Trianon-100. Imaginarul geopolitic al graniţelor fantomă şi manipularea trecutului istoric

Introducere

În ultima sută de ani Tratatul de la Trianon,ca parte a Conferinţei de la Paris care a pus capăt Primei Conflagraţii mondiale, şi-a pus puternic amprenta asupra raporturilor internaţionale din centrul şi sud-estulcontinentului european[1]. Tratatul de Pace contrasemnat la 4 iunie 1920 de delegaţia maghiară în palatul Trianon de la Versailles, în apropiere de Paris, a consfinţit ceea ce raporturile de forţă decretaseră pe câmpul de luptă cu un an şi jumătate înainte: destrămarea „Marii Ungarii“ şi sfârşitul visului imperial. „Faţă de populaţia regatului antebelic, cea a noului stat se reducea de la 19 la 7 milioane, iar teritoriul se micşora cu peste două treimi. Ungaria a cedat Transilvania şi Banatul în favoarea României; actuala Slovacie şi Rutenia în favoarea Cehoslovaciei; Croaţia şi actuala regiune Voivodina în favoarea nou constituitului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor; extremitatea vestică a ţării, regiunea Burgenland, în favoarea Austriei. A pierdut accesul la Marea Adriatică, iar peste trei milioane de maghiari au devenit minorităţi etnice în alte state, mai cu seamă în România (1,6 milioane) şi Cehoslovacia (aproape un milion)”[2].

Acest tratat nu a dus doar la reconfigurarea frontierelor din această parte a Europei, ci a avut şi un efect imens asupra relaţiilor dintre statele apărute pe ruina fostelor imperii austro-ungar şi ţarist. A avut deasemenea puternice reverberaţii în mentalul colectiv al societăţilor în general şi în cel al elitelor în special. Frontierele revolutelor imperii austro-ungar, ţarist şi otoman au dispărut ca realităţi geopolitice odată cu hotărârile luate în Conferinţa de Pace de la Paris(1919-1920), dar nu şi din imaginarul geopolitic/grilele de lectură geopolitică/ „geopolitical codes” al liderilor politici şielitelor culturale care n-au acceptat deciziile luate în conclavul parisian.În societăţile care şi-au văzut îndeplinindu-li-se idealul de a avea un propriu stat naţional sau de a-şi reîntregi unitatea naţională, cum a fost cazul românilor, Trianonul a fost perceput total diferit decât în societatea maghiară, care l-a văzut ca pe o dramă[3]. Astfel că liderii noului stat ungar au orientat politica externă către intenţia nedeclarată de a revizui tratatele de la Versailles[4]. Revizionismul şi reconfigurarea graniţelor geopolitice din acest spaţiu promovate şi de liderii maghiari au condus la cea de-a doua conflagraţie mondială, cu tragedii individuale şi colective la fel de mari ca şi în prima conflagraţie mondială. De ce nu au putut fi evitate asemenea tragedii deşi oamenii politici au declarat mereu că îşi doresc pacea şi cooperarea? De ce astăzi, deşi majoritatea popoarelor din această parte a lumii sunt în UE, în discursul public mai apar apar graniţele fantomă ale fostului imperiu austro-ungar sub diferite concepte ale unui imaginar geopolitic revizionist?

Pentru a avea răspuns la aceste întrebări este necesar să înţelegem cum imaginarul geopolitic/geopoliticalcodes, manipularea trecutului istoric, cartografia graniţelor fantomă/Phantom borders ca suport al propagandei revizioniste au contribuit la apariţia,în mentalul colectiv a unei părţi din elita politică şi culturală a unor reprezentări deformate ale istoriei. Adevărul istoric nu de puţine ori a fost manipulat din interese politice şi ideologice în societăţile care s-au considerat nedreptăţite de deciziile luate la Conferinţa de Pace de la Paris din anii 1919-1920.Scopul principal al acestui studiu este dezvăluirea modului în careimaginarul geopolitic/geopolitical codes şi manipularea trecutului istoric au generat imaginea graniţelor fantomă care de-a lungul ultimului secol, la rândul lor,au generat comportamente politice de tip revizionist şi revanșard. În opinia mea, explicarea acestei probleme este cu greu posibilă fără a prezenta, pe de o parte,teoria pe care se fundamentează geopolitica imaginarului. Ea ne explică cum s-auputut împletireprezentarea spaţiilor politice cu graniţe fantomăîn mintea unor oameni care deţineau la un moment dat puterea politică,cu deciziade a acţiona pentru impunerea unor astfel de graniţe atât la nivel internațional, cât și la nivel național. Pe de altă parte,fără a defini ceea ce înseamnă graniţele fantomă/Phantom borders şi cum în sprijinul „construcţiei” unor asemenea frontiere este manipulat trecutul istoric iarăşi nu avem o bună înţelegere a ceea ce s-a petrecut în Europa în anii 1938-1940. Din această perspectivă studiul va avea şi o importantă componentă teoretică.Marile întrebări din studiul politicii internaționale şi ale istoriei contemporane pot fi înțelese cel mai bine atunci când în căutarea răspunsurilor sunt aplicate teorii adecvate[5]. (autor: Constantin Hlihor, sursa: Revista Polis, Volum VIII, Nr. 2 (28), Serie nouă, martie-mai 2020)

(vezi text complet AICI)

Note:

[1]  A se vedea Mihai Milca, „Construcţia geopolitică a Versailles-ului şi tribulaţiile României Mari”, în Revista Polis, Volum VII, Nr. 2 (24), Serie nouă, martie-mai 2019, pp. 133-145;  Wilfried Loth, Nicolae Păun, eds., Disintegration and Integration in East-Central Europe. 1919-post-1989, Nomos Verlagsgesellschaft, Baden-Baden 2014, passim; Adrian Hyde-Price, The International Politics of East Central Europe, Manchester University Press, Manchester, New York, 1996, pp. 46-140.

[2] Stefano Bottoni, „Pentru Ungaria e greu să treacă peste trecut”, în Magazin istoric, Decembrie 2014, p. 11.

[3] A se vedea şi Zsolt Horbulák, The Image of the Treaty of Trianon in Slovak Historiography/ Obraz traktatu z Trianon w słowackiej historiografii, în RES HISTORICA nr. 42, 2016, pp. 265-285.

[4] Stefano Bottoni, op.cit., p.12.

[5] A se vedea pe larg E.H Carr, Criza celor douăzeci de ani (1919-1939). O introducere în studiul relaţiilor internaţionale, trad.de Cătălin Drăcşineanu, Polirom, Iaşi, 2011, pp. 17-26; Kenneth N. Waltz, Teoria politicii internaţionale, trad.de Nicoleta Mihăilescu, Polirom, Iaşi, 2006, pp. 27-119; Barry Buzan, Richard Little, Sistemele internaţionale în istoria lumii, trad. de Simona Soare, Polirom, Iaşi, 2009, pp. 35-51; Constantin Hlihor, Geopolitica de la clasic la postmodern, KartaGraphic, Ploieşti, 2011, pp. 11-54; A.D. Xenopol, Teoria istoriei, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997; Fernand Braudel, Écrits sur l’histoire, Paris, 1969; Eric Hobsbawm, Despre istorie, trad. de Radu Săndulescu, Editura Cartier, Chişinău, 2017.