Cele mai bine păzite secrete ale celui de-Al Doilea Război Mondial

Cele mai bine păzite secrete ale celui de-Al Doilea Război Mondial

by -
2 609

„Dominaţia germană este necesară în scopul asigurării Germaniei cu livrările poloneze de produse agricole şi cărbune. În ce priveşte Ungaria şi România, ele aparţin indiscutabil spaţiului vital al Germaniei”  de Adolf Hitler

Cartea  care face obiectul acestei recenzii a apărut la editura Random House din New York City sub titlul „Roosevelt’s Secret War-FDR and World War Espionage” de Joseph E. Persico.

Despre  această carte fostul ministru de Externe american, Colin Powell, spunea următoarele: „Exact când se credea că nu mai este nimic de aflat despre preşedintele Franklin Roosevelt, Joe Persico a descoperit un domeniu complet nou: implicarea lui Roosevelt în spionajul celui de-Al Doilea Război Mondial. Am început citirea acestei cărţi pentru că autorul ei era un amic şi un colaborator, dar, odată începută lectura nu am mai putut să o pun deoparte.”

Atacul de la Pearl Harbour n-a fost o surpriză

Aceasta este a noua carte publicată de Persico până acum şi se bucură de un mare succes la publicul de toate orientările, pentru că aduce la lumină multe aspecte inedite despre Franklin Delano Roosevelt (FDR) şi vremea sa. De exemplu, autorul demolează legenda insuflată americanilor că atacul Japoniei contra portului Pearl Harbour ar fi fost o surpriză pentru Casa Albă.

La pagina 151 autorul arată că pe lângă Roosevelt, şi directorul FBI, Edgar Hoover, avea în mână probe solide care indicau pregătirile japonezilor de atacare a bazei navale americane de la Pearl Harbour. Sursa acestor documente solide era un spion dublu, Dusko Popov, faţă de care Hoover avea o repulsie viscerală, sentiment care în combinaţie cu o manipulare superficială a documentelor furnizate de spion au condus la un act criminal: netransmiterea de către FBI a acestor informaţii către Roosevelt sau către orice alt ministru din guvernul SUA. Dar acest incident nu îl exonerează pe FDR de răspundere pentru cei 2.403 americani ucişi şi 1.178 de răniţi la Pearl Harbour.

Independent de informaţiile deţinute în secret de FBI, Roosevelt citea la ora aceea telegramele cifrate trimise de guvernul Japoniei către ambasadorii japonezi la Washington şi Berlin, pentru că Marina Militară a SUA reuşise să spargă codul japonez de comunicaţii externe ale Japoniei.

Pe toată durata războiului mondial, preşedintele american a citit constant corespondenţa ambasadorului japonez la Berlin, generalul Oshima, cu şefii săi de la Tokio. Hitler se confesa frecvent generalului Oshima pe care îl simpatiza, în detrimentul celorlalţi ambasadori acreditaţi la Berlin de aliaţii Germaniei. În acest mod, la Casa Albă s-a aflat de­spre decizia lui Hitler de a ataca URSS pe când „Planul Barbarossa“ nici nu era finalizat încă.

Autorul cărţii demonstrează convingător că FDR a păstrat secret iminentul atac japonez contra bazei de la Pearl Harbour deoarece el avea nevoie de un asemenea act de război pentru a scoate America din starea de izolaţionism şi de ostilitate făţişă contra războiului care izbucnise în Europa la 1 septembrie 1939.

Dezastrul de la Pearl Harbour a ridicat pe americani în picioare ca pe un singur om! Restul este istorie.
În luna mai 1942, Adolf Berle, un jurist din cercul intim al lui FDR, a notat în jurnalul său personal următoarele gânduri exprimate de preşedintele SUA după ce luaseră prânzul împreună: „FDR zice că nu s-ar supăra prea tare dacă ruşii ar lua un teritoriu semnificativ de mare; ei ar putea avea republicile baltice, estul Poloniei şi poate Bucovina şi Basarabia” (pag.195).

Aceste concesii teritoriale reprezintă o contradicţie flagrantă a principiului de autodeterminare a naţiunilor exprimat public anterior de preşedintele SUA prin Declaraţia Cartei Atlanticului. La 10 iunie 1940, Roosevelt declara public: „America va oferi opozanţilor forţei brute resursele materiale ale acestei naţiuni”. Cuvinte frumoase, dar ignorate de nazişti, care aveau sub arme 6,8 milioane de soldaţi faţă de 504.000, cât aveau americanii atunci, adică mai puţin decât armata Elveţiei!

Ar fi dus-o mai bine România sub nemţi?

Un alt aspect secret dezvăluit de această carte este conţinutul exact al negocierilor subterane de pace dintre URSS şi Germania nazistă din timpul războiului. Prinţul Wied, ambasadorul lui Hitler în Suedia, a trimis o propunere de pace la Moscova în perioada bătăliei pentru Stalingrad, iar von Papen, ambasador în Turcia, a transmis şi el o propunere rusească de pace lui Hitler în luna mai 1943.

Esenţa propunerilor sovietice era: „Germania putea să preia jumătate din ţările baltice din nord-estul Prusiei; Polonia să fie împărţită conform graniţelor din 1939; URSS să ceară întreaga coastă până la Marea Neagră, inclusiv Gurile Dunării, şi să continue aşa până la Constantinopol şi Salonic, precum şi un port la Marea Adriatică” (pag. 326).

Liderii nazişti au primit, analizat şi dezbătut propunerile lui Stalin şi este fascinant de citit rezultatul acestora: „Ribbentrop şi Goebbels au fost în favoarea acceptării acestor propuneri, în timp ce Himmler şi Hitler au fost contra. Chiar şi învins la Stalingrad, Hitler s-a autoconvins că rezervele ruse sunt epuizate şi frontul de Est se va stabiliza” (pag. 327). Acceptarea acestor condiţii de pace propuse de Stalin ar fi însemnat pentru România rămânerea ei în sfera de influenţă germană în loc de colonie comunistă sovietică. Întrebarea firească care se naşte este următoarea: sub germani, România ar fi dus-o mai bine decât sub sovietici sau mai rău? Un indiciu relevant în acest sens îl oferă Austria, care a reuşit să rămână liberă de ocupaţia URSS.
Informat pe 17 pagini de spionii lui despre aceste negocieri sovieto-germane, Roosevelt, deşi avea dovada că Stalin era gata să trădeze aliaţii lui din Occident, a rămas calm. După întâlnirea cu Stalin, la Teheran, liderul american credea ferm nu numai că poate colabora cu Stalin, dar că poate avea şi încredere în el. În plus, retragerea constantă a Germaniei din URSS sub loviturile celor 360 de divizii militare ale Armatei Roşii l-a convins pe Roosevelt că sovieticii preferau distrugerea lui Hitler decât să negocieze cu el. Calcul care s-a dovedit corect.

Sovietici infiltraţi cu zecile în spionajul american

La 13 iunie 1942 este înfiinţat Oficiul Serviciilor Strategice (OSS), pentru spionajul extern al SUA. Primul director al OSS a fost William J. „Wild Bill” Donovan (1883-1959), un avocat care fusese coleg de facultate la Universitatea Harvard cu FDR. El luptase cu distincţie în Europa în Primul Război Mondial şi fusese decorat cu Medalia de Onoare a Congresului, iar în anul 1924 fusese şeful lui Edgar Hoover la Ministerul Justiţiei. OSS era perceput de către şefii spionajului militar american drept o „adunătură de bogătaşi, fotbalişti, playboy, hoţi de buzunare şi spărgători de case” (pag. 424).

Decodificarea corespondenţei spionilor sovietici după încheierea Războiului Rece şi mai ales după disoluţia URSS a scos la iveală faptul că numărul agenţilor sovietici infiltraţi în OSS era de ordinul zecilor! (pag. 295). În acest context, autorul cărţii oferă spre ilustrare exemplul lui Duncan Lee, avocat cu studii la Oxford şi Harvard, pe care Donovan îl recrutează şi îl aduce în OSS în funcţia de asistent al directorului OSS, având biroul său situat chiar în secretariatul lui Donovan. Tot ce se întâmpla la OSS era cunoscut lui Duncan Lee. Timp de doi ani, orice document trimis de OSS Casei Albe şi viceversa a fost copiat de Duncan Lee şi trimis Moscovei prin curierii sovietici din Washington. (A fost demascat după război de unul dintre curierii sovietici.)

84.000 de mesaje decriptate lunar

Preşedintele Roosevelt este descris în această carte ca un om duplicitar. Avea înclinaţii pentru acţiuni melodramatice, pentru spioni, mai degrabă decât pentru spionajul electronic (pag. 61). Din biroul său de la Casa Albă a acţionat ca un autentic şef de reţea de spioni încă înaintea intrării SUA în război, recrutând în acest scop colaboratori apropiaţi, prieteni de familie foarte bogaţi ca Vincent Astor şi chiar pe fiul său, James Roosevelt, căpitan în Corpul de Infanterie Marină.

Sunt interesante de menţionat şi metodele de lucru ale lui FDR. În prezenţa sa nu permitea nimănui să aibă în faţă un carnet de însemnări. Mesajele pe care le expedia de la Casa Albă plecau prin cifrul Armatei de Uscat, iar de primit, ele veneau prin cifrul Marinei Militare a SUA. Lectura sa primordială era corespondenţa cifrată dintre ambasadorul Japoniei în SUA şi ministrul de Externe japonez, Zosuke Matsuoka, lectură devenită posibilă ca urmare a spargerii de către SUA a codului „Purple” folosit de japonezi.

Pe malul celălalt al Oceanului Atlantic, Winston Churchill citea cu prioritate telegramele cifrate ale naziştilor trimise de maşina de criptare „Enigma”, căreia britanicii, cu ajutorul polonezilor, reuşiseră să îi spargă codul. La sfârşitul războiului, numărul celor angajaţi în acest efort gigantic de decriptare ajunsese la 10.000 de analişti care trebuiau să descifreze 84.000 de mesaje lunar.

Americanii au împărtăşit britanicilor secretul decriptării codului japonez „Purple”, dar englezii nu au reciprocat prin dezvăluirea codului german „Enigma”. Motivul era acela că în mapele cu telegrame descifrate trimise zilnic lui Churchill se aflau nu numai secrete germane, ci şi mesaje descifrate de englezi din codul american pe care îl spărsese de mulţi ani. „Spionarea americanilor de către englezi se perpetua din perioada Primului Război Mondial şi era un aspect pe care Churchill nu putea să rişte să îl descopere prietenul său Roosevelt” (pag. 109).

Băncile elveţiene şi aurul furat de nemţi

Un capitol inedit din această carte tratează duplicitatea bancherilor Elveţiei în tranzacţiile lor cu aurul furat de nazişti. La 10 iulie 1944, Donovan îl informează pe liderul de la Casa Albă că un înalt demnitar german aflat în solda OSS raportează că, deşi anglo-americanii negociază cu conducerea Elveţiei oprirea tranzacţiilor cu aur german, preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei, un anume Weber, făcea în secret tranzacţii de transfer de aur german în valoare de 40 de milioane de franci elveţieni lunar.

Practic aceste operaţiuni echivalau cu spălarea de bani. Unii furnizori de material de război ai Germaniei refuzau plata în aur deoarece bănuiau corect că naziştii furaseră aurul respectiv. Dar acceptau să fie plătiţi în franci elveţieni. Germanii jefuiseră aurul din băncile centrale ale Franţei, Belgiei, Olandei şi ale altor ţări ocupate de ei.

Ambasadorul Irlandei în Italia informa pe şefii săi de la Dublin în telegrame interceptate de OSS că „evreii din Roma au fost somaţi să furnizeze Germaniei 50 de kg de aur în 24 de ore. Altfel, 200 de tineri evrei vor fi trimişi ostatici în Germania” (pag. 317). Ambasadorul irlandez mai dezvăluia faptul că Vaticanul se oferise să-i ajute pe evrei să plătească aurul respectiv în cazul că evreii nu puteau să strângă atâta aur în 24 de ore.

Din corespondenţa guvernului japonez cu ambasadorul lor la Berlin, Roosevelt a aflat că la Tokio se luase decizia trimiterii în Germania a două tone de aur cu prima ocazie şi că Marina Militară a Japoniei luase deja măsurile necesare transportului lui în Germania. Naziştii au intrat în anul 1940 cu 200 de milioane de dolari în monede de aur, iar în timpul războiului achiziţionaseră aur în valoare de 909 milioane de dolari (pag. 318).

Elveţienii se disculpau arătând cu degetul spre alte ţări neutre care lucrau de zor cu naziştii. Spania lui Franco livra Germaniei 90% din necesarul ei de tungsten, iar Suedia vindea naziştilor mari cantităţi de rulmenţi, în condiţiile în care fabricile germane de rulmenţi erau sistematic bombardate de aviaţia britanică. În plus, acele fabrici de rulmenţi de la Schweinfurt erau reconstruite de tehnicieni suedezi, întrucât 60% din rulmenţii fabricaţi acolo erau de la o filială suedeză a concernului suedez Svenska Kullager Fabriken (SKF).

La aceste ţări mai trebuie adăugate Portugalia care livra Germaniei wolfram şi Turcia care le vindea naziştilor minereul de crom. În consecinţă, decizia lui Roosevelt a fost de a cumpăra în totalitate aceste mărfuri strategice de către SUA, pentru a preveni căderea lor în mâinile naziştilor (pag. 321).

În războiul secret dus de Roosevelt contra Japoniei, un ajutor nesperat a venit din partea Vaticanului. Marii comandanţi din flota Japoniei erau catolici şi, prin ei, Vaticanul era informat de unele acţiuni iminente. Exemplu este următoarea telegramă de la Vatican: „Japonezii au lansat la apă un nou bastiment de război având la bord nouă dintre cele mai mari tunuri din lume. Nava de război este sub comanda amiralului Zanuchi, un catolic” (pag. 399).

Paharele lui Churchill

În încheiere, voi menţiona poate cel mai interesant secret al acestei cărţi: de ce evreii germani n-au fost primiţi la imigrare în SUA în cea mai grea perioadă a istoriei lor, Holocaustul din cel de-Al Doilea Război Mondial. Încă din anul 1938, Edgar Hoover, directorul FBI, îl avertiza constant pe Roosevelt că naziştii au plantat în SUA agenţi secreţi printre zecile de mii de evrei care imigraseră disperaţi din Germania. „Această posibilitate a croit politica preşedintelui Roosevelt care nu urmărea atât să ajute refugiaţii la imigrare în SUA, cât să ţină spionii în afara ţării” (pag. 215)

Cu toate aceste prevederi draconice, Hoover şi agenţii lui nu au reuşit să prevină furtul de către spionii străini al bombei atomice americane. Deosebirea este că aceia care au copiat bomba atomică americană au fost sovieticii, nu naziştii. Autorul cărţii are şi detalii picante. Astfel, la 22 decembrie 1941, Winston Churchill vizitează capitala SUA şi este cazat la Casa Albă.

Acolo, valetul american al Casei Albe, Alonzo Fields este instruit de Churchill asupra nevoilor sale: „Înaintea micului dejun trebuie să am în camera mea un pahar cu sherry, înaintea prânzului, două pahare de whisky scoţian, la cină, şampanie franţuzească, iar înaintea culcării, coniac vechi de 90 de ani” (pag. 157).

Michael Nicholas Blaga,

http://historia.ro

(Visited 143 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. Asa a fos decind sa conceput lumea,cel mai tare,a mincat pe saturate si de la cel slab,lasindul flamind.Saracia,te infometeaza si cu celelalte lipsuri,te dezumanizeaza cind esti flamind tie gindul numai la mincare,in saracie nu faci progrese dimpotriva iti pierzi si judecata care o mai ai.Foamea si saracia genereaza conflicte intre indivizi si razboaie intre natiuni,majoritatea razboaielor incep in timpul crizelor economice, o familie saraca nui bagata in seama,o tara saraca nu are credit moral si este lipsita de aparare,o tara bogata are intodeauna dreptate si multi prieteni. Asta este lumea in care traim si impartita in saraci si bogati,si asa va fi mereu.

  2. Osoianu Iurie
    25 noiembrie 2010 la 11:55
    Scrisoarea a VI

    …Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii *
    Toţi gebiştii, toţi bandiţii, comuniştii şi toţi hoţii
    Toţi acei numiţi “patricii” şi toţi lacomi de avere
    Toţi dorind să sugă singe prin seringile puterii
    Căci e clar, ca bună ziua, nu avem de mult elită
    Avem doar nomenclatură, într-o ţară ostenită
    Avem doar fluid ce curge, din partide în partide
    Masa asta nesătulă, plaga asta ce ne frige
    Pre-a făcuta-ţi neamul nostru de ruşine şi ocară …**
    Jumătate din Moldova a fugit de Voi din ţară
    Au rămas doară bătrînii si copiii ostatici
    Tineretul care tace sugrumat de poliţişti.
    Prea furata-ţi fără frică, fără grijă de nimic
    Aţi lăsat în urma Voastră peisaj cosmic, pustiit
    Şi acum aveţi nevoie iar, ca glasul să V-il dăm
    Să venim încet ca boii, tot pe Voi să Vă votăm?!
    Toată astă lupăraie care părul îşi schimbă des
    Iar se vrea instaurată în fotolii moi de şefi !…
    Toţi mancurţii, rusofonii, trădătorii şi mişeii
    Se visează peste noapte c-au ajuns la cîrma Ţării
    Voi acei hapsîni şi lacomi mai puneţi la îndoială
    Că odată şi odată Vă vom cere socoteală
    Că odată şi odată cineva o să Vă-ntrebe
    Că de unde-aveţi palate şi oficii şi hotele?
    Şi de unde-aveţi canale, radiouri şi ziare
    Pe cînd gloata- nu privelişti, nici de pîine astăzi n-are
    Voi ce inventaţi dosare şi le-nchideţi pentru bani
    Ce luaţi ultima suflare ca impozit din ţăran.
    Au, de ce în ţara Voastră sunt chiar şi miliardari
    Pe cînd Ţara mea produce doar sudoare de ţăran
    De ce-i încă sărăcie pîn-la sapa cea de lemn
    Pe pămîntul ce-i asemeni cu grădina din Edem
    Voi care aţi scos din Ţară avioane şi ţigări
    Voi ce de-aţi putea aţi vinde chiar şi stelele din cer
    Oare chiar Voi nu-nţelegeţi, şi chiar nu Vă este teamă
    Că va naşte Ţara asta un nou Ţepeş- Lăpuşneanu
    Oare nu Vă este teamă de a gloatelor furie
    Ce o ţineţi priponită cu-n lanţ dur de sărăcie
    Oare în trufia Voastră ne aveţi pe toţi de proşti
    Credeţi că furia gloatei e ceva delicios?

    Şi mai am o întrebare către cei din Alianţă
    Cum de-aţi omorît în oameni chiar şi visul la speranţă
    Şi de ce Voronin asăzi nu se află-n puşcărie…
    -Corb la corb nu scoate ochii- doar se-mpart din ciugulire
    Unde-s legile lustrării, unde-i deprivatizarea ?!
    Aţi promis cu-n an în urmă… Vă dăm marea, Vă dăm sarea
    Unde-s cele miliarde ce-au fost supte din popor,
    Sau V-aţi înfruptat din ele, undeva într-un ofşor ?!
    De ce moldovanul simplu jupuit şi pustiit
    Nu mai are ce să vîndă, decît propriul rinichi ?
    De ce gaşca comunista are vile şi păduri
    Pe cînd noi în ţara Voastră nu avem nici păr la fund ?
    De ce unele din posturi s-au vîndut cu milioane,
    Şi de ce judecătorii duc procesele cu anii ?
    Şi de ce nu-s investiţii, unde-s locuri noi de muncă,
    Şi de ce de Voi- bandiţii, noi fugim tocmai în tundră?
    De ce mafia conduce prin canale nevăzute
    Cu atîtea ministere, cu atîtea instituţii !?
    De ce nu aveţi curajul, să ne-o spuneţi drept în faţă ?!
    Cine-s ăştea… mafioţii, ce post ţin, şi ce reglează ?!…
    Dacă conturi, asta-i una, dacă statul, asta-i alta,
    Vrem să ştim- avem speranţă, sau lăsăm la naiba, baltă ?!
    Tot ce ne-au creat strămoşii, tot ce singuri am muncit
    Şi fugim în larga lume, doar cu ştreangul prins de gît.
    Şi de ce democraţia, pentru noi e vorbă goală
    Pentru Voi lingou de aur şi izvor de căptuială ?
    Şi de ce plătim prin vamă, pentru orice răsuflare,
    Şi de ce-s pete pe soare, ziua în amiaza mare ?!
    De ce vetrele străbune, zac în neagră pustiire,
    De ce voi aveţi palate, noi nici loc în cimitire ?!
    Şi de ce Moldova Voastră e cea mai săracă-n lume ?!
    Oare cine-i vinovatul, oare dinsul n-are nume ?!!!
    Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei, ***
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

    *, **, *** – Scrisoarea III M. Eminescu

    21 noiembrie 2010 Chisinau

    Iurie Osoianu

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.