Funcţia etică a disidenţei

Funcţia etică a disidenţei

by -
0 605

Contestarea sau trimiterea în derizoriu a disidenţei anticomuniste româneşti nu este inocentă. Interesele, diverse, sunt încă mari pentru mulţi dintre cei care nu pot ignora subiectul. Numeroşii supravieţuitori ai vechiului regim, insinuaţi în structurile de putere ale democraţiei postdecembriste, au nevoie să se legitimeze salvând sub orice formă valorile unui sistem declarat formal criminal, dar pe care le perpetuează în spatele demagogiei şi al mimării comportamentului liberal. Consecinţa o reprezintă manipularea populaţiei majoritare – „românii”, pe cât de invocaţi, pe atât de ignoraţi sau/ şi dispreţuiţi – lipsită de suportul material şi educaţional necesar unui autentic civism.

Cum disidenţa se manifestă ca atitudine individuală în contradicţie cu practica obişnuită a unei comunităţi, decurgând din asumarea unui cod etic inaccesibil majorităţii conformiste, ea implică inevitabil sancţiunea, de la marginalizare la tot ce se poate imagina mai rău ca formă de represiune. De aceea nu sunt puţini cei care, fără să fi aparţinut aparatului de putere comunist, din comoditate, laşitate, oportunism sau amăgiţi de propaganda comunistă, „beneficiari” ai sistemului opresiv rămân complici la perpetuarea răului dincolo de marginile lui, dintr-un sentiment da culpabilitate conştientizat sau nu.

Nu poţi cere unui popor să fie format din „disidenţi”, cum Biblia n-a imaginat un popor de sfinţi, ca să nu mai vorbim de unul de sfinţi-martiri. Fiindcă sensul disidenţei este viaţa, cu valorile ei fireşti, care îngăduie fiecărei persoane să se împlinească în competiţie, dar şi în armonie cu semenii. Umanitatea fiind un dat capabil să evolueze în propria sa paradigmă, recunoaşterea inflexiunilor de personalitate ale disidenţilor, producătore de mutaţii în condiţia noastră existenţială, ne îmbunătăţeşte propria potenţialitate de înnobilare.

Propunând spre dezbatere Condiţia scriitorului/ intelectualului disident în România comunistă, cea de-a XV-a ediţie a Colocviilor Naţionale „Mozaicul” – 2012 a constituit un gest de recunoştinţă pentru toţi cei care, cu o notorietate mai mare sau mai mică, au protestat public împotriva unui sistem social care a distrus inutil şi absurd destine omeneşti şi ne-a afectat fiinţa naţională. În egală măsură s-a dorit şi un îndemn pentru tinerii intelectuali români de a identifica reperele morale care singure dau sens demnităţii umane şi faţă de care toate celelalte rămân subsidiare. Nu toţi românii sunt Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu. Deşi, ca oameni, au avut propriile lor neîmpliniri sau slăbiciuni, suntem cu adevărat atât de umani şi de români cât îi recunoaştem şi le suntem alături.

Dimensiunea etică a disidenţei o reprezintă asumarea individuală a responsabilităţii pentru binele comun, atunci când acesta este uitat sau abandonat de prea mulţi pentru interese personale efemere…

autor: Nicolae Marinescu

sursa: Revista Mozaicul

(Visited 161 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.