Bucovina- "Ţara de fagi"
Bucovina este regiunea istorică ce a făcut parte din Voievodatul Moldovei, din regiunea cunoscută sub numele de Țara de Sus, încă de la începutul existenței sale. În aceste teritorii s-au aflat primele reședințe ale domnitorilor moldoveni, Baia, Siret și Suceava, faimoasa capitală a marelui voievod și domn Ștefan cel Mare și cel Sfânt. Însăși numele Moldovei, vine de la râul Moldova, râu ce curge prin frumoasele ținuturi ale Bucovinei. Marele domn Ștefan, impreună cu urmașii săi, au construit aici faimoasele mănăstiri Moldoviţa, Suceviţa, Putna, Humor, Voroneţ, Probota, mănăstiri ce se află astăzi pe listele UNESCO, fiind considerate monumente de interes mondial.
Între 1775 și 1918, acest străvechi ținut Românesc este ocupat de către Imperiul Habsburgic, perioadă de când datează de altfel și denumirea de Bucovina (Buchenland, în germana, însemnând Țara de Fagi).
În 1849, Bucovina obține autonomia, devenind Mare Ducat cu capitala la Cernăuți, Românii deținând majoritatea în Dietă, al cărei președinte devine Eudoxiu Hurmuzachi.
Orașul Cernăuți (astăzi înglobat în statul ucrainean) devine un important centru cultural, în 1875 înfințându-se aici Universitatea Franz Josef, centru universitar renumit în Austro-Ungaria.
Mari personalități ale culturii Românești, studiază sau creează aici, precum compozitorul Ciprian Porumbescu, marele istoric Dimitrie Onciul, director al Academiei Române, cărturarul și revoluționarul pașoptist Aron Pumnul sau marele poet național, jurnalist și om politic Mihai Eminescu.
În urma dezmembrării Austro-Ungariei la sfârșitul Primului Război Mondial, și în fața pericolului exercitat de forțele ucrainiene, Consiliul Național al Bucovinei, întrunit pe 28 Noiembrie 1918 la Cernăuți, și prezidat de Iancu Flondor hotărăște unirea acestui vechi teritoriu Românesc cu Regatul România. Pe plan internațional, această hotărâre a fost recunoscută oficial în 1919, prin tratatul de la Saint Germain.
În urma pactului Ribbentrop-Molotov, semnat pe 23 August 1939, Uniunea Sovietică cere României, în Iunie 1940, partea de nord a Bucovinei, ca “daune pentru pierderile suferite de Uniunea Sovietică în urma celor 22 de ani de dominație Românească în Basarabia“.
În urma acesti cereri, Consiliul de Coroană, prezidat de regale Carol al II-lea, îi trădează pe Românii bucovineni si basarabeni, cedând Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței, fară nici un fel de rezistență.
În cursul anului 1941, armata Română, condusă de Ion Antonescu, recucerește teritoriile ocupate de URSS in 1940.
In 1944, Uniunea Sovietică cucerește din nou teritoriul Bucovinei de nord, ce va face parte din acest moment din Republica Sovietică Socialistă Ucraina, iar după dezmembrarea URSS din statul independent Ucrainean.
Sovieticii demarează un proces de slavizare a ținutului, o mare parte a populației românești fiind deportată în Siberia sau masacrată (masacrele de la Lunca sau Fântana Albă).
Acest proces de deznaționalizare continuă și după câștigarea independenței Ucrainei, în 1991. Populația Românească de pe teritoriul actualului stat Ucraina, este împărțită de către guvernanții de la Kiev în funcție de zona geografică, în Români și “moldoveni”, existând astfel două denumiri pentru același popor. Statul ucrainian duce in prezent o politică ilegală de ucrainizare a populației, negând dreptul constituțional al Românilor de a studia în limba maternă. Astfel, în regiunea Cernăuți, din cele 92 de școli cu predare în limba Română, existente în timpul statului sovietic, mai există astăzi doar 80.
În loc să îi ajute pe cei napastuiți de vitregiile istoriei, în 1997, politicienii români își trădeaza din nou frații, semnând un tratat cu Ucraina, prin care se recunosc granițele ilegale din 1944.
În aceste condiții, noi, cei ce putem să vorbim și să învățăm în limba strămoșilor noștrii, avem datoria să ne gândim și să nu îi uităm pe cei care nu nu se pot bucura de aceste drepturi.
