Steve Jobs sau despre mania perfecţionismului

Steve Jobs sau despre mania perfecţionismului

by -
1 549

Steve Jobs, celebrul cofondator al companiei Apple, a fost, dincolo de elogiile postume din presă, un individ dificil şi epuizant, arată Malcolm Gladwell într-un eseu din „The New Yorker”. Unele părţi ale vieţii şi personalităţii sale sunt destul de întunecate, iar biografia lui Steve Jobs de la care porneşte Gladwell – semnată de Walter Isaacson – nu-i trece defectele sub tăcere. Aflăm, astfel, că Jobs era un tip agresiv şi intimidant: „Avea capacitatea stranie de a şti exact care ţi-e punctul slab, de a şti ce te va face să te simţi mic şi neînsemnat, ca să te facă să plângi”, aflăm din biografia semnată de Walter Isaacson.

Iar comportamentul agresiv al lui Jobs nu se opreşte la exploatarea punctelor slabe ale oamenilor cu care interacţionează: parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap; zbiară la subalterni; îşi lasă iubita însărcinată, apoi neagă că el ar fi tatăl copilului; plânge ca un ţânc atunci când lucrurile nu se întâmplă să iasă exact aşa cum îşi doreşte el. La un restaurant găseşte nod în papură şi trimite mâncarea înapoi la bucătărie de trei ori, cerând altă mâncare. E amendat pentru că merge cu 160 km/h, îl claxonează nervos pe poliţistul care-i scrie amenda, apoi porneşte din nou cu 160 km/h. Şi tot aşa.

În ultimii zece ani, până cu puţin timp înainte să moară, în luna octombrie a acestui an, Steve Jobs s-a aflat din nou în fruntea Apple. Însă în 1985, în urma unei lupte interne pentru putere, Jobs a fost nevoit să plece, în mod umilitor, din compania pe care o fondase. A condus alte două companii de succes – Next şi Pixar –  şi a revenit la Apple în 1996, mai întâi în calitate de consilier. După aceste experienţe, Jobs ar fi trebuit să devină un pic mai înţelept – şi un pic mai tolerant. Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat, arată Malcolm Gladwell. În spital, în ultimele luni de viaţă, schimbă 67 de asistente medicale, până să găsească una care să-i fie pe plac. La un moment dat, un medic îi pune o mască pe faţă, în timp ce Jobs se află sub efectul unor sedative puternice. Însă pacientul îşi smulge masca, mormăind că nu-i place modelul acesteia, şi refuză s-o poarte. Cere apoi să i se aducă cinci măşti diferite, pentru a alege una care să-i placă.

La începutul revoluţiei industriale, în Anglia, scrie Malcolm Gladwell, s-au remarcat două tipuri de oameni creativi: cei care puteau concepe de la zero o invenţie, şi inginerii şi artizanii care, fără să poată proiecta ceva de la un capăt la altul, puteau îmbunătăţi invenţiile existente. Pe cei din a doua categorie Gladwell îi numeşte „tweakers”, meşteri care rafinează şi perfecţionează maşinăriile epocii industriale timpurii, pentru a le face să funcţioneze mai bine. Samuel Crompton, inventatorul maşinii de filat, face parte din categoria geniilor care creează ceva pornind de la o coală albă de hârtie. Richard Roberts, cel care a creat maşina automată de filat, face parte din categoria artizanilor care îmbunătăţesc invenţiile preexistente – el a transformat invenţia lui Crompton, îmbunătăţită între timp şi de alţi artizani înaintea lui, într-o maşinărie precisă şi rapidă.

Astfel de oameni, susţin economiştii, au oferit „microinvenţiile necesare pentru a face macroinvenţiile extrem de productive şi de profitabile”. Era Steve Jobs un Samuel Crompton sau era un Richard Roberts? se întreabă Gladwell. În articolele elogioase care au urmat morţii lui Jobs, acesta a fost numit, în mod insistent, un vizionar şi un inventator la scară mare. Însă datele din biografia lui Walter Isaacson sugerează că Jobs a fost, mai degrabă, un artizan care a îmbunătăţit invenţiile altora. E arhicunoscut faptul că trăsăturile distinctive ale primelor calculatoare Macintosh, care le făceau mult mai accesibile utilizatorului obişnuit – mouse-ul şi icon-urile grafice de pe ecran – au fost împrumutate de Jobs de la compania Xerox, după o vizită la centrul de cercetare Xerox din Palo Alto. Când, mai târziu, compania Microsoft a lansat sistemul de operare Windows, bazat pe aceleaşi elemente distinctive – mouse-ul şi icon-urile grafice –, lui Jobs i-a sărit ţandăra şi l-a chemat pe Bill Gates la sediul companiei Apple din Silicon Valley. Cuprins de furie, Jobs a început să ţipe la Gates că „l-a jefuit”. Foarte calm, preşedintele Microsoft i-a răspuns: „Cred că sunt şi alte moduri de a privi problema. Mai degrabă, am putea spune că amândoi avem un vecin bogat, pe nume Xerox, iar eu am dat o spargere la el acasă, ca să-i fur televizorul, ca să aflu că tu mi-o luaseşi deja înainte”.

Primele playere digitale portabile au apărut în 1996. Apple a lansat pe piaţă iPod-ul în 2001, deoarece Jobs a ajuns la concluzia că playerele de pe piaţă „sunt de toată jena”. Smart phone-urile au apărut în anii ‘90. Compania Apple a lansat iPhone-ul în 2007, cu mai bine de zece ani mai târziu, deoarece Jobs „observase ceva ciudat în legătură cu telefoanele de pe piaţă: toate erau de toată jena, la fel ca playerele portabile de muzică”. Ideea tabletei iPad Jobs a preluat-o de la un prieten de familie, inginer la Microsoft, care l-a invitat la petrecerea de ziua lui. După ce a văzut tableta la care Microsoft lucra de ceva vreme, Steve Jobs a ajuns la concluzia că aceasta era făcută cu picioarele: avea un creion optic! După ce a ajuns acasă, Jobs i-ar fi spus, enervat, soţiei: „ia mai dă-i naibii, să le arăt eu cum se face o tabletă”. Chiar şi în interiorul Apple, Jobs era cunoscut pentru că îşi asuma meritele pentru ideile altora. Jonathan Ive, designerul din spatele iMac-ului, iPod-ului şi iPhone-ului, povesteşte că se trezea, de multe ori, în şedinţe că Jobs îi prezenta una dintre ideile sale, despre care tocmai discutaseră, ca şi cum ar fi fost propria lui idee.

„Sensibilitatea lui Jobs era una de redactor, nu de inventator”, scrie Malcolm Gladwell. „Darul său e acela de a lua ceea ce se află în faţa lui – precum tableta cu creionul optic – şi de a rafina, fără milă, acel lucru”. După ce Jobs i-a respins multe dintre ideile lui James Vincent, copywriter-ul care lucra la primele reclame pentru iPad, cei doi au început să se certe. „Reclamele tale sunt de toată jena”, ar fi urlat Jobs lui Vincent. „Dar trebuie să-mi spui ce îţi doreşti!”, i-a răspuns copywriter-ul, zbierând, la rândul său. „Trebuie să-mi arăţi ceva, şi îţi voi spune ce-mi doresc atunci când voi vedea acel lucru”.

Acesta pare a fi crezul după care se ghida Steve Jobs: „Îţi voi spune ce-mi doresc atunci când voi vedea acel lucru”. Îi datorăm multe acestui perfecţionism al lui Steve Jobs – de la interfaţa software-ului de pe Macintosh la design-ul iPhone-ului şi chiar la sloganul campaniei Apple, „Think Different”. Deşi „think differently” ar fi fost forma corectă gramatical, Jobs şi-a impus punctul de vedere, insistând ca „different” să fie folosit ca substantiv, cu toate că se afla pe poziţia unui adverb: „Think a little different, think a lot different, think different.”

Acest mod de a gândi, arată Malcolm Gladwell, este unul esenţial pentru progres. „Vizionarul porneşte de la o foaie goală de hârtie, şi îşi reimaginează universul. Artizanul moşteneşte lucrurile aşa cum sunt, şi trebuie să le lustruiască, până când le va duce într-o formă aproape de perfecţiune. Iată o misiune care nu e deloc mai puţin importantă”.

Pe de altă parte, lui Steve Jobs nu-i plăcea ca alţii să-i preia ideile şi să i le îmbunătăţească – era gata să deschidă imediat proces, dacă aşa ceva se întâmpla, aruncând în stânga şi-n dreapta acuzaţii de furt intelectual. E elocventă întâlnirea dintre Jobs şi Bill Gates, când Gates a fost acuzat de furt – sistemul Windows ar fi preluat elementele caracteristice ale interfeţei Apple. Un alt exemplu este furia care l-a cuprins pe Jobs atunci când Google şi-a lansat telefoanele Android: touchscreen-urile şi icon-urile grafice ale acestor telefoane erau copiate, credea Jobs, după cele ale companiei Apple. A dat imediat în judecată compania Google, acuzând-o de jaf pe scară largă. „Voi distruge telefoanele Android, pentru că sunt un bun de furat. Le voi declara război nuclear celor de la Google. Sunt  speriaţi de moarte, pentru că ştiu că sunt vinovaţi”, ar fi spus Jobs.

Arhitectura software-ului Apple a fost, mereu, una închisă; Steve Jobs nu voia ca iPhone-ul, iPod-ul şi iPad-ul să poată fi deschise, permiţând oricărui neavenit să-şi vâre nasul în ele, pentru că, aşa cum vedea el lucrurile, aceste produse erau perfecte. „Celui mai mare artizan al generaţiei sale, scrie Malcolm Gladwell, se pare că nu-i plăcea deloc ca alţii să-i şlefuiască propriile idei. (…) Nu i-a plăcut niciodată ideea ca oamenii să poată să deschidă lucrurile şi să îşi vâre nasul în ele. Asta nu ar fi făcut decât să le dea mână liberă ca să le strice”.

autor: Catalin Sturza

sursa: Blogul Revistei Cultura

(Visited 117 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Site-ul asta parca e impotriva tuturor. Fiecare om pe lumea asta are si el un rol. Insa si timpul cam creaza anumite miraje. DE exemplu prezentul deobicei te critica si-ti cauta toate defectele iar trecutul te transforma intr-un titan fara de care prezentul nu mai era la fel. E bine sa vedem ce a insemnat el si ce a facut benefic pentru noi. Oricum Nimeni nu a fost perfect pana acum! Toti oamenii care s-au nascut au avut defectele lor, poate doar Greuceanu si Praslea:))

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.