UDMR cere PSD să se lepede de Bogdan Diaconu

UDMR cere PSD să se lepede de Bogdan Diaconu

by -
0 636

UDMR a reacţionat miercuri la criticile frecvente ale deputatului PSD Bogdan Diaconu faţă de interesele maghiarimii. Secretarul general al UDMR, Kovács Péter, a cerut PSD şi deputatului social-democrat  Bogdan Diaconu să spună răspicat dacă UDMR este partener sau adversar în coaliţia de guvernare.

„UDMR nu obişnuieşte să reacţioneze la atacurile ieftine şi afirmaţiile halucinante, nerealiste ale politicenilor nesemnificativi însă, de această dată, trebuie să facem o excepţie, deoarece absurdităţile din recentele declaraţii ale deputatului PSD, Bogdan Diaconu, nu pot fi trecute cu vederea“, a spus Kovács Péter, printr-un comunicat de presă.
Liderul UDMR a făcut referire la declaraţia lui Diaconu, prin care acesta acuză Uniunea de şantaj, pentru că s-a opus iniţiativelor legislative anti-maghiare, propuse de reprezentantul partidului partener în coaliţia guvernamentală.
În acelaşi comunicat de presă, secretarul general al UDMR îi transmite deputatului Bogdan Diaconu că, în contradicţie cu temerile sale, nimeni nu doreşte reducerea sa la tăcere.
„Întreaga activitate politică a deputatului PSD se restrânge la preocuparea sa foarte intensă pentru situaţia maghiarimii din România: propunerea de măsuri defavorizatoare la adresa comunităţii, respectiv respingerea oricărei iniţiative venite din partea minorităţii maghiare“, mai spune Kovacs Peter, care face şi o trecere în revistă a acţiunilor etnicilor maghiari care l-au deranjat pe deputat.
,,Politicianul pesedist a fost foarte deranjat şi de Marele Marş al Secuilor, de folosirea la nivel instituţional a simbolurilor maghiare, precum şi de faptul că, în anul 2010, Markó Béla, vicepremier UDMR în acea vreme, a folosit limba maghiară în corespondenţa sa oficială, cu directorii maghiari ai şcolilor din Târgu Mureş. Diaconu a încercat de nenumărate ori îndepărtarea formaţiunii noastre de la guvernare şi din Parlamentul European, a vrut desfiinţarea partidelor maghiare din România, iar mai nou vrea şi interzicerea manifestărilor de sprijinire a ideii de autonomie teritorială“, a conchis Kovács Péter.
Reacţia deputatului PSD
Contactat de „Adevărul“, deputatul PSD Bogdan Diaconu a precizat că niciodată nu a atacat pe cineva din comunitatea maghiară, ci doar a reacţionat atunci când a fost încălcată Constituţia.
„Autorii atacurilor la adresa României sunt politicienii maghiari, din ţară sau din străinătate, nu etnicii maghiari. În momentul în care liderii UDMR au luat-o hotărât în direcţia Jobbik şi când, în plus, s-au pus la picioarele lui Viktor Orban (n.r. premierul Ungariei) pentru a susţine autonomia teritorială pe criterii etnice, le-am spus pe nume: sunt nişte extremişti care doresc secesiunea etnică. Şi să nu credem că ei reprezintă pe cineva, cetăţenii români de etnie maghiară au aceleaşi probleme ca şi toţi ceilalţi şi altele sunt nevoile lor decât graniţe în interiorul României care nu i-ar ajuta cu nimic“, a precizat Diaconu.
Deputatul mai atrage atenţia că, în prezent, România „nu are un cadru legal adecvat pentru a răspunde noilor provocări şi strategiei de a stârni conflicte etnice pentru a slăbi un stat şi a-l pulveriza din interior, aşa cum încearcă Ungaria cu ajutorul UDMR şi al altor formaţiuni maghiare din România“.
„Mie îmi pare rău doar de cetăţenii români de etnie maghiară care se lasă atraşi, din naivitate, în acest joc murdar. Dacă ar şti ce politică fac de fapt liderii UDMR şi ceilalţi politicieni maghiari şi căror interese servesc, s-ar dezice de ei începând de astăzi“, a conchis deputatul PSD.
Parlamentul a respins recent propunerea legislativă a deputatului PSD privind interzicerea manifestărilor şi organizaţiilor de tip extremist, obţinând doar trei voturi favorabile.Deputatul a depus însă o nouă propunere legislativă prin care cere interzicerea autonomiei teritoriale şi a oricărei forme de secesionism.
autor: Alina Boghiceanu
sursa: Adevarul.ro
(Visited 106 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.