Ce fel de istorie a României vrea V. Tismăneanu?

Ce fel de istorie a României vrea V. Tismăneanu?

by -
5 519

Ceea ce i se poate reproșa (și trebuie să i se reproșeze) lui Vladimir Tismăneanu este, nu faptul că este evreu (ei și? este ceea ce este!), ci faptul că, evreu printre goi (români), este insensibil la viața și la moartea goi-lor; nu i se poate reproșa că este fiu de bolșevici evrei care doar rău au făcut băștinașilor – ci că nu a renunțat la granița mentală reproducînd granița reală (Zidul ! Autozidul!) separînd iremediabil “Cartierul Primăverii, cuibul de bolșevici” și restul țării, populația.

El nu poate, nu vrea să accepte că există și altceva, altfel decât propria persoană, propria categorie, propriul clan. De pildă, pentru el, umanist, nu există suferința palestinienilor, nici injustiția, nici neomenia cu care sunt tratați, ei băștinașii, de către invadatorii israelieni (să nu invoce “dreptul istoric”: Filistenii erau oamenii locului, sedentari atunci când Evreii, păstori, au dat peste ei, venind din Mesopotamia). Nu am citit și nu am auzit ca cineva să fi citit vreun rând de măcar înțelegere, dacă nu de compasiune (i-aș cere prea mult dacă aș rosti “fraternitate”) pentru altă comunitate oprimată, alungață de la vatra ei: a palestinienilor.

Nu, nu. Deși există atâția evrei normali și celebri (nu chiar ca și “profesorul de la Maryland”) și tot din aria rusească proveniți: Menuhin, Barenboim, ba chiar și dintre evreii noștri: Sami Damian. Aceștia au riscat normalitatea – și au fost tratați, cum altfel, decât de “antisemiți”.

Vladimir Tismăneanu – și asta va fi concluzia mea – o persoană structural insensibilă (istoria se face și cu inima, nu?, chiar riscînd o abatere subiectivă); pe el îl interesează – vezi-i bibliografia – personalitățile-care-fac-istoria, chiar dacă părintele său, Leon Tismăneanu, ne obliga, ne soma să credem că… masele; îl preocupă cancanurile, mâncătorìile, întreturnătoriile mafioților bolșevici – și nu cei care au suferit, care și-au pierdut viața (unii și sufletul) sub șenilele de tanc sovietic ale Marii Terori de la Răsărit.

Ce fel de “istorie” va superviza, dirija “Volo” – altfel băiat bun, serviabil – dacă nu are mijloacele? Fiindcă nu le are; el nu a văzut, nu a auzit ce se petrecea dincolo de Zidul Ierusalimului Cartierului Primăverii unde a copilărit și unde s-a întors. V. T. este surd, orb, nu are odorat, deci nu știe cum “arată” mirosul de sărăcie, mirosul de fără-acoperiș (dacă tovarășii tovarășilor părinți ai săi îi alungaseră din case și le luaseră locul, fără măcar a schimba cearceafurile…); mirosul de frică-de-arestare, de frică-de-exmatriculare din facultate (ei, da: catedra de marxism-stalinism se ocupa și de “purificarea” corpului studențesc, iar C.C. al UTM – reprezentat de Trofin, Petre Gheorghe, C. Burtică – și Ion Iliescu! – un an întreg, 1958, a tot pus la-zid și pe rug sute de studenți potențial periculoși, drept care i-a exmatriculat); mai departe: miros defrică-de-anchetă; mirosul de sudoare (de frică), de urină-sângecăcat din timpul anchetei la Securitate. Dar mirosul de moarte știe el cum… miroase?

Va realiza comanda prezidențială a unei Istorii a României din ultima jumătate de veac alcătuită doar din portretele monștrilor comuniști, mai mult sau mai puțin feroci, mai mult sau mai puțin buni părinți?

De acord – dar victimele? Unde sunt victimele – milioane – din “Istoria” lui Tismăneanu Vladimir?

Grav handicapat de originea sa de evreu basarabean, inima nu-l va lăsa să aducă vorba și despre imensa – și actuala – tragedie a românilor basarabeni și bucovineni treziți în 28 iunie 1940 robi ai rușilor, cu identitatea schimbată, cu alfabetul schimbat, cu o matrie mașteră: nu mai erau români, nu mai vorbeau limba română, drapelul nu mai era tricolor, țară nu le mai era România, ci Marea Uniune Sovietică! Violentați, umiliți, pângăriți în credința lor creștină de evreii bolșevici, mult mai răi decât rușii-curați – unii prieteni, vecini, colegi deveniți de nerecunoscut: turbați de ură față de români, mai ales dacă aceștia erau militari și se retrăgeau, umiliți de ordinul de a nu răspunde agresiunilor, în Săptămâna Roșie; după aceea jefuiți de pâinea pe care ei o făcuseră, alungați din casele pe care ei le zidiseră, arestați, anchetați, unii deportați în Siberia, alții împușcați pe loc.

Cum să-i compătimească V. Tismăneanu pe basarabeni și pe bucovineni, când treaba murdară, de zapcìi-caralìi, de călăi în slujba rușilor o făceau evreii – mulți cunoscuți de părinții săi: Perahim, Sorin Toma, Roller…? Cât de drept va fi V. T. în judecățile sale istorice – ziceam că se va studia și perioada dinainte de 1946…- atunci când va ajunge la episodul refugiaților din martie 1944? Va accepta, el, făcînd parte dintr-o comunitate care a dat realitatea și expresia “Ovreiului Rătăcitor” (așa zicea tata că ajunsesem noi), că există durere și mai sfâșietoare, cea a “Ovreiului rătăcitor în proprie țară” – când acest efect avea această cauză: comunismul rusesc? – cel pe care îl visaseră părinții săi și pentru a cărui realizare renunțaseră și la gândire logică și la inimă (caldă, în principiu), devenind roboți ai Distrugerii, ai Terorii, ai Ororii? Ce va înțelege el din continuarea dramei refugiaților, (re)fugind, ascunzîndu-se prin păduri, prin peșteri de frica ocupanților și prinși, legați, predați jandarmilor, jandarmii rușilor – pentru a fi “repatriați în Siberia”?

Și cum va percepe el Istoria cotelor, Istoria colectivizării?

Cum să accepte – cu inima și cu capul – că decembrie 1989 nu a însemnat încetarea Terorii bolșevice, că de atunci a continuat prin războiul civil ațâțat de “domnul Iliescu”, cu care el conversase despre război, despre pace, de “domnul Brucan”, coleg de bancă revoluționară cu părinții săi, de “domnul Petre Roman”, fiul altui “domn” și acela “erou din Spania”, Valter?

 

Cine este Vladimir Tismăneanu?

– Este el, Vladimir, fiul lui Leon Tismăneanu – cetățean sovietic, “lucrător” în timpul războiului la Radio Moscova, sub direcția lui Răutu, trimis în România ocupată de ruși?; a fost L. Tismăneanu unul dintre importanții și ferocii agenți ai comunizării, sovietizării, martirizării țării noastre?; a fost el director adjunct al Editurii Politice și plin al catedrei de marxism-stalinism, la Universitatea București – nu “leninism”, cum edulcorează fiul meseria tatălui ?;

– Este el fiul Herminei căsătorită Tismăneanu și dânsa redactor la Radio Moscova, cetățean sovietic, în România ocupînd funcții-posturi de importanță politică? A fost dânsa – cât a fost – director de cadre în Ministerul Sănătății?;

– Este el, Vladimir nepotul Cristinei Luca-Boico, expulzată din Franța pentru spionaj în favoarea sovieticilor?; nu a ocupat și ea “posturi importante” în RPR, atât pentru merite personale (!), cât și pentru ale soțului său Mihail R. Boico, “spaniol” și el, rus, în România general de “grăniceri”, citește: de Securitate, fiindcă îi obliga pe soldați să-i interpeleze, să-i împuște, nu pe cei care intrau clandestin în RPR – sic – ci pe/în nefericiții români care, disperați că “Americanii nu mai vin”, încercau să fugă din raiul edificat și de ei, “spaniolii” sosiți de unde, dacă nu din… URSS?;

– Nu ca “pui de bolșevic” și-a petrecut V.T. copilăria, adolescenț a în ghetoul bolșevicilor: Cartierul Primăverii?; a mâncat el și ai săi – puiul-de-bolșevic – pe săturate, s-a îmbrăcat decent, chiar luxos în comparație cu milioanele de români flămânziți chiar de ei, în zdrențe, supraviețuind în “libertate”, fiindcă țara-ntreagă era un complex de lagăre și de închisori unde pierea elita României, tineretul ei, țărănimea pentru că… nu gândeau marxist-stalinist, cum impuneau și părinții săi?; nu frecventa el – în virtutea “egalității de tip sovietic” – o școală specială, pentru puii bolșevicilor, unde i-a avut colegi pe Nicu Ceaușescu, pe Radu Ioanid, nerușinatul holocaustolog de azi (și membru de onoare în “Comisia Oprea”)?;

– S-a plâns V. T. că tatăl său a fost dat afară din partid prin 1958 (ca urmare a întreturnătoriilor dintre ei, tovarășii-deveacuri: l-a săpat subalternul său, Radu Florian, ca să-i ia locul ; s-a mai plâns că, după plecarea lui în Occident mama rămasă în România era vizitată “practic aproape săptămânal” (ce limbă-i asta: marylandeză?) de Securitate, ca să-l convingă pe fiu să nu mai ponegrească, la Europa liberă, Patria Română… Vrea neapărat să-i aduc aminte cum au fost pedepsite pentru exact aceeași “vină” multe alte mame, de pildă a Monicăi Lovinescu – adevărat, aceea nu era evreică, nici comunistă, nu era “eroină”din Spania, nu era cetățeancă sovietică și nu fusese nici măcar un minut șef de cadre la Ministerul Sănătății, motiv pentru care a ajuns la groapa comună?

Fragment din „Despre Vladimir Tismăneanu – și nu numai – în 11 puncte”, de Paul Goma, 22 iunie 2006.

Nota FN: Textul este edificativ pentru ca publicul sa isi dea seama despre trecutul personajelor puse in functii cheie ale culturii romanesti. V. Tismăneanu a fost desemnat în aprilie 2006 președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, comisie care a redactat raportul prezentat de Traian Băsescu în plenul Parlamentului României în data de 18 decembrie 2006.

(Visited 82 times, 1 visits today)

5 COMMENTS

  1. Tovarase Boris, ceteste nu numai ce scrie VT acum, e la moda sa pari anti pentru naivi iar anticomunismul a devenit o industrie extrem de profitabila pentru unii, ci mai ales ce scria nu in adolescenta si nu in Luminita ori Arici Pogonici ci in plina maturitate partinica, pe la vreo treizeci de anisori in Viata Situdenteasca si Convingeri Comuniste.Inca n-au murit toti traitorii acelor vremuri.Asteapta cu interes cum fiul lui VT ,nepotul lui Leon, cel care avea pe piatra funerara o stea in cinci colturi,ne va baga in cap comunismul iar urmasii acestuia cum va incerca sa ni-l scoata.Ceteste baete si apoi sa dai din haripi.

  2. în afară de reproșurile absurde ref. la rudele lui VT, nimeni dintre lemnoșii anti-VT nu se referă la CEEA CE SCRIE VT. Este clar că se vorbește după ureche. Cetiți, băieți, cetiți, apoi hai să cârâim ceva.

  3. Orice delimitare ar incerca Tismaneanu sa ia, nu se trece asa usor de la marxism-leninism la democratie. Ceva nu se potriveste in aceasta trecere dintr-o parte a alta a baricadei. Primul cuvant care imi vine in minte este oportunism. Ce fel de istorie a Romaniei poate sa scrie un oportunist?

  4. Stimate domnule Nicolae Popescu,
    este o discrepanta enorma intre Romania anului 2006 si perioada actuala, julie-august a anului 2012.
    Cand Paul Goma a scris acest lucru a fost bine venit si intemeiat. Publicarea acestui text acum, „edificativ” cum il numiti,este o propaganda pro „democratie controlata”.
    Doriti acest lucru, vi-l asumati astazi pentru familia dvs.?
    Vladimir Tismaneanu nu-si poate renega nici familia si nici destinul, nu poate plati pentru toate nedreptatile sistemului comunist. Dar s-a pozitionat diametral opus conceputui ideologic al parintilor sai.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.