Filosofia lui Mircea Vulcãnescu şi spiritualitatea lumii româneşti

Filosofia lui Mircea Vulcãnescu şi spiritualitatea lumii româneşti

by -
1 898

Inainte de a ne referi la activitatea filosoficã a lui Mircea Vulcãnescu este necesar sã precizãm contextul istoric în care acesta a trãit pentru a încerca sã-i înţelegem mai bine frãmântãrile şi preocupãrile filosofice. Avându-l drept profesor pe Nae Ionescu, Mircea Vulcãnescu a fãcut parte din gruparea care s-a numit în anii ’30 „tânãra generaţie”, generaţie care l-a modelat şi pe care el însuşi a influenţat-o puternic. Aceastã generaţie urmeazã imediat „generaţiei de foc” şi a fost identificatã de autor, ca fiind a şasea generaţie din spaţiul românesc, celelalte fiind, în ordine cronologicã: generaţia premergãtorilor, generaţia paşoptistã, generaţia junimistã şi generaţia socialã. Generaţia tânãrã e a celor pe care rãzboiul de la 1918 i-a gãsit adolescenţi, iar aşa cum aratã Marin Diaconu, cele douã concepte centrale în jurul cãrora s-a dezvoltat „tânãra generaţie” sunt experienţa şi spiritualitatea. „Se ştie cã unul dintre conceptele centrale în jurul cãruia s-a grupat ’tânãra generaţie’ este cel de experienţã. Pentru aceastã generaţie româneascã, în descrierea lui Mircea Vulcãnescu, în sensul general “experienţa e cunoaşterea datelor concrete, existente de fapt prin încercare directã”, vrându-se a fi o sintezã a sensului baconian şi a celui impus în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, în fapt, o altã modalitate a înţelegerii experienţei ca ‚trãire’ şi nu strãinã, de altfel, de sugestiile sociologiei. Un alt concept abordat de „tânãra generaţie” este cel de „spiritualitate”, care desemna sensul, finalitatea, idealul cultural al „tinerei generaţii”1.

Pentru o mai bunã înţelegere a termenului „generaţie”, Mircea Vulcãnescu oferã o explicaţie complexã astfel cã, „o generaţie este o grupare socialã bio-psiho-istoricã, în care predominã oamenii de aceeaşi vârstã, care se manifestã simultan, spontan, cu conştiinţa solidaritãţii lor de vîrstã. Manifestãrile acestei grupãri sunt condiţionate de faptul cã membrii componenţi au participat la un anumit eveniment istoric, a cãrui influenţã au suferit-o în perioada lor de formaţie intelectualã – fapt care face sã predomine, în manifestãrile lor, preocupãri de aceeaşi naturã, precum şi o asemãnare de material şi de maeştri. Aceastã predominare mai poate fi condiţionatã şi de felul în care tineretul participã la activitatea colectivitãţii şi de încadrarea sau neîncadrarea lui în ierarhia socialã existentã”2.

Marin Diaconu identificã trei etape culturale în activitatea profesionalã a lui Mircea Vulcãnescu. A doua dintre ele, mai precis, încercarea de a determina, sub unghi filosofic, omul şi lumea româneascã, e consideratã ca fiind cea mai substanţialã dintre toate. „În cadrul celei dintâi etape culturale, dupã cãutãrile din anii studiilor bucureştene, cu împlinirea prin teza de licenţã, avem un prim moment cu unele afirmãri din anii studiilor pariziene, cu o orientare predilect-ortodoxistã chiar şi în receptarea valorilor culturale franceze; un al doilea moment dureazã din 1929 pînã în 1932, cu acea cãutare a generaţiei, cu afirmãri sociologice, economice şi de ordin general-filosofic; al treilea moment începe printr-o efervescenţã spiritualã în cadrul „tinerei generaţii”, la Asociaţia „Criterion” sau la revista cu acelaşi nume şi este continuat printr-o intensã activitate publicisticã sau de conferenţiar; […] În cea de-a doua etapã predominã încercãrilede a determina, sub unghi filosofic, omul şi lumea româneascã”3.

Ajungem astfel la un concept pentru care Mircea Vulcãnescu a manifestat un interes deosebit, acela de „spiritualitate”. Observãm cã filosoful român nu face distincţie între cele trei accepţii ale termenului spiritualitate: „viaţã interioarã, culturã şi viaţã duhovniceascã. În primul sens, spiritualitatea înseamnã: trãire intensã a clipei, indiferent de valoarea calitativã a conţinutului sufletesc trãit, adicã: activitate, frãmântare, entuziasm, pasiune, lirism, înflãcãrare, tragism; şi pentru aceasta: sinceritate, depãşire necontenitã şi aspiraţie la integralitate. În al doilea sens, spiritualitatea înseamnã trãire cu sens, trãire pentru un ideal, pentru o valoare. În al treilea sens spiritualitate înseamnã: viaţãveşnicã, trãire în universalitatea absolutã, în Duhul Sfânt; ascezã şi viaţã misticã”4.

Ispitele lumii româneşti

Cea mai importantã lucrare filosoficã a lui Vulcãnescu rãmâne încercarea de a determina spiritualitatea omului şi a lumii româneşti, caracterul dominant şi definitoriu al neamului nostru, în condiţiile în care spaţiul românesc a fost de nenumãrate ori invadat de culturile mai solide, mai bine închegate ale altor popoare, care au încercat sã influenţeze atât cât s-a putut spiritualitatea româneascã. Aceste influenţe care au încercat sã ne acapareze au fost denumite de cãtre Mircea Vulcãnescu „ispite”, definindu-le ca fiind „alunecarea unui neam în direcţia felului de a fi al anumitor altor popoare. Ele sunt rezumatul latent al experienţelor trecutului, care caracterizeazã un suflet, care schimbã un orizontfizic sau spiritual”5. Prin urmare, „Existã astfel în sufletul acestui neam o ispitã a Romei, una a fondului nostru nelatin, o ispitã greco-bizantinã, o ispitã – poate chiar douã – slave: una slavobalcanicã, alta a Rusiei lui Dostoievski. Existã, de asemeni, ispite franceze şi germane atât de puternice, încât ne-au putut înstrãina. O ispitã polono-maghiarã de trufie – mai ales în Ardeal. Toate aceste ispite s-au concretizat istoriceşte în curente politice şi culturale care au însemnãtate în diferite timpuri”6.

Date fiind toate aceste „ispite” care au adãugat şi au modificat câte ceva în spaţiul românesc, filosoful Vulcãnescu se întreabã care sunt totuşi valorile constitutive proprii ale neamului românesc şi cum poate fi valorificat conţinutul spiritual vehiculat de ele. „Nae Ionescu zice: cu cât o naţiune e mai formatã, cu atât asimileazã mai puţin! Românii au fost totdeauna mai omogeni prin categoriile lor de viaţã constitutive (economice şi culturale) decât prin cele regulative (juridice şi politice). Românii au aparţinut la trei stãpâniri. Stãpânire proprie n-au avut românii. Ne trebuie, deci, un stat care sã ia în mânã întãrirea conştientã a valorilor constitutive proprii ale neamului românesc”.7

Înainte de a aborda diversele modalitãţi ale existenţei româneşti, Mircea Vulcãnescu face distincţia între „fiinţã” şi „fire” astfel cã „firea e una bogatã, statornicã, dincolo de prefaceri, tare, vecinicã, pururea la fel cu sine; mãcar la prima înfãţişare; iar fiinţa e multiplã, slabã, nestatornicã,schimbãtoare, trecãtoare şi ameninţatã de nimicire”8.

Filosoful se opreşte, de asemenea, asupra viziunii româneşti cu privire la spaţiul de aici şi spaţiul de dincolo, douã lumi diferite, dar care în mentalitatea româneascã se întrepãtrund şi comunicã între ele. Acest lucru face deosebirea între români şi popoarele nordice, de exemplu, care vãd moartea ca pe un sfârşit iremediabil. Pentru ciobanul din „Mioriţa”, însã, moartea nu era altceva decât continuarea vieţii în spaţiul de dincolo, motiv pentru care acesta se îngrijea de propria-i înmormântare în aţa fel încât sã poatã fi în continuare alãturi de oile sale şi de locurile care-i sunt dragi.

Puternic marcat de evenimentele care aveau loc în plan istoric şi anume încheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial precum şi fãurirea României Mari, Mircea Vulcãnescu încearcã sã scoatã la luminã elementele definitorii ale spiritualitãţii româneşti şi latura pozitivã a neamului sãu. Demersurile sale au fost substanţiale, iar unele din ideile sale au fost continuate şi fructificate mai târziu de Noica,însã moartea timpurie a filosofului ne-a privat de importante studii, pe care cu latura sa de fin psiholog le-ar fi putut scrie.

Note:

1 Marin Diaconu, Cuvânt înainte la Mircea

Vulcãnescu, Opere, I. Pentru o nouã spiritualitate

filosoficã Cãtre fiinþa spiritualitãþii româneºti,

Academia Românã, Editura Fundaþiei Naþionale pentru

Stiintã si Artã, Bucuresti, 2005, XLIX.

2 Mircea Vulcãnescu, op. cit., pag. 636.

3 Marin Diaconu, Cuvânt înainte la Mircea

Vulcãnescu, op. cit., XXX-XXXI .

4 Idem, pag. 47.

5 Idem, pag. 962.

6 Idem, pag. 937.

7 Idem, pag. 940, 942.

8 Idem, pag. 1020.

Dupa Laura Fãgãdar

Sursa: Revista Tribuna, Cluj.

(Visited 401 times, 1 visits today)

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.