Aron Pumnul – creator de şcoală naţionalistă în Bucovina

Aron Pumnul – creator de şcoală naţionalistă în Bucovina

by -
0 2085

Aron Pumnul (1818-1866), profesor, filolog şi istoric literar, s-a născut într-o familie de ţărani, din comuna Cuciulata, Făgăraş, azi în judeţul Braşov. A urmat şcoala primară la Odorhei, de unde, în 1836, trece la liceul din Blaj, unde are ca profesori, printre alţii, pe G. Bariţiu şi S. Bărnuţiu, cei care l-au îndemnat spre studiul filosofiei. După alţi doi ani la liceul piarist din Cluj (1841-1843), urmează teologia şi filosofia, cu o bursă oferită de Episcopia din Blaj, la Viena, la Institutul „Sf. Varvara”. În anii de studenţie, Aron Pumnul se orientează hotărâtor spre filosofia naţionalistă a „luminilor”, filosofia care, pentru toţi intelectualii transilvăneni, a devenit temeiul unui program de „luminare” a românilor din Transilvania în vederea dezvoltării culturii naţionale şi a emancipării poporului român. Idealurile sale iluministe şi patriotice le materializează ca student la Viena şi în programul societăţii studenţeşti „Românimea cea tânără”, pe care el o crează în cadrul institutului.

Încă din studenţie, în 1845, debutează ca publicist în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” cu un studiu despre ortografia limbii române. În anul 1846 se întoarce la Blaj, ca profesor de filosofie la liceul de aici. Începe colaborarea, în 1847, la revista lui T. Cipariu, „Organul luminărei”, apoi la „Învăţătoriul poporului”, cu articole de filosofie şi de morală religioasă. În 1848 publică studiul „Viaţa naţiunei române, dulceaţa limbei şi a sintemântelor”.

La revoluţia de la 1848, Aron Pumnul a participat din plin în fruntea tinerilor intelectuali români din Blaj. El a redactat proclamaţia în vederea adunării populare de la Blaj şi a fost ales membru al comitetului românesc permanent de la Sibiu. Datorită prestaţiei sale în revoluţie, „fu persecutat de unguri şi destinat morţii”. A scăpat însă „cu mare greutate din mâinile lor” şi s-a refugiat la Bucureşti, unde guvernul provizoriu îl numeşte comisar de propagandă. După înăbuşirea revoluţiei muntene se refugiază la Iaşi, apoi la Cernăuţi, unde este primit cu căldură de familia Hurmuzachi şi unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. Aici îşi continuă prin scris şi la catedră lupta pentru cauza românească, colaborând la revista „Bucovina”, scoasă din octombrie 1848 de către E. Hurmuzachi. Deşi departe de ţinuturile natale, românii făgărăşeni îl aleg senator în consiliul districtual, la sfârşitul anului 1848.

În februarie 1849 a fost numit profesor la prima catedră de limba şi literatura română înfiinţată în Austria la liceul german din Cernăuţi („Enciclopedia română” îl numeşte „Institutul de studii filosofice”). Lecţia inaugurală a susţinut-o a susşinut-o la 28 februarie 1849 în prezenţa unui numeros şi entuziast public de români bucovineni. Mărturiile contemporanilor şi ale elevilor săi probează „foarte extinse şi temeinice cunoştinţe filosofice, teologice, istorice şi filologice…, o deosebită inteligenţă şi un rar tact pedagogic”. Activitatea sa la catedră, ca autor de manuale, ca publicist, pentru promovarea culturii româneşti, i-a creat un nimb de „apostol al românismului”. Cărturarul ardelean, spune I. G. Sbiera, „a creat în Bucovina o şcoală naţionalistă românească, a introdus literele latine în scrierea românească de acolo şi a căutat să creeze pentru ea şi o ortografie curat fonetică”. În spiritul mişcării naţionaliste şi în cultul reputatului dascăl, Aron Pumnul, s-a format şi Mihai Eminescu, în anii de şcoală de la Cernăuţi. Viitorul poet a locuit o vreme în casa lui Aron Pumnul. La moartea profesorului (24 ianuarie 1866) elevii îl omagiază prin publicarea unei broşuri, în care eminescu publică elegia „La mormântul lui Aron Pumnul”. Titlul broşurii este semnificativ pentru respectul şi popularitatea dascălului dispărut la doar 48 de ani: „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnăziaşti den Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”. Pentru adolescentul Eminescu, dascălul său este un „geniu nalt şi mare”, „un luceafăr”, „o lumină”, dintr-o „pleiadă auroasă şi senină”, pe care „Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare, /Te plânge-n tânguire şi locul tău natal; /Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburdare/ O urma-ncet cu ochiul în tristă luminare/ Ce-i simţ naţional”. G. Călinescu constată şi el că Aron Pumnul, unul din puţinii profesori români ai lui Eminescu la Cernăuţi, era „un mare patriot care înlesnea copiilor citirea de cărţi româneşti şi se purta prietenos cu studenţii”.

Dacă încercarea lui Aron Pumnul de reformare a lexicului limbii române, prin renunţarea la cuvintele de origine străină şi înlocuirea lor cu altele create artifical, nu avea un fundament ştiinţific şi nu a fost acceptată de contemporani, Aron Pumnul are meritul de a fi susţinut convingător necesitatea înlocuirii slovelor cu litere latine în scrierea limbii române şi de a fi participat la clarificarea căilor de evoluţie a limbii literare româneşti. El concepea limba ca „sufletul” naţiunii, temelia şi condiţia unei culturi naţionale.

Contribuţia principală prin care a rămas în istoria literară este lucrarea „Lepturariu românesc cules den scriptori rumni”, în patru volume (şase părţi), tipărită la Viena în perioada 1862-1865. este prima antologie de literatură românească realizată din raţiuni didactice, cuprinzând texte literare sau de popularizare a unor cunoştinţe. Lucrarea realizează un tablou cuprinzător al literaturii şi culturii româneşti. Pe lângă textele selectate, Aron Pumnul ne dă biografiile autorilor, adunate cu multă stăruinţă, inclusiv direct de la autori. În comentariile pe care le realizează, Aron Pumnul urmăreşte contribuţia autorilor la lupta pentru emanciparea naţională, chiar fără a deosebi activitatea literară de cea culturară de cea cultural-politică. Chiar dacă lipsesc nişte criterii severe de selecţie a textelor, antologia realizează o perspectivă amplă asupra culturii româneşti de la cronicari până la tinerii autori contemporani cu Aron Pumnul. El îi adună pentru prima dată în aceeaşi lucrare pe scriitorii din toate provinciile româneşti, în număr de peste o sută, fără să omită nici un scriitor cunoscut la acea dată. Îndeosebi prin acest „Lepturariu românesc…” – carte de căpătâi a elevului Eminescu – Aron Pumnul este unul din întemeietorii istoriei noastre literare, iar prin concepţia şi activitatea sa naţională, un predecesor de seamă a luptei naţionale româneşti, finalizată în 1918.

Sursa

(Visited 554 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.