Cum au fost asasinate Lucia Grecu si Nicoleta Nicolescu

Cum au fost asasinate Lucia Grecu si Nicoleta Nicolescu

by -
8 6667

Fragmente din cartea „Martirii ne vegheată din ceruri” de Nicolae Nită

Lucia Grecu

…O tragedie care îl zguduia si acum pe Radu, rămânându-i de-a lungul anilor întipărită în memorie, ca o imagine vie, se întâmplase la începutul anului 1939, în plină prigoană carlistă, pe vremea când întâlnirile cu fratii lui de cruce aveau loc în mare secret în pădurea Băneasa de lângă Bucuresti.

Îsi amintea bine data: era aproape de patru si jumătate, în după amiaza zilei de duminică, 5 februarie. Tocmai restabilise legătura cu Comandamentul Legionar din prigoană si aflase că Lucia Grecu din „Cetătuile de Fete” fusese arestată de Sigurantă. Era nedumerit pentru că doar cu o săptămână înainte, o întâlnise si-i predase informatiile pe care le avea privind reorganizarea subterană, în clandestinitate, a cuiburilor si frătiilor de cruce. A fost o întâlnire scurtă, numai 5 minute, în tramvaiul 7. Trei statii, apoi ea a coborât la Mântuleasa, făcându-se nevăzută pe strada cu acelasi nume. Măsurile de precautie erau extreme. Nu observase nimic suspect. Lucia cunostea bine orasul si stia să se debaraseze de eventualii urmăritori, agenti ai Sigurantei. Era o fire precaută si sursa cea mai importantă de informatii a Comandamentului din prigoană în legăturile cu lumea legionară rămasă prin minune încă liberă. Centrul legionar Bucuresti trebuia reactivat în taină si numai aceste legături secrete depindeau de reusită, în mijlocul miilor de agenti porniti la vânătoare de legionari sau, numai de suspecti legionari!

Începuse sa se însereze si fulgii mari de zăpadă se asterneau cu repeziciune pe caldarâm. Tocmai trecuse de imensa cladire a Postei capitalei din Calea Victoriei, si se oprise la colt, la chioscul de reviste si ziare sa cumpere „Gândirea”. Nu era întuneric încă, dar luminile orasului fuseseră aprinse de-acum si totul în jur părea cuprins de-o feerie aparte, spectaculară. Plătise 20 de lei pe revistă, îndreptându-se apoi în sus, către marele magazin „Laffayette”, aflat la intersectia cu mereu aglomerata stradă Lipscani. Zăbovise câteva clipe cu privirea în vitrinele frumos aranjate ale imensului magazin, hotărându-se să-si continue calea spre clădirea Cercului Militar unde era asteptat. Chiar în fata Prefecturii Politiei Capitalei, clădire lipită de marele magazin de care abia trecuse, auzi dintr-o dată larmă si tipete. Undeva, la etajul patru al clădirii cenusii, zgomote de geam spart, zbierete tot mai puternice si deodată, înainte de a-si da seama de ceea ce se petrece, un corp se prăbusi cu viteză pe una din ferestre. Câtiva alergară în fugă spre locul unde se prăbusise nenorocita victimă, iar multimea de pe trotuarele Caii Victoriei începu să se adune si ea în grabă către acelasi loc. Câteva femei scot tipete de groază la vederea cadavrului. Impactul fusese fatal. Corpul căzut, acum inert, răspândise în jur, pe albul imaculat al zăpezii stropi de sânge si lumea de fată, ca un semnal mistic, îsi făcu deodată cruce. Spiritele încep să se agite cu repeziciune si multimea adunată începe să urle ca turbată spre clădirea de unde chipuri în uniformă privesc ostentativ la gloata adunată, neîntelegând nici ele ceea ce se petrece:

– Asasinilor!… Criminalilor!…

Un spectacol oribil la care ea, multimea, asistase involuntar si care o revoltase peste măsură. N-a stiut si nici simtit când deodată, pe sus parcă, se trezise în fata corpului plin de sânge. Se trase un pas înapoi, tresărind la vederea cadavrului… Credea că visează, că totul nu este decât un vis urât, nicidecum ceea ce avea acum în fata privirilor. O recunoscu imediat: era ea, Lucia Grecu, cu ochii imobili, larg deschisi si senini, pironiti spre înaltul cerului, în imensitatea astrală, spre locul de popas etern pe tărâmul hristic unde plecase si Căpitanul cu ceilalti si unde avea să-i întâlnească… Câteva suvite de păr îi brăzdau fata angelică, iar din coltul gurii, stropi de sânge se prăvăleau încă pe piept cu repeziciune…

Suferi un soc: parcă nu mai vedea si nu mai auzea nimic acum, îngenuncheat în fata chipului de fecioară. Doar el si ea… Se făcuse pustiu în jur si privirile-i încetosate refuzau să accepte… Mintea refuza să primească faptul întâmplat…

Nu-si mai aducea aminte cât timp stătuse acolo, tinând în palme figura ei luminoasă. Într-un răstimp, fluiere de signal si comenzi scurte se auziră din toate părtile. Se ridicase în genunchi privind-o pentru ultima oară, ca un adio trist… Ochii ei, nu stia de ce, parcă îl implorau să nu plece… O lacrimă i se rostogoli pe obraz, ultimul ei act de viată pe lumea aceasta…

Lacrima aceasta îl urmări pretutindeni. Într-un târziu, albit de nea, undeva în noapte, pe strada Mântuleasa, se trezi. Rătăcise pe străzi fără să stie si pasii l-au dus pe nesimtite acolo unde o văzuse pe Lucia, la ultima lor întâlnire…

„Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea,

Drum de foc si biruintă, pentru Garda ta…”

Nicoleta Nicolescu

…Câteva luni mai apoi, aflase de sfârsitul tragic al Nicoletei Nicolescu, Comandantă Legionară, Sefa Cetătuilor de Fete pe tară.

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetătui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Politiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud.

Roata mortii se învârtea sârguincios; vesti tragice soseau din tar întreagă despre cei cuminecati în credinta lor pe drumul cu Arhanghelii.

Si, într-una din zilele lunii iunie, vestea uciderii Nicoletei si cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viată ale ei străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii n-a putut fi păstrat. Până si brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credintei Nicoletei.

Intr-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreste ca să i se ia viata grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii si schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, asa cum sperau ei. Încă respira si cutitele negre banditesti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpătânat să rămână pe viata asta, încăpătânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viată. Imagine dantescă de care gâzii cei fiorosi s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeti si târnăcoape îngropătoare de alte vieti tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare, mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, masina se opri. Undeva mai pe dreapta, o usă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…
– Care acte? îi tăie repezit întrebarea unul din agenti. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…
– Da, dar stiti, corpul trebuie înregistrat…
– S-a făcut de delegatii Prefecturii: Siguranta Statului. Stim noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în fata autoritătilor „statului”, mecanicul deschise larg usa si se dă într-o parte, lăsându-i să intre, vrând-nevrând, pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Politie din Bucuresti si agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Rosit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colturi, să nu se murdărească, si au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.

– Stai asa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare si, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă afară, la viată parcă. Horcăia în sânge încercând să respire si ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viată… Era aproape de ora 23…

Putin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu liniste, o liniste mormântală si apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimtite o lacrimă si încercă iute să si-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ti-am spus eu…

Din cosul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândeste ca o perdea subtire deasupra orasului cufundat în noapte, vestind miselia cea mare… O viată de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă si trăznetele lui Dumnezeu încep să biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul miselesc, uneltit si hotărât de putere împotriva tineretului crestin legionar, osândea hoteste la moarte. Rodul de aur al Tării păsea pe drumul spinos al calvarului si mântuirii Neamului…

(Visited 3.840 times, 1 visits today)

8 COMMENTS

  1. Sa vada Dumnezeu jertfa lor! Dar cred ca a vazut deja de mult… Cred ca acum ele si toti martirii si marturisitorii, toti mucenicii neamului nostru se afla inconjurati de Lumina Necreata! Rugati-va pentru noi, surorilor dragi!

  2. Din 1945 pãna azi, generati intregi sunt prostite de banditi aliati comunisti si democrati, cei mai mari assassini si spãlãtori de creiere care prostesc si azi tineretul cu globalizatia neocomunista! Comunisti si democrati sunt cei mai mari criminali de po glob care au omorit milioane de oameni si zeci de mii de legionari!

  3. Foarte putina lume stie despre prigoana instituita de Carol II impotriva adversarilor sai politici. 99% dintre Romani nu cunosc Istoria Romaniei (asa este si la francezi si la nemti , etc., n-aveti a va face complexe! )
    Tata Ceresc ! , lumineaza-ne !

  4. Intre Carol al II lea si piratul de azi nu este nici o deosebire. Calca amandoi pe suflete de tineri…Primul le-a suprimat in mod martiric…Oricum nu stia ce inseamna nobletea si puritatea tinereasca…
    Astalalt, caricatura chioara, ramasa mot la vot de tastatura (probabil, la concurenta cu celalalt, copil de securist) a promis stapanilor de pa Wall Street mai multa supusenie, ceea ce dovedeste…A mai zdrobit si elanul tinerimii romanesti…ca e mai bine sa devina capsunari…Ce daca au fost medici acasa…ha,ha…
    Primul (avea, macar biologic, daca nu moral, sange ales) a avut curajul de a lasa tara pe mana unui om adevarat (si s-a dus creanga, putrezind intr-o pivnita…ca sa-l luam mort de bun si sa-l ducem langa marii voievozi, la Arges, ca, de, asa suntem noi romanii, iertatori)…astalaltul e in stare sa o dea pe doua rate la FMI…
    Fratilor, mai e tara noastra? eu cred ca da! Hai sa crestem copii asa cum trebuie si sa le aratam care este Calea, Adevarul si Viata…Macar ei, daca noi nu avem curajul, le vor zdrobi capul. Cred ca Dumnezeu, in marea lui bunatate ne incearca, dar ne si iubeste…am vazut in istoria noastra asta…Doamne ajuta!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.