Nicolae Titulescu și Mișcarea Legionară în vâltoarea campaniei electorale din 1937

Nicolae Titulescu și Mișcarea Legionară în vâltoarea campaniei electorale din 1937

by -
2 1432

După ce refuzase oferta  regelui în februarie 1937 cînd Carol al II-lea a avut o tentativă de captare a Legiunii în scopul instrumentării şi orientării tineretului legionar către proiectul său de instaurare a regimului personal, Codreanu, în căutare de aliaţi politici, s-a apropiat de Iuliu Maniu, un adversar declarat al practicilor autoritare ale lui Carol al II-lea. Deşi declaraţia lansată în conferinţa de presă organizată, la 29 noiembrie 1937, la sediul Mişcării Legionare din str. Gutenberg nr. 3 a  fost parţial reprodusă mai sus în cadrul analizării şi explicării Pactului de neagresiune electorală, considerăm necesară prezentarea mesajului formulat de Corneliu Codreanu, în contextul identificării opiniei acestuia faţă de opţiunea externă promovată de fostul ministru de Externe şi faţă de persoana lui N. Titulescu, însăşi.  După perfectarea acordului electoral,  Codreanu a declarat că: “Domnul Maniu, afirmând punctul de vedere al partidului său în politica externă, a spus în esenţă: «Suntem alături de marile democraţii ale Occidentului, suntem alături de Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică» şi-şi arată marele său ataşament faţă de «Societatea Naţiunilor».

Cu profund respect pentru dl. Maniu îmi permit să afirm că părerile mele sunt exact contrarii. Eu sunt pentru o politică externă alături de Roma şi Berlin. Alături de statele revoluţiilor naţionale. În contra bolşevismului […]. În 48 de ore după biruinţa Mişcării Legionare, România va avea o alianţă cu Roma şi Berlinul, intrând astfel în linia misiunii sale istorice în lume […]. Dl. Maniu este pentru democraţie. Eu sunt de părere exact contrară. Sunt contra democraţiei. După cum sunt şi contra dictaturii […]. Dl. Maniu spune că partidul său va aduce justiţia şi toleranţa pentru minorităţi. Eu sunt pentru Justiţie, fără Toleranţă. Pentru că am tolerat aşa de multe, încât suntem pe patul de moarte…”1.

Declaraţia lui Codreanu semnala, pe lângă orientarea fermă pro-Axă, şi apropierea ideologică de Germania naţional-socialistă, argument semnificativ în cazul propulsării la putere a Legiunii, o garanţie în plus pentru soliditatea unei posibile alianţe româno-germane. Mesajul sus-menţionat era menit să aducă noi lămuriri asupra caracterului acordului de neagresiune electorală, semnat la 25 noiembrie 1937 şi să sublinieze – în special pentru proprii partizani – limitele conceptuale ale Pactului. Astfel, Codreanu alege să prezinte în anti-teză diferenţele de optică politică, etalate de el şi Iuliu Maniu, atât în plan intern, cât şi în plan extern. Din perspectiva relaţiilor dintre Mişcarea Legionară şi N. Titulescu, trebuie remarcată anatema aruncată asupra fostului ministru de Externe şi cererea expresă, adresată legionarilor, de a combate cu dinamism extrem candidatura lui N. Titulescu: “…Termin cu o declaraţie. Vorbesc despre dl.Titulescu. Tinerimea română legionară căreia i s-a răpit libertatea, care a fost schingiuită la 1933-1934 prin cea mai nemiloasă violenţă, pe orice listă ar fi să apară dl. Titulescu, peste orice pact, îl va combate cu violenţa cea mai amre. Întreaga tinerime se va prezenta în judeţele în care va candida şi se va opune din toate puterile la reintrarea acestui om în politica internă a ţării. Cu dl.Titulescu nu putem încheiea decât un pact de agresiune”2.

Mesajul liderului legionar referitor la fostul ministru de Externe a provocat vii reacţii în tabăra naţional-ţărăniştilor. Deşi, cu precădere, era considerat un specialist de imens talent şi un tehnician al relaţiilor internaţionale, la începutul carierei politice, N. Titulescu fusese un adept şi un discipol fidel al lui Take Ionescu, fiind ales de mai multe ori deputat pe listele Partidului Conservator Democrat. În condiţiile demisiei lui Vintilă Brătianu, la 3 noiembrie 1928, Regenţa a propus un guvern de uniune naţională în frunte cu N. Titulescu, fost titular al Afacerilor Străine în cabinetul Vintilă Brătianu. Presiunile opiniei publice, a presei independente şi cerbicia lui Iuliu Maniu, refractar oricărei alte formule decât cea naţional-ţărănistă, determină formarea guvernului I. Maniu la 10 noiembrie 1928. În perioada următoare, N. Titulescu se va apropia de cercurile politice ţărăniste şi va fi numit ministru de Externe în guvernele naţional-ţărăniste conduse de I. Maniu (octombrie 1932-ianuarie 1933) şi Al Vaida-Voevod (14 ianuarie 1933-9noiembrie 1933). În guvernele I. G. Duca şi Gh. Tătărescu, N. Titulescu şi-a păstrat postul de la Externe. După demiterea din august 1936, Titulescu se reînscrisese în P. N. Ţ., iar în toamna anului1937 – la rugămintea expresă a lui Iuliu Maniu  – îşi anunţase candidatura în judeţul Olt3. Prezenţa pe listele naţional-ţărăniste a lui N. Titulescu putea torpila din start înţelegerea – încă precară şi nu încă pe deplin înţeleasă şi asumată de către membrii de partid – dintre Maniu, Codreanu şi Gh. Brătianu, un alt contestatar al politicii promovate de diplomat. În primul rând, Iuliu Maniu, atacat de presa de stânga pentru înţelegerea cu Mişcarea Legionară, hulit de presa de dreapta, pentru atitudine anti-dinastică, contestat chiar în interiorul partidului de grupul centrist, pentru aceleaşi motive, a simţit că problema relaţiilor dintre Titulescu şi Legiune poate bloca funcţionalitatea Pactului, că declanşa dezacorduri majore, ba chiar reacţii centrifuge în sânul partidului. Din aceste considerente a iniţiat o serie de contacte cu C. Codreanu pe tema reconcilierii Legiunii cu fostul titular de la Palatul Sturdza. Maniu avea în vedere nivelarea oricăror asperităţi, ridicate în calea acceptării Pactului de neagresiune electorală, şi anihilarea oricăror posibile reproşuri venite din partea propriilor partizani, reticenţi în raport cu rostul şi oportunitatea acordului electoral semnat la 25 noiembrie. Prin urmare, în opinia lui Maniu, continuarea raportului de forţă statuat între Titulescu şi Legiune trebuia să înceteze în cel mai scurt timp pentru ca Pactul să poată opera judicios-politic împotriva regelui şi a lui Tătărescu. În acest sens, doctorul Dimitrie Gerota a mers de mai multe ori la Casa Verde pentru a demonstra lui Codreanu că persoana lui Titulescu, care fusese exilat din fruntea Externelor de către însuşi Carol al II-lea, reprezentă o miză importantă prin modul în care era perceput în străinătate Pactul de neagresiune electorală4. De asemenea, dr. Gerota a subliniat că principalul pericol al momentului politic era proiectul regal de instituire a regimului personal prin intermediul fracţiunii liberale conduse de Guţă Tătărescu. Totodată, I. Maniu l-a presat pe Titulescu să-şi normalizeze raporturile cu Legiunea5. În acest context au apărut articolele justificative6 ale fostului ministru de Externe din ziarul “Universul”, însumate mai târziu în broşura intitulată Eu şi Garda de Fier7. Practic, N. Titulescu susţinea că rolul decisiv în actul dizolvării din 9 decembrie 1933 l-au avut liberalii în frunte cu I. G. Duca şi chiar un alt “înalt personagiu”,  identificat/demascat, până la urmă, în persoana lui Gh. Tătărescu, primul-ministru al guvernului liberal de alegeri8. Critic acerb al diplomatului, C. Argetoianu nota, la 12 decembrie 1937 odată cu apariţia destăinuirilor  din “Universul”, că  articolul  este: “ O mare decepţie din punct de vedere documentar şi din cel literar. Pledaorie de clănţău. Minte de la început până la sfârşit, cu neruşinare, şi se străduieşte să-şi sprijine minciunile cu documente, ce nu dovedesc întru nimic nevinovăţia sa, ci numai vinovăţia altora”9. Reacţia lui C. Argetoianu a fost extrem de acidă la adresa lui N. Titulescu, iar N. Iorga, prin ziarul “Neamul Românesc, nu s-a lăsat mai prejos, ironizând “curajul” diplomatului şi taxând caustic pretinsa amiciţie a ex-ministrului de Externe faţă de Italia lui Mussolini, în contextul crizei din Abisinia10. Într-un alt articol, N. Iorga bagatelizează iniţiativele titulesciene, subliniind fanfaronada, “exhibiţiile” şi lipsa de “prudenţă” a diplomatului11. Din motivul unei vechi antipatii reactivate de acţiunea anti-carlistă vehementă şi de acordul electoral din 25 noiembrie, semnat de I. Maniu cu Legiunea şi receptat fără nici un echivoc, tot ca o manevră iezuită contra Coroanei, N. Iorga l-a tratat fără menajamente şi pe preşedintele P. N. Ţ. Ziarul marelui istoric l-a atacat pe Iuliu Maniu în câteve articole ca: Erezia d-lui Iuliu Maniu12 sau Ipocritul demascat13. Totodată, fapt oarecum curios, faţă de “tineret” – termen ce indica preponderant pe legionari – N. Iorga a adoptat o poziţie mai rezervată, chiar părintească, îndemnându-i la calm şi bunăcuviinţă. În articolul Sfaturi către tineret, Profesorul scria că: “A urâ violenţa şi a condamna crima e dovadă de bun român şi bun creştin”. Sfatul istoricului se sfârşeşte cu un post-scriptum adresat, după toate indiciile ziarelor din Sărindar: “P. S. Presa de stânga e rugată să creadă că n-am înţeles a-I face un serviciu”14.  Atitudinea lui N. Iorga faţă de Mişcarea Legionară a fost desigur influenţată şi de moartea profesorului universitar ieşean Corneliu Şumuleanu, vechi prieten şi colaborator al istoricului din vremea activităţii Partidului Naţionalist Democrat, întemeiat în aprilie 1910 de către N. Iorga şi A. C. Cuza. Profesorul Şumuleanu s-a despărţit de Iorga pentru a-l urma pe A. C. Cuza în 1919, iar în 1927, în contextul defecţiunii statutarilor, a abandonat L. A. N. C. şi  a aderat la Mişcarea Legionară15. Alături de Ion Găvănescu, profesor universitar ieşean şi Traian Brăileanu, profesorul de sociologie de la Universitatea din Cernăuţi, C. Şumuleanu era unul din numele grele ale Mişcării Legionare, preşedinte al Asociaţiei Prietenii Legiunii şi preşedinte al Senatului legionar, for cu atribuţii consultative ce funţiona în cadrul Mişcării. Moartea lui C. Şumuleanu a contribuit, credem noi, la menajare Legiunii, deoarece ţintele “Neamului Românesc” au fost cu precădere oamenii politici naţional- ţărănişti şi în special Iuliu Maniu. Dispariţia lui C. Şumuleanu a fost deplânsă de profesorul Iorga în ziarul său16, iar generalul Schina, participant din partea istoricului şi al Ligii Culturale la înmormântarea de la Iaşi, din 19 decembrie, a rostit un emoţionant discurs la căpătâiul celui dispărut17.

În momentul apariţiei celui de al treilea articol din seria Eu şi Garda de Fier, din ziarul “Universul” şi datorită intervenţiilor repetate din partea unor mesageri ai lui Iuliu Maniu, Codreanu părăseşte linia intransigentă, de combatere prin orice mijloace a candidaturii lui N. Titulescu, fixată în cadrul conferinţei de presă din 29 noiembrie 1937. Un martor ocular consemnează impresia făcută de acest ultim articol privind implicarea fostului ministru de Externe în dizolvarea Gărzii de Fier din decembrie 1933. Aflat la sediul Mişcării din str. Gutenberg nr. 3, după lecturarea articolului, Codreanu ar fi exclmat că “Titulescu câştigă bătălia de împăcare cu Naţiunea”18Revelaţia lui Codreanu, credem noi, nu trebuie pusă pe seama articolului din “Universul”19, ci mai degrabă a fost determinată de un simplu calcul politic. În definitiv, principalul inamic era Carol al II-lea şi camarila de la Palat iar principalele instrumente, menite să promoveze interesele palatine, erau politicienii liberali grupaţi în guvernul Gh. Tătărescu. Pe de altă parte, Codreanu a realizat că, acceptând destinderea dintre Legiune şi Titulescu, poate să-i mai joace o festă regelui, care avea tot interesul ca Titulescu să cadă în alegeri. Poate că în decizia lui Codreanu a contat şi ideea – sugerată abil de mesagerii lui Maniu – unor eventuale intervenţii şi presiuni în străinătate pe care Titulescu le putea întreprinde în cazul unei falsificări grosolane a alegerilor sau  a instituirii unui climat de forţă şi abuz în campania electorală. Cert este că liderul Mişcării Legionare a renunţat să mai formuleze reproşuri publice la adresa fostului ministru de Externe, ba mai mult şi-a dat tot interesul să sprijine candidatura lui N. Titulescu în judeţul Olt. În consecinţă, în momentul în care N. Titulescu nu a fost lăsat să coboare din tren în gara Slatina de către agenţi electorali liberali şi agenţi de poliţie, Codreanu trimite echipe de propagandă electorală ale Mişcării Legionare în judeţul Olt, pentru a feri pe candidaţii partidelor semnatare ale Pactului de orice ingerinţă şi abuz din partea liberalilor şi autorităţilor20. Se pare că Titulescu s-a plâns lui Iuliu Maniu de tratamentul primit la Slatina, ba mai mult i-a responsabilizat pe legionari. Maniu a intervenit la Codreanu, care a declinat orice amestec al aderenţilor săi, dar a promis să ia măsuri energice în favoarea sprijinirea candidatului naţional-ţărănist21.

Reconcilierea tactică dintre Codreanu şi N. Titulescu a produs confuzie şi chiar rezistenţă din partea unor lideri legionari sau a unor prieteni recunoscuţi ai Mişcării. Este cazul profesorului Nae Ionescu, a profesorului Mihail Manoilescu, a lui M. Sturdza şi M. Polihroniade22.

[…]

Revenind în contextul evoluţiilor politice din decembrie 1937, după intervenţiile lui Iuliu Maniu pe lângă Corneliu Codreanu, liderul Mişcării Legionare şi-a schimbat poziţia faţă de candidatura lui N. Titulescu. Deşi nu a anulat formal circulara în care cerea legionarilor combaterea lui Titulescu în campania electorală, Codreanu a luat măsuri pentru sprijinirea acestuia. Doctorul Şerban Milcoveanu, preşedinte al U. N. S. C. R., juriştii Bartolomeu Livezeanu şi Laurian Ţălnaru, şefi ai Corpului Studenţesc Legionar, studentele legionare Anastasia Sica Popescu şi Ecaterina Gâţă au fost convocaţi de Căpitan la sediul Mişcării, care le-a expus situaţia critică din judeţul Olt, faptul că liberalii, sprijiniţi de agenţi de poliţie, nu permit defăşurarea propagandei electorale formaţiunilor politice grupate în jurul Pactului de neagresiune. La această consfătuire, practic, legionarii primesc ordinul expres să sprijine candidatura lui N. Titulescu, împotriva tuturor piedicilor, a întreg arsenalului propagandistic utilizat de agenţii electorali liberali, sprijiniţi de autorităţi23.

Deşi era fiu al meleagurilor oltenene, Nicolae Titulescu a fost primit cu reticenţă de locuitori şi combătut cu virulenţă de agenţii liberali organizaţi de Ilie Popescu, preşedintele organizaţiei P. N. L. Olt şi directorul Băncii Româneşti din Slatina. Intimidat de climatul electoral ostil din judeţ, N. Titulescu a renunţat să participe direct la mitingurile şi întâlnirile cu alegătorii. El a imprimat câteva discursuri ale sale pe plăci de gramofon, discursuri ce erau difuzate itinerant prin satele olteneşti de două automobile, însoţite de discipolii săi, diplomaţii Constantin Vişoianu şi Savel Rădulescu24. Doctorul Milcoveanu descrie ironiile lansate de liberali, penibila impresie lăsată de acest tip de propagandă în rândurile ţăranilor olteni şi atitudinea stingheră a lui C. Vişoianu şi S. Rădulescu, obligaţi de Patron să participe la această mascaradă şi să suporte sarcasmul adversarilor politici25.

Echipele studenţeşti de propagandă ale Mişcării trimise de la Bucureşti au fost sprijinite de partizanii locali, conduşi de avocatul Nicolae Runcanu, şeful organizaţiei Partidului “Totul pentru Ţară”. În mai multe rânduri s-a încercat influenţarea şi coruperea studenţilor legionari de către agenţii electorali ai guvernului liberal, pe tema “trântirii” în alegeri a lui N. Titulescu. Fideli şi disciplinaţi legionarii au refuzat toate ofertele prezentate de guvernamentali. În ziua alegerilor, 20 decembrie 1937, legionarii s-au opus unor cârciumari, membri ai formaţiunii liberale, care au deschis câteva butoaie cu băutură în faţa secţiei de votare, un vechi truc utilizat de partide pentru influenţarea electoratului în ziua votării. Preşedintele P. N. L. Olt, fostul magistrat Ilie Olteanu l-a abordat direct pe Ş. Milcoveanu – originar din judeţul Olt – pentru ca delegaţii legionari, prezenţi în secţia electorală, să permită schimbarea urnelor de vot, un  procedeu clasic de măsluirea a alegerilor. Liberalul Ilie Popescu l-a avertizat verbal că: “Dorinţa Majestăţii Sale Regele este să nu iasă deputat Nicolae Titulescu. Daţi-ne voie să schimbăm urna cu voturi. Dumneavoastră legionarii aveţi  în judeţ 1000 de voturi. Noi vă dăm 2000 de voturi şi nu vă cerem decât să tăceţi când vom schimba urnele”. Evident că Milcoveanu a refuzat, ba mai mult, a ameninţat cu intervenţia legionarilor de afară26. În cele din urmă, alegerile din judeţul Olt s-au desfăşurat în perfectă ordine, fără incidente majore care să necesite contestarea lor. După deschiderea urnelor şi numărarea voturilor, judeţul Olt prezenta următoarea situaţie: P. N. L. 15 100 voturi, P. N. Ţ., 6596, T. p.Ţ., 4 417 şi P, N, C., 2 262 voturi27. Rezultatele alegerilor din judeţul Olt au permis, în final, obţinerea de mandate pentru Camera Deputaţilor, atât pentru N. Titulescu, cap de listă din partea P. N. Ţ., cât pentru preotul Ion Dumitrescu-Borşa, reprezentant al Mişcării Legionare28.

Odată cu centralizarea rezultatelor pe întreaga ţară, alegerile parlamentare din decembrie 1937 au constituit o reală surpriză prin faptul că liberalii, în cartel cu alte forţe politice, nu au reuşit adjudecarea procentului majoritar de 40%, care le-ar fi permis continuarea guvernării. Pe lângă alte cause ce ţin de erodarea inevitabilă a fornaţiunii liberale, aflate de patru ani la putere, insuccesul partidului şi guvernului liberal în alegeri a fost determinat de constituirea blocului anti-guvernamental prin semnarea şi aderarea la Pactul de neagresiune electorală a mai multor grupări politice29. Colaborarea eficientă pe timpul campaniei electorale şi în ziua alegerilor a reprezentaţilor din teritoriu a partidelor semnatare a redus influenţarea abuzivă a electoratului şi pervertirea votului prin tehnici persuasiv-coercitive, a anulat din faşă orice tentativă de falsificare a alegerilor.

La alegeri participaseră 3 071 695 de votanţi din cei 4 649 163 înscrişi pe listele electorale. Din voturile exprimate fuseseră anulate 45 555, ceea ce reprezenta un procent de 1‚48%30. În condiţiile în care nici un partid n-a realizat procentul de 40%, conform legii electorale din 1926, nu se putea acorda prima majoritară. Drept urmare, mandatele pentru Camera Deputaţilor au fost atribuite proporţional cu procentul obţinut de partidele ce trecusera pragul de 2%, după cum stipula articolul 93 din legea electorală31.

 

[1] BunaVestire” an I, nr. 227 din 30 noiembrie 1937; Corneliu Zelea Codreanu, Circulări şi manifeste, p. 221-222.

[2]Ibidem. Vezi şi Armand Călinescu, Însemnări politice‚ Bucureşti‚ Editura Humanitas, 1991, , p. 360. În 8 decembrie 1937, A. Călinescu nota: “Vine Titulescu. Garda Garda anunţă că-l va combate candidatura pe listele noastre”.

[3] George G. Potra, Eu şi garda de fier – un document controversat, în Gh. Buzatu, Marusia Cîrstea, Horia Dumitrescu, Cristina Păiuşan-Nuică, p. 281.

[4] Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, (2 februarie 1935-31 decembrie 1936), ediţie Stelian Neagoe, Bucureşti, Editura Machiavelli, 1998, vol. III, p.168. Intervenţia dr. Gerota la Corneliu Condreanu, pe tema reconcilierii dintre N. Titulescu şi Legiune a fost şi este susţinută de către bătrânii legionari (dr. Milcoveanu, Mircea Nicolau, Tache Funda, Filon Lauric, Faust Brădescu ş. a.), după 1990.

[5] Şerban Milcoveanu, Memorii, București, 2008p. 117.

[6] Ibidem.

[7] Nicolae Titulescu, Eu şi Garda de Fier, Tipografia ziarului Universul, [Bucureşti, 1937], 24p.

[8] George G. Potra, “Eu şi Garda de Fier – un document controversat, în Gh. Buzatu, Marusia Cîrstea, Horia Dumitrescu, Cristina Păiuşan-Nuică (coordonatori), în op. cit., p. 297.

[9] Constantin Argetoianu, op. cit., vol. III, p. 276.

[10] N. Iorga, Un om de curaj: d. N. Titulescu, în „Neamul Românesc” din 14 decembrie 1937; idem, D. N. Titulescu se explică, idem din 15 decembrie 1937.

[11] Idem, Declaraţiile d-lui Titulescu, în ibidem din 16 decembrie 1937.

[12] „Neamul Românesc” din 15 decembrie 1937

[13] Ibidem.

[14] N. Iorga, Sfaturi către tineret, idem, din 16 decembrie 1937.

[15]Armin Heinen, Legiunea Arhanghelui Mihail, București, editura Humanitas, 1999p. 207; Dragoş Zamfirescu, Legiunea Arhanghelul Mihail de la mit la realitate, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997, p. 52-53; G. Asandului, op. cit., p. 207-208; Corneliu Ciucanu, Dreapta românească interbelică…, p.131-132.

[16] N. Iorga, La mormântul lui Şumuleanu, în „Neamul Românesc” din 19 decembrie 1937.

[17] La înmormântarea lui Corneliu Şumuleanu – cuvântarea gen Schina din partea prof. Iorga şi a Ligii Culturale, idem, din 21 decembrie 1937.

[18] Şerban Milcoveanu, op. cit., p.117-118.

[19] Tot C. Argetoianu ne relatează impresia produsă de acest ultim articol al lui N. Titulescu: “…e de o dezolantă slăbiciune. Negaţii, afirmaţii nesprijinite pe nimic, insinuări perfide, ploconeli exagerate la memoria lui Duca” (C. Argetoianu, op. cit., vol. III. 286-287).

[20] Şerban Milcoveanu, op. cit., p.118-119.

[21] Ibidem

[22] Episodul răcirii  relaţiilor dintre Codreanu şi contestatarii Pactului mi-a fost relatat cu lux de amănunte şi de către doctorul Şerban Milcoveanu şi Filon Lauric. Ş. Milcoveanu era preşedintele UNSCR, fost şef al Societăţii Studenţilor Medicinişti şi preşedinte al Centrului Studenţesc Bucureşti. F. Lauric era, în decembrie 1937, preşedintele Centrului Studenţesc Cernăuţi. Divergenţele de opinie dintre Codreanu, pe de o parte, Nae Ionescu şi M. Manoilescu, pe de altă parte, sunt confirmate şi de rapoartele Siguranţei, dar şi de atitudinea stranie, non-combativă adoptată de Profesor la sfârşitul lunii noiembrie şi în luna decembrie 1937.

[23] Şerban Milcoveanu, op. cit., p. 120

[24] Ibidem.

[25] Ibidem, p. 119.

[26] Ibidem, p. 120.

[27] Corneliu Ciucanu, Dreapta românească interbelică, p. 468.

[28] Şerban Milcoveanu, op. cit., p. 120

[29] Ibidem, p.121; Corneliu Coposu, Un moment de răscruce în lupta pentru apărarea libertăţilor democratice din istoria României: Pactul de neagresiune electorală al opoziţiei din noiembrie 1937, în Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, op. cit., pp.395-397.

[30] N. N. Petraşcu, Evoluţia politică a României în ultimii douăzeci de ani (1918-1938), Bucureşti, Editura Bucovina, I. E. Toronţiu, 1939, p. 168 (anexa III).

[31] Al. Gh. Savu, op. cit., p. 98.

*fragment din studiul prof. dr Corneliu Ciucanu „ALEGERILE DIN DECEMBRIE 1937 ŞI RELAŢIILE LUI  NICOLAE TITULESCU CU MIŞCAREA LEGIONARĂ” (Sursa: Foaie Națională)

(Visited 570 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. Asa lipsit de caracter,duplicitar,dusman al poporului roman,poate numai sadoveanu ori arghezi sa fi fost!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.