”Eliberarea a însemnat jefuirea și dezorganizarea țării” – partea 1
În spatele frontului se întorceau, în „furgonetele sovietice”, cei o sută sau două de comuniști ce-și găsiseră adăpost sub pulpana lui Stalin. După acești trădători ai intereselor românești și-a făcut apariţia o lume necunoscută locurilor, cu graiul stricat, fără ocupaţie precisă, care a împânzit Ţara de Sus şi Ţara de Jos a scumpei noastre Moldove. Se urmărea crearea unei stări de anarhie şi instaurarea unei administraţii cu oameni străini de acele locuri, care nu ţineau cont de legile ţării noastre. România se găsea într-o situaţie disperată. Prim-ministrul de atunci, generalul Rădescu, a declarat în faţa naţiunii : „Ne-am găsit la un moment dat în situaţia de a fi şterşi de pe hartă ca stat independent. Am scăpat graţie înţelepciunii şi curajului tânărului nostru Rege”. Iuliu Maniu, în acele momente grele pentru ţară, a subliniat: „Trebuie să accentuez gestul Majestăţii sale Regele, care a luat în această chestiune partea leului, fiindcă prin cuvântul său, hotărât, a pus la dispoziţia acestei acţiuni întregul său aparat militar şi civil. Desigur, fiecare am riscat ceva în această operaţiune, dar Majestatea Sa Regele a riscat cel mai mult, a riscat dinastia, tronul, şi şi-a riscat chiar viaţa. Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentantul infimei minorităţi comuniste puse în slujba Moscovei, se erija în apărător al intereselor sovietice şi, de pe poziţia de „procuror” pe care şi-o asumase, acuza de întindere în încheierea armistiţiului. O făcea după întoarcerea de la Moscova. Iuliu Maniu a ţinut să lămurească situaţia, subliniind că nu e de vină România: „Domnul Buzeşti ştia că am precizat anumite modalităţi şi nu ni s-a răspuns din partea Aliaţilor şapte săptămâni, după care s-a spus: „Faceţi dumneavoastră după puterea dumneavoastră proprie, că noi nu putem face nimic şi s-a făcut pe putere proprie… Am fost într-o situaţie groaznică, tragică. Vedeam că nu puteam întârzia lucrurile. Şi nu aveam nici un ajutor de nicăieri. Şi a trebuit să găsim momentul cel mai potrivit, pe câtă vreme nici de la Italia, nici de Ia Franţa nu au cerut să facă acţiuni pe puteri proprii, ci au cerut să facă acţiuni când erau Aliaţii acolo, cu forţele lor. Noi am făcut cu puteri proprii riscând viaţa, existenţa, dinastia şi tot bunul pe care îl are România”. Şi tot în Consiliul de Miniştri a făcut unele precizări care lămuresc situaţia dramatică din acea perioadă: „Ţin să constat că textul armistiţiului nu corespunde cu acele conversaţiuni şi acele încheieri pe care emisarii noştri ia Cairo le-au convenit cu reprezentanţii Aliaţi… constat că Aliaţii nu şi-au respectat înţelegerile. Baza acestor condiţiuni era fixată în şase puncte care conţineau anumite asigurări foarte preţioase pentru Romînia… am fost de credinţa că aceste stipulaţiuni vor fi respectate, dar ceea ce am stabilit la Cairo nu s-a respectat de domnii de la Moscova.. Armistiţiul în multe privinţe se prezintă ca o capitulaţiune…”, Pentru a putea analiza cauzele care au generat nemulţumirile poporului român, manifestate prin rezistenţa armatăşi revoltele generalizate pe întreg teritoriul ţării, nu aveam decât să reţinem acuzaţia fruntaşului comunist Lucreţiu Pătrăşcanu adresată reprezentanţilor politici şi poporului român „care n-a ştiut să se comporte bine cu Armata Roşie eliberatoare”: „Timp de ani de zile s-a dus cea mai ticăloasă propagandă… s-a făcut din prezenţa Armatei Roşii un lucru de oroare: copiii vor fi spintecaţi, femeile vor fi siluite, sate şi oraşe vor fi distruse…tot ce mintea omenească imagina ca grozăvie a fost înfăţişat ca perspectivă a prezenţei Armatei Roşii. S-a creat în poporul român o stare de panică ce a facilitat excesele, şi nu le-a împiedicat.. Mă adresez în special domnului Maniu şi domnului Brătianu. Nu s-a intervenit ca acestei panici să i se pună capăt, cu toată autoritatea Partidului Naţional Ţărănesc şi a Partidului Liberal, deoarece cuvântul d-lui Maniu şi d-lui D. Brătianu, în zilele de panică, ar fi adus foarte mult bine României. Acest cuvânt nu s-a spus… În cazul când conducerea partidelor politice burgheze nu va avea înţelegerea momentului politic actual, România îşi va pierde neatârnarea”. Pătrăşcanu aducea acest cuvânt de ordine de la Moscova. În aceste momente de tragedie naţională, membrii guvernului au fost solidari în faţa diversiunii comuniste, iar demnitatea românească şi-a găsit un apărător strălucit în Iuliu Maniu: Învinuirea nu este întemeiată. S-a făcut tot ce s-a putut face. Adevărat este că nu s-a putut face tot ceea ce se dorea să facem. Din ce cauză? Din cauza armatei sovietice. Domnul Pătrăşcanu să-şi dea seama de situaţia extrem de gravă în faţa opiniei publice româneşti. Noi am militat pentru această politică, în scris şi cu vorbirea, ca să înlăturăm acea părere care exista, potrivnică Naţiunilor Unite, determinată de prezenţa Rusiei Sovietice, în care România avea o neîncredere, să zicem tradiţională… Şi am militat, prin toate mijloacele posibile, ca să producem un sentiment de linişte în opinia noastră. Astfel, am arătat că nu e de prevăzut o agresiune duşmănoasă din partea Sovietelor dacă noi vom avea o politică prietenească faţă de ele.
Am produs an sentiment de linişte şi înainte de a fi sosit armatele ruseşti.. Eu eram decis să fac toate gesturile primitoare ca să arăt armatei sovietice că suntem cu toată încrederea faţă de ea şi că o primim ca pe o aliată, ca pe o tovarăşă de luptă. Ce s-a întâmplat, însă ? S-a întâmplat mai mult decât spunea domnul Pătrăşcanu. Conducătorii armatei sovietice au declarat, atât oficial, cât şi în conversaţiile particulare pe care le-au avut, că vin în România ca într-o ţară duşmană, ca o armată de ocupaţie. Va să zică, vedeţi, o atitudine ofensatoare, nu numai contrară lucrurilor noastre interioare, nu numai contrară atmosferei pe care eu mă sileam s-o produc cu toată bunăvoinţa, ci contrară celor mai elementare reguli de bună-cuviinţă. Nu putem noi, ca guvern al României până azi libere, vedea cum ministrul nostru de Război, ministrul de Interne şi ministrul Comerţului şi al Industriei nu sunt primiţi de un general rus şi sunt ţinuţi cu ceasurile. În faţa acestei atitudini a lor nu puteam face noi manifestări de dragoste şi de amiciţie, când ei ne ofensau şi îşi manifestau în mod evident chiar duşmănia….. A trebuit să facem cea mai mare sforţare, morală şi politică, domnul Brătianu şi eu, nu ştiu dacă şi domnul Titel Petrescu, ca să nu scăpăm cumva un cuvânt de indignare, care ştim că ar produce mari pagube intereselor româneşti. În afară de aceasta, dacă ar fi fost aşa cum spunea dl Pătrăşcanu, că au fost excese din partea anumitor soldaţi ruşi, fiindcă orice armată din lume are astfel de elemente fără conştiinţă, n-aş fi spus nimic. Dar când însăşi conducerea supremă şi Comandamentul Suprem Militar şi unităţile organizate ruseşti fac astfel de acte inadmisibile, atunci ce puteam face noi ? Lasă că la toate protestele pe care le puteam prezenta până în ultimul moment, răspunsul era că sunt în ţară ocupată, că suntem ţară fără armistiţiu şi că, prin urmare, ei respectă punct cu punct legile militare… Ştiţi cum au pus mâna pe toate vasele noastre şi au făcut unele acte până acolo incit un amiral a trebuit să se împuşte din cauza acelor umilinţe. Ei bine, în asemenea condiţii, cum poţi dumneata aştepta ca noi să aducem osanale de dragoste şi de prietenie, să facem manifestări de prietenie ? Am fost fericit că m-am putut stăpâni şi că dl. Brătianu s-a putut stăpâni, şi că lumea românească şi ceilalţi domni miniştri s-au putut de asemenea stăpâni ca să nu facem nici un accent de revoltă şi nemulţumire. Câte sate de ale noastre sunt aprinse ? Când se prăpădesc averi de miliarde, când Comandamentul Militar Rus nu primeşte pe membrii guvernului şi evacuează sate întregi, ce vrei dumneata să facem ? Manifestări de amor, dragoste şi iubire ? Dar dvs. vă daţi seama ce înseamnă acestea pentru autoritatea ministrului de Interne, ca să meargă comandantul militar rus sau unitățile militare, nu particulari şi soldaţi ruşi, ci comandantul sau trupele organizate să meargă prin sate şi să scoată pe oameni din casele lor şi să-i arunce afară, în timp de noapte ! Noi cu publicul românesc trebuie să trăim; noi şi lumea românească trebuie să ne aşezăm viitorul. Evident că această posibilitate, a condiţiilor de viitor, trebuie să o coordonăm cu necesităţile politice, şi până ia un punct, care se poate, am şi făcut-o… Dar un lucru putem şi noi pretinde: ca, după aceste întâmplări, să nu se ceară de la noi explozii de bucurie şi explozii de osanale şi iubire faţă de armata pe care vrem s-o servim, dar care ne ofensează. Mai adaug şi un alt motiv : că noi nu ne-am născut ieri. Povestea noastră cu Rusia şi cu armata rusească şi Aliaţii ei nu începe de ieri sau de alaltăieri, ci merge de ani. Şi să nu uitaţi că noi, prin marii noştri patrioţi care s-au dus în străinătate ca sa lucreze în acest sens, prin emisarii noştri care au discutat cu reprezentanţii Sovietelor, Angliei şi Americii, am precizat anumite condiţiuni clare, care nu puteau să fie discutabile, şi care au stabilit anumite lucruri ce nu se pot pretinde false. Şi atunci, vă rog, mă trezesc aici cu o armată care vine în ţară duşmană şi care nu ştie nimic de treaba aceasta; vine ca o armată de ocupaţie, nu ca soldaţi particulari, cum aţi spus dvs., ci ca unităţi organizate şi comandate face lucruri de acestea. Am închis ochii şi am înghiţit. Eu multe înghit, n-aveţi idee câte pot să înghit când trebuie să fie în interesul ţării noastre. Am făcut declaraţii cinstite şi am avut toată înţelegerea domnului ministru de Externe, care ştie cum am făcut aceste declaraţii. Nu mi se poate pretinde ca eu să spun:” Te salut, domnule ocupant al nostru atunci când lumii întregi, începând de la rege şi pînă la ultimul om cu care am vorbit, i-am spus că am condiţiuni liniştitoare de la Aliaţi, iar armata aceasta vine și face ceea ce a făcut”.
Sursa: Cicerone Ionițoiu, Rezistența armată anticomunistă din Munții României, Editura ”Gândirea românească” , p. 2-5
Cand am citit initial titlul am crezut ca articolul se refera la situatia Romaniei dupa 1989.Am trait ambele perioade si pot sa confirm ca ambele perioade sunt parca trase la indigo.istoria se repeta cu instrumente specifice, insa elementul uman ramane neschimbat. In ambele perioade evenimentele au fost energizate de cresterea necontrolata a populatiei si disperarea „elitelor” mondiale de a ramane fara resurse materiale deci si financiare.Aceste elite folosesc cei doi poli de putere (est-vest) pentru a-si realiza planurile de dominatie. Trebuie sa amintesc ca de fapt Hitler si Stalin au colaborat pentru realizarea acestor planuri in principal pentru reducerea populatiei.Acelasi adevar si in prezent…