Demolaţi, demolaţi, demolaţi!

Demolaţi, demolaţi, demolaţi!

by -
0 861

„Ruinurile” erau văzute cândva, pe vremea lui Cârlova, ca simbol al vitejiei românilor, izvor de îmbărbătare şi de mândrie naţională: „La voi nădejde eu am de ajutor / Voi sunteţi de cuvinte şi de idei izvor”. În vremea noastră, ruinele apărute după 1990 sunt tratate ca jenante şi vinovate mărturii ale dezindustrializării post-revoluţionare; s-ar cuveni cât mai grabnic izgonite din peisaj, pentru tihna ochiului şi împăcarea sufletului. Pretutindeni în lume, un anume procentaj de demolări necesare însoţeşte gestul constructiv; la noi, întâi de toate este menit să ascundă rănile greu explicabilei politici de lichidare a industriei autohtone, spre a aşeza ultima lespede pe un mormânt, se pare, programatic săpat, atâta vreme cât acelaşi tip de combinat, uzină, fabrică, în alte ţări funcţionează bine mersi, iar în România, ba.

Constat cu surprindere că s-au creat şi firme cu dureroasă specializare: „demolări industriale”. Puzderiei, plin internetul de reclame! Nu-i judeţ care să nu se fi înzestrat cu astfel de industrie a dezindustrializării, ba chiar, în anumite zone, se înghesuie şi se calcă pe picioare, fiind nevoite să practice o publicitate agresivă: „satisfacem din plin cerinţele clienţilor, având în vedere asigurarea celui mai bun raport calitate-preţ, precum şi continua adaptare la cele mai noi tehnologii în domeniu; lucrările efectuate de noi sunt de calitate şi înaltă ţinută profesională.” Ce să însemne demolare de calitate altceva decât radere până la nivelul solului? Pentru autentificare, se anexează galerii foto: uzina înainte de demolare, uzina după. Ultima imagine: şes înierbat – spaţiu pe care se va construi, de regulă, un supermarket. Şi aşa cum Ştefan cel Mare se mândreşte cu victoriile de la Baia, Podul Înalt, Codrii Cosminului, ori Napoleon cu răsunătoarea izbândă de la Austerlitz, firmele specializate în demolări adaugă rubrica „palmares”, în care este entuziast înfăţişat triumful buldozerelor asupra  vechilor (şi mai noilor) zidiri. Adicătelea, victoriile lor. Teribil de trist acest capitol menit să ilustreze capacitatea firmelor de a ronţăi până şi amintirile industriei naţionale! Iată câteva dintre înfăptuirile firmei „Soma” din Bacău: demolarea Fabricii de mătase artificială din Suceava, a cracării catalitice de la Rafo Oneşti, a instalaţiei de produs acetilenă de la Borzeşti, punerea la pământ a Romchim Valea Călugărească, CET Săvineşti, Pergodur Piatra Neamţ ş.m.a. Nici „Topus Junior” Giurgiu nu se lasă mai prejos: a dărâmat Combinatul chimic Giurgiu (60 de hectare!), Combinatul Siderca Călăraşi şi câte altele. Utilizând dinamita, firma bucureşteană „Apolodor” a nimicit, prin implozie, Fabrica de ciment Medgidia, Fabrica Granitul din Capitală, Wienerberger Sibiu, Bere Chitila, Mopan Tg. Mureş, Glucoza, UMEB, Tricotex, Unirea şi Apollo, toate din Capitală, Terapia Cluj, Anvelope Floreşti… Selecţiuni din portofoliul marilor victorii ale firmei de demolări industriale Silvef Braşov: Chimcomplex Borzeşti, Tractorul Braşov, Romacril Râşnov, Zinoceram Piatra Neamţ, Sinteza Oradea, Detergenţi Mărăşeşti, dezmembrând şi „mărunţişuri”, adică linii de producţie la Lubrifin Braşov, Colorom Codlea, Nitramonia Făgăraş. Harnică se arată a fi şi „Hidroinvest” Bacău: a pus la pământ Fabrica de zahăr de la Fălciu, Fabrica Partizanul Bacău ş.m.a. Am selectat doar câteva exemple din nesfârşitul şir al demolărilor ce aproape că  au redus la tăcere industria românească.

Nu facem nici un proces de intenţie: a fost vorba doar de trista finalizare a unor evoluţii în care firmele de demolări n-au nici o vină – ele pun ultima ştampilă pe certificate de deces instrumentate la un nivel ce exclude responsabilităţi locale.  Paternitatea sintagmei „morman de fier vechi” o neagă vehement cel căruia i se atribuie şi nimeni nu catadixeşte să explice cum şi de ce s-a falimentat fabrică după fabrică, unele chiar nou-nouţe şi modern înzestrate (de la câteva am făcut transmisii directe în momentul inaugurării!). Singura mângâiere ar fi aceea că dispar casele cu stafii ce urâţeau peisajul  mioritic plin de festivaluri, artificii şi sindrofii, iar harnicele firme de demolări industriale n-au viitor: ce să mai dărâmi, la anul, într-o ţară atât de dărâmată?

Altfel, n-ar strica să ne reamintim versurile bătrânului Hrisoverghi: „…bătrâni, tineri, de-a valma / Veacurilor viitoare nu gândiţi c-o să daţi seama / Şi puteţi cu sânge rece privi acea dărâmare?”.

autor: Mircea Radu Iacoban

sursa: Revista Clipa

(Visited 196 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.