Biografii: Nichifor Crainic

Biografii: Nichifor Crainic

by -
0 509

Nichifor Crainic (din botez Ion Dobre, născut la 22 decembrie 1889, la Bulbucata, judeţul Vlaşca, decedat la 20 august 1972 la Mogoşoaia lângă Bucureşti) a fost un scriitor, poet, ziarist, om politic, autor, director de reviste, editor, filosof (creator al curentului gândirist), pedagog şi teolog român. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă şi a fost adeptul tendinţelor tradiţionaliste religioase, susţinând că România trebuie să rămână credincioasă moştenirii spirituale creştin-ortodoxe.[1].

Activitatea literară

Crainic a debutat ca poet înaintea primului război mondial. Ca scriitor şi teolog a condus revista „Flamura” şi a fost directorul şi mentorul uneia dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, „Gândirea”.

Iniţiatorul curentului gândirist, axat pe autohtonism, neo-ortodoxism şi naţionalism, Nichifor Crainic a rămas una din figurile politice culturale contestate, fiind considerat şi un ideolog al extremei drepte din România. Astfel se explică şi veneraţia de care s-a bucurat din partea legionarilor (aderenţii „Gărzii de Fier”). [necesită citare]

La început a colaborat cu poezii la diverse publicaţii literare si naţionalist-tradiţionaliste: „Ramuri”, „Luceafărul”, „Drum Drept”, „Flacăra”, „Dacia”, „Transilvania”, „Cuget Românesc”. După strămutarea revistei „Gândirea” de la Cluj la Bucureşti, preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu.

În „Gândirea” au apărut numeroase articole si eseuri programatice care vor defini orientarea politica naţionalistă a curentului „gândirist”. Acesta fusese tributar ortodoxismului militant, prezentând similitudini puternice cu fascismul italian. Crainic a scris mai multe articole etnocentriste în care a elogiat regimul dictatorial din Italia al lui Benito Mussolini. A elaborat apoi, în 1938, teoria „statului etnocratic” în lucrarea „Ortodoxie si etnocratie”. De asemenea, a colaborat la publicaţii controlate de legionari, de pildă la: Revista Sfarmă-Piatră şi Revista Buna Vestire.

Dumitru Stăniloae îl descrie pe Nichifor Crainic cu următoarele cuvinte: ”Nichifor Crainic este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strîmt şi ocolit al specialiştilor, prezentînd-o, într-o formă impunătoare, atenţiunii generale a lumii intelec­tuale…. Nichifor Crainic înnoieşte prin reactualizarea tradiţiei într-o teologie care se mulţumea cu cîteva coji din această tradiţie, primite pe calea şi de multe ori prin inter­pretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrşind “o adevărată restaurare a teologiei româneşti în duhul ortodox”[2]

Perioada postbelică

Condamnat la închisoare pe viaţă în 1945, este arestat în 1947, trece prin mai multe penitenciare, printre care, Văcăreşti şi Aiud. A fost eliberat în 1962. Intre 1962 – 1968 Nichifor Crainic colaborează la redactarea ziarului de propagandă comunistă „Glasul Patriei” – care avea menirea de a influenţa românii din exil. Moare la 20 august 1972. Este aproape sigur ca a fost forţat să colaboreze cu Securitatea ca informator pentru a putea primi acest post.

Distincţii

  • Laureat al Premiului Naţional pentru poezie (1930)
  • Doctor Honoris Causa al Universităţii din Viena (1940)

Republicări postume

  • Poezii. Memorii scrise în timpul detenţiei: „Zile albe, zile negre” (1991).
  • Sfinţenia – împlinirea umanului, Curs de teologie mistică (1993)
  • Nostalgia paradisului (1994)
  • Puncte cardinale în haos (1996 şi 1998)
  • Ortodoxie şi etnocraţie (1997)
  • Ţara de peste veac. Poezii antume: 1916-1944 (1997)
  • Dostoievski şi creştinismul rus (1998)
  • Spiritualitatea poeziei româneşti (1998)

Note

  1. ^ Encyclopaedia Britannica despre Nichifor Crainic
  2. ^ Gândirea, an XIX, nr. 4, apr. 1940
(Visited 101 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.