Traducere FN: Alain de Benoist despre puterea politică de astăzi

Domnule De Benoist, astăzi în politică, unde se află puterea?

Multe persoane au astăzi o concepţie despre politică care este caracteristică secolului al XIX-lea. Un partid politic încearcă să obţină majoritatea pentru a lua puterea. Când este la putere, pune în aplicare propriul program. Campionul (sau campioana) devine aşadar un salvator! Din păcate, nu mai este acesta modul în care merg lucrurile.

Foştii miniştri, şi mulţi alţii înaintea lor, nu au făcut altceva decât să constate că spaţiul de manevră de care dispun după ce «au ajuns la putere» s-a restrâns tot mai mult. Asta nu înseamnă că ei sunt totalmente impotenţi, doar că libertatea lor de acţiune se loveşte de tot felul de costrângeri care îi limitează sau obstaculează tot mai mult.

A te întreba unde este adevărata putere înseamnă a te întreba unde se iau deciziile. Întrebarea cea mai importantă în politică este: cine decide? Carl Schmitt a scris că este suveran cel care decide în caz de excepţie. Pe scurt, a spus tot ce trebuia spus. Astăzi, puterea statului a devenit în mare parte o putere accesorie şi subordonată. Cei care deţin adevărata putere aparţin unui grup exterior statului şi chiar exterior teritoriului (statal). Aceste grupuri numără (oameni) numiţi sau cooptaţi şi mai puţin aleşi (conform unui sistem democratic reprezentativ). Şi sunt ei cei care decid. Acest aspect reprezintă una dintre cauzele crizei democraţiei reprezentative, care ar fi mai bine să o numim democraţie supleantă (de substituţie), deoarece ia suveranităţii populare unica putere a presupuşilor săi reprezentanţi.

În 1997, Lionel Jospin, pe atunci prim-ministru, vorbind despre închiderea uzinii Renault de la Vilvorde, a recunoscut că «statul nu poate să facă totul», a recunoscut capitularea puterii politice în faţa celei economice?

Nu ştiu dacă acesta este cel mai bun exemplu, dar este evident că subordonarea puterii politice faţă de cea economică, şi în special faţă de cea financiară, este una dintre trăsăturile cele mai importante ale situaţiei actuale, precum şi una dintre cauzele principale ale degradării politicului.

Ideologia liberală, pentru care legătura socială se reduce exclusiv la contractul juridic sau la schimbul comercial, a susţinut mereu această subordonare, căci, suveranitatea politică împiedică mecanismele de reglare spontană (aşa-zisa mână invizibilă a pieţei economice) să producă în totalitate efectele lor – contrar unei tradiţii europene care a avut mereu grijă ca dimensiunea economică să fie încorporată în social, sub autoritatea politicului şi care a stat mereu în gardă în faţa puterii mercantiliste. Tristul privilegiu al epocii noastre a fost de a împinge acestă subordonare la un nivel care nu a mai fost atins în precedenţă. Politica debitului adoptată de către state le-a legat mâinile şi picioarele în faţa puterii pieţei financiare. Diktatele moraliste ale ideologiei drepturilor omului au făcut restul. (traducere Foaie Naţională după Boulevard Voltaire)