Vestigii românesti din Cernãuţi, capitala istorica a Bucovinei

Vestigii românesti din Cernãuţi, capitala istorica a Bucovinei

by -
1 534

Dacã doriţi sã vedeţi toate stilurile arhitectonice, care au existat în ultimele secole în Europa, nu trebuie sã cheltuiţi banii pentru cãlãtorii îndepãrtate. E suficient sã parcurgeţi pe jos strãzile din partea veche a oraşului Cernãuţi şi veţi vedea aici stiluri începând cu empiricul din perioada împãratului Napoleon şi terminând cu stilul sovietic din timpurile lui Iosif Stalin, de la liniile melodioase ale barocului clasic pânã la construcţia edilitarã primitivã din deceniile lui Nikita Hruşcov. Cernãuţiul mai este caracteristic şi prin faptul cã numai în acest oraş din Ucraina pot fi vãzute clãdiri în stil neobrâncovenesc. Cãlãtoria o puteţi începe din Piaţa Centralã a Cernãuţiului, unde la 1847 a fost construitã clãdirea impunãtoare a Primãriei în stilul clasicismului târziu. Dacã o veţi lua pe str. Kobyleanska (fosta Domneascã), atunci la intersecţia ei cu str. Alexandru cel Bun veţi vedea încã un exemplu de clasicism – o clãdire semirotundã, cu coloane sobre şi balcon.
Priviţi din Piaţã de-a lungul str. Ruska şi veţi vedea la o anumitã distanţã clãdirea bisericii greco-catolice, construite încã în 1821 în stil empiric pe banii boierului Turcul, a cãrui origine era legatã de cazacii zaporojeni. De fapt biserica se afla la capãtul unui drum construit în 1816, care se termina acolo. El a fost continuat abia atunci când dupã seceta din 1865 la Cernãuţi a bântuit o foamete însoţitã de tifos, holerã şi ciumã. Din cauza acestor boli infecţioase au murit peste 2.000 de persoane. În fiecare zi erau îngropaţi zeci de morţi, iar cimitirul a fost mutat departe de oraş, pe locul unui imaş întins. Pentru a nu rãtãci pe ulicioarele întortocheate, strada a fost prelungitã pe lângã bisericã spre cimitirul creştin şi cel iudaic. În prezent cimitirul creştin ocupã o suprafa ţã de 21 ha, cel evreiesc fiind ceva mai mic. Acolo, în oraşul mort sau, cum spun evreii, în casa veşniciei pot fi vãzute diferite stiluri arhitectonice – de la cel mauritan pânã la funcţionalism. În prezent acesta reprezintã un teritoriu rezervat pe str. Zelena, un muzeu sub cer liber, care a devenit obiect al cercetãrilor savanţilor. Or, numãrul monumentelor funerare, care prezintã valoare artisticã, ajunge la câteva mii. Dar sã revenim la biserica greco-catolicã care, în anii -30 ai secolului trecut, adicã dupã 115 ani, a fost lãrgitã şi înãlţatã dupã proiectul cunoscutului om de artã Volodymyr Zalozeţki (de altfel, deputat în Parlamentul României), dar deja în stilul barocului ucrainean, care sa dezvoltat încã din timpurile hatmanului Ivan Mazepa.
Contemporan al lui Mazepa a fost şi domnitorul moldovean Constantin Brâncoveanu, care de asemenea a contribuit la dezvoltarea unui stil denumit mai târziu în cinstea lui. În 1714, la Istanbul, turcii l-au executat pe Brâncoveanu împreznã cu patru fii ai lui pentru cã l-a ajutat pe ţarul Petru I în lupta împotriva turcilor şi n-a vrut sã renunţe la credinţa sa creştineascã. Dar urmaşii nu l-au uitat. Dupã primul rãzboi mondial, când se cãutau noi stiluri, arhitecţii români au aplicat un stil naţional, denumit neobrâncovenesc. Mergeţi puţin mai departe pe str. Rusca şi veţi vedea biserica Sf. Nicolae, construitã în acest stil.
Biserica a fost proiectatã, iar construcţia ei a început încã în anii -20 ai secolului trecut, dar din lipsã de fonduri lucrãrile au fost oprite, fiind reluate abia peste zece ani. La proiect au fost aduse modificãri esenţiale. Autorii lor au fost arhitecţii Radijevski, Ionescu şi Alexandru Ivanov, acesta fiind pe atunci arhitectul principal al Mitropoliei Bucovinei. A fost anunţat un concurs pentru realizarea catapeteasmei. L-au câştigat pictorul de icoane Paul Molda din Bucureşti şi sculptorul Dumitrescu-Lowendal, care a executat lucrãrile în lemn. Treizeci de vitralii au fost executate de cãtre pictorul Chirovici din Bucureşti, iar carcasele pentru ele de cernãuţeanul Wilhelm Sviderski. Gardul a fost realizat de cãtre meşterul cernãuţean Alexandru Mankovski, dupã proiectul arhitectului Ionescu.
Clopotele, cu o greutate de 948 şi 592 kilograme, au fost turnate la firma lui Friedrich Henig din Transilvania şi instalate la 2 noiembrie 1938 în clopotniţa construitã sub conducerea meşterului cernãuţean Teodor Ogonovski. Biserica a fost sfinţitã în ziua de 6 decembrie 1939. Astfel, aici pot fi vãzute stilul brâncovenesc, unele elemente ale Renessans-ului italian şi procedee tipice româneşti în compoziţia ornementalã a lãcaşului. Stilul brâncovenesc, care a devenit o continuare a modernismului austriac, dar deja pe fundal naţional românesc, poate fi vãzut şi în aşanumita clãdire a preoţilor de pe str. Koţiubynsky, peste drum de reşedinţa mitropoliţilor bucovineni (în prezent corpurile Universitãţii Naţionale din Cernãuţi) şi pe multe alte strãzi ale oraşului, deoarece atunci se construiau anual câte 180 şi chiar 280 de clãdiri, pentru a le da oamenilor de lucru în perioada crizei economice mondiale. Clã- dirile în stil brâncovenesc şi neorom ânesc pot fi recunoscute uşor dupã înfrumuseţarea şi ornamentele care amintesc de podoabele portului popular românesc, dar şi dupã coroanele masive şi semirotunde, care le unesc. Primul rãzboi mondial, acea „nuntã sângeroasã a Europei”, a luat şi mijloacele, şi specialiştii. În condiţiile crizei trebuiau cãutate forme arhitectonice mai simple, mai ieftine. Asemenea stil de tranziţie de la modern la funcţionalism (la noi el este numit tot mai des constructivism) a fost art-decorul, apãrut în Franţa. Întrucât România avea atunci relaţii strânse cu Franţa, iar firmele franceze au participat la construcţiile din Cernãuţi, stilul artdecor poate fi vãzut şi în oraşul nostru, de exemplu, pe str. Kobyleanska, 33, precum şi în alte pãrţi ale oraşului.
În acea perioadã funcţionalismul era un stil încã nou, neîntâlnit mai înainte şi, dupã cum îmi povestea scriitorul Myhailo Ivasiuk, tatãl autorului nemuritorului cântec „Ruta roşie”, asemenea clãdiri, ca cea a Institutului de Medicinã de pe str. Popovici din apropierea pieţei de pe str. Armatei Roşii, policlinicii de pe str. Şkilna, Casei Ofiţerilor, cum s-a numit ea în perioada sovieticã, i-au impresionat foarte tare pe cern ãuţeni prin aspectul lor deosebit. Prima dintre clãdirile numite mai sus era destinatã unui cãmin, cea de-a doua – sindicatelor, iar a treia trebuia sã devinã centru al culturii şi literaturii române. Acest din urmã edificiu reprezenta un complex compus din trei clãdiri şi urma sã se întindã de-a lungul întregii pieţe din faţa teatrului, cuprinzând şi Casa Popularã Evreiascã, în care se afla în prezent Palatul Central de Culturã din Cernãuţi. Se presupune cã a existat o astfel de înţelegere, însã noua conducere a comunitãţii evreieşti a protestat, refuzând sã vândã clãdirea. Dupã cum mi-a povestit odatã un ziarist român, au avut loc chiar câteva procese judiciare la Cernãuţi şi Bucureşti, însã fãrã nici un rezultat. Din aceastã cauzã edificiul din Piaţa Teatrului este asimetric, cu o aripã mai lungã decât alta, centrul pomenindu-se deplasat.
Afarã de aceasta, au avut loc procese îndelungate cu Universitatea, care susţinea cã terenul îi aparţine, şi a consimţit sã-l cedeze doar atunci când i s-a promis cã în schimb va fi construitã biblioteca universitarã, ceea ce s-a şi fãcut pe locul fostului cimitir austriac. Construcţia bibliotecii, însã, a fost finalizatã mai târziu de arhitectul sovietic Vodeanski.
În ceea ce priveşte Palatul cultural al românilor, la construcţia cãreia şi-a dat concursul Fondul religionar, deoarece banii fuseserã cheltuiţi pentru judecãţi, s-a reuşit sã se construiascã doar una din cele trei clãdiri. Celelalte douã aşa au şi rãmas doar pe hârtie. În scuar, pe locul unde urmau sã fie ele, în prezent se înalţã monumentul lui Mihai Eminescu.
S-ar pãrea cã aceastã clãdire în stilul constructivismului stricã aspectul Pieţei Teatrului, deoarece clãdirea acestuia a fost construitã în 1905 în stil baroc, Casa Popularã a evreilor în 1908 cu motive ale arhitecturii evreieşti, tradiţionale, iar Camera de comerţ şi meşteşuguri (în prezent clãdirea administrativã a Institutului de Medicinã) în 1912, în stil modern. În realitate liniile sombre şi formele netede ale constructivismului din perioada postbelicã subliniazã, evidenţiazã şi mai mult frumuseţea ornamentelor pompoase de pe faţadele clãdirilor din epoca anterioarã. Şi nu întâm- plãtor arhitectul Alexei Şciusev, originar din Chişinãu, autorul Mausoleului lui V.I. Lenin din Moscova, a numit Piaţa Teatrului din Cernãuţi drept una dintre cele mai frumoase pieţe mici din Europa.
Pentru a nu pierde clãdirea Teatrului, arhitecţii români au gãsit o soluţie foarte înţeleaptã şi originalã – ei au sãpat pãmântul şi au adâncit piaţa cu 1,5 metri. În felul acesta ei vizual parcã au ridicat clãdirea Teatrului, deşi ea se afla şi fãrã asta mai sus de nivelul strãzii. Însã dupã ce piaţa a fost înconjuratã din toate pãrţile de clãdiri, Teatrul devenea mai puţin observat şi şi-ar fi pierdut rolul de clãdire principalã a pieţii. Ce-i drept, arhitecţii din perioada lui Leonid Brejnev, nişte copãmânteni de ai lui din regiunea Dnepropetrovsk, au stricat puţin aspectul: ei au nivelat substanţial malurile şi au schimbat forma felinarelor care parcã îi conduceau pe oameni spre teatru. Se întâmplã, ca unele clãdiri în stil brâncovenesc şi constructivist sã stea alãturi, aşa cum se poate vedea pe str. Universitãţii, acolo unde ea face la stânga, spre cinematograful „Cernãuţi”. Clãdirea acestuia a fost construitã în 1877 în stil mauritan, fiind odinioarã sinagoga principalã a Cernãuţiului.
Clãdirea a fost distrusã în timpul rãzboiului şi reconstruitã prin anii -50 drept primul cinematograf cu ecran lat din Ucraina. Dacã privim la aceste douã clãdiri vecine, se creeazã impresia cã ne aflãm întrun colţişor pitoresc al Bucureştiului. Aşa ceva nu veţi vedea nicãieri în altã parte în toatã Ucraina.
Cernãuţiul mai este original şi prin faptul cã în el pot fi vãzute peste o sutã de zei şi zeiţe greco-romane sub formã de basoreliefuri, sculpturi bombate, mozaicuri etc. Cam acelaşi o fi şi numãrul leilor, pã- sãrilor, şerpilor-Cunoscãtorii sus- ţin cã aşa ceva n-o sã întâlniţi nicãieri în altã parte în Europa. Dar acestea nu-s toate minunãţiile cu care se mândreşte strãvechiul şi mereu tânãrul oraş, care la 8 octombrie 2008 îşi va sãrbãtori jubileul de 600 de ani de la prima sa atestare documentarã, care poartã amprentele domnitorului moldovean Alexandru cel Bun. A vizita Cernãuţiul şi a nu vedea mãreţia reşedinţei mitropoliţilor bucovineni este ca şi cum ai cãlãtori în capitala Italiei nu l-ai vedea pe Papa de la Roma. Multe vestigii de arhitecturã ale Cernãuţiului încã rãmân în aşteptarea cercetãtorilor.

Vasyl SELEZINKA, om emerit al artelor din Ucraina

sursa: Arcasul

(Visited 189 times, 1 visits today)

SIMILAR ARTICLES

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.