n. n.]”. Ambele exprimări au o structură ideologică similară, o forma mentis care distinge radical analiza de clasificarea ideologică. Prima trimite la postulatele ideologice ale sionismului politic, aşa cum sînt puse ele în practică în Israel, unde începînd din 1951 Holocaustul este folosit pentru atingerea obiectivelor de politică externă, şi în Statele Unite, începînd din 1993, odată cu naşterea Memorialului Holocaustului şi a Industriei Holocaustului, care structurează interesele politice, financiare şi simbolice americano-sionisto-israeliene. Nu este întîmplător că pentru redactarea Raportului au fost selectaţi vechi activişti – care naţional-comunişti, care sionişti – nici un cercetător veritabil.

În fine, la sfîrşitul anului trecut guvernul Tăriceanu a decis înfiinţarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului condus de istoricul Marius Oprea. Nici Tăriceanu şi nici consilierul său pe probleme de Securitate şi proaspăt director de institut nu au găsit normal să-l invite pe Paul Goma să facă parte din Consiliul de Onoare al instituţiei şi să-i ceară a-i sprijini cu experienţa şi statura sa morală de vechi luptător anticomunist. Onor guvernul Tăriceanu a făcut în schimb inversul: l-a numit în acel Consiliu pe fostul activist bolşevic devenit activist sionist şi Trimis Special pe Probleme de Holocaust al SUA, antisemitizator de meserie al lui Paul Goma, fiul nomenclaturistului cu-ştiinţa-şi-tehnica Virgil Ioanid, pe numele său: Radu Ioanid. De ce? Răspunsul este din registrul dublei-gîndiri: „să nu se creadă că acest institut va fi îndreptat împotriva Holocaustului”. După o asemenea motivare nu, nu vom mai crede asta, ci: faptul că Tăriceanu şi Oprea vor căuta – şi vor reuşi, desigur, consiliaţi de Radu Ioanid! – să împece capra politică cu varza istoriei şi memoriei comunismului.

În ciuda moştenitorilor Securităţii, cît şi a ideologilor şi detractorilor de toate calibrele, Paul Goma rămîne dovada vie că datoria intelectualului (a scriitorului ori istoricului) este aceea de a spune adevărul în mod liber, de a-şi asuma acest risc şi de a plăti pentru el. El este modelul prin excelenţă pentru generaţiile tinere că o cultură a drepturilor omului, o cultură a libertăţii sînt cele care stau la baza civilizaţiei occidentale, distingînd-o de opusul ei: anticultura.

[1] El se găseşte şi în prezent, pe site-ul preşedinţiei, la adresa: http://www.presidency.ro/index.php?_RID=htm&id=40. Totodată, în anul 2005 raportul a fost tipărit de Editura Polirom din Iaşi şi difuzat gratuit la inspectoratele şcolare. În fine, tot în 2005, toate manualele de clasa a X-a, avizate în prealabil de MEC, au fost cenzurate şi aduse la nivelul vulgatei cuprinsă în raport în chestiunea Holocaustului/exterminării antonesciene a evreilor.

[2] Raport, la http://www.presidency.ro/index.php?_RID=htm&id=40.

Publicat în „Comunicări prezentate la Simpozionul Experimentul Piteşti”, Fundaţia Culturală Memoria, Filiala Argeş, Piteşti, 2005, autor: Mircea Stanescu

(Visited 165 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.