De ce retelele de socializare nu au nimic de-a face cu socializarea

De ce retelele de socializare nu au nimic de-a face cu socializarea

by -
0 651

„Relaţiile umane şi imaginea de sine a fiinţelor umane au fost profund afectate de Internet şi de uşurinţa cu care imaginile altor oameni pot fi aduse pe ecranele calculatoarelor pentru a deveni obiectele atenţiei emoţionale”, scrie filosoful Roger Scruton în „The New Atlantis”. „Care e efectul asupra stării psihice a celor predispuşi să-şi construiască lumea intereselor şi a relaţiilor prin intermediul ecranului?”, se întreabă profesorul de la Universitatea Oxford. „E această schimbare aşa de dăunătoare precum mulţi ar vrea să credem, subminându-ne capacitatea de a construi relaţii adevărate şi punând o simplă fantasmă a relaţionării în locul lor? Sau e relativ inofensivă, ca şi cum am vorbi cu un prieten la telefon?”.

Comunicarea prin Internet sau prin reţelele de socializare, arată Scruton, nu e mai puţin reală decât cea prin intermediul scrisorilor sau a telefonului. „Totuşi, ceva nou intră în lumea relaţiilor umane prin aceste siteuri aparent inofensive. Există o uşurinţă nouă cu care oamenii pot intra în contact, unii cu ceilalţi, prin intermediul ecranului. Nu mai e nevoie să te ridici de la masă şi să baţi drumul până la casa prietenului tău. Nu mai e nevoie de întâlniri săptămânale sau de cercul de prieteni care se adună la restaurantul sau barul din oraş. Toate aceste căi de a intra în contact unii cu ceilalţi, ce presupuneau efort, pot fi înlăturate: o atingere a tastaturii şi eşti acolo, unde ţi-ai dorit, pe site-ul care îţi defineşte prietenii. Dar poate aceasta să fie o prietenie adevărată, dacă e construită şi dezvoltată într-un mod atât de facil şi de necostisitor?”.

Adevărata prietenie, crede Scruton, se reflectă în acţiuni şi în ataşament: prietenul adevărat e cel care îţi sare în ajutor, la nevoie. Acest lucru e greu de făcut pe ecran, care e un spaţiu al informaţiei, şi nu al acţiunii – sau e doar în măsura în care comunicarea e o formă de acţiune. „Doar cuvinte, şi nu mâini sau lucrurile pe care le poartă acestea, scrie filosoful, pot ieşi din ecran pentru a-l alina pe cel în suferinţă, pentru a para lovitura unui duşman sau pentru a oferi toate elementele tangibile ale unei prietenii la vreme de nevoie”. Suntem martorii unei schimbări a atenţiei ce mediază şi dă naştere prieteniei. „În condiţiile, cândva normale, ale interacţiunilor umane, oamenii se împrieteneau aflându-se unii în prezenţa celorlalţi, înţelegând numeroasele semnale subtile, verbale şi fizice, prin care un altul îşi etalează personalitatea, emoţiile şi intenţiile, şi îşi construiau ataşamentul şi încrederea în tandem. Atenţia era focalizată asupra celuilalt – asupra feţei, cuvintelor şi gesturilor. Iar esenţa sa, ca persoană întrupată, canaliza sentimentele de prietenie pe care le inspira altora. (…) Aşa cum era percepută, în mod tradiţional, prietenia era guvernată de maxima «cunoaşte-te pe tine însuţi»”.

Dimpotrivă, când o relaţie e mediată prin intermediul ecranului, se produce o modificare de accent. Eu pot oricând să închid fereastra cu imaginea celuilalt sau să mă mut la imaginea unei alte persoane. Celălalt, arată Roger Scruton, e liber în propriul său spaţiu, dar nu e cu adevărat liber în spaţiul meu, asupra căruia eu sunt suveranul absolut. „Nu risc, în prietenie, nici pe departe atât de mult pe cât risc atunci când îl întâlnesc pe celălalt faţă în faţă. (…) Toată interacţiunea cu celălalt se petrece la distanţă şi dacă sunt sau nu afectat de ea devine, într-o anume măsură, o chestiune la libera mea alegere”. Acest lucru e valabil pentru toţi participanţii la socializarea on-line. „Ceea ce se dezvoltă între noi e o relaţionare cu risc redus, în care fiecare e conştient că celălalt se cenzurează, în mod fundamental, suveran asupra ciberfortăreţei sale inexpugnabile”.

Toate aceste forme de comunicare intră în competiţie cu toate celelalte lucruri de pe ecran. Dai click pe prieteni aşa cum ai da click pe o ştire sau pe un videoclip. Prietenii sunt unele dintre multele produse afişate. Prietenia trece, astfel, în categoria amuzamentelor şi a distracţiilor, o marfă în concurenţă cu alte mărfuri. „Acest fapt, scrie Scruton, contribuie la o degradare radicală a relaţiilor personale. Prieteniile tale încetează să mai aibă o valoare specială pentru tine şi să una esenţială pentru viaţa ta morală: sunt amuzamente, lucruri care nu au o viaţă a lor, ci care îşi împrumută viaţa din interesul tău pentru ele – ceea ce marxiştii ar numi «fetişuri»”.

„Am învăţat, pe când mă maturizam, că timiditatea (spre deosebire de modestie) nu e o virtute, ci un defect, şi că vine din faptul că-ţi atribui o valoare prea mare ţie însuşi – o valoare care te împiedică să te expui unor riscuri prin întâlnirile cu ceilalţi. Îndepărtând riscurile reale din contactele interpersonale, experienţa Facebook ar putea încuraja un fel de narcisism, o atitudine auto-centrată în ceea ce ar fi trebuit să fie prietenia centrată pe celălalt. În consecinţă, s-ar putea să nu rămână nimic altceva decât afişarea sinelui, ceilalţi, listaţi pe website, fiind lipsiţi de orice importanţă, prin ei înşişi”.

Roger Scruton îşi fundamentează analiza, via Marx, pe ideile lui Hegel. „Noi, fiinţele omeneşti, ne împlinim prin acţiunile noastre libere şi prin conştiinţa asupra valorii noastre individuale, ce rezultă din aceste acţiuni. Dar nu suntem liberi într-o stare naturală şi nici nu avem, în afara sferei relaţiilor omeneşti, acea conştiinţă de sine care să ne permită să ne evaluăm şi să ne plănuim propria împlinire. Libertatea nu se poate reduce la alegerile lipsite de piedici de care până şi un animal s-ar putea bucura; nici nu se reduce conştiinţa de sine la imersiunea plăcută în experienţele imediate, precum un şobolan de laborator care apasă, la nesfârşit, pe butonul ce-i provoacă plăcere. Libertatea implică o angajare activă în lume, prin care obstacolele sunt întâlnire şi înlăturate, riscurile sunt asumate şi satisfacţiile sunt atent cântărite: e, pe scurt, un exerciţiu de gândire practică în urmărirea scopurilor a căror valoare trebuie să justifice eforturile necesare pentru a le atinge. În mod similar, conştiinţa de sine, în forma ei pe deplin realizată, implică nu doar o deschidere faţă de experienţele prezentului, dar şi un simţ al propriei mele existenţe ca individ, cu planuri şi proiecte, ce poate fi împlinit sau plin de frustrări, şi cu o imagine clară asupra a ceea ce fac, în ce scop şi cu ce perspective de fericire”.

Libertatea şi împlinirea de sine, susţine profesorul de la Oxford, sunt posibile doar prin recunoaşterea celuilalt. „Fără ceilalţi, libertatea mea e o cheie ce nu deschide nici o uşă. Şi recunoaşterea celorlalţi implică a-mi asuma întreaga răspundere pentru existenţa mea, ca individ”. Poate vom supravieţui într-o lume a relaţiilor virtuale, arată Roger Scruton; dar nu e o lume în care copiii pot intra cu uşurinţă – ei pot fi cel mult nişte intruşi. „Iar ciber-părinţii acestor copii-avatar, lipsiţi de tot ceea ce-i face pe oameni să se dezvolte, ca fiinţe morale – de risc, stânjeneală, suferinţă şi de iubire – se vor reduce la nişte simple puncte de vedere, într-o lume în care ei nu există cu adevărat”.

autor: Catalin Sturza

sursa: www.blog.revistacultura.ro

(Visited 188 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.