Lămuririle ministrului Instrucţiunii Publice şi Cultelor cu privire la reclamaţia Partidului Maghiar...

Lămuririle ministrului Instrucţiunii Publice şi Cultelor cu privire la reclamaţia Partidului Maghiar din România adresată Secretariatului Societăţii Naţiunilor

by -
1 481

Introducere.

În perioada imediat următoare unirii Transilvaniei cu România, minoritatea maghiară a adoptat o atitudine de “rezistenţă pasivă”, de neparticipare la activitatea statului român, în speranţa că la Conferinţa păcii de la Paris nu se va ratifica actul de la 1 decembrie 1918. După semnarea tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) s-a intensificat “activizarea” unor cercuri politice maghiare, ajungându-se la crearea Partidului Maghiar din România (1922). Acest partid a promovat o politică naţionalist-şovină, folosind o gamă largă de mijloace – ziare şi gazete, broşuri de propagandă, întruniri politice sau religioase, intervenţii în Parlament, memorii adresate regelui şi guvernului, etc. – prin care insinua că unirea Transilvaniei cu România nu era un act ireversibil, că el ar trebui revizuit. Prin politica sa, Partidul Maghiarilor din România se alinia orientării stabilite de cercurile guvernante de la Budapesta. Între modalităţile folosite de Partidul Maghiar din România se număra şi trimiterea de memorii către Societatea Naţiunilor, acuzând guvernul român că nu respectă tratatul minorităţilor, semnat la 9 decembrie 1919. Documentul inserat în lucrare reprezintă răspunsul întocmit de ministrul Instrucţiunii Publice şi Cultelor la un astfel de memoriu.

 

„Partidul Maghiar din România în reclamaţia recentă adresată Societăţii Naţiunilor se plânge că statul român nu-şi îndeplineşte angajamentele luate prin art. 9 al tratatului de pace faţă de minoritatea maghiară. […]

Reclamaţia invocând art. 9 şi 11 din tratatul de pace semnat la Paris în ziua de 9 decembrie 1919 încearcă să arate că acel tratat ”n-a avut puterea să schimbe directiva politicii şcolare dictată altădată de caracterul exclusiv românesc al statului român de dinainte de război“, încât drept urmare ”legile şi edificiul clădit sistematic al decretelor ministeriale şi al măsurilor oficiale au creat o serie de reforme menite să distrugă opera tratatului sau să-i zădărnicească orice eficacitate, aceasta în directă contrazicere cu scopul şi spiritul tratatului“.

Partidul Maghiar pentru a-şi dovedi afirmaţia:

a) invocă decrete şi dispoziţii ministeriale din primii ani de după Unire, provocate la timpul său în parte de situaţia specială, ce a urmat imediat după război şi în parte de lipsa de adaptabilitate a elementului maghiar la noile stări de lucruri; aceste decrete şi dispoziţii s-au perimat fie prin alte dispoziţii, fie prin legi şcolare, pe care Partidul Maghiar le ignoră cu totul;

b) prezintă stări şi fapte tot din această epocă, care, pe urma legiurilor şcolare ce au urmat în anii 1924-1928, azi au cu totul altă înfăţişare;

c) pune în lumină unilaterală, deci inexactă, diferite articole din legile şcolare;

d) iară legile care asigură pe deplin eficacitatea art. 9 din tratatul de pace şi stările de fapt ce au decurs din aceste legi le ignorează cu totul.

Înainte de a intra în analiza fiecărui capitol din reclamaţie, ţinem să respingem cu toată energia insinuarea adusă politicii noastre şcolare antebelice în sensul că aceasta, fiind directivată de caracterul exclusiv românesc al statului român antebelic (vechiul Regat), nu ar fi susceptibilă de o adaptare la dispoziţiile tratatului.

Or adevărul se înfăţişează cu totul altfel. […]

Anume reclamaţia conclude că pe urma directivei exclusiviste a politicii noastre şcolare antebelice legile şi edificiul clădit sistematic al măsurilor oficiale postbelice, departe de-a traduce în realitate angajamentele înscrise în tratat, au creat o serie de reforme, menite să distrugă opera tratatului sau să zădărnicească orice eficacitate; aceasta în directă contrazicere cu spiritul şi scopul tratatului.

Concluzia este falsă nu numai rezultând din premisa falsă, ci şi prin situaţia faptică reală.

Art. 9. din tratatul de pace dispune privitor la tratamentul minorităţilor etnice şi confesionale: ”Ei vor avea prin urmare drept egal de a înfiinţa, conduce şi controla pe cheltuiala lor instituţiuni de caritate, religioase sau sociale, şcoli şi alte organizaţii de educaţie având dreptul de a folosi în ele în toată libertatea limba lor  proprie şi de a practica liberi religia lor“.

Art. 10 din tratat spune: ”În materie de instrucţiune publică guvernul român va acorda în oraşele şi districtele unde locuieşte o proporţie considerabilă de supuşi români de altă limbă decât cea românească uşurinţe potrivite pentru a asigura ca în şcolile primare instrucţia să se facă copiilor în propria lor limbă, a acestor supuşi români. Această stipulaţiune nu va împiedica guvernul român de a face obligatoriu învăţământul limbii române în aceste şcoli“.

Ori, iată cum s-a conformat stăpânirea română dispoziţiilor tratatului în teritoriul detaşat de la Ungaria şi unit cu România:

1) Au rămas în plină funcţiune şcolile primare şi secundare ale minorităţilor etnice şi confesionale maghiare (romano-catolice; evanghelice, reformate şi unitariene) şi după 1 decembrie 1918.

2) În acest scop, Consiliul Dirigent din Transilvania a dat revizoratelor şcolare următoarele ordine şi decrete privitor la funcţionarea vechilor şcoli minoritare confesionale şi la înfiinţarea de noi şcoli:

a) Ordinul nr. 15.673 din 29 septembrie 1919 a aprobat fără nici o restricţie deschiderea de noi şcoli confesionale cu limbă de predare proprie a minorităţii respective.

b) Ordinul nr. 1.461/1920 din 4 martie a dispus tuturor revizorilor să respecte autonomia confesiunilor minoritare, să nu facă nici o dificultate funcţionării şcolilor confesionale minoritare, dovedind prin aceasta că cetăţenii României sunt trataţi egal.

c) Ordinul nr. 31.356/1930 a dispus că se menţin şi se întreţin de stat mai departe şcolile statului cu limbă de predare maghiară.

3) Legea învăţământului primar al statului din 1927 introduce la art. 7 dispoziţiile art. 10 alin. 1 din tratatul de pace în modul următor: Art. 7 (Legea învăţământului primar):”Învăţământul primar în şcoalele statului se predă în limba română.

În comunele cu populaţie de altă limbă decât limba română, Ministerul Instrucţiunii Publice va înfiinţa şcoale primare cu limba de predare a populaţiei respective, în aceeaşi proporţie ca şi în comunele româneşti. În aceste şcoale studiul limbii române va fi însă obligator în numărul de ore stabilit prin regulament“.

4) Legea învăţământului particular din anul 1925 introduce dispoziţiile art. 9 din tratat privitor la învăţământ.

5) Legea învăţământului secundar (1928) la art. 11 dispune: ”În regiunile cu populaţiune minoritară în număr precumpănitor se vor putea înfiinţa, în condiţiunile art. 7 şi 8, pe lângă liceele de stat, secţiuni în care învăţământul să se predea în limba minorităţii respective. O astfel de secţiune se poate înfiinţa numai în cazul când se va înscrie un număr de maximum 30 elevi într-o clasă de gimnaziu şi de 25 elevi de clasă în cursul superior“.

Văzând dipoziţia acestui articol, suntem nevoiţi a arăta că art. 10 din tratatul de pace obligă statul român de a face uşurinţi elementului minoritar numai în învăţământul primar, or statul român face aceste uşurinţi chiar şi în învăţămăntul secundar, fără să aibă în privinţa acestui învăţământ vreun obligament sau angajament faţă de elementul minoritar.

Din dispoziţiunile citate ale Consiliului Dirigent şi ale Secretariatului General din Transilvania, apoi din dispoziţiile precise ale legilor şcolare este evidentă inexactitatea afirmaţiei Partidului Maghiar că legile şi dispoziţiile Ministerului ar fi în contazicere cu scopul şi spiritul tratatului şi că aceste legi şi dispoziţii ar fi menite să distrugă opera tratatului.

Dovedind inexactitatea reclamaţiei cu privire la natura legilor şcolare şi a dispoziţiilor ministeriale, s-ar putea uşor întâmpla ca reclamanţii, recunoscând corectitudinea legilor şi a unor dispoziţiuni ministeriale, să obiecteze că realitatea este cu totul alta decât litera legii.

Pentru a combate o astfel de aserţiune, vom pune în faţă numărul şcolilor ce le avea minoritatea maghiară înainte de 1918 şi ce le are azi, în baza art. 9 din tratatul de pace:

Şcoli primare

1918 1930
Romano- catolice 

Evanghelice

Reformate

Unitariene

Evanghelice C.A.

Armeno-catolice

Ruteno-catolice

383 

322

26

8

 

316 

503

37

16

1

1

Total
739 874

Observăm că numărul şcolilor romano- catolice maghiare din 1930 este redus faţă de numărul acelor şcoli din 1918 pe urma faptului că şvabii romano- catolici din Banat, după 1918, au înlocuit limba de predare maghiară cu limba germană, limba lor maternă.

 

Şcoli secundare

a) Licee complete

 

1918 1930
Romano- catolice 

Evanghelice- reformate

Unitariene

Evanghelice C.A.

15 

9

2

7

2

Total
26 18

 

b)Şcoli civile

1918 1930
Romano- catolice 

Evanghelice- Reformate

Unitariene

Evanghelice C.A.

21 

1

15 

7

2

Total
22 24

 

c) Şcoli comerciale

1918 1930
Romano- catolice 

Evanghelice- reformate

1

Total
1 3

 

d) Şcoli normale

1918 1930
Romano- catolice 

Evanghelice- reformate

Unitariene

– 

7

– 

7

Total 7 7

 

Dovedind netemeinicia afirmaţiilor Partidului Maghiar, nu ne putem reţine mirarea cum de Partidul Maghiar, pe de altă parte, când afişează în partea introductivă a reclamaţiei sale că statul român nu are sensibilitate faţă de concepţia nouă înscrisă în tratatul de pace în privinţa tratamentului şcolar al minorităţilor, ignorează în mod inadmisibil faptul că statul român în virtutea art. 10 al aceluiaşi tratat întreţine pentru minoritatea maghiară:260 şcoli primare de stat cu limba de predare maghiară şi 223 secţii paralele în şcolile primare ale statului cu limba de predare maghiară şi că acelaşi stat mai întreţine, chiar fără să-l oblige tratatul de pace, şi şcoli comerciale şi secundare ale statului cu secţii paralele maghiare în Oradea, Cluj, Arad şi Timişoara.

Această ignorare să fie oare numai o simplă scăpare din vedere sau să fie o ignorare intenţionată pentru a surprinde mai uşor buna credinţă a Societăţii Naţiunilor?

Din cele expuse rezultă că:

a) Statul român, începând cu actele Consiliului Dirigent din Transilvania până inclusiv la legea învăţământului secundar din 1928, şi-a afirmat şi confirmat angajamentul luat prin tratatul de pace faţă de minorităţi pe teren şcolar.

b) Reclamaţia Partidului Maghiar în partea sa introductivă, afirmând contrariul, ca bază principală a reclamaţiei, se pune pe temei greşit.

Totuşi, Partidul Maghiar, spre a-şi susţine şi dovedi teza, invocă câteva cazuri sau procedee de importanţă secundară, pe care le prezintă şi explică, de asemenea, în mod unilateral, deci inexact.

În cele ce urmează vom analiza toate cazurile:

 

I. Zona  culturală – Crearea, avantagiile materiale ale învăţătorilor, motivarea înfiinţării şi scopul adevărat al zonei culturale

Partidul Maghiar afirmă că înfiinţarea zonei culturale, căreia în Transilvania îi aparţin jud<eţele> Bihor, Sălaj, Satu-Mare, Maramureş, Hunedoara, Turda-Arieş, Mureş-Turda, Odorhei, Ciuc şi Trei-Scaune, stabilite astfel prin decizia ministerială nr. 40.771/1924 şi prin art. 159 din legea învăţământului primar, ce ar avea ca motiv mărturisit românizarea elementului românesc desnaţionalizat, dar în realitate ar avea ca scop nemărturisit reducerea (anihilarea) civilizaţiei maghiare în acele judeţe. Deci statul român prin crearea zonei culturale ar leza libertatea culturii maghiare, faţă de care şi-a luat angajament prin art. 9 al tratatului de pace.

Ori, Partidul Maghiar, când pune în sarcina zonei culturale româneşti nişte scopuri pe care acesta nu le are, cade într-o eroare datorită unei sugestii psihice, de care nu poate scăpa, şi anume intuţia zonei culturale maghiare de pe vremuri.

Guvernul maghiar la începutul anului 1917 prin un ordin special, cu toată împotrivirea bisericilor româneşti din Transilvania, a hotărât suprimarea şcolilor româneşti din judeţele Braşov, Făgăraş, Sibiu, Târnava-Mare şi trei plăşi din judeţul Hunedoara şi înlocuirea şcolilor româneşti cu şcoli primare de stat cu limba de predare maghiară.

În bugetul anului 1917/1918 în acest scop s-au prevăzut cheltuielile celor 1.600 şcoli primare maghiare şi 800 grădini de copii mici maghiare în acele judeţe.

De ce era vorba în zona culturală maghiară?

De suprimarea totală a şcolilor româneşti şi înlocuirea lor cu şcoli ungureşti şi de înfiinţarea a 800 de grădini ungureşti noi pe seama copiilor de 4-6 ani, adică era vorba de stingerea totală a graiului românesc în 5 judeţe.

Fantoma acestei grozăvii pedagogice, în serviciul naţionalismului şovinist maghiar, neodihneşte Partidul Maghiar şi îl face să atribuie zonei culturale româneşti scopuri identice cu a celei ungureşti.

Ori, zona culturală românească nu a avut şi nu are scopul pe care i-l atribuie Partidul Maghiar.

Ţinem să fixăm de pe acum că chiar şi în judeţele cu populaţiune secuiască preponderentă stau în picioare toate şcolile primare maghiare confesionale antebelice şi îşi indeplinesc rolul cutural, ca şi înainte.

Motivele înfiinţării şi scopul zonei culturale româneşti este cu totul altul decât cel arătat de Partidul Maghiar.

Pentru a dovedi afirmaţia noastră ne servim de următoarele date luate din statistica maghiară oficială din anul 1900 şi 1910 privitor la judeţele menţionate în reclamaţia Partidului Maghiar. […]

Faţă de situaţia ruşinoasă de analfabetism general a elementului românesc, lăsată moştenire statului românesc de către regimul maghiar, oare nu a fost datoria fiecărui guvern românesc să se îngrijească de intensificarea învăţământului românesc?

Iată motivul adevărat şi real al înfiinţării unei zone culturale româneşti.

Scopul zonei culturale româneşti, decurgând din motivul înfiinţării ei, este clar şi mărturisit, anume intensificarea învăţământului românesc pe seama elementului românesc pentru a-l ridica cel puţin la treapta la care regimul maghiar de protecţionism cultural de 1.000 ani a reuşit să ridice elementul maghiar.

Orice alte afirmări asupra scopului nemărturisit al zonei culturale sunt pure invenţiuni ale unor creeri sugestionaţi de fantoma zonei culturale maghiare de pe vremuri. […]

Deci suntem de părere să se ceară de la Societatea Naţiunilor să respingă reclamaţia ca neîntemeiată.”

 

Nicolae Costăchescu,

Ministrul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, 2 septembrie 1930.

 

sursa: Documente privind istoria României între anii 1918-1944, pp. 384-389.


 

(Visited 88 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Scolile catolice ardelene n-au izbutit decat in mica masura sa opereze desnationalizarea elementului romanesc,in schimb ele au reusit sa consolideze credinta si atasamentul fata de vatican.In zona Ardealului,la inceput,mai toate scolile erau frecventate de un nr mare de romani de nota ca romanii aveau scoli proprii.Pincipala arma a tendintei de catolicizare a fost, catehismul catolic si absenta perpetua a unei catedre de religie ORTODOXA.,iar principala arma a tendintei de desnationalizare a fost limba.In ciuda faptului ca legile si regulamentele confereau elevilor romani dreptul de a li se preda in limba fireasca romaneasca,dar practic cu timpul au fost conditionati chiar obligati sa invete si sa converseze in limba magiara.Aceste scoli maghiare au avut ca obiectiv o destinatie politica tipica mentalitatii catolice prin religie politica impingand mereu ,mereu inafara pe acei romani care nu se „conformau”.Nu este greu de inteles pt ca acest lucru il vad in occident, deci,in scoli catolice vis-a-vis de romani ORTODOCSI.Au impus prin actiunile lor tipice, aceasta lege nescrisa ,deci nevazuta. Multe licee din Ardeal au avut aceasi soarta suportand pana la inlocuire TOTALA de catre catolicii hrapareti.Au o credinta POLITICA CI NU DUMNEZEIASCA.Multe scoli ROMANESTI chiar din afara sferei de influenta a statusului catolic n-au cunoscut o istorie mai norocoasa.Ex: scolile din Sighet Baia Mare,Satu Mare,Carei,Simleul Silvaniei,Oradea,Arad,Timisoara,Lugoj,etc…Aruncand in ansamblu o privire asupra evolutiei scolilor catolice din Ardeal ,observam ca ele la inceput au avut un caracter de stat,mai tarziu avand o influenta (voita)religios,,iar mai tarziu dupa cum …vedem…Deci invatamantul din scolile catolice maghiare au avut ca obiectiv sa formeze acei predicatori de azi pe teritoriul intotdeauna ROMANEASC. Din pacate cu un asa guvern, cumva au reusit ei oare?,din pacate ii avem la guvernare.Nu trebuiau lasate sau ridicate scoli cu minoritate indiferent care ,mai ales maghiara.Doamne Ajuta!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.