Politicianul către student:

Politicianul către student:

by -
1 737

Băi, student! Ascultă comanda la mine! Şi lasă Constituţia aia din mînă cînd vorbeşti c-un politician, că nu eşti la curve, să le iei faţa cu texte! Mie să nu-mi vii cu fundamentale, că io-s sătul d-astea, mănînc trei pe pîine la micul brecfast!

Ieşi tu în stradă cu revendicări politice, mă? P o l i t i c e ? Nu ţi-e ruşine, aşa, la obraz, că pari băiat de comitet? Unde te trezeşti tu?! Te crezi în 1848, la bonjureală, în Ţările Române? Ţi s-a năzărit că eşti în 1968, prin vreo Franţă, Paris, baricade, chestii d-astea? Visezi decembrie ‘89, cînd treceai ca ziaru’ pe sub tanc? Vezi-ţi, mă, flăcăuaş, de treabă şi bagă-ţi în cap că eşti în Balcania, în holul Orientului, unde totul e luat în balon, în băşcălie şi la mişto!

Io-te la el! Ăi fi vreun zoon politikon, măi animalule, şi nu ştim noi. Ţi s-a făcut de democraţie?! Păi, mă, băieţaş, îţi dai tu seama în ce te-ai băgat?! Politica e pentru oameni cu bani, măi, ţîcă! Ai tu 10 milioane pe lună? Ai tu sumă forfetară? Ai tu imunitate de-aia de n-o ridici nici cu buldozerul? Ai garaj subteran? Ai BMW? Ai Volkswagen d-ăla scump, nu Espero, că-n Espero umblă doar pîrliţii? Ai tu obraz de doi ţoli? Ai tu tupeu să promiţi cu ghiotura şi să faci cu ţîrîita?  Ai tu jvungul să spui că e albă, cînd e neagră de-ţi bagi deştele-n ochi şi gheara-n gît? Ai pe dracu’ ghem! Uită-te la tine, jerpelitule! Şi ce dacă nu-s laboratoare? Nu putem să te facem şomer-cu-patalama şi fără laboratoare? Ei, uite că putem! N-ai cămin? Adică îţi arde de dormit, hai? Cum s-ar spune: să-ţi facem parlament în Regie, ca să tragi tu la aghioase! Mă, băiatule, vino-ţi în fire şi mergi pe burtă, că e mai ieftin! I-auzi alta: gratuitate pe transporturi?! Ca să baţi tu ţara asta frumoasă şi… <aici merge un pasaj lirico-patriotic, cu epitete şi duioşie multă; n.ed.> …în lung şi-n lat?! Ete, na! Da’ ce, locului nu poţi să stai? Pune mîna pe Pascal, care zice negru pe alb că toate belelele-i vin omului fiindcă nu e-n stare să stea naibii pe un scaun în camera lui. N-ai scaun? n-ai cameră? Stai şi tu-n picioare, eşti tînăr, abia se dezvoltă! mens sana! aspecte, socoteli!

Şi astea, ca astea! Da-mi ieşi tu la interval cu „eradicarea corupţiei în România”? Cu „patru la sută din PIB”? Cu „abrogarea lu’ Petöfi-Schiller”? Cu „vot uninominal”? Cu „legea lu’ Ticu”? Cu „asumarea răspunderii ministeriale”? Că să respecte statu’ Legea? Ai căpiat, mă, puţache? Te-ai văzut cu buletin, gata, eşti cetăţean? Şi dacă eşti cetăţean, crezi că se uită cineva la tine? Îţi arde să te implici? Ţi-oi fi zicînd, în cerebelu’ ăla necopt, că asta-i şi ţara ta (ce-o mai fi rămas din ea)! Te-nşeli, scumpu’: e a lu’ Cremene. Nu te pui tu cu Cremene. Fonfleurile alea, din tărtăcuţa ta, -s politică toată ziua! Tu nu l-ai citit pe Paul Valéry? Şi dacă l-ai citit, cum ceapa mă-sii de nu ţii minte ce spune el acolo: „Politica este arta de a-i împiedica pe oameni să se amestece în treburile care-i privesc”?

Păi cum să te-arunci tu în politică? Crezi că politica e ceva, aşa, să faci bine la mulţime, să-ţi pese de alţii, un fel de f…-i mă-sa, idealismu’ lu’ Peşte, ceva care merge numai cu inteligenţă, cu cinste, cu candoare, cu logică, cu transparenţă? Înseamnă că eşti tîmpit. Habar n-ai. Cine-ţi dă ţie costum scatofug? De unde scoţi tu pompă de făcut ceaţă? Cine te dotează cu polonic de mîncat de dulce? Cum pui tu pe picioare un holding mănos de gogoşi? De unde ai tu mască anti-damf?

Vezi, mă? Vezi că eşti prost?

autor: George Pruteanu, Jurnalul National, 16 noiembrie 1998.

(Visited 219 times, 1 visits today)

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.