Succesul prealeşilor noştri

„Democraţia, ca şi socialismul şi comunismul, e o formulă politică plantată în doctrina materialistă. Iresponsabilitatea morală, proclamată de materialism e practicată cu orgie de aceste societăţi anonime pe acţiuni care sunt partidele politice.” (Nichifor Crainic)

Nicio criză internă sau externă, nici un context conflictual de orice natură, nici o situaţie dramatică aşternută general, dar vremelnic peste ţară, nici un alt rău în sine, nu poate smulge comunitatea prezentă din rădăcinile ancestrale ale Naţiunii sale, fiindcă rădăcinile ei ontologice îşi trag seva din plămada teologică a Creaţiei dumnezeieşti, care în comuniune cu Ziditorul, dă valoare, sens şi veşnicie vieţii Omului, vieţii Familiei, vieţii Naţiunii şi desigur bucurie şi admiraţie Creatorului. Lumina neînserată din sufletele credincioşilor de azi abia mai pâlpâie într-o sclipire lină duhovnicească, fiindcă tăvălugul lumesc cu neîncetatele lui patimi-rostogoliri tasează omenirea într-o neîncetată tulburare şi o cârmuire de sine prin: jigniri, trufii, sminteli, vrajbe, răzmeriţe, tăgăduiri ale conştinţei, ale rânduielilor creştine, atentate la credinţă, la libertate, la tradiţie, la adevăr, la cultură, la istorie, la tot ceea ce este firesc, venerabil şi onorabil. Lumea raţională, ca o expresie a eu-ului ei multiplicat luptă fără încetare cu omenirea spirituală creştină, încercând să-i răstoarne sensul, pentru a întroniza atotputernicia orgoliului. Pentru acest lucru face efortul disperat, peste putinţă, de a-L detrona pe Atotcreatorul a tot şi a toate.

Adepţi ai unei legităţi universale precum obsesia egalitaristă, Călăuzitorii pozitivişti ai lumii raţionale, demască Taina existenţei, acuzând-o de suprema ei autoritate, care atentează direct şi împotriva topirii omenirii într-o uniformizantă omogenitate, adică într-un panteism presupus. Neavând criteriile adevărului, îl neagă, devenind astfel neputincioşi, infirmi în a percepe adevărul mistic şi orbi în a vedea frumuseţea Lucrării dumnezeieşti ca armonie divină absolută. În acest sens şi profeţii lumii raţional, la rândul lor, uzurpă sensul raţional al omenirii. Ştiinţa lor pozitivistă îi face prizonieri ai raţiunii, mutilându-le esenţa mistică. Promovând doar legile materialiste despre natură nu şi taina ei, răstălmăcesc valoarea şi sensul, trăind şi împingând lumea într-o eroare grosolană. Pretextul că, orice vreme istorică îşi concepe generaţia timpului ei, prin care îşi corectează manierele, tendinţele, ţinuta şi atitudinile, precum şi faptul că oricare generaţie se supune responsabilităţii doar acelui timp este nefiresc, neîntemeiat, fără sens şi iraţional.

Mentorii raţionali nu sesizează că rădăcinile crizei lumii moderne se află de fapt în programul lor de guvernare (de înşelare): în senzorialismul libertin, în explozia tehnicii nimicitoare pentru lume, în obsesia materialistă, în desacralizarea omenirii prin ateism, anarhism şi nihilism. Ba din contră, amăgitorii raţionali aruncă cu pietre în spiritualitatea creştină acuzând-o de toate relele din lume, inclusiv naşterea acestei ambiţioase şi odioase crize. Negând puterea credinţei ancorată în nădejde şi dragoste, înşelătorii pozitivişti distrug esenţele, elimină spiritul, desconsideră harul, substitue purtarea de grijă a Părintelui ceresc cu cea a legilor vegheate de un judecător, adică o justiţie care operând cu legi imperfecte se poate mândri la rându-i cu imperfecţiunea sa, aruncând astfel lumea într-o totală dezordine prin nihilismul torţionar şi prin relativismul cel mai cras. Negând ordinea increată, prestabilită de Atotcreatorul, sfarmă ancorarea transcedentală a omului din ordinea supremă a Frumosului, a Binelui, a Adevărului şi a Dreptăţii, ordine cuprinsă în mănunchiul sublim al Dragostei. Toate speranţele lor exhatologice se materializează aşadar, în nefiinţă. Goliţi de Dumnezeu ei devin materie fără spirit, raţiune fără sentiment, pământ fără cer, lavă devenită cenuşe astfel pretinsa lor obiectivitate împroşcă în jur erori subiective şi spirite claustrate. Toţi aceşti învrăjbiţi ai urii, toţi aceşti uzurpatori ai temeliilor creştine se străduiesc şi răuşesc până la un punct anume, să dărâme întreaga rânduială ortodoxă a Neamului: familia, societatea, biserica, pentru a le preface într-o sălbăticie a nihilismului lor ateu.

Articolul întreg AICI…

autor: Gheorghe Constantin Nistoroiu

sursa: Revista Art-emis