Aromânii si atitudinea prigonitoare a grecilor la 1905
In anul 1905, un act emis de sultanul Abdul Hamid al II-lea in favoarea aromanilor din Grecia, a adus statul roman intr-un grav conflict diplomatic cu statul elen. Grecia nu dorea sa recunoasca respectivul act, iar reactiile firesti ale Bucurestiului de a-i sprijini pe aromani au fost – cel putin intr-o prima faza – cat se poate de energice si hotarate. La acea vreme functionau in Balcani, in Imperiul otoman, peste 100 de scoli si zeci de biserici finantate de statul roman. In fapt, prin aceasta iradea se legifera o stare de fapt, existenta invatamantului romanesc la aromanii din Balcani, existand precedentul de la 5 septembrie 1878, ordinul viziral al lui Savfel Pasa prin care se prevedea libera exercitare a invatamantului si a cultului in limba romana.
Inca din 1897, ministrul roman la Istanbul, Trandafir Giuvara, impreuna cu ministrul Justitiei, G. Giuvara, fiind primiti in audienta de sultan, cautind sa stabileasca relatii de colaborare cu Turcia, dupa ofertele facute acesteia de catre Romania, au solicitat Portii discutarea a patru chestiuni, din care prima era ,,Problema Mitropoliei Romane pentru vlahii balcanici”; dar aceasta cerere nu s-a putut realiza, din cauza intrigilor grecesti si ale Patriarhiei de la Constantinopol.
Text Iradea (Decret)
„Majestatea sa Imperială, sultanul, care în sentimentele sale de înaltă justiţie şi îngrijire părintească pentru popoarele sale, îşi întinde binefacerile şi favorurile sale asupra tuturor supuşilor săi credincioşi, fără deosebire de rasă, nici religiune, luând în consideraţie suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele tronului imperial de către supuşii săi valahi, a binevoit să ordone că, în virtutea drepturilor civile, de care dânşii se bucură cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze pe muhtari (primari) conform cu regulamentele în vigoare; ca, după cum se practică pentru celelalte comunităţi, membrii valahi să fie deopotrivă admişi, după regulă, în consiliile administrative şi ca înlesniri să fie acordate de către autorităţile imperiale pentru profesori numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcolilor şi îndeplinirea formalităţilor dictate de legile Imperiului pentru deschiderea noilor stabilimente şcolare. Această ordonanţă imperială a fost comunicată departamentelor respective pentru executarea ei.”
J. Lahovari, ministru roman al Afacerilor Straine, si Mihai Vladescu, ministrul Instructiunii Publice, au convenit la Constantinopol numirea a doi inspectori scolari, Nicolae Tacit si A. Balamaci, pentru scolile si bisericile romanesti din Macedonia, care pana la 1905 erau considerate ca functionand particular, fiind practic tolerate. Autoritatea otomana din Ianina, in persoana lui Osman Pasa, a interzis accesul celor doi inspectori si a ordonat inchiderea scolii din Metova si a bisericii din Baiasa. In urma ultimatului adresat de statul roman, amenintand cu ruperea relatiilor diplomatice, sultanul a promulgat celebra iradea (decret).
Rezultatul practic al acestei iradele a fost dezastruos pentru comunitatile aromane din Balcani pe care statul roman le sprijinea cultural. Aceasta iradea a provocat prigoana nationala, comandouri de teroristi (antarti) greci trecand la executarea de asasinate in randul fruntasilor aromani (peste 400 de victime), ceeace a condus la ruperea relatiilor diplomatice intre Grecia si Romania (1906-1911).
Iradeaua, un act al sultanului Abdul Hamid dat in favoarea aromanilor din Grecia, le asigura acestora recunoasterea ca o comunitate distincta, cu drepturi culturale proprii si cu posiblitatea de a-si constitui foruri specifice de reprezentare. Atitudinea inflexibila a grecilor de a nu recunoaste acest act, s-a repercutat si in relatiile eleno-romane, ajungandu-se aproape de ruperea relatiilor diplomatice dintre cele doua state. Detensionarea relatiilor dintre cele doua state a avut loc abia la interventia Italiei si Frantei, dar revenirea pe fagasul normal in relatiile diplomatice dintre Romania si Grecia s-a facut prin excluderea „problemei aromane” de pe agenda discutiilor dintre cele doua state. Intr-o chestiune de interes national, dar si de mandrie nationala, statul roman cedase…atunci, ca si acum. Interese superioare au facut ca la acel moment, aromanii din Grecia sa fie „sacrificati”. Soarta lor nu este cu nimic mai buna nici astazi, desi Grecia este stat membru al UE din 1981.
O atitudine foarte critica fata de greci – stiut fiind faptul ca si in Romania locuia un numar important de greci care se bucura de toate drepturile asigurate de Constitutia din 1866 – a fost cea a scriitorului Eugeniu Botez (1874-1933), mult mai cunoscut sub pseudonimul literar de Jean Bart, autor al celebrului roman Europolis. Consideratiile sale vis-à-vis de acest moment, scrise manu propria, se afla la Directia Judeteana Mures a Arhivelor Nationale.
Jean Bart traise printre greci, legase prietenii cu acestia, comandase echipaje din care faceau parte si greci. Pe mare, dar mai ales in lumea porturilor, avusese ocazia sa-i cunoasca foarte bine si nu e de mirare ca, in multe dintre scrierile sale, grecii intruchipeaza unele dintre personajele sale. In atmosfera creata de tensiunile din 1905, dintre Grecia si Romania, si aprecierile scriitorului fata de greci au devenit foarte critice. „Viata porturilor si intregul comert – scria acesta in documentul inedit aflat la Directia Judeteana Mures a Arhivelor Statului – era in mainile grecilor. Asa se explica averile mari facute de greci in Romania si exodul care n-a incetat inca pe Dunare… Mai in toate porturile mari din lume se gasesc capitalisti greci, dar relativ putini, pe cand in Romania, Egipt si SUA, ceea ce frapeaza este marele numar de emigranti greci…Sunt unii nascuti si crescuti aici, muncesc, castiga, se imbogatesc in Romania, dar fac armata si varsa averea in Grecia. Dunarea a fost California pentru greci…” Intr-un alt context, dar in acelasi document, Jean Bart isi continua aprecierile in aceeasi nota critica: „…am cunoscut greci care in curs de 15 ani, din baieti de birou, barcagii, furnizori de alimente la vagoane, au ajuns multimilionari. Au plecat in Grecia, au facut scoli si biserici acolo, si azi sunt deputati si oameni politici ai Republicii Elene…Oameni cu doua patrii. Din una se hranesc si pe alta o servesc…”
Amin, parinte!
Mă trag, spun bătrânii neamului, dintr-un neam de pe valea Timocului… Veniţi aici pe la începutul anilor 1800.
Ce mai spun bătrânii-şi e bine să-i ascultăm- că nici grecii şi nici sârbii nu ne-au iubit. Niciodată. Nici chiar atunci când românii de la sud de Dunăre le-au fost de mare ajutor. Că le-au fost mereu. Fără noi, rămâneau tot barbari, cu frică de strigoi şi de curăţenie…Mai mult, turcii, deşi necredincioşi oficiali, au „fost mai credincioşi cuvântului dat” prin firmane ce respectau pe această naţie…Asta o citim şi în cărţile de istorie.
Românii, prigoniţi au fost de la moartea marelui rege Decebal şi până azi. Poate bunul Dumnezeu, odată, va opri incercarea care este asupre acestui neam…
Doamne ajută-ne! Pr.Iulian Toader.
„loredana says: DECI EU SINT ROMANCA. NU AM NIMIC CU NIMENI.
DAR IUBESC ADEVARUL. AROMANII NU SINT ROMANI. AROMAN INSEAMNA A=NU.DECI NU ROMANI…”
Adevarul este ca ai maaare dreptate! E la fel ca in cazul cuvantului AFEMEIAT. A=nu, deci NU FEMEIAT! Pacat ca nu faci ceea ce stii mai bine, pentru ca la capitolul istoria rumanilor oricum nu te pricepi.
Chita: ”Imi pare rau ca am lasat atatea motive, de ordin gramatical si dactilografic pentru a fi criticat de un generalist. ”
Tu nu ești român, evident. Ești un străin care nu știe bine românește, dar încearcă să ne dea lecții de istorie.
”am lăsat atâtea motive” – pentru limba română este o sintagmă agramată, o traducere extrem de proastă din altă limbă
”de ordin gramatical” – dat fiind ce înseamnă ”gramatică” (a se vedea DEX-ul), e limpede că nu ai dat niciun exemplu sau motiv gramatical în posturile tale
”și dactilografic” – adică?!?!?!
DEX:
– Dactilografic = Care ține de dactilografie, propriu dactilografiei (din fr. dactylographique)
– Dactilografie = 1) Tehnica de a scrie la mașina de scris. 2) Profesia de a scrie la mașina de scris. (din fr. dactylographie)
Deci lui Chita îi pare rău că ne-a ”lăsat” ”motive” de ordin ”gramatical” și ”dactilografic” pentru a fi criticat (motivul? parcă erau mai multe! Chita? l-am criticat pentru impolitețe, nu pentru ”motive”!) de un ”generalist”.
Generalist?!?!
DEX:
Generalist – medic ce practică medicina generală, fără o specializare strictă; medic internist. (din fr. generaliste)
M-am făcut și medic și nu știam!
Sau ”generalist” se referă la o licență în bizantinologie (axată pe sec. III-VII) și la un doctorat în etnologie și folcloristică?
Dacă da, acest ”generalist” este cu adevărat în altă limbă, nu în limba română.
În restul textului, nenumărate greșeli gramaticale și de exprimare, grafie de ”mess”, confundarea unei anecdote populare cu un document istoric, confuzia între izolare de grup și identitate națională, afirmații fără cap și fără coadă, lipsă de argumentare, lozinci.
Nu-mi dau seama de ce au lăsat moderatorii acest comentariu, afară doar dacă au vrut să vadă toată lumea ”nivelul științific” al lui Chita.
Dar, pentru cei care de asemenea nu fac deosebirea între regionalismul radical și etnicitate, o pildă: fârșeroții.
Acești aromâni – după cum se numeau ei înșiși, conform cu documentele străine – refuzau cu îndârjire încuscrirea cu alți aromâni. Totuși nimeni nu-i consideră o nație separată, ba nici ei nu se considerau o nație separată, dar se considerau superiori celorlalți aromâni.
Asemenea izolaționisme regionale au fost și sunt nenumărate la toate popoarele, și mai ales la cele cu istorie veche. La scoțieni, de pildă, triburile ajungeau de multe ori la o izolare reciprocă foarte mare, chiar la un război ce dura generații, ceea ce nu însemna că nu erau tot scoțieni.
Sau, ca să dăm și o pildă cultă, ”Romeo și Julieta” se bazează pe o respingere totală a încuscririi între două familii, care aparțineau totuși aceleiași nații.
A se vedea pentru această problemă două cărți ce constituie un bun început:
Paul H. Stahl, ”Triburi și sate din sud-estul Europei”, Ed. Paideia, București, 2000
Ovidiu Pecican, ”Regionalism românesc”, Curtea Veche Publishing, București, 2009
În rest, pace tuturor și Dumnezeu să ne lumineze!
Imi pare rau ca am lasat atatea motive, de ordin gramatical si dactilografic pentru a fi criticat de un generalist.
Nu limba româna are patru dialecte, ci limba latina est-europeana, astfel macedo-roman, istro-roman, megleno-roman si daco-roman.
Nu cunosc nici un centru cultural timpuriu in granitele Daciei, in care sa se fi format limba literara si dovezi ca de acolo sa se fi imprashtiat in alte zone balcanice. Limba daco-romana este ultima limba romanica formata in zona balcanica, restul sunt povesti.
Daca tot sustii ca suntem tribuir românesti in loc sa i infrunti pe neapreciatii Xenopol si Djuvara care sustin ca Armânii resprezinta un alt popor decat Românii.
Astfel iti pot demonstra prin argumente ca nu vorbim despre acelasi popor:
– in unele sate din judetele Tulcea si Constanta unde era o populatie majoritar macedoneana pana in anii ’80 nu existau aproape deloc casatorii mixte. Macedonenii care se casatorea cu românce sau români, erau foarte putini si erau ori goniti din comunitate, ori marginalizati.
Exemplu dur: In anii 75-76 doi tineri au plecat la Rosiorii de Vede sa invete meserie. Nevenind in vacanta acasa si in sat facand cineva o gluma ca baitul i-a luat românca, unul din parinti s-a aruncat in canalul de irigatii, spunand inainte ca poate suporta o asemenea rusine fata de ceilalti macedoneni!
Cuvantul aromân e cuvant carturaresc dupa spusele preaslavitului Th. Capidan.
Polonezii si ungurii ii mai numesc si azi pe italieni olahi si nu cred ca ii confunda cu românii.
Nu mi se pare relevant in aceasta discutie ce au facut românii pentru vecini si pentru armâni.
Daca te indoesti de loialitatea macedonenilor din România fata de statul in care traiesc, esti un om mic si un simplu activist, care sustine niste argumente puerile si false.
Daca citesti dreptul international ce inseamna un popor, vei vedea ca un popor, este un grup de oameni ce traiesc pe acelasi pamant, vorbesc aceeasi limba, au aceleasi obiceiuri si ai acelasi port.
Noi nu am trait pe acelasi pamant, nu avem acelasi port, nu avem aceleasi traditii iar eu, unul, care trec de 60 de ani si cunosc obiceiurile noastre, am constata ca exista foarte mari diferente.
Aproape toti istorici români sustin cu incapatanre ca vorbim aceeashi limba si deci suntem români. Limba poate sa nu insemne nimik in relatii de rudenie intre doua natiuni. Toata aceeasi mascarada de circa 170 de ani se face in jurul asemanarii limbii. In Sestul Europei s-au putut creea 5 limbi latine recunoscute in epoca nationalista (spaniola, portugheza, franceza si italiana), iar in Estul Europei exista numuai una Româna. Poti sa recunosti foarte usor in Europa de azi, cum toate aceste tari incep sa recunsoaca limbile din care s-au inspirat. In partea de Vest: catalana, occitana, corsicana, sardina, napoletana, reto-roman, ladina, iar Est: macedo-romana, megleno-romana, istro-romana.
Dupa retragerea Aureliana din Dacia pana in secolul al XIX-lea au existat foarte putine legaturi intre daco-români si macedo-romani. Daca 1800 de ani nu inseamna nimic pentru unii oamenii, atunci mai dam 2000 de ani inapoi, si spunem fara a gresi ca toti suntem rasa alba caucaziana.
PS: Traim intr-o alta perioada istorica, in care si popaorele mai mici in numar au dreptul la identitate.
„Desteapta-te Române!!!”
P.S. Dacă nu a înțeles cumva ”Chita”, poate e bine să repet. Limba română are patru dialecte general acceptate ca atare. În ordine alfabetică ele sunt: daco-român, istro-român, macedo-român și megleno-român.
NU se pune problema ca idiomul macedo-român să fie dialect al celui daco-român sau invers. Toate patru sunt dialecte ale uneia și aceleiași limbi. Iar denumirile sunt legate de spațiul geografic în care există dialectul, nu de istoria dialectului.
În ceea ce privește centrul de greutate în formarea limbii române vechi, mulți cercetători merg pe trei centre de viață și cultură creștină românească: Macedonia, Transilvania și Dacia Pontică (Sciția Mică aka Dicia aka Dobrogea). Alții adaugă și zona Daciei Aureliene (Timoc), cel puțin pentru secolele IV-V, vremea Sfântului Niceta și a Împăratului Iustinian, amândoi originari de acolo și legați de aceste plaiuri.
Pentru a înțelege lucrurile pe deplin ar fi însă nevoie de cercetări ce nu se vor putea face în atmosfera de patimă șovinistă din Serbia, Bulgaria sau Grecia.
A încerca să impui o părere în loc de a o susține e dovada unui suflet mic.
A pune Adevărul mai presus de orice este singura cale de a fi liber.
Adevărul îl poți găsi pe temeiul faptelor limpezi, nu al speculațiilor și injuriilor.
Trecând peste jignirile pe care ”Chita” le aruncă față de cei de altă părere, să vedem faptele așa cum sunt ele.
1. ”CUVANTUL AROMAN ESTE CUVINT CARTURARESC SI ESTE FOLOSIT NUMAI DE CARTURARI ROMANI IN SCOP DE DEZINFORMARE SI PROPAGANDISTIC” – cu totul nepoliticos, greșit și absurd. Întâi și întâi, cuvântul apare prima oară în documente care nu țin de Românii nord dunăreni, ci de cei sudici, documente nu românești, ci străine. Deci nu este ”cărturăresc”, nici folosit numai de cărturarii români. ”Armân”, ”Armâname”, ”Armin”, ”Aromân” sunt forme ale propriei denumiri etnice folosite de triburile românești din Macedonia, Tesalia și Epir până în secolul XIX. Este adevărat că prigoana greco-slavo-albaneză a interzis asemenea termeni, silind la altele, străine, ca ”vlahi”, ”cuțovlahi”, ”țințari”, ”gogă” etc, sau chiar ”arvanitovlahi”, ”elini vlahovoni” șamd. Dar documente britanice, franceze, turcești, grecești, rusești etc arată că numele pe care și-l dădeau triburile amintite erau de Români, Aromâni sau Armâni, după graiul local (cum sunt deosebiri și între graiul moldovenesc sau muntenesc, de pildă).
De ce am vorbit de politețe? Ei bine, textul lui ”Chita” este nepoliticos pentru că este scris cu majuscule în întregime, ceea ce pe internet înseamnă A URLA. Nu e politicos să urli la cei cu care vrei să discuți. Mai mult, de obicei urlă cine simte că nu are argumente. Deci, hai să vorbim frumos!
2. ”POPULATIA SUD BALCANICA ESTE POPULATIA MACEDO-ROMANA ADICA VLAHI MACEDONENI IAR POPULATIA NORD DUNAREANA CONSTITUE POPORUL DACO-ROMAN ADICA ROMAN”
Acest lucru ar fi trebuit dovedit și abia apoi spus, nu pus de la început! Nu dovedești ceva prin concluzia la care vrei să ajungi, ci prin argumentele prin care ajungi la ea. Deci, argumente întâi!
Părerea că ”vlah” este de origine germanică este greșită, este de origine celtă, dar nu acest lucru este esențial. Esențial este faptul că termenul este străin, și că ”vlah”, ”valah”, ”voloh” etc s-a folosit în aceeași măsură și de aceleași cercuri și pentru Românii de la nord, și pentru cei de la sud de Dunăre.
Muntenia se mai numea și Valahia Mare, iar Oltenia Valahia Mică. Moldova mai era numită și Moldovlahia, ungurii folosesc până astăzi termenul de ”olah” adică ”vlah” pentru Românii din Transilvania, slovacii pe cel de ”vlah” pentru toți Românii.
Sunt și alte pilde, oricum nu pe temeiul unui singur cuvânt, și acela străin – fie el nemțesc, celt sau patagonez – se poate dovedi identitatea sau deosebirea între Românii nord și sud dunăreni.
Mai mult, tocmai faptul că este străin arată că nu poate reprezenta o dovadă pentru ceea ce se știau a fi Românii macedoneni sau nord-dunăreni.
3. ”IN PROBLEMA LIMBI VORBITE ISTORICII SI FILOLOGI ROMANI SI CITEVA SLUGI AROMANE INVERSEZA TOTAL ADEVARUL ISTORIC”
Pe ”Chita” nu l-a jignit nimeni, dar el jignește. Nu doar că ”țipă” – după regulile de scriere ale netului – dar și vorbește urât despre cei care au altă părere decât el. Sigur, s-ar putea să aibă și dreptate, strict teoretic vorbind, însă întâi ar trebui să dovedească acest lucru, vorbind liniștit, apoi să ajungă, logic și implacabil, la concluzia dureroasă. Faptul că jignește înainte de a aduce argumente se datorează oare faptului că nu are argumente? Sau faptului că nu are bunul-simț de a purta o discuție ca un om adevărat, cu înțelepciune și temeinicie?
Dar adevărul este ușor de văzut!
Ce interes au Românii să inverseze lucrurile?
Statul român nu poartă de grijă nici măcar Românilor din Harghita sau Covasna și nu este în stare să țină sub control o populație străină măruntă ca cea a ungurilor și secuilor din hotarele sale. Cu atât mai mult nu a purtat cu adevărat de grijă Românilor de peste hotare, decât puțin și slab. Și cu atât mai mult nu a amenințat niciodată țările din sud, pe care, dimpotrivă, le-a ajutat să devină libere și le-a sprijinit mereu.
Dovezi?
Trupele grecești ce au luptat pentru Grecia de la 1815 au fost organizate și înarmate cu sprijinul activ al grecilor și românilor din Muntenia și Moldova, sub ochii îngăduitori ai statului – și uneori cu ajutorul direct al acestuia.
Trupele bulgare ce au luptat pentru libertatea Bulgariei au fost organizate și înarmate de bulgarii refugiați în Muntenia, sub ochii și chiar cu sprijinul statului român. Hristo Botev însuși a recunoscut acest sprjin și a făgăduit recunoștință veșnică din partea Poporului bulgar pentru Români. Ceea ce nu s-a întâmplat, desigur.
Serbia a fost mereu sprijinită de statul român, sunt mii și mii de documente în această privință, atât împotriva Imperiului otoman cât și împotriva celui austriac. Nici măcar atunci când germanii au vrut să dea României V Banatului, pe nedrept ocupat de sârbi, statul român nu a primit.
Sprijinul României pentru luptătorii albanezi pentru libertate a fost uriaș, lucru recunoscut repetat și oficial de către aceștia.
Niciodată România nu a susținut anexarea Moesie, fie în parte sau în întregime, ori a altor pământuri balcanice. Singurul lucru ce s-a cerut au fost drepturi egale pentru Românii sudici cu celelalte popoare balcanice. Dacă aceștia n-ar fi fost Români, statul nostru nici atât nu s-ar fi legat la cap, de vreme ce nici pentru Românii din cuprinsul său nu se ostenește mai mult.
Alt fapt: istoricii și scriitorii bizantini au arătat de sute de ori că ”vlahii” sud și nord dunăreni sunt același popor, vorbind aceeași limbă. La fel au văzut și au spus și toți călătorii străini care au fost în aceste părți ale lumii, fie ei italieni, francezi, germani sau britanici. Și asta fără a susține vreodată interesele românești! Deci afirmația lui ”Chita” se dovedește cu totul greșită.
4. Trecând peste problemele de gramatică ale textului lui ”Chita”, înțelegem că dânsul vede o problemă în faptul că Macedonia a fost cucerită cu mult înaintea Daciei.
Mai mult, pentru a-și argumenta părerea, spune și ”DACA TOTI ISTORICII SI FILOLOGII ROMANI SUSTIN SI E ADEVARAT
CA INTR O PERIOADA DE CIRCA 170 DE ANI S-A FORMAT POPORUL SI LIMBA ROMANA…”.
Greșit. Foarte greșit.
Sunt foarte puțini, și foarte puțin pregătiți, istoricii și filologii români care susțin că poporul și limba română s-au format în 170 de ani pe teritoriul Daciei Romane (completare uitată de ”Chita” dar subînțeleasă în text).
Cei mai mulți dintre istorii și filologii români, și mai ales cei mai însemnați dintre ei, spun că ”Românii sunt urmașii traco-ilirilor romanizați”.
Aici intră și Nicolae Iorga și urmașii săi, și Giurăștii – chiar dacă în vremea comunismului au trebuit să estompeze acest adevăr din rațiuni de cenzură politică – și N. Densușianu, și P. P. Panaitescu, și Petru Maior, și Silviu Dragomir, și Theodor Capidan, și Șerban Papacostea, și Constantin Papanace etc etc etc.
Chiar și ”Chita” spune același lucru, deși nu-și dă seama!
El zice:
”CUCERIREA DACIEI SA-FACUT DUPA CCA 270 ANI IN ANUL 107 E N
DE CATRE IMPARATUL TRAIAN -ATENTIE-IN FRUNTEA A-5-LEGIUNI ROMANE DIN PROVINCIILE EPYR ,TESALIA,MACEDONIA SI ISTRIA”!
Culmea este că el spune ”ATENTIE” și el nu e atent!
Frate ”Chita”, vezi că însuți recunoști că stăpânirea Daciei s-a făcut cu trupe din Epir, Tesalia, Macedonia și Dalmația (Istria)?
Deci iată un prim amestec între populația iliro-traco-romană sud-dunăreană și tracii nord-dunăreni.
Dar coloniștii din Dacia traiană, de bază, de unde au fost?
Aha! Din Macedonia, Iliria, Epir, Dardania, Tesalia, Tracia…
Și cei mai mulți din dacii scoși din Dacia traiană unde au fost duși?
În Moesia, Macedonia, Dalmația, Iliria, Dardania, Epir…
Este tocmai ce spuneam și noi!
De altfel și Mommsen și toți marii istorici ai Imperiului roman știu cât de mult și de bine s-au amestecat în acest imperiu populațiile, mai ales în anume spații. De pildă, în zona ce cuprindea provinciile Noricum, Panonia, Dalmația, Dacia traiană, Moesia, Sciția Mică, Sciția mare, Dardania, Iliria, Macedonia, Tesalia, Epir, Tracia etc. Încă de la începutul sec. I sunt trecute de la N la S de Dunăre numeroase familii dacice. Ele se adaugă celor care erau deja acolo. Căci – ne amintim, nu? – Dacia lui Burebista se întinsese până la hotarele Traciei și Macedoniei, cuprinzând pe mulți dintre dacii sudici. Bessii, ca altă pildă, nu doar că au format o mare parte din populația Daciei Aureliene, dar se aflau și în Macedonia – în partea ce avea capitala la Filipi – precum și în Sciția Mică și în sudul Moldovei de astăzi.
Și multe alte asemenea pilde se pot aduce, spre a se vedea că amestecul traco-ilir în zonă a fost atât de mare, încât nimeni nu mai făcea distincție între tracii nord și sud dunăreni după Traian.
În altă ordine de idei, nu există nicio limbă de origine latină care să fi fost deja stabilită, închegată, la anul 107.
De ce?
Simplu: pentru că se vorbea încă latina în tot Imperiul roman!
Pentru că amestecul de populații încă nu încetase și lucrurile nu se liniștiseră în creuzetul de națiuni ce avea să se arate mai târziu a fi Imperiul roman.
Din latina populară sau poporană vorbită în zona Imperiului roman amintită mai sus s-a format, mai ales prin Biserică, limba română.
Biserica, Maica Neamului Românesc, unea pe traco-ilirii creștini și în fața dușmanilor văzuți, și în fața dușmanilor nevăzuți. Prin ea se zideau o cultură și o limbă nouă, amândouă de o adâncime uimitoare – cultura și limba Neamului Românesc. Azi, și cultura populară, și limba română veche, nu mai sunt înțelese și trăite decât de foarte puțini. Dar sunt batjocorite și distruse de mulți. Însă Românul nu piere!
Și se va vedea asta până la sfârșit.
Dar să revenim la Limba Română. Ea, din câte știm, nu a avut dialecte – repetăm, dialecte! – până spre sfârșitul secolului IX când, la ordinele Papalității, se impune latina cultă Românilor din Dalmația (mai ales din orașe). Experimentul, făcut mai târziu și în Galia, izbutește. O nouă limbă, ”dalmata”, va apărea apoi, pentru a dispărea câteva secole mai târziu. ”Dalmații” au fost, firește, asimilați de stăpânii lor catolici – italieni sau croați. Românii care, în munți și insule, au păstrat Ortodoxia, își vor păstra și limba multă vreme, într-un târziu fiind și ei trecuți la catolicism și pierzându-și neamul și limba. Fie prin slavizare, fie prin asimilarea cu italienii (mai ales cu venețienii).
Marile dialecte românești: macedo-român, megleno-român, daco-român și istro-român se formează mult mai târziu și datorită unor circumstanțe istorice rele, care îngreuiază legăturile dintre ramurile românești.
Până prin secolele XIV-XV ele erau cel mult graiuri ale aceleiași limbi.
Are loc însă invazia turcească și firele care uneau pe Românii din nord și sud slăbesc. În câmpiile din Moesia și Tracia, ba chiar și din Macedonia și Tesalia, turcii își așează oamenii lor, sau țin creștinii înrobiți. Neplecați, Românii se retrag în munți, de care se țin cu atâta tărie, încât și turcii le recunosc drepturile. Pentru asta însă, e nevoie mai întâi de aproape 200 de ani de luptă. Când drepturile sunt câștigate în sud, pierderile războiului se văd. În Iliria sute de sate românești au fost distruse. Altele, multe, s-au dat sârbești spre a scăpa de distrugere și, supuse Bisericii sârbe, s-au deznaționalizat generație cu generație. În Bulgaria de azi câmpiile au fost împărțite între bulgarii ce munceau sub biciul turcesc și sălașurile musulmanilor invadatori. Doar către Dunăre, unde se păstrau legăturile cu frații nordici, Românii încă rezistau în câmpii în jurul cetăților cândva romane. În rest, ținuturile muntoase erau adăpostul lor: Timoc, Hem, Vitoșa, Păstorel, Rila, Rodopi, Cociani, Pind…
Dar Românii sunt moștenitorii Imperiului roman creștin. Și, odată încheiat războiul, au început să-și refacă stăpânirea.
Păstorii, chervanagii și negustorii întâi, au început să refacă legăturile dintre triburile românești de aproape și de departe. Au revenit în orașele pustiite din câmpie, în care puțini dintre ai lor mai trăiau alături de năvălitori, și au început să le refacă. Legăturile de la Dunăre s-au reînnodat. S-au refăcut legăturile și cu restul lumii: Noricum sau Austria, Italia, Franța…
Însă Biserica din sud era acum la cheremul slavilor și grecilor, iar limba română nu mai răsuna la slujbe. Mai mult, anii de luptă însemnaseră și ani de izolare. Deși regulile de evoluție a limbii erau aceleași și la N și la S de Dunăre, izolarea celor din sud însemnase un conservatorism accentuat, o viteză diferită de transformare lingvistică. Unele mișcări forțate, unele presiuni și condiții istorice determinară și ele schimbări.
Apăruse fragmentarea dialectală.
Grecii în partea lor, slavii în partea lor, Papalitatea prin venețieni sau austrieci și unguri, toți străinii ajunși stăpâni peste Români au încurajat din răsputeri această fărâmițare. Au născocit teorii istorice care să izoleze grupurile de Români unele de altele, care să-i supună intereselor lor. Pentru sârbi, bulgari sau greci Românii erau musai și neapărat veniți din nord. Pentru greci, austrieci sau ruși, Românii erau neapărat veniți din sud. Oricum și oriunde, numai băștinași nu aveau voie să fie Românii.
Mai apoi s-au ivit și alte idei noi!
Bulgarii întâi și apoi și grecii, au început să-i declare pe Românii de la ei bulgari vlahizați și respectiv greci vlahofoni sau latinofoni. Un coleg de facultate, originar din Macedonia avea o adeverință de limbă în care se spunea ”Atestăm prin aceasta că numitul… este vorbitor nativ de vlahă, un dialect al limbii grecești”! Desigur, știind ”vlaha”, un ”dialect al limbii grecești”, el nu a avut nevoie să facă un an de limbă română înainte de facultate, ajungând deja în prima seisune să poată da împreună cu noi examenele în scris și oral. Că, de!, așa de mult seamănă greaca cu româna, de zici că greaca e limbă latină!
(Cine nu s-a prins de ironie să ceară explicații)
În sfârșit, o rugăminte: ca să nu mai pierdem vremea cu asemenea răspunsuri, luați întâi Fontes Historie Daco-Romanae de pe acest blog și citiți-le. Sunt și în original (latină sau greacă) și în română. Încercați apoi și ceva Mommsen, Iorga, Onciu, Capidan, Dragomir, Papanace etc. Apoi, dacă vreți, putem începe să discutăm ceva mai așezat.
Pace tuturor!
vad tot felul de articole la adresa macedonenilor sau vlahilor-armanji (aroman).
CUVANTUL AROMAN ESTE CUVINT CARTURARESC SI ESTE FOLOSIT NUMAI DE CARTURARI ROMANI IN SCOP DE DEZINFORMARE SI PROPAGANDISTIC.
CUVINTUL VLAH ESTE DE ORIGINE GERMANICA SDI INSEMNA LATIN
POPULATIA SUD BALCANICA ESTE POPULATIA MACEDO-ROMANA ADICA VLAHI MACEDONENI IAR POPULATIA NORD DUNAREANA CONSTITUE POPORUL DACO-ROMAN ADICA ROMAN.
IN PROBLEMA LIMBI VORBITE ISTORICII SI FILOLOGI ROMANI SI CITEVA SLUGI AROMANE INVERSEAZA TOTAL ADEVARUL ISTORIC.
SE STIE CA IN ANUL 168 I.E.N.PAUL EMILIUS MARELE GENERA ROMAN BATE PE REGELE PERSEU AL MACEDONIEI CARE IN URMA BATALIEI DE LA PYDNA TRANSFORMA MACEDONIA IN PROVINCIE ROMANA SI O-IMPARTE IN PATRU PARTI SEPARATE.
CUCERIREA DACIEI SA-FACUT DUPA CCA 270 ANI IN ANUL 107 E N
DE CATRE IMPARATUL TRAIAN -ATENTIE-IN FRUNTEA A-5-LEGIUNI ROMANE DIN PROVINCIILE EPYR ,TESALIA,MACEDONIA SI ISTRIA.
DACA TOTI ISTORICII SI FILOLOGII ROMANI SUSTIN SI E ADEVARAT
CA INTR O PERIOADA DE CIRCA 170 DE ANI S-A FORMAT POPORUL SI LIMBA ROMANA, ATUNCI PRETINDEM CA INTR O PERIOADA MULT MAI LUNGA DE OCUPARE ROMANA A MACEDONIEI S A FORMA POPORUL SI LIMBA ARMANA.
TINAND CONT CA IN MOMENTUL CUCERIRI DACIEI, POPULATIA MACEDONIEI VORBEA DEJA O LIMBA LATINA, IN SPETA, ARMANA, SUSTIN IDEEA CA LA BAZA LIMBII ROMANE STA ARMANA, DECI NU SE POATE SUSTINE IDEEA CA ARMANA ESTE DIALECT , CI TOCMAI INVERS.
LOREDANO O CAM IEI PE ARATURA,NU STAI BINE NICI CU ISTORIA SI NICI CU ETIMOLOGIA.Revino dupa ce mai inveti.
Loredana,
https://foaienationala.ro/teologia-istoriei-formarea-neamului-romanesc.html
Aici gasesti o harta ce reprezinta teritoriul de formare al neamului romanesc.
Aromanii, meglenoromanii, istroromanii si ceilati cu alte denumiri cu radacina comuna, fac parte din ramura neamului romanesc de la Sud de Dunare.
Daca ei sau altii o recunosc ori ba, e foarte putin important atunci cand discutam istoric.
Chiar daca din pacate unii lingvisti printre care si aromani incearca sa dovedeasca faptul ca limba lor e diferita de cea romaneasca, acest lucru nu va fi recunoscut niciodata in unanimitate de toti lingvistii. Limba aromana e un dialect al limbii romane, e o limba veche romaneasca pe care ei au pastrat-o relativ neschimbata.
In Timocul Sarbesc, in Banatul Sarbesc, in Nordul Bulgariei, in Grecia, in peninsula Istria din Croatia, in Macedonia, inca mai traiesc milioane de romani.
Desi nu in putine randuri au fost persecutati, si fortati sa se deznationalizeze, ei au ramas si pastreaza vechi traditii romanesti.
Daca din pacate multi dintre ei, din considerente politice, de a-si castiga autonomia si diferite drepturi (banesti sau nu), se dezic de legatura lor cu neamul romanesc, asta nu poate schimba in vreun fel istoria.
DECI EU SINT ROMANCA.
NU AM NIMIC CU NIMENI.
DAR IUBESC ADEVARUL.
AROMANII NU SINT ROMANI.
AROMAN INSEAMNA A=NU.
DECI NU ROMANI.
NU VORBESC IN CASA LIMBA ROMANA SI NU SINT VLAHI.
VLAHI VORBESC ROMANESTE PESTE TOT.
EU AM CUNOSCUT AROMANI SI NU SE IUBESC DECIT PE EI NU PE ROMANI.SI RECUNOSC CA NU AU NICI O TREABA CU ROMANII.
FITI ATENTI LA CE FACETI !
ASA CA SULTANUL CIND A A ZIS AROMAN SI NU VLAH NU S-A REFERIT LA ROMANI.