4 aprilie 1944, bombardamentul pe care Romania nu il uita

4 aprilie 1944, bombardamentul pe care Romania nu il uita

by -
8 2294

Au trecut 73 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucureştii, capitala României, au fost victima unui masiv bombardament al aviaţiei americane. Au fost vizate ţinte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar şi partea centrală a oraşului. Ele nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iaşi-Chişinău, iar luptele încetaseră de la sfârşitul lunii martie. Ostilităţile aveau să se reia abia la 20 august.

Pe la ora prânzului, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortăreţe zburătoare) şi 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spaţiul aerian al României, venind din Italia. Cu puţin timp înainte de apropierea lor de capitală, autorităţile au dat alarma. După 22 iunie 1941 s-au făcut zeci de exerciţii, pentru ca populaţia să se adăpostească, astfel că, pentru mulţi bucureşteni, alarma din 4 aprilie părea a fi un exerciţiu.

Era o zi de marţi, iar oamenii se găseau la lucru sau cu diverse treburi în oraş. De exemplu, conferenţiarul universitar Ion Hudiţă nota că în cursul dimineţii a fost la Universitate, unde a discutat cu rectorul Horia Hulubei, după care a decis să se întoarcă acasă în cartierul Vatra Luminoasă. „De-abia m-am urcat în tramvai – era unu şi un sfert – şi s-a auzit alarma. Când să trecem de Piaţa Brătianu, sergenţi de stradă şi un comisar au oprit toate tramvaiele, invitând lumea să se adăpostească unde poate. Mă îndrept spre Piaţa Rosetti şi văzând toată lumea alergând îngrozită, m-am adăpostit în gangul unei clădiri vechi.”

Gheorghe Zane, profesor la Universitatea din Iaşi, se afla de câteva zile în Bucureşti; s-a dus la Staţia C.F.R. Basarab pentru a-şi ridica bagajele pe care le expediase din „Capitala” Moldovei. În Memoriile sale, el avea să scrie: „Alarmă ca şi în zilele precedente. Populaţia a crezut că este vorba de un nou exerciţiu şi s-a ascuns în adăposturi.” S-a conformat şi el, nebănuind ce avea să urmeze.

Ivor Porter, spion englez reţinut din decembrie 1943 în localul Comandamentului Jandarmeriei, împreună cu colegul său (tot spion) A.G. Chastelain, juca bridge. Peste mai mulţi ani avea să noteze că în ziua de 4 aprilie 1944, pe la ora 13,45 a auzit „avioanele de vânătoare trecând deasupra noastră, dar nu le-am dat nici o importanţă; zece minute mai târziu, primul covor de bombe a căzut în direcţia Gării de Nord. Ne-am uitat pe fereastră până a sunat telefonul şi i s-a spus subofiţerului să ne conducă la adăpost. Prima oară am stat acolo doar patruzeci de minute. Nu era un adăpost în adevăratul sens al cuvântului, era doar un coridor la subsol. Femei plângeau într-un colţ, convinse că rudele lor care locuiau în zona Gării de Nord fuseseră omorâte. Gardienii simţeau nevoia să iasă să vadă ce se întâmplă, dar erau obligaţi să stea cu noi; ca prizonieri eram în aceeaşi barcă cu ei. Chas [Chastelain] cânta la muzicuţă şi noi pălăvrăgeam despre război, prizonieri sau gardieni la fel de excitaţi de această schimbare în plictisul cotidian.”

În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni, evacuaţi, pentru a nu rămâne sub ocupaţia sovietică, de unde urmau să fie repartizaţi în diferite locaţii din Bucureşti, precum şi din provincie. Erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală deprimare şi derută. Îşi părăsiseră casa şi averea agonisită, iar acum aşteptau, flămânzi şi obosiţi, într-o gară pe care cei mai mulţi nu o văzuseră niciodată în viaţa lor. Când s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti.

Gh. Zane a trăit şi el emoţia bombardamentului: „Deodată a început să cadă o ploaie de bombe dinspre Gară înaintând în faimosul «covor» spre centru. Ne-am refugiat în subsolul hotelului Union la care locuiam, fără să ne dăm seama de primejdia acestui fel de adăpost. Bombele cădeau în jurul nostru, continuu… Afară părea că un infern se declanşase. În adăpost, copii au început să plângă şi unele femei să scoată ţipete. Încet, încet, bubuiturile s-au rărit, până când, după vreo oră, nu s-au mai auzit.”

Efectele au fost devastatoare. După încetarea bombardamentului, oamenii au început să iasă din adăposturi. Mihail Sebastian in Jurnalul său, nota: „Cînd am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hîrtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Cînd am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai tîrziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”

Gh.Zane a constatat foarte rapid proporţiile dezastrului: „se vedea arzând Athénée Palace, fum se ridica din alte părţi ale oraşului. Am ieşit cu Lena din hotel şi cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace care tot ardea, flăcări ieşeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziţiei Comitetului de Patronaj. În sus pe Calea Victoriei, pe stânga şi pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str.Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudenţă şi ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins în mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe.”

Gh. Zane a fost şi el în zonă: „Gara de Nord, Gara Basarab Mărfuri, Calea Griviţei grav lovite. Gara de pasageri, la acea oră, două după amiaza, era înţesată de călători, toţi sau aproape toţi refugiaţi din Basarabia şi Moldova. Pribegia lor lua aici sfârşit.”Ivor Porter a vizitat şi el zona respectivă: „Gara şi casele ceferiştilor din împrejurimi au fost grav avariate. Trenurile erau înţesate de refugiaţii din Basarabia şi Bucovina, astfel că pierderile de vieţi omeneşti au fost mari.”

Mihail Sebastian nota la 8 aprilie: „Ieri după-masă am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la Bulevardul Basarab, nici o casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă.”

Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, au fost distruse importante bunuri materiale.

Gheorghe Zane nota: „Bombardamentul din 4 aprilie şi cele următoare n-au adus, cred, nici un folos militar anglo-americanilor; războiul era decis când ele au început, n-au adus, sigur, nici un folos politic. Opinia publică şi fruntaşii politici aveau la această dată atitudinile fixate. O serie de crime inutile, comise în numele eliberării Europei.”

În acea zi de 4 aprilie 1944, au murit sfârtecaţi de bombele americane 2.942 români, iar 2.126 au fost răniţi. A fost un moment tragic, care nu trebuie uitat.

articol dupa prof. dr. Ioan Scurtu

sursa Clipa- Magazinul actutalitatii culturale românesti

(Visited 723 times, 1 visits today)

8 COMMENTS

  1. fara sa caut circumstante atenuante sunt roman ca si voi si ma doare la fel dar razboiul nu e fair niciodata sa ne reamintim hiroshima ,in razboi este ori noi ori ei iar urmarea acestor acte probabil sa vazut la 23 august

  2. Am trait din plin acea clipa nefericita. Locuiam cu parinti pe Calea Serban Voda, aproape de Bd.Marasesti;aveam 18 ani si ma îndreptam spre Liceul Domnita Ileana ce se afla pe Calea Rahovei nr.42, nu ajunsesem bine pe Str.Olimpului si am auzit sirenele. Asa cum a crezut majoritatea celor care au scris, am socotit ca este un exercitiu de alarma, dar faptul ca nu încetau sa sune, lumea de pe strada începuse sa strige disperata REPEDE LA ADAPOST, ESTE BOMBARDAMENT ADEVARAT…Am revenit acasa rapid, parintii erau îngroziti stiindu-ma plecata. Au cazut bombe incendiare si pe Serban Voda în fata Scolii Maidanul Dulapului, am vazut proiectat o persoana pe peretele scolii, un creier pe capota unei masini. îngrozitoare amintire, pe care dupa cum constatati nu o pot uita. Pe Calea Grivitei, vis-a-vis de Muzeul CFR, locuia o sora a tatalui meu, care deplasându-se per pedes sa vada ce este cu familia, telefoanele nu mai functionau, a constatat ca toata casa fusese bombardata de bomba incendiara si fumegau ramasitele. Din fericire ei au scapat, aflându-se într-un adapost din apropiere, în schimb au pierdut absolut totul…
    ZILE TRAGICE DE NEUITAT…Pe 4 Mai a mai fost un mare bombardament, tot în Bucuresti, atunci a murit într-un adapost sapat în curtea casei pe Str.Radu Voda nr.2, fosta strada, acum este Magistrala, un frate al tatalui meu cu fiul de 21 ani; din pacate au murit striviti în adapost, bomba cazând chiar pe acel adapost înjghebat în curtea casei. Acum traiesc departe de tara, dar amintirile nu ma parasesc.

  3. Era de asteptat,din moment ce Romania era aliata cu Axa,sa ne asteptam din partea Aliatilor la replesarii,ca cele din Bucuresti si Ploiesti.Era cunoscut faptul ca la Ploiesti sau bombardat Rafinariile de petrol,necesare Armatei Germane pentru continuarea razboiului.Iar bombardamentul impotriva Bucurestiului a avut scopul de-a crea panica,evident si victime umane in rindul populatie si un avertisment la adresa guvernantilor de atunci.Evident ca din acel moment politica externa porneste spre alt fagas mediatic.Sa auzim numai de bine!.

  4. Pacat de tot ce sa putut intampla in 4 aprilie 1944.dar mai mare este pacatul ca nici acum nu ne desteptam.—americani nu ne-au avantajat cu nimic pe noi nici inainte de razboi,nici dupa ci din contra ne-au creat destule victime si pagube.astazi tot la fel ne trateaza ca pe ultimi oameni:–cate victime au facut militari americani aici in ROMANIA,i-a intrebat cineva de ceva.NU.americani ,sunt un popor las,cotropitori,si pagan.nu isi respecta niciodata angajamentele militare.americani ne distrug in continuare pentru ca nu avem un guvern de patrioti.toti cei din 1989 pana in prezent sunt niste tradatori de tara.S-AU vandut tara si neamul,ar trebui sa fie judecati sa plateasca cu restul vietii tot ce a ce au facut acestei tari,incepand cu tribunalul de la condamnat pe ceausescu si terminand cu ultimul presedinte si premier.

  5. Dureros,dar adevarat ca in numele eliberarii Europei,sau comis asemene crime nejustificate politi.Tot in acel moment Aviatia americana a mai bombardat orasul Ploiesti cu imprejurimile lui,acolo aflinduse rafinariile de petrol,de unde se alimenta Armata Germana cu petrol, necesar continuarii razboiului impotriva U.Sovietice!. Sa auzim de bine!.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.