Cine conduce România?

Cine conduce România?

by -
22 1077

Cu siguranţă că toată lumea şi-a pus la un moment dat această întrebare, deşi răspunsul ar fi trebuit să fie simplu: partidul/partidele aflat/aflate la guvernare în acel moment, plus preşedintele ţării.

Evident că niciun om cu un minim de  bun simţ nu şi-ar fi pus niciodată această întrebare dacă ar fi fost convins că tot ce se întâmplă are o logică şi urmăreşte un scop. Dar nu orice logică şi orice scop. Ci unul naţional, respectiv ce i s-a promis în campanii electorale, unul spre binele ţării şi implicit, al său.

Cu toate acestea, nu cred să fie vreun om care să nu se fi întrebat.  Şi din păcate, cred că aceste momente au fost nu dese, ci foarte dese. Şi asta pentru că de prea multe ori am simţit cu toţii că suntem conduşi pe un drum al pierzaniei, al vinderii noastre ca pe nişte vite de tracţiune. “Cum o fi posibil să facă asta?” sau “Ăştia sunt nebuni? Vor să scape de noi?” sunt doar câteva din întrebările care pe care le-am auzit în aceşti 20 de ani în jurul nostru, oriunde în ţară. De bună credinţă fiind, normal că oamenii suspectează o dereglare psihică a conducătorilor, numai o astfel de tulburare putând explica dezintegrarea totală a ţării, pe care am simţit-o, indiferent de conducători, după 1989.

Dar nu nebunia este răspunsul. Ar fi fost poate, mai bine. Ar fi însemnat, măcar o intenţie bună. Din păcate, răspunsul se găseşte în dolarii care au intrat în buzunarul unor “aleşi”( din toate punctele de vedere ), care, în schimbul lor, au luat măsuri care au urmărit transformarea României într-o colonie muncitorească ieftină pentru companiile unora şi a populaţiei într-o masă îndobitocită de indivizi fără conştiinţă, fără istorie şi fără cultură, uşor confundabili cu ţiganii.

Sfârşitul anului 2010. O ştire micuţă trece neobservată pe fluxul de ştiri al unei mari companii de presă. S-o citim:

“Fundatia Ronald S. Lauder România a organizat, miercuri, cea de-a noua editie a Galei Prieteniei, în cadrul careia au fost aprinse lumânarile de Hanukah si de Craciun, în prezenta unor personalitati precum Mark Gitenstein, Dan Ben Eliezer, Mugur Isarescu, Maia Morgenstern si Elena Udrea.

Fundatia Ronald S. Lauder România, alaturi de elevii si profesorii Complexului Educational Lauder-Reut au aprins, miercuri, lumânarile de Hanukah si de Craciun, la cea de-a noua editie a Galei Prieteniei.

La eveniment au fost prezente mai multe personalitati, precum Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a României, Liviu Negoita, primarul Sectorului 3 Bucuresti, Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România, Dan Ben Eliezer, ambasadorul Statului Israel în România, Marinel Burduja, PVP al Raiffeisen Bank România, actrita Maia Morgenstern, printesa Lia, senatorul Radu F. Alexandru, istoricul Adrian Cioroianu, Maria Toghina, membru al Consiliului de Administratie al SRR, Gheorghe Patrascu, arhitectul-sef al Capitalei, Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului.

Amfitrionii serii au fost Radu Moraru si Irina Pacuraru.

Presedintele Lauder-Reut, Tova Ben Nun-Cherbis, a înmânat apoi diplome „prietenilor speciali” ai fundatiei, printre care s-au numarat Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, sub patronajul careia se desfasoara Gala Prieteniei, Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Liviu Negoita, caruia i-a multumit pentru sprijinul pe care Primaria Sectorului 3 îl va acorda pentru amenajarea unei noi scoli Lauder-Reut în sector, Iulian Fota, consilier prezidential pe probleme de securitate, Mihnea Constantinescu, ambasadorul României la Chisinau, Cristina Corut, subprefect al Capitalei.

Aproximativ 360 de persoane – oameni de afaceri cunoscuti, reprezentanti din top managementul bancilor si alte personalitati din diverse domenii – au participat la eveniment, care s-a desfasurat de la orele 19.00, la Hotel Radisson din Bucuresti.

Fondurile obtinute cu acest prilej sunt destinate proiectelor si programelor educationale de la Lauder-Reut.

Fundatia internationala Ronald S. Lauder, cu sediul central în New York (SUA) si Budapesta (Ungaria), având filiale în întreaga Europa Centrala si de Est, patroneaza activitatea celor peste 50 de unitati de învatamânt particular si centre educationale, pe care le-a înfiintat în 16 tari din regiune. În România, fundatia a înfiintat, în anul 1997, Complexul Educational Multicultural „Lauder-Reut”, care gazduieste în prezent peste 300 de elevi si cuprinde o gradinita, o scoala primara si gimnaziu si liceu, cu predare în limba engleza, acreditate de Ministerul Educatiei si Cercetarii. „Lauder-Reut” este una dintre institutiile de învatamânt private de elita si s-a dezvoltat ca alternativa de succes la scolile de stat din România.”

Cine este Ronald S Lauder? Acest individ este răspunsul la o altă întrebare: “Cine este este şeful suprem al lui Adrian Sârbu şi al trustului Pro?” Unul din cei mai bogaţi oameni din lume, Lauder  este patronul CME, trustul international specializat in media din Estul si Centrul Europei. CME este actionarul majoritar al Trustului Pro.

Să ne-amintim puţin despre trustul Pro. Această organizaţie a lansat printre primele televiziuni private din România, sub conducerea lui Adrian Sârbu. Acest individ care intra în clădirea Comitetului Central, în 1989, la braţ cu agentul stalinist Ion Iliescu, era un biet regizoraş la Sahia Film. Evident, nu  putea avea fondurile necesare unui proiect de amploarea lansării unei televiziuni din venitul său de regizor. Acum ştim de unde i-a găsit.  Doar cinci aspecte merită reţinute despre activitatea acestui trust:

1) s-a lansat pe 1 decembrie, intrând uşor în mentalul colectiv că ziua României egal ziua ProTV, deci România egal ProTV. A atacat în permanenţă credinţa în Dumnezeu.

2) a umilit imnul naţional, manelizându-l de ziua naţională, astfel încât s-au creat premizele pentru a ţiganiza şi populaţia

3) a introdus ţiganii şi sub-cultura ţigănească în viaţa de zi cu zi a românilor, deşi niciun studiu de piaţă sau vreo audienţă de până atunci nu ar fi sugerat acest lucru. Acest proces continuă şi azi cu rezultatele pe care le cunoaştem.

4) l-a avut ca invitat permanent pe criminalul notoriu Silviu Brucan, cel care a orchestrat zeci de procese politice şi a “regizat” împreună cu acoliţii săi sovietici multe din crimele din decembrie 1989. Acest individ aflat în solda KGB de peste 40 de ani şi-a permis să calce peste cadavrelele morţilor din 1944-1989, numindu-ne un popor de proşti( „stupid people” ). Şi asta la Pro TV, în fiecare săptămână.

5) acest post nu a susţinut nici măcar o campanie în favoarea valorilor naţionale. Până şi emisiunile pozitive ale acestui post –puţine şi sporadice – n-au fost creaţii proprie, fiind preluate din campanii mai mari, la nivel european.

În schimb, printre primele acţiuni ale trustului condus de Sârbu cu banii lui Lauder s-a aflat un aşa-zis documentar despre “holocaustul uitat” al Românilor. Nu întâmplător, pentru că populaţia trebuia pregătită şi îndoctrinată să accepte deciziile aberante, lipsite de orice argument istoric, ale oficialităţilor române în acest sens. Declararea oficială a faptului că România a făcut holocaust şi acceptarea glumei proaste prin care Mareşalul Antonescu a devenit “criminal de război” trebuiau să aibă o oarece justificare publică.

De Mugur Isărescu nu mai este cazul să discutăm. Singura constantă a acestor 20 de ani în domeniul financiar, sub care băncile româneşti au fost devalizate, moneda devalorizată şi sub care s-au dat “tunuri financiare” enorme, Mugur Isărescu este unul din artizanii subminării economiei naţionale.

Deşi Elena Udrea sau Liviu Negoiţă sunt personaje – vremelnic, i-adevărat – importante, mi se pare mai elocventă trecerea în revistă a unui alt personaj tragic pentru România: Adrian Cioroianu. Acest individ cu aere de intelectual apare ciclic pe la sărbători, cerând imperios schimbarea zilei naţionale, ba a imnului, ba chiar a istoriei naţionale!

Pe lângă alte aberaţii, acesta a susţinut anul trecut că poporul român este un popor tânăr şi că ar trebui să-şi serbeze ziua primăvara sau vara. Trecând peste sugestia cu anotimpurile, provoacă stupoare afirmaţia despre tinereţea poporului român. Ca şi cum Decebal, Traian, Basarab, Mihai Viteazul, Ştefan, Mircea sau Horea n-ar fi existat, acest individ a susţinut că poporul român a apărut abia la 1859, la Unirea lui Cuza… Sau au existat, dar n-au nicio legătură cu românii. Cui serveşte afirmaţia că românii n-au apărut decât târziu pe aceste meleaguri? Să-l lăsăm pe Tokes să răspundă…

Altfel, e de remarcat prezenţa conducerii Societăţii Române de Radio( aveţi grijă să nu rostiţi cuvintele “Codreanu” şi “corect” în aceeaşi propoziţie), a presei private( Radu Moraru, susţinătorul protocronismului), a guvernului( Elena Udrea), a preşedinţiei, a autorităţii locale( apropo, domnul arhitect, cum au apărut atâtea clădiri turn între monumente istorice?), a  reprezentanţilor SUA şi Israelului, precum şi a diferite corporaţii care domină piaţa muncii din România. Practic, tot ce înseamnă pârghii de putere în România.

Din păcate, la 80 de ani de când cineva afirma că România este condusă de alţii, pentru alţii, prin politicienii autohtoni corupţi, ne confruntăm cu aceeaşi situaţie. Să fie clar, nu ne interesează etnia acestor veritabili criminali de popoare,  pentru că banul şi diavolul nu au naţionalitate.

La final am aflat că îşi pregătesc şi generaţia care le va duce “opera” mai departe. O găsiţi în “alternativele de succes la şcolile de stat” – alea sunt pentru muncitorii care circulă cu autobuzele adică. Restul, clasa conducătoare, se educă în spiritul  multi-culturalismului( a se citi globalizare,comunism), la privat. Întrebaţi-o pe Andreea Esca dacă nu mă credeţi.

de Mihai M.Popescu

(Visited 339 times, 1 visits today)

22 COMMENTS

  1. @ Domnule Pictor Sarion In primul rand Doamne Ajuta ! eu personal am tot avut motive din copilarie fiind urmarit si tras la raspundere pe nedrept(si eu si parintii mei).Pt faptul ca nu prea imi vine sa-mi dau numele am fost invatat ca „oala acoperita nu da in fiert” .Cand mi-am expus ideile am avut destule probleme ,iar acum sa zicem ca la o adica as mai elimina din eventualele banuieli.Eu cu etnia mea am avut multe de tras ,dar daca ceilalti interlocutori isi ascund numele ,eu cu atat mai mult. E cam lesne de inteles . Doamne Ajuta ! p.s.imi face placere sa va „aud” din nou .

  2. Nu inteleg care este misterul ca se posteaza in majoritatea cazurilor cu denumiri si nume ascunse,mai bine zis pseudonime,mi-as dori sa cunosc logica,s-au daca imi permiteti o intuiesc singur: Va este frica sa va spuneti public parerea,sau sub pseudonume puteti scri orice,fara jena.Sau poate e la moda si eu sint un demodat dindu-mi numele de familie integral.Acelasi lucru il face si Pr M.Andrei Aldea si toti publicistii de la F.N.Consider ca daca ati semna cu numele adevarat tot ce-ia ce comentati sau postati ar avea mai multa credibilitate si greutate.Nu doresc sa supar pe nimeni,daca doreste cineva dintre cititori sa ma lumineze si pe mine si ramin indatorat,fara sa ma supar,dar numai argumente plauzibile bine motivate. Va multumesc.Sa auzim numai de bine!.

  3. Exact cei care au tot condus lumea ,cei care au produs si schimbat guverne revolutii regimuri,iar in Romania prin amaratii astia tradatori vanduti si imbogatiti de saracii romani .A scris domnnul Arbatel mai detaliat si nu mai este nevoie de alte discutii ,chiar eu personal ai multumesc ca m-a scutit de scris ,economisind timp (pt a scrie ) cum si in ce fel ne putem apara TARA ORTODOXA .Ar trebui marii ierarhi sa ne dea o mana de ajutor dar si ei fac parte (marea majoritate ) din faimoasele elite,descrise mai sus.DOAMNE AJUTA ROMANIE ,SA RAMAI ORTODOXA ASA CUM STRABUNII SI SFINTII NOSTRI NI TE-AU LASAT MOSTENIRE !Amin

  4. Nu mor mieii cînd vor lupii

    Elita ocultă malefică a acestei planete se grăbeşte.Se grăbeşte din ce în mai tare.Se grăbeşte foarte tare ! Nu mai are răbdare ! Unele planuri de distrugere în masă le-au eşuat, cel puţin pentru moment, cum ar fi al treilea război mondial care trebuia să înceapă în noiembrie anul trecut.Acum este aprilie 2011 şi cîinii războiului sau lupii sau crocodilii au trecut la planul b sau c sau enşpe, aţîţînd focul în nordul Africii, doar-doar va ieşi o vîlvătaie suficient de mare care să cuprindă tot continentul african, apoi celălalt, apoi toate continentele !
    Cîinii războiului lucrează pe mai multe fronturi prin tehnologia reptiliană de provocare a cutremurelor, prin otrăvirea aerului, prin codexul alimentar.Din cine ştie ce motiv încă n-au reuşit să cipuiască nici jumătate, nici un sfert din umanitate, n-au reuşit să ucidă destui oameni cu sida sau cancer sau ebola sau pandemiile artificiale ale gripelor animaliere, dar au planuri de rezervă, cum se vede, şi au trecut pur şi simplu la măsuri aberante ca reducerea salariilor şi pensiilor, iar ultima atrocitate este închiderea forţată a 67 de spitale în România sub pretexte cretine că nu sînt fonduri băneşti ! 67, adică 6 plus 7 egal 13, care este unul din numerele favorite ale Elitei malefice, ales deloc întîmplător spre a ne arăta încă o dată cine conduce nu doar lumea, ci şi ţara noastră ! Este adevărat că în tarot 13 este numărul transformării, iar tarotul fiind o modalitate de cunoaştere iniţiatică, conţine sintetizată în el o înţelepciune profundă, de sorginte divină, care a fost redată succint de înţelepciunea populară prin proverbe ca : tot răul spre bine sau – rău cu rău, dar mai rău fără rău – şi altele.
    Cum de mai îndură Divinul aceste bestii pe suprafaţa pămîntului, cum de mai permite proliferarea răului şi a bestialităţii pentru asasinarea pe faţă a unei umanităţi, care pare că doarme în continuare, ca hipnotizată, este un fapt pe care doar puţine fiinţe umane îl înţeleg dincolo de aparenţe. Iar mass- media tace sau spune doar pe jumătate ori pe un sfert ori deloc cine sînt adevăraţii vinovaţi ai acestor cumplite nenorociri pe care le trăim în ultimii 21 de ani !
    Din laşitate, toţi gazetarii evită să pronunţe numele adevăraţilor vinovaţi, ai asasinilor care sînt reptilo-masonii, deşi le este cunoscut şi-l pot rosti pe la colţuri sau doar prin aluzii mai mult sau mai puţin vizibile, cum este sintagma folosită chiar la începutul acestui articol.Fosta cea de a patra putere în stat – presa- nu mai este de mult putere, ci doar sclava Puterii Malefice Mondiale ! Parcă toţi gazetarii au devenit o turmă de servili sau aproape toţi, cu mici excepţii ! Treptat-treptat şi-au pierdut coloana vertebrală, şi-au pierdut simţul observaţiei şi deducţiei, şi-au pierdut luciditatea, onestitatea, simţul răspunderii, au pierdut simţul omeniei, trecînd de partea lăcomiei şi demoniei, fiindcă anunţă zilnic doar nenorociri pentru menţinerea unui climat de teroare şi angoasă, care teroare şi angoasă sînt hrana zilnică a reptilienilor în planul fizic şi al încornoraţilor din astralul inferior.
    Graba bestiilor reptilo-masone s-ar părea că are drept cauză creşterea vibraţiei planetare, dar şi la nivel de conştienţă umană, iar ei vor să distrugă, să asasineze cît mai mulţi oameni acum cînd umanitatea încă nu s-a dezmeticit cum trebuie şi cît trebuie ! Sînt încă multe miliarde de oameni care dorm, chiar dacă urlă de durere şi suferinţă şi lipsuri de tot felul, ei parcă dorm, la nivel de mase, dar şi la nivel individual.Fiecare în cuşca lui îşi linge rănile şi mă refer la cei amărîţi şi oropsiţi, iar pe de altă parte o mînă de favorizaţi ai soartei, fie că sînt fotbalişti, manelişti, vameşi, politicieni, afacerişti, mafioţi, îşi serbează zilele cheltuind sume fabuloase de bani, ca de pildă 40 de mii de euro pentru o petrecere cu şampanie şi gagici toples într-o noapte!
    Inconştienţa şi nesimţirea unora, a celor bogaţi, este contrabalansată de adormirea altora, care plîng în somn asemenea copiilor mici, speriaţi de cine ştie ce coşmar lugubru ! Şi în tot acest timp mas-media ne prezintă în ziare, dar mai ales la televizor, ore în şir, săptămîni şi luni la rînd, scandalurile conjugale ale unui cuplu oarecare sau ale mai multor cupluri, ratările echipelor de fotbal, manelele , filmele violente, serialele siropoase, divertismentele stupide, adică doar praf de copt plăcintele otrăvite cu care momesc prostimea într-o direcţie, le abat minţile în altă direcţie, spre a nu observa proliferarea aberantă a răului care ne sugrumă din ce în ce mai tare pe noi toţi.
    Perversitatea reptilo- masonilor este greu de imaginat de către minţile oneste, şi una din formele vădit tendenţioase este ipocrizia cu care aceşti masoni sînt adunaţi în jurul unor discuţii televizate, asta pasă-mi-te ca să ni se arate că guvernanţii ar şti de unele probleme ale populaţiei sărăcite, umilite şi batjocorite.Emisiuni în care nu se face altceva decît se trăncăneşte, se trăncăneşte şi iar se trăncăneşte la nesfîrşit, fără nici un folos, fără nici o urmare, fără nici o rezolvare din cele majore, care ar pune capăt haosului şi furtului de mii de miliarde euro ale cetăţenilor acestei ţări, dar nu numai.
    Şi în timp ce pe faţă, la tv sau în ziare, masonii trăncănesc vrute şi nevrute, iar în parlamente dorm sau absentează, pe din dos fac ritualuri satanice la fiecare lună plină cu sacrificarea unor copii sub cinci ani, special aleşi pentru a le bea sîngele care conţine nu ştiu ce virtuţi pentru menţinea formei umane ale reptilienilor ( vezi David Icke- Secretul suprem ), pe lîngă orgiile sexuale închinate necuratului, redate atît de bine în celebrul film a lui Stanley Kubrik – Cu ochii larg închişi (!), în urma căruia regizorul a şi fost asasinat !
    Iar umanitatea în ansamblu doarme cu ochii larg închişi – genială metaforă ! – şi tot doarme şi parcă nu se mai termină de dormit somnul de plumb al larvarităţii generalizate !
    E adevărat că unele grupuri de oameni fac eforturi să se trezească, anume cei mai lucizi, care sînt ghidaţi de fiinţe înţelepte trimise de Creatorul Suprem şi pe care noi îi numim Maeştri spirituali sau Ghizi spirituali, fără de care omenirea s-ar fi autodistrus definitiv în aceşti ultimi 21 de ani ! Ghizi spirituali calomniaţi, ridiculizaţi şi batjocoriţi, ba chiar întemniţaţi, cînd nu s-a reuşit asasinarea lor prin plasarea bombiţelor în apartamentul lor sau alte metode, ca iradierea, cum a fost cazul lui Osho, care a şi murit ulterior de cancer, dacă îmi amintesc corect, după ce a fost iradiat în puşcărie.
    Că toate aceste masacre ale populaţiei lumii pe diverse fronturi sînt făcute cu bune ştiinţă, nu mai trebuie argumentat decît poate celor care n-au nici televizor, nici internet şi nici bani de ziare sau acelora care sînt atît de egoişti şi obtuzi, încît par a fi incapabili de a raţiona mai mult decît minimum pentru supravieţuire, cum ar fi traficanţii mărunţi de carne vie şi droguri ori microbiştii de fotbal sau altor categorii de oameni foarte săraci cu duhul.
    Că rostul acestor masacre este reducerea populaţiei lumii la un miliard de oameni, conform agendei reptilo-masone, care să poată fi controlaţi prin cipuire şi folosiţi ca sclavi pentru Elită, iar se ştie, cu excepţiile mai sus pomenite.
    Că toate acestea se fac cu Voia Domnului este cunoscut de cînd însuşi Domnul a revelat apocalipsa vremurilor din urmă, cu aproape două mii de ani înainte, dar una este să citeşti o alegorie biblică foarte greu de înţeles şi cu totul altceva este să vezi pe viu, fie direct, fie prin indermediul unor imagini televizate, cum mii de oameni sînt asasinaţi în războaie civile, revolte sau aşa zise pălituri de şezut, orchestrate din urmbră de cîinii războiului, de lupii sau crocodilii acestei planete, sau cum sînt daţi afară din spitale bătrîni, femei gravide, bolnavi pe targă şi în cărucioare, ba chiar şi copiii din incubatoare, la ordinul secret al masonilor, care se grăbesc tare-tare de tot, să distrugă tot ce mai poate fi distrus, înainte ca tăvălugul istoriei să-i îngroape definitiv în prăpastia iadului pe care o merită cu prisosinţă de multă vreme !
    Problema acestor bestii cu chip de om pare a fi nu doar aceea că nu mor mieii cînd vor lupii, ci că nu mor mieii cîţi vor lupii ! De aceea se închid spitalele, se taie salariile şi pensiile, se otrăvesc alimentele şi aerul, iar în curînd scumpirile se vor accentua, pentru a provoca o foamete artificială, pe lîngă războiul din lumea arabă programat sau cel puţin consemnat deja din 1945, conform unor documentele aflate în bibliotecile engleze.
    Ceea ce mă seacă pe mine la inimă este amploarea incredibilă a acestei orchestrări de bestialitate şi cîinoşenie, în timp ce mass- media roade doar nişte osicioare sterilizate , pentru a da impresia că păzesc curtea stăpînului, cînd nu fac decît să scheaune ori să latre la lună !
    Dar pînă cînd un trai şi-un chin, cu minciună şi venin ?

  5. România dodoloaţă

    Ţara noastră a fost şi este una dintre cele mai oropsite din Europa, însă desigur că în restul lumii se află alte ţări cu mult mai oropsite. În spaţiul intra-carpatic şi peri-carpatic se crede că s-a dezvoltat cîndva o civilizaţie cu mult superioară celei de astăzi ( vezi Radu Cinamar – Viitor cu cap de mort ), cît despre Daci, ei au tot fost lăudaţi de unii şi de alţii, numai că pe mine personal nu mă impresionează prea tare ce a fost, ci mai mult ce este şi de ce este cum este, şi eventual ce va fi !
    Sînt cunoscute profeţiile lui Sundar Singh şi Gupta Swami despre viitorul României, şi chiar dacă există destule voci care contestă autenticitatea acestor profeţii, eu tind să le dau crezare nu doar pentru că Ghidul meu spiritual le-a validat autenticitatea prin simpla referire la ele în mai multe ocazii, ci şi din alte motive, cum ar fi punerea în aplicare a unor planuri diabolice de dezmembrare a ţării noastre, sărăcirea populaţiei în ritm galopant din ultimii douăzeci de ani şi multe alte parascovenii care se petrec numai şi numai acestui popor ! Ca de pildă tăierea salariilor şi pensiilor, care din cîte am auzit, nu s-a practicat decît cu cel mult 5%, şi aceia luaţi de la parlamentari şi bogătani în nu ştiu care stat european.
    Acum rostul acestui articol nu este să adaug alte şi alte informaţii concrete, de genul ştirilor de la ora cinci, despre matrapazlîcurile unor politicieni, rromi sau alţi mafioţi, ci are cu totul alt scop, cum se va vedea îndată şi ideea a plecat de la limitările pe care diverse site-uri le impun autorilor, cum că articolele postate pe acele site-uri trebuie să se încadreze doar în sfera restrînsă a site-ului respectiv.La o primă vedere, administratorul respectivului site sau blog ar părea că are dreptate, totuşi, atunci cînd un articol prezintă o viziune ceva mai generală, care ajută la înţelegerea unor „mecanisme” mai mult sau mai puţin ocultate, nu văd de ce acel gen de articole ar trebui restricţionat.
    De pildă, blogul România wikileaks cere articole doar din sfera dezvăluirilor concrete despre politicieni, mafioţi, masoni şi alte vipuri, dar este posibil ca iniţiatorul sau iniţiatorii acestui blog să nu înţeleagă esenţialul.Prezint presupunerea mea doar ca pe o probabilitate, pentru că nu-i cunosc, iar argumentaţia mea nu vizează doar acest blog, ci multe altele.Discuţia următoare comportă mai multe faţete şi e posibil ca eu să nu le văd clar pe toate, însă sper să decelez ceea ce este esenţial de ceea ce este ne-esenţial.
    Faptul că mi-au fost acceptate articolele pe acest blog, este un lucru frumos pentru care le mulţumesc, iar pe de altă parte aparenta mea greşeală de a mă fi întins mai mult de cît îmi permitea plapuma ( pentru că iniţial a fost doar o nebăgare de seamă , nevăzînd la început recomandarea de a mă încadra în sfera Dezvăluirilor ), constituie un prilej pentru a ne uita şi în alte direcţii, nu doar acolo de unde se aude primul zgomot.
    Pe de altă parte, m-am grăbit întrucîtva să postez unele articole a căror utilitate o socotesc stringent necesară tuturor – cu mici excepţii, anume cei care cunosc deja acele aspecte – articole care se încadrează mai degrabă în sfera spiritualităţii , a moralităţii sau a învăţămintelor care nu strică nimănui să fie cunoscute pe acest blog, deoarece este posibil ca el să fie mult mai citit decît alte bloguri, şi pe mine mă interesează ca oamenii să fie cît mai bine informaţi, ci nu de unde îşi culeg informaţiile.
    Acum am să prezint succint ideea principală a acestui articol şi legătura ei cu titlul articolului.
    Îmi este clară necesitatea specializării pe domenii cît mai stricte a unor bloguri ori site-uri, dar oare faptul că unele articole prezintă o viziune ceva mai cuprinzătoare asupra neajunsurilor din lumea aceasta, din ţara aceasta şi de la oamenii aceştia, nu reprezintă cumva un cîştig pentru cititori sau cititoare ? Eu cred că da.
    Articolele mele în cea mai mare parte au legătură cu spiritualitatea, iar blogul wikileaks prezintă amănunte concrete despre ce a făcut şi a stricat unul sau altul, numai că după părerea mea TOTUL are legătură cu spiritualitatea, direct sau indirect ! Starea jalnică a omenirii actuale , ca şi a poporului român se datorează , cum am mai spus şi o voi repeta deseori, îndepărtării de Esenţa noastră Divină, care se află în fiecare dintre noi sub forma Sinelui Divin Nemuritor, numit Atman sau Scînteia de Dumnezeu.
    Toate nenorocirile care se abat asupra umanităţii la nivel global sau a fiecărui om în parte au drept cauză unică ignorarea sau necunoaşterea propriei esenţe divine. Orice altceva, şi mă refer la lăcomia crocodiliană a masonilor, răutatea sau bestialitatea Reptilienilor, egoismul , fanatismul sau avariţia nu ştiu căror categorii de oameni, sînt doar simptome ale unei boli unice numită IGNORANŢĂ, cu sora ei bună PROSTIA !
    Mi se va spune că cei mai mulţi oameni nu sînt interesaţi de acest gen de articole, ci numai de fapte concrete, iar eu aş putea răspunde că ştiu aceasta, dar că nu văd de ce trebuie să încurajez obtuzitatea şi nepăsarea unora pentru simplul motiv că nu e treaba mea să le deschid ochii, adică să le iau ochelarii de cal, ca să aibă acces la o înţelegere mai cuprinzătoare.
    „ Cu toţii trebuie să ne dăm seama că, în realitate, fiecare alegere şi fiecare intenţie pe care o manifestăm influenţează , totodată, într-o anumită măsură, întreaga umanitate. Chiar şi atunci cînd ( deocamdată ) nu ne dăm seama de aceasta, fiecare dintre noi sîntem , într-o anumită măsură, responsabili pentru tot ceea ce se petrece pe această planetă, fie că este vorba de existenţa noastră de zi cu zi, fie că este vorba de această lume în care trăim cu toţii.Înţelegînd aceasta, trebuie tocmai de aceea să-I cerem plini de umilinţă şi credinţă ajutorul lui DUMNEZEU TATĂL , pentru ca în felul acesta gîndurile, intenţiile şi acţiunile noastre să influenţeze în bine, într-un mod profund şi durabil, întreaga umanitate.Procedînd adeseori în felul acesta, vom putea avea o contribuţie importantă, care poate impulsiona transformarea gradată în bine a întregii umanităţi în ansamblul ei. “
    Acest citat aparţine unei fiinţe înţelepte contemporane al cărei grad de realizare spirituală ultimă o face capabilă să înţeleagă Universul mult dincolo de aparenţe, adică de fapt chiar esenţa tuturor manifestărilor din lumea noastră, dar şi din celelalte lumi subtile.
    Nu cred că mai este nevoie să amintesc celebrul Efect al fluturelui pentru a argumenta în plus cît de necesară, imperios necesară, este o viziune de ansamblu cît mai corectă şi clarificatoare…Pentru că a prezenta amănunte şi doar amănunte foarte concrete despre conţinutul unor documente mai mult sau mai puţin secrete, de genul documentelor wikileaks, sau oricare ar fi natura ori conţinutul acelor documente, în dauna unei priviri de ansamblu corecte, riscă să ne tehuiască minţile, să ne obosească, ba chiar să ne plictisească la un moment dat prin suprasaturare, cîtă vreme nu se înţelege DE CE s-a ajuns în această situaţie jalnică; de fapt foarte periculoasă, pentru că omenirea nu doar este pe buza prăpastiei, ci a căzut de mult în prăpastie, urmînd să vedem impactul cu solul, care va fi distrugător, dacă nu ne trezim la timp şi nu facem ceva esenţial pentru a opri definitiv această cădere.
    Care este legătura cu titlul articolului ?
    Poporul român este ciuca bătăilor de tot felul şi nu mai trebuie să le enumăr, că se ştiu, iar aceasta s-a realizat cu bună ştiinţă, deci foarte intenţionat de către lacheii Reptilienilor care sînt francmasonii ( vezi celebrele Protocoale ale francmasoneriei, în care se spun lucrurilor pe nume şi dacă nu crezi că ele sînt autentice, atunci ori ai interes să n-o faci, ori nu te ajută mintea să gîndeşti ). Dacă citeşti Protocoalele francmasoneriei, corelează apoi acele informaţii cu predicţiile lui Sundar Singh şi Gupta Swami despre rolul important în plan spiritual pe care îl va juca poporul român după anihilarea hidrei reptilo-masone, iar dacă nici Protocoalele şi nici predicţiile celor doi înţelepţi nu te-au convins de autenticitatea lor, atunci măcar întreabă-te un lucru elementar : oare să fie doar o întîmplare că evreii au cumpărat cea mai mare parte a teritoriului românesc şi că au dus acest popor la sapă de lemn ? Dacă după toate aceste argumente şi multe altele care există pe diverse site-uri încă îţi manifeşti sceptismul şi îndoiala cu privire la abila orchestrare malefică din umbră pentru anihilarea identităţi naţionale a poporului roman, atunci trebuie să-ţi faci urgent un control la cap, fiindcă ai probleme grave !
    Închei aceste argumente cu o dezvăluire atît de “dragă” blogului pe care postez acest articol, care vine dintr-o sursă sigură, a cărei identitate n-o voi dezvălui, din motive foarte temeinice.
    “ Dumnezeu urmăreşte să sfinţească poporul român, separîndu-l într-un mod numai de El ştiut, de celelalte naţiuni ale globului şi pentru aceasta urmează să realizeze un tainic şi fundamental legămînt.Aceasta va implica, printre altele, ca acestui popor să i se ofere de către Dumnezeu o cunoaştere clară, deplină şi profundă a anumitor legi dumnezeieşti, cunoaşterea anumitor principii morale şi a anumitor precepte ceremoniale, ce vor ajuta poporul român să îşi înţeleagă apoi, aşa cum se cuvine, această alegere şi această separare de care el va trebui să devină în mod gradat conştient…Profeţiile care există pînă în prezent indică faptul că poporul român a fost ales de Dumnezeu spre a fi sfinţit în strînsă legătură cu etapele schiţate aici…Acele fiinţe umane sau acel popor ce urmează să fie sfinţit i se vor trezi în mod gradat anumite calităţi pentru ca el – poporul român – să ajungă să se conformeze intenţiilor misterioase şi legilor lui Dumnezeu. “
    Aşadar, în lumina acestor dezvăluiri, se înţelege că francmasoneria reprezintă doar Biciul lui Dumnezeu pentru ca naţiunile şi indivizii care suportă biciurea să-şi ardă ultimele rămăşiţe de karma negativă pe care creştinii le numesc păcate, spre a merita Darurile Divinului.Fireşte că o parte a omenirii va părăsi această lume prin aşa zisa moarte, anume cei care sînt incapabili să se transforme spiritual din varii motive, pe care nu le disec aici.
    Pe de altă parte, francmasonii vor să împiedice cu orice preţ realizarea predicţiilor luminoase despre poporul român, din care pricină ne şi bat ca pe hoţii de cai şi ne fură cu chintalele de bani şi alte valori naţionale, doar-doar ne vor distruge irecuperabil ca naţiune.
    Ci căutînd semnificaţia cuvîntului dodoloaţă, am aflat ulterior că înseamnă rotundă, dar pare asemănător cu fleaţă-nătăfleaţă, şi cam aceasta este starea actuală a poporului român, care s-a lăsat batjocorit şi călcat în picioare prea multă vreme.Precum veţi vedea însă în următorii doi-trei ani, acest popor îşi va recăpăta demnitatea naţională şi morală care i se cuvine, după oarece convulsii poate nu tocmai plăcute unora ! Şi e posibil ca drumul într-acolo, spre recăpătarea demnităţii morale şi naţionale a poporului român, să fie înlesnit şi de astfel de articole care nu corespund unor tipare fixe şi înguste, însă foarte necesare, după părerea mea, pentru luminarea unora.
    Acesta totuşi este doar un ingredient în reţeta alchimizantă, ce va transforma România din dodoloaţă, în România măreaţă, transformare care depinde de fiecare individ în parte şi de noi toţi la un loc, pentru că puterea noastră în crearea Binelui, Armoniei şi Bunăstării este mai mare decît însumarea aritmetică a fiecărui individ în parte, adică de unsprezece ori mai mare ! Ştiind aceasta, pînă şi cei slabi la minte vor înţelege de ce Forţele Întunericului vor să ne dezbine şi să ne distrugă ca naţiune ! Ele se tem că vor fi spulberate şi anihilate îndată ce noi, cît mai mulţi dintre noi, ne vom uni în cuget şi simţire pentru a crea realitatea şi lumea pe care ne-o dorim, respectiv a Bunăstării, Armoniei şi Iubirii.
    Numai să ne trezim la timp ! Iar această trezire implică mult mai mult decît plimbarea la biserică şi ascultarea unei slujbe religioase săptămînal, implică mai mult decît simpla afirmaţie că tu crezi în Dumnezeu sau repetarea papagalicească a unor pasaje din Biblie.
    Trezirea la care se tot face trimitere adeseori, implică să punem în practică mereu cele zece porunci divine, dar mai ales primele două, care ne îndeamnă să-L iubim pe Domnul Dumnezeul nostru din toată inima, din tot sufletul şi cu toată puterea minţii noastre, iar a doua ne cere să-i iubim pe semenii noştri ca pe noi înşine ! Trezirea mai implică să fim buni, iertători, toleranţi, compasivi şi să ne ajutăm semenii aflaţi în necaz, fără să cerem nimic în schimb, ştiut fiind că tot ceea ce oferim celorlalţi, ne dăruim nouă înşine, fie rău sau bun.
    Trezirea mai implică să ne iubim pe noi înşine la modul autentic divin, pentru că după cum se vede din comportamentul celor mai mulţi dintre noi, pare că vrem să ne auto-distrugem, decît să ne auto-desăvîrşim, şi toate acestea se realizează prin înţelegere şi conştientizare.
    Cîţi dintre noi vom reuşi să ne trezim, vom vedea în viitorul apropiat după numărul celor rămaşi pe această planetă albastră, după ce se va fi sfîrşit cea din urmă triere a celor buni de cei ne-buni, a celor merituoşi de cei care în prezent au întors spatele Luminii Divine.

  6. D-ea lungul timpului pe romani s-au testat mai multe orinduiri si idiologii,hotarite de marile puteri la rascrucere de drumuri fara sa progresam, comparativ cu alte natii care au fost mereu capitaliste si s-au dezvoltat progresiv,noi romanii am trecut regresiv:feudala,capitalista,populara,socialista si din nou capitalista,drum greu cu suisuri si coborisuri!?.Sa auzim numai de bine.P.S.Fiecare natie are menita din nastere o orinduire care i se potriveste!

  7. Exista un filmat pe youtube ,in care dragalasul BUSH spune adevarul.Probabil ca il stiti.Spune clar ,ca trebuie sa aduca lumea in pragul sinuciderii,ridicand sala in picioare zambind caineste intr-un ropot de apluze.Romania saraca, si pe timp de pace n-a fost lasata in pace,asa ca se stie clar ca Miorita e condusa de vreo tentacula de caracatita imputita de-a lor.Ce este rau ,ca acum fff multi ziaristi neinsemnati de pe mapamond au acces la( deja) „divulgatele „informatii,de nota ca vagabonzii nu se mai feresc .De ce oare nu se mai feresc ? ha,ha este legat de subiectul nostru de discutie. E CLAR CA SE GRABESC .Tehnologia a avansat vertiginos in ultima vreme mai ales(doar ce stim) si logic ca cineva negru si urat se grabeste sa duca omenirea la groapa cu gunoi.Asa ca deschideti sticla veche de vin ca ne asteapta ceva nou din plin …Sa ne tinem toti ortodocsii de mana si sa inaltam o rugaciune catre DUMNEZEU CEL MILOSTIV SA AIBE MILA DE NOI PACATOSII ! Amin ! Doamne Ajuta!

  8. Sint intru totul de acord cu scriitorul care a publicat acest articol,am comentat mai sus si cu riscul de a ma repeta,Conspiratie la scara Planetara pentru instaurarea unei Noi Ordini Mondiale si a unui singur Guvern Mondial,pentru inceput se distrug econnomiile tarilor lipsite de importanta,prin diferite mijloace oculte,exemplu Romaniei,imprumuturi banesti la F.M.I.,pentru a putea fi manipulati pina la desfintare ca stat.Statele care isi pierd independenta economica isi pierd si independenta teritoriala,evident ca pentru fiecare tara exista o alta strategie de a o distruge ex: o bomba detonata undeva in oceanul planetar da nastere unui tsunami si a unor cutremure care distrug economia si puterea de aparare a acelei sau acelor tari si ar fi multe metode dea distruge o tara din partea celor care si-au propus sa-l instaureze pe Anti-Crist!.Sa auzim numai de bine!.

  9. Se grabesc,se grabesc mai mult decat ne-am fi inchipuit si ce ma surprinde ,ca obedienta asta de tip autist la nivel national ,universal daca vreti ,parca tot ar vrea sa tina pasul cu ei….parca sunt teleghizati inconstienti prostiti . Parca nimic nu se invarte in jurul lor,continuandu-si mecanic viata de zi cu zi printre cunoscuti si necunoscuti,omorandu-si curoizitatile oferite tot de”ei” prin pr.tampite la tv,mai o stire momeala mondena regizata ad hoc cu diferite personaje tampite cu care pleava se hraneste fara sa constientizeze la ce se uita ce mananca ce inmagazineaza ….toate astea pe mine ma face sa devin suspicios si prudent cam la tot ce misca , aproape ca obosesc ,iar cand simt asta incerc sa ma refugiez cu gandul la sfaturile fostilor duhovnici pe vremea cand lumea mai vorbea aceeasi limba spirituala….motiv pt care imediat ma pun la rugaciune incercand sa vad ca nu cumva sa fi pierdut ceva din pretioasele sfaturi ale batranilor duhovnici. Spunea un preot sarb (nu-mi vine in minte numele)ca se simte miros de 6-6.culmea a spus-o cu ani si ani in urma. M-am tot gandit cam ce ar putea omenirea sa faca si am realizat ca ar putea face multe,dar cu adormirea asta in masa ,ma cam simt dezarmat numeric,motiv pt care ma rentorc in rugaciune. Avem un DUMNEZEU si sa ne rugam fiecare cum poate.As vrea sa cred ca duhovnicii ortodoxei strabune sa mai poata da sfaturi,o cateheza ca intotdeauna bine venita o inbarbatare o rugaciune in comunitate ,practic o atmosfera stabila de familie .Am observat ca inca mai sunt persoane din fericire ,care doresc mai mult ca oricand sa primeasca sfaturi pt viitor .Unii preoti au incetat de mult sa mai dea sfaturi ,chiar pe unii dintre ei ai stiu…Se mai intampla un lucru ciudat. Am observat ca ffffmulti prieteni si cunostinte care pt mine erau modele in biserica, au porniri ca din senin ecumenice vorbind parca alta limba de ca si cum i-am cunoscut acum.La inceput mi s-a parut ciudat ,usor usor pana am ajuns sa evit a mai dicuta cu ei .Hhmmm,cunostinte de ani de zile….Toate astea ma duce cu mintea tot la ce sesizasem cu ani in urma ,ca se simtea de atunci o dezordine ordonata peste tot in lume .Chiar cand lumea se ducea cu calm la Sf.Liturghie Duminica cand toate erau bune si frumoase.Da ,e totul in graba pt ca cel rau se grabeste ,nici nu il mai intereseaza parca sa fie vazute actiunile lui prin ordinarii ordini lumii ordinarite ,parand dintr-o data „cinstit „lucrand pe fata ,parca sfidandu-ma prin comportamentul autist a celor din jur . Cu siguranta am suparat pe cineva ,legat de ecumenism (sunt necontaminat),dar asta e si asta sunt ortodox botezat in dreapta credinta cea strabuna de etnie rrom (cum vreti sa spuneti)tigan.Frati ortodocsi ,ca intotdeauna la sfarsitul comentariilor mele,va doresc la cei de buna credinta multa sanatate rugaciune reciproca pt tot ceea ce ne va folosi in momentele adevarului ,a ramane tari si aproape de Dumnezeu Adevarat care nu Se schimba niciodat.Parca n-as vrea sa va urez „prigoana usoara” ca ar suna sinistru va spun doar DOAMNE AJUTA Amin

  10. Orice lucru are o definiție.
    Lumea viitorului, oricât de dezumanizată va fi, nu poate fi comunistă în sensul propriu, deoarece nu corespunde în niciun fel standardelor sau definițiilor comunismului.
    Ceea ce nu înseamnă că va fi bună. Va fi tot rea, dar altfel; altfel în manifestări și principii economico-sociale decât a fost comunismul. Moral însă, va fi tot zero.

  11. Parinte, comunismul poate sa-si traiasca apogeul tocmai in epoca robotizarii. Pai ce poate fi mai comunist decat niste oameni care incearca sa dezumanizeze orice produs, prin robotizare?
    Ganditi-va ca fiecare obiect e intr-un fel si imaginea creatorului sau: daca se vrea robotizare, ce ne spune asta despre oamenii acelor vremuri?

    Informaticienii sunt din ce in ce mai dezumanizati, atat prin faptul ca trebuie sa elimine eroarea ( ceea ce ne face oameni)din orice proces, cat si prin petrecerea timpului in acea lume virtuala, desprinderea de realitate.

    Caror tari vor mai apartine, caror valori se vor atasa? Singura valoare va fi rezultatul, personalitatea suprimata fiind un atu pentru asta.

    Doamne-ajuta!

  12. În toată lumea comuniștii au fost de altă naționalitate față de cea din locul în care se aflau, ori educați în altă cultură decât cea națională, iar toți, prin ideologie, au ajuns să fie de altă naționalitate sau au ajuns să iasă, de voie sau de nevoie, din partidele comuniste de care țineau.

    Explicația acestei realități este simplă, chiar dacă este pe două planuri.
    Pe plan ideologic, doctrina comunistă cere desființarea națiunilor în favoarea unei națiuni unice, comuniste*. Deci aderând la comunism trebuie să renunți la naționalitate (sau renunță comunismul la tine).
    Pe plan practic și personal, este firesc să adere la o asemenea doctrină în primul rând și mai ales persoanele dezrădăcinate, a căror identitate națională este mult slăbită. Ele sunt cele care se regăsesc (sau încearcă să se regăsească) într-o asemenea doctrină.

    –––––––––––-
    *Această „națiune comunistă” ar fi fost a „proletariatului”, deoarece se socotea că proletariatului este cea mai însemnată clasă a societății, clasa producătoare prin esență; ori producția definea esențial – din punct de vedere comunist – societatea umană. În zilele noastre proletariatul devine o clasă de rang secund în economie, fiind înlocuit atât de prestatorii de servicii cât mai ales de lumea complexă a informaticii, de unde va ieși aproape integral în viitor (dacă durează această lume, desigur) și producția odată proletară (prin robotizarea producției la nivel global). Această realitate concretă mărturisește falimentul total al ideologiei comuniste nu doar la nivelul activității practice administrativ-sociale (și morale) ci și la cel al înțelegerii (și predicției) economice, sociale și istorice.

  13. Eu totusi nu pot sa nu ma intreb de ce tortionarii comunisti implantati in conducerea Romaniei erau de alta nationalitate, indeosebi evrei? E adevarat evreii au dat tarii oameni de valoare ca N. Steindhart si multi altii, dar si lichele cu duiumul. Daca e sa privim in urma in istoria tarii fiecare secol a fost al generatiilor „de sacrificiu”. Cum o fi reusit o mana de oameni sa stapaneasca si sa unileasca un popor aruncandu-l la marginea evolutiei? Parerea mea e ca raspunsul ar trebui cautat in dezbinarea, tradarea si lichelismul politic. Iar noi ce facem? Le facem jocul in loc sa ne adunam eforturile pentru ca de fapt ar trebui sa fim constienti de un adevar: Romania inainte de a fi a lor e a MEA(a fiecaruia dintre noi!). Ce fac eu cu Romania e mai important decat ce fac ei. Atunci cand noi vom fi constienti de asta vom putea localiza cauza si vom putea reface interior oamenii cu care se va reface stralucirea Romaniei de maine.

  14. D-lui,Mihai ati definit bine termenul”conspiratie’sint intrutotul deacord cu Dvs.,eu am inteles din articolul prezentat ,ca nu era vorba de acele persoane care sint direct puse la lucru,ci cealalta grupa care nu este la vedere si i-au decizii in numele celor activi,aflinduse evident in umbra,dar,ma rog este doar un punct de vedere,nu doresc sa intru cu nimeni in contradictie,iar un alt punct de vedere,consider ca mijloacele de inf.in masa au obligatia prof.de a hotari,daca respectiva tema are rost sa o publice sau nu,in acest caz luinduse in calcul si urmarile,cu stima,salutari de la Nürnberg.!

  15. @Dan

    Conspiratie e cand doi sau mai multi oameni planuiesc ceva, ASCUNS, contra statului sau unei persoane.

    In cazul de fata NU avem de-a face cu o conspiratie, pentru ca totul este PE FATA. Aceste lucruri sunt verificabile, ele nici macar nu sunt ascunse.

    In plua, daca in loc de conspiratie am folosi sintagma „oameni care au acelasi interes” ar fi mai credibil? E oare imposibil de crezut ca niste oameni, PENTRU PROPRIA LOR BUNASTARE, ar lucra cu alti oameni si ar sacrifica pe altii?

    Pe mine, istoria ma invata ca nu. Insa, cea mai mare problema nu e ca ei lucreaza impreuna pentru asta, ci faptul ca NOI NU COLABORAM pentru binele nostru!

    Oricum, despre asta, vom mai discuta…

  16. Personal cred in teoria conspiratiei,altfel nu se explica,haosul si inconsecventa din societatea Romaneasca si in special in politica guvernarii,prea des si in permanenta guvernantii,dau dovada de incapacitate,de-a gasi solutii salvatoare de la dezastrul la care ne indreptam.De 20 de ani ne anuntam pe ultimul loc la performante si pe primul loc la coruptie ,delicventa,necinste,incorectitudine,incapacitate,fapte care lezeaza demnitatea nationala a poporului Roman,fapte care pun in pericol insasi fiinta nationala.Sanatate celor de buna credinta si salutari de la Nürnberg.

  17. Fratilor, observ ca lucrurile sunt prezentate ca si cum nu mai avem nici un viitor. Eu nu prea cred in teoria conspiratiei, dar cred in nepasarea si indiferenta romanilor si ne trezim cu astfel de conducatori. Apropo, oare ce ar fi facut Basescu ca presedinte in 90-91

  18. Cei amintiti mai sus sunt de tipul celor despre care Baranga zicea: „in cultura (desi multi dintre cei mrntionati n-au nimic in comun cu cultura) vom admite si cativa romani, dar num,ai lichele.”

  19. Romania incepe sa se dezmeticeasca, romanasii au fost pacaliti, tradati, haituiti si umiliti de tradatorii si vanzatorii de tara. Cozile de topor infiltrate peste tot fac ore suplimentare, muncind neantrerupt, in scopul de a dezbina, a invrajbi, a descuraja si astfel a distruge definitiv poporul Roman.Aceasta tarisoara trebuie si poate sa renasca!Romanii vor inceta sa mai dea apa la moara instigatorilor la ura si dusmanie ! Aceasta pseudo-democratie, politica machiavelica ce incurajeaza individualismul ca unica forma de supravivere, distruge rand pe rand natiunile europei, nu doar Romania! In tara noastra din pacate adevarata informatie si semnalele ei de alarma ajung cu greu la cei interesati. Asa cum spui, dezinformarea e la putere, prea multii „vorbitori de Limba Romana” fac jocul intereselor straine intoxicand gandirea romanului cu o sarguinta si un devotament demn de o cauza nobila….Din pacate, nu exista padure fara uscaturi. Blestemul stramosilor, si a suferintelor romanilor obiditi le-a fi rasplata cea din urma. Eu iti multumesc tie, si tuturor celor ca tine, pentru munca voastra in interesul tuturor celor ce simt si gandesc romaneste!Dumnezeu sa-ti dea putere, sanatate si mult noroc! Eu cred in puterea, in intelepciunea, in „mintea de pe urma” a poporului Roman! Romanii se trezesc incet incet, dandu-si seama fiecare in parte ca fiind uniti ca fratii este unica si singura sansa ramasa pentru binele romaniei si pentru binele si viitorul copiilor si al copiilor copiilor nostrii . Sa auzim de bine! Pana una alta, salutari de la Milano.Cu stima si respect, Gabriela.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.