“Nu mi-am vândut sângele de român!” – Elisabeta Rizea (28 iunie 1912 – 6 octombrie 2003)
Toate popoarele ocupate de sovietici au opus rezistenţă comunismului. Dar România a avut cea mai amplă, cea mai sângeroasă şi cea mai îndelungată rezistenţă armată anticomunistă, care a durat 18 ani… Jertfele partizanilor în munţi şi închisori dă dreptul României să privească demn, cu fruntea sus, celelalte popoare ale lumii, a scris Adrian Briṣcă, el însuṣi unul dintre cei care s-au opus comunismului.
Elisabeta Rizea din Nucṣoara, Argeṣ, este acum simbolul luptei împotriva comunismului. Era nepoata fruntaṣului ṭărănist Gheorghe Şută, ucis de securitate în 1948. Această crimă petrecută în familie avea să se adauge duṣmăniei ei faṭă de comuniṣti ṣi bolṣevici, îndârjind-o.
Elisabeta Rizea se măritase la 19 ani ṣi venise atunci în satul Nucṣoara. Gheorghe, soṭul ei, avea să intre ṣi el în organizaṭia “Haiducii Muscelului”. Iar pe cei din familia Arnăuṭoiu îi cunoṣtea bine, fiindcă erau vecini. De la început a ṣtiut despre grupurile ascunse în munte în 1949, conduse de Gheorghe Arsenescu ṣi Toma Arnăuţoiu. Până la arestarea sa, Elisabeta Rizea i-a ajutat permanent cu hrană ṣi informaṭii despre miṣcările trupelor de securitate care bântuiau în căutarea lor. Pentru aceste fapte, Elisabeta Rizea a zăcut doisprezece ani închisorile comuniste. A fost la Piteṣti ṣi Jilava. Spre cinstea ei, în cursul anchetelor nu a divulgat nimic ṣi pe nimeni.
La 6 octombrie 2003 Elisabeta Rizea s-a stins din viaṭă, istoria ei rămânând până azi un simbol al dârzeniei. Această istorie a fost povestită chiar de ea, în anul 2000, realizatorului Mariana Conovici. Din interviul păstat în Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii redăm un fragment transcris ṣi unul audio.
“Mi-a ajutat sfântul de am trecut prin [atâtea, că] n-am păr în cap!…
M-au luat Cârnu şi cu Micuṭelu şi m-au suit pe un scaun. După scaun pe o masă, după masă pe alt scaun – eu vă spui ce-am păţit!… Şi m-a agăţat de cârlig, din cap, la domnul Iancu Arnăuţoiu în casă, ăl mai cinstit în tot… în toată Nucşoara. Şi om drept. [..] Poţi să-mi tai capul şi acum, mor râzând! Nu mi-am vândut sângele de român. Aşa…
Aţi început să spuneţi cum vă chinuia Cârnu…
Cârnu a venit nu ştiu de câte ori. Şi a intrat într-o noapte, era podişca nu de ciment, de lemn ṣi cu cizme încălţat ṣi când auzeam cizmele, că aveam frică… aşa făcea inima, să iasă din mine, că zic acum mă ia, mă împuşcă, mă ia… Aşa am trăit! De ce să mint? Dadea lampa mare, intra în casă, mă ridica aşa, în sus ṣi mă întreba de ei [de fugari]. Nu ştiu şi nu ştiu, nu ştiu – de mă împuşca ṣi nu i-am declarat! Nu le-a mers…
Şi aveam o salcie cu gaură. Şi eu le băgam mâncare acolo şi le scriam bilet şi le băgam în gaură […], le băgam sub crăci aicea la cucoana Mimiţa, erau nişte crăci multe de meri curăţiţi. Şi eu le băgam sub crăci. Şi scriam bilet şi în scorbura aia eu n-ajungeam. Am venit acasă, am luat un trunchiuleţ, l-am băgat în desagi. Şi l-am luat la spinare şi m-am băgat pe vale, aşa. Şi ziua îl băgam colo, ca să ajung eu la scorbura aia, vezi, unde puneam biletele. Dacă vedeam că trece armată, scriam… am făcut eu asta, de ce să mint ?! […]
Dar jurământ aţi depus?
Am depus, […] în camera aia, colea. Erau pe masă: Evanghelia, crucea. Am luat crucea în mână, Evanghelia şi am jurat… Era domnul colonel Arsenescu, era domnul Tomiţă [Arnăuṭoiu], erau nişte doctori, oameni numai de ăştia, cu carte. Şi am jurat că nu voi trăda niciodată. Şi aşa am făcut… Am suferit tot!“
Autor: Silvia Iliescu, sursa Mărturisitorii
