Citesc, deci exist

Citesc, deci exist

by -
0 1037

Criza lecturii nu e un fenomen local, nu e o caracteristicã a unei anumite zone geografice sau a unei anumite vârste. A-i cãuta cauzele și, poate, soluțiile ar fi obiectivul unei anumite sociologii a culturii. Cititorul modern, cititorul de cãrți imprimate pe hârtie, se transformã în altceva, sub presiunea calculatorului și a memoriei electronice, nu cred cã dispare. De altfel, dacã stãm și cugetãm bine, cititorul tradițional de cãrți derivã din cititorul arhaic de semne, de zodii etc., dintr-un mod al omului de a se relaționa cu mediul și e a se adapta în funcție de mesajele pe care le primește. A citi înseamnã a înțelege un mesaj, indiferent de calea, forma sau limbajul prin care e transmis.

Cititorul de cãrți e un avatar modern, specializat, al cititorului generic, omul din toate timpurile. Omul a citit înainte de apariția cãrții. A citi nu se confundã cu actul exclusiv al lecturii de texte din cãrți. A citi, în sensul cel mai larg cu putințã, înseamnã a interpreta semne: ale cerului, ale naturii, ale oracolelor, ale fizionomiei, ale biologicului, ale socialului, ale economicului, ale relațiilor umane. Nu e neapãrat apanajul unei elite, deși se detașeazã în toate epocile elite ale unor lecturi specializate de semne.

Lectura banalã, cotidianã, de semne e o disponibilitate de masã. Învãțãm sã citim lumea înainte de a ști alfabetul. Copiii își citesc pãrinții, bunicii, frații, prietenii, jucãriile, lucrurile, sunetele și animalele din preajmã. Nu degeaba se spune cã lumea e un text. ªtim asta, trãim aceastã experiențã înainte de a înțelege ideea. Nu exiști dacã nu citești lumea din jurul tãu, dacã nu o interpretezi adecvat și, în funcție de lecturã și de interpretare, te adaptezi, te integrezi. Adaptarea (socialã, moralã, esteticã) e un rezultat al lecturii, e o formã de rãspuns la o lecturã specificã de semne.

Tu însuți ești un producãtor, voluntar sau involuntar, de semne, deci de text virtual pe care îl citesc alții. Însemni ceva în mãsura în care ești în semn, ești un semn sau un sistem de semne. Te confrunți de mic cu felul în care ești citit. Nu exiști ca om și ca individualitate dacã nu ești citit. Ești citit, deci exiști. Ca o carte. „Inima mea e-o carte care arde” – spune un vers de Lucian Blaga. Trebuie sã înțelegem: „Inima mea e o carte care palpitã, e plinã de viațã și se epuizeazã, arde, pe mãsurã ce se exprimã și pe mãsurã ce e cititã”. Inimã-carte-viațã e trinomul metaforic din versul lui Lucian Blaga. Inima e o carte (dar și cartea e o inimã, un organ vital), iar cartea e sinonim al vieții exprimate, palpit al inimii și al inteligenței.

A citi o carte înseamnã a participa la crearea unui sens sau a mai multora. A trãi înseamnã, de asemenea sau cu atât mai mult, a participa la crearea unui sens – sensul vieții tale. Deci a trãi înseamnã a citi o carte: marea carte a vieții. Dupã cum a citi o carte e un fapt de viațã care depãșește semnificațiile culturale ale actului suspendat al lecturii.

Învãțãm sã citim lumea citind cãrți. Învãțãm sã citim cãrțile în mãsura în care știm sã citim lumea. Cele douã cãi (calea de la lume spre cãrți și calea de la cãrți spre lume) se stimuleazã reciproc. Cartea e o parte din lume, dar e și ea o lume întreagã, autonomã, o lume paralelã, o lume inventatã dupã chipul și asemãnarea celei reale sau în rivalitate cu lumea realã. Abecedarul e un obiect mai deosebit printre altele, pentru cã e culegere ordonatã de semne simple descifrate progresiv și o inițiere în lectura semnelor. Cãrțile sunt culegeri mai complexe de semne, simboluri și universuri care au reverberații multiple. Imaginarul, nu numai cel din cãrți, e o sintaxã de semne ce solicitã un cititor de lumi virtuale: imaginarul din minte, imaginarul din ficțiuni, imaginarul din calculator, imaginarul filmic sau televizual. Nu se scrie numai cu litere. Se scrie și cu lucruri, cu imagini, cu sunete, cu forme, culori, cu senzații, cu amintiri, cu proiecții în viitor. Cãrțile, geloase, ar vrea sã ne confiște numai pentru ele, deși ne învațã sã citim înafara lor, fãrã cuvinte. Ele trebuie sã ne ajute sã trãim în lume, nu înafara lumii.

Pierzând treptat uzul lecturii din cãrți, nu ne este afectatã oare însãși facultatea de înțelegere a lumii? Mã întreb, filosofez poate pueril sau ca un adolescent, dar mã gândesc în același timp cã s-ar putea sã ating o temã esențialã a omului ca prezențã în lume. ªtiu cã toatã aceastã „filosofie” a mea poate fi spulberatã cu o întrebare cinicã, realistã: cât la sutã din umanitatea modernã a fost cititoare de cãrți?

A citi nu e suficient. A interpreta semnele e facultatea esențialã. A crea sensuri, a te adapta și acționa sunt scopurile principale. Adicã a exista, a avea o conștiințã a propriei existențe, a te integra în lume în funcție de ceea ce citești, în accepția generalã a lecturii ca interpretare de semne.

Citesc, interpretez, mã adaptez, creez un sens, mi-l asum și numai așa exist cu adevãrat. Cãrțile ne învațã sã fim. Exist pentru cã citesc. Existența mea depinde de modul în care citesc semnele care mã vizeazã sau cred cã îmi sunt adresate. Lectura și interpretarea sunt înscrise în condiția umanã. Dacã lectura e în crizã, însuși omul e în crizã, omul în culturalitatea lui esențialã, ireductibilã.

autor: Ion Simut

sursa: Revista Familia

(Visited 310 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.