Cea mai mare vină pentru starea actuală a societății românești o poartă elita intelectuală, nu politicienii
Am ajuns în punctul în care îmi urăsc profesia. De ceva vreme încoace, caut zilnic scuze pentru a mă ocupa cu altceva. Dincolo de suprasaturația cu ceva toxic precum este politica, m-a copleșit sentimentul de inutilitate în a continua ceea ce mi-am propus să fac cu aproape 15 ani în urmă, când am plecat în Cluj ca să studiez științele politice.
Societatea românească e ca o jucărie cu baterii stricată. Se învârte inutil și zgomotos în cerc, uneori cade cu roțile în sus, sunt zile în care cu milă aș vrea să-i pot scoate bateriile. Poate că mă înșel, dar nu o văd capabilă de a se schimba considerabil în bine, cel puțin nu în următoarele câteva decade.
Pentru că nu știu cum altcumva aș putea fi folositor, tot ca o jucărie stricată, ca un Don Quijote de buzunar, reiau câteva idei pe care le-am abordat și în trecut. Poate că repetarea lor ajută în vreun fel.
Despre cei care pot schimba România în bine. Dacă am da la o parte straturile groase de stupiditate și ipocrizie care ne acoperă, am recunoaște că principala problemă a României sunt românii. Dintre aceștia, cea mai mare vină pentru starea actuală a societății românești o poartă elita intelectuală, nu derizoria clasă politică de care avem parte. Ca paranteză, o clasă politică alcătuită din români și nu din venetici, așa cum adesea opinia publică are obiceiul de a se raporta la ea.
În timp ce omul cu o educație precară va fi mereu ușor de păcălit, de controlat, nu va avea capacitatea de a vedea lucrurile în ansamblu, de a înțelege în profunzime sistemul în care trăiește, de a acționa adecvat pentru a-și apăra drepturile, intelectualitatea este cea care în statele prospere ale lumii a făcut diferența. În cazul României însă, elitele fie s-au simțit bine bălăcindu-se în mocirlă, fie nu au avut capacitatea de a ieși din ea. Cu unele excepții notabile, o stare de fapt veche de secole, și nu de 25 sau 70 de ani cum le place unora să creadă sau să spună.
Un viitor mai bun pentru această țară nu poate exista fără acțiunea concertată a elitelor. Nu-mi dau însă seama ce ar trebui să se mai întâmple pentru ca în rândul acestora să aibă loc o trezire.
Un viitor mai bun pentru această țară nu poate exista fără acțiunea concertată a elitelor. Nu-mi dau însă seama ce ar trebui să se mai întâmple pentru ca în rândul acestora să aibă loc o trezire.
Despre stat. Un concept deși nu foarte complicat, se dovedește a fi foarte dificil de înțeles pentru cei mulți dinte români, fie unii dintre aceștia deținători de multă carte în cap. Spre deosebire de Franța lui Ludovic al XIV-lea, România este astăzi o democrație, sau cel puțin așa se pretinde a fi. În cazul unei democrații, statul este un acord între oamenii care îl compun de a conviețui sub o identitate comună, într-un spațiu delimitat, respectând un set de reguli (legi) în fața cărora toți trebuie să fie egali. „L’Etat, c’est nous”, statul suntem noi, cetățenii, așa cum spun francezii. Statul este „the people” – poporul – așa cum spun americanii. În schimb, românii se raportează în secolul XXI la stat așa cum se raportau țăranii legați de pământ la stăpânire cu câteva secole în urmă. O schimbare a relației dintre român și stat nu poate avea loc decât prin conștientizarea faptului că statul democratic este rezultatul voinței comune a oamenilor care îl alcătuiesc, iar în absența acestei voințe el nu doar că nu are nicio putere, dar nu poate nici măcar exista. În situația în care statul acționează împotriva voinței propriilor săi cetățeni, încălcându-le drepturile și libertățile, atunci nu mai putem vorbi despre democrație, ci despre o formă de dictatură, oamenii aflându-se în situația de a face tot ceea ce este necesar pentru a se elibera.
Despre rolul statului. Mai presus decât orice altceva, rolul unui stat democratic este acela de a asigura siguranța și mediul necesar bunăstării cetățenilor săi. Dacă statul nu este capabil să asigure aceste două condiții esențiale, atunci comunitatea de oameni care îl compune trebuie să ia în considerare o schimbare radicală în interiorul acestuia. Istoric vorbind, statele care eșuează pentru perioade îndelungate să asigure cele două condiții de mai sus, la un moment dat se prăbușesc. România de astăzi este un stat putred, incapabil nu doar de a face față unor amenințări majore, dar și de a asigura cadrul necesar unei vieți cel puțin decente pentru cei mai mulți dintre cetățenii săi. Aderarea la UE și la NATO, marile reușite ale acestor ani, nu sunt nicidecum garanții suficiente pentru un viitor sigur și prosper.
România de astăzi este un stat putred, incapabil nu doar de a face față unor amenințări majore, dar și de a asigura cadrul necesar unei vieți cel puțin decente pentru cei mai mulți dintre cetățenii săi. Aderarea la UE și la NATO, marile reușite ale acestor ani, nu sunt nicidecum garanții suficiente pentru un viitor sigur și prosper.
Despre instituțiile statului. Într-o democrație, instituțiile statului există pentru a servi interesele cetățenilor și pentru a-i proteja. Ele trebuie să acționeze fără excepție în sprijinul oamenilor, intervenind doar atunci când se impune împotriva celor care încalcă drepturile celorlalți. Legile sunt scrise și aplicate întotdeauna în favoarea cetățeanului, iar instituțiile nu recurg la a interzice (cenzura) sau la a pedepsi (amenda, confisca, aresta) decât atunci când este imperios. Indiferent de instituția din care face parte sau de poziția ierarhică pe care o ocupă, funcționarul de stat nu este un agent al stăpânirii în relația cu țăranul legat de glie, ci reprezentantul cetățenilor, în serviciul acestora. Ori de câte ori o instituție se abate de la aceste reguli, acea instituție acționează nedemocratic, iar una sau mai multe dintre următoarele măsuri se impun a fi luate: legile pe baza căreia funcționează trebuie modificate, rolul instituției trebuie regândit sau instituția trebuie reorganizată, cei care au comis abuzuri sau sunt responsabili de proasta funcționare trebuie să răspundă pentru faptele lor.
În România, aroganța funcționarilor și umilirea cetățeanului sunt atât de vechi și firești, încât ar putea fi considerate tradiții. De aceea, printre prioritățile administrației actuale și a celor viitoare, pe o poziție cel puțin la fel de importantă cu lupta împotriva corupției, ar trebui să se afle schimbarea atitudinii aparatului de stat față de cetățeni.
Despre politicieni. Un stat modern nu poate funcționa ca o democrație directă. De exemplu, România nu poate fi condusă de către 20 de milioane de oameni strânși în agora. Din acest motiv, umanitatea a inventat democrația reprezentativă.
Ceea ce atât politicienii cât și votanții români în majoritatea lor nu par a înțelege, este că într-un stat democratic orice ales într-o funcție publică, mai presus de a răspunde în fața legii, răspunde în fața celor care l-au delegat prin vot să îi reprezinte. La această formă de răspundere, nu există și nu poate exista imunitate. Politicianul poate fi tras la răspundere de către alegători oricând în perioada mandatului cu care a fost încredințat, și poate fi oricând înlăturat din funcția pe care o ocupă prin organizarea de alegeri anticipate. Într-o democrație, alegerile nu au loc obligatoriu doar o dată la 4 sau 5 ani, pot avea loc ori de câte ori este necesar pentru a-i îndepărta de la putere pe politicieni care demonstrează că nu dau doi bani pe cei care i-au votat.
Astfel, jurnaliștii au fost înlocuiți cu saltimbanci în propagandă și manipulare, care săvârșesc zi de zi numere de circ în văzul unei audiențe cât mai numeroase, având ca scop principal îndobitocirea unui număr cât mai mare de oameni. Firește că unii dintre acești indivizi sunt eficienți în ceea ce fac, lucru evident și zilele acestea.
Drept contraargumente la cele de mai sus, un politruc care se crede iscusit se va exprima cu emfază despre costuri sau despre instabilitate politică. În cuvântarea sa, nu va vorbi cu siguranță despre costurile menținerii în funcții publice a unor netrebnici. În privința stabilității, nu va recunoaște niciodată că țara este condusă de zeci de ani de aceiași indivizi sau grupuri de indivizi printre care se numără și el, lucru mult mai păgubos decât înlăturarea acestora în câțiva ani de instabilitate.
Despre libertatea de exprimare. Libertatea de exprimare este unul dintre drepturile esențiale ale omului și o condiție de bază a existenței democrației. De aceea, cu greu pot fi identificate situații în care să se impună necesitatea unei atingeri cât de mică la adresa acesteia.
Firește că politicieni cu apucături totalitare vor încerca mereu să atenteze la adresa ei, uneori cu mănuși, alteori cu bâta. Doar în ultimele luni, am putut observa în România acțiuni mai mult sau mai puțin subtile în acest sens, fie cu telefonul, fie cu legea. Ceea ce ar trebui să provoace îngrijorare nu sunt tentativele în sine, ci reacția destul de firavă a societății.
Despre libertatea presei. Mass-media din România nu mai este apanajul unui regim totalitar, așa cum era înainte de 1989. Nu este însă nici liberă. Pentru cei care încă nu au realizat acest lucru, a fost acaparată în mare parte de grupări mafiote, de marea corupție. Pentru că sunt alcătuite din infractori și nu din proști, aceste grupări s-au adaptat vremurilor pe care le trăim și, urmând modelul precursorilor din Vest, au cumpărat sau înființat trusturi de presă, posturi TV și de radio, ziare, site-uri, etc., care să le servească interesele murdare. Presa fiind a patra putere în stat, de ce s-ar fi oprit corupția doar la primele trei? Astfel, jurnaliștii au fost înlocuiți cu saltimbanci în propagandă și manipulare, care săvârșesc zi de zi numere de circ în văzul unei audiențe cât mai numeroase, având ca scop principal îndobitocirea unui număr cât mai mare de oameni. Firește că unii dintre acești indivizi sunt eficienți în ceea ce fac, lucru evident și zilele acestea.
Oricât ar fi de frustrant, cetățeanul educat nu trebuie să facă apel nici în astfel de cazuri la cenzură. Pentru a se proteja și pentru a-i proteja pe cei apropiați, primele măsuri pe care le poate lua sunt să schimbe canalul TV sau radio, să nu mai cumpere ziarul, să nu mai acceseze site-ul, pagina de Facebook, să nu mai dea share sau like. Dacă este dispus la mai mult efort, poate vorbi cu cei din jur, explicându-le cu răbdare, de câte ori este necesar, cine sunt acești indivizi, cine se află în spatele lor, ce interese urmăresc. Plătiți la bucată, în funcție de numărul de enoriași pe care îi păstoresc, nimic nu îi deranjează mai tare pe acești propovăduitori ai neantului decât diminuarea asistenței. E un proces anevoios, dar este singura modalitate democratică de a-i combate.
V-am împărtășit câteva idei. România nu va fi mai bună fără un efort colectiv. (autor: Ştefan Cociodar, sursa: Republica.ro)
