Mitul peşterii

Mitul peşterii

by -
1 993

Dacã ar fi sã luãm lucrurile într-o anumitã perspectivã filozoficã şi am crede ce a spus Kant, atunci nimic din ce existã nu existã decît ca plãsmuire a propriilor noastre simţuri. Aşadar nici timpul, nici spaţiul, nici sãrãcia, nici bogãţia nu sunt reale. Lumea nu e adevãratã ci doar o amãgire a propriilor noastre simţuri. Platon vedea în materie de cunoaştere lucrurile dintr-un alt unghi. Concepţia lui o ilustreazã prin faimosul „mit al peşterii“. Sã presupunem, zicea Platon, cã ne-am afla într-o peşterã undeva la mijlocul ei. În faţa noastrã joacã flãcãrile unui foc. În spate s-ar situa domeniul cunoaşterii pe care nu îl putem vedea, iar în faţã dincolo de foc, pe un perete al peşterii se proiecteazã umbrele realitãţii dinapoia noastrã. Cam la fel s-a întîmplat în anii de dupã revoluţie în materie de cunoaştere. Tot ce ştim este cã nu ştim nimic. Cu trecerea timpului am ajuns sã ne îndoim de ce am vãzut în stradã cu proprii noştri ochi şi sã ne întrebãm nu dacã realitatea a existat cu adevãrat, ci dacã simţurile noastre nu ne-au jucat feste. Sã fi fost vorba de halucinaţie generalizatã?

România şi opinia publicului român au fost în aceşti ultimi ani plasate într-un fel de peşterã cu jocuri înşelãtoare de umbre şi lumini. Ochii au fost mereu atraşi întro singurã direcţie, cu scopul evident de a abate atenţia naţiunii de la manevrele de culise, fãcute tacit fãrã prea multã perdea. Vedetele scenii politice de la noi, mereu aceleaşi chiar dacã au chipuri şi mãşti diferite au acţionat cu un instinct de conservare infailibil de aşa naturã încît orice încercare de a scoate la ivealã cel mai mic fragment de realitate sã fie torpilate. Bilanţul la capitolul adevãr este egal cu zero. În schimb, în presã, în faţa camerelor de luat vederi s-au perindat sute de persoane care au minţit cu neruşinare şi dezinvolturã, spre a se acoperii sau a-i acoperii pe alţii. Toate puterile de dupã ’89 au promis în termeni patetici marea cu sarea, dar nu numai cã nu s-au ţinut de cuvînt ci au continuat sã escamonteze lucrurile reuşind sã învãluiascã misterul într-o enigmã. Care ar fi perspectiva în materie de cunoaştere? Sumbrã! Din nefericire nimic nu ne îndreptãţeşte sã credem cã în viitorul apropiat ar putea interveni o schimbare în acest caz. Trecerea vremii este aliatul cel mai redutabil al celor cãrora nu le convine adevãrul şi care au luptat din rãsputeri sã îl îngroape sub un morman de ani. Este cît se poate de sigur cã avem de-a face cu o manipulare de proporţii îndreptatã împotriva majoritpãţii credule şi docile care poate fi dusã de nas de fiecare datã.

autor: Viorel Paltin

sursa: Monitorul de Făgăraş

(Visited 237 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Doamne Ajuta!!! -Cam asta a fost menirea comunismului,sa spele creierii populatiei.Foarte multi spun ca a fost un produs masonic,dar esuat.As spune ca da! ,a fost un produs jidanesc,dar nu a fost deloc un esec,mai de graba o etapa premergatoare a ceea ce traim acum.Au esuat din alt punct de vedere ,faptul ca nu au reusit sa slabeasca Ortodoxia.Efectele pe care noi le traim ,inca nu si-au atins scopul,pt faptul ca populatia Romaniei(in cazul nostru)inca mai trebuie sa treaca prin aanumite „etape”.Acelea de a fi complet despartiti de Dumnezeu ,de Adevar,iar pt asta suntem bombardati de dimineata si pana seara cu dezinformarea,cu foametea ,cu datoriile,cu grija zilei de maine,cu pierderea notiunii de familie(vezi divorturile),TV-ul,…tot ce poate distruge fizic,anchiloza,dar si psihic.Dar sufletul este cel care trebuie sa ramana alaturi de Dumnezeu.Acela trebuie tinut bine STRANS DE DUMNEZEU.Aici se incearca sa se umble mai mult,pt ca raul prin slugile lui a tot incercat sa distruga mai ales sufletele ,dar pt a ajunge la el se foloseste de starea noastra lumeasca ,carnala ,fizica,psihica etc.Toate astea pt a conditiona sufletul.Sa nu uitam ca Dumnezeu vrea sufletele ,inimile noastre.Dragostea va fi criteriul de judecata,iar raul „lucreaza” aici pe pamant la treaba asta,folosindu-se de cele (cum am spus)lumesti,fizice.Ortodoxul in toata avalansa asta lumeasca ,intoarsa pe dos ,sufera mai mult fata de cei non ortodocsi,pt ca, constientizeaza, din cauza raului care planeaza asupra sufletelor noastre ,a omenirii.Dar Iisus Hristos a suferit pt noi astia mai mici si inconstienti din draoste pt a ne salva.Asa si noi astia putini care vom mai fi, sa avem puterea si taria (tocmai ca vom avea o cruce fffffff grea)sa avem dragoste catre cei care se pierd printre aceasta avalansa spirituala impusa de cei care continua sa spele creierii oamenilor nevinovati.Avem exemple cu duhovnicii nostri care au avut puterea Sa-l iubeasca pe Dumnezeu si pe aproapele ,chiar din celulele comuniste.Sa nu uitam de Rugul Aprins,de martirii nostri,de sfintii nostri.Asa s-a mentinut Ortodoxia ,cu dragoste, dar cu pretul suferintei,asa cum Iisus Hristos ne-a salvat tot prin iubire si Suferinta,prin Cruce.Frati ortodocsi ,aceste lucruri pt unii dintre dvs nu sunt o noutate,dar vad din ce mai mult ,aceasta spalare de creier pe toate planurile si la orice nivel.O minciuna spalata si ambalata fff frumos,parand totul firesc si chiar logic.”Logic” ca ortodoxul se simte mai conditionat social.Fratilor toti suntem din carne si oase,dar daca tinem aproape ,luand exemplu de la inaintasii nostri ,vom inviinge,pt ca Dumnezeu este cu noi.Doamne Ajuta !!!frati ortodocsi de pretutindeni!!!!!!!!!!!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.