Scrisoarea lui Pleșu către Ceaușescu
Ma numesc Andrei Gabriel Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesiunea cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In istorie, dupa o specializare de aproape doi ani in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari , am tinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca este datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat premiul pentru critica al Uniunii artistilor Plstci ti, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la felurile congrese si reuniuni internatinale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastci, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romanesca, in fata si in strainatate.
Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.
Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.
Am avut, intr-adevar ghinionul de a participa cu doi ani in urma , la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei trancendratale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmarile ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opinile mele critice privind “meditatia trancendratala”.
In rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, nu se rererea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendretala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative , de care insa nu putem avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unui condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala descreditarea politica, ci si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate ca o uriasa disproportiune care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de Stat nu poate sa fie corectata.
Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.
Va multumesc,
Andrei Gabriel Plesu
25 mai 1982
Despre Andrei Plesu aici.
Aici e diferenta. Havel a facut puscarie, a muncit ca hamal DOI ANI. Din nefericire si dupa 89 Plesu, Liiceanu si altii ca ei s-au dovedit lipsiti de spirit civic, nu s-au delimitat clar de oameni total compromisi. Macar de-ar fi scris carti mari, dar nu au facut-o si nu cred c-o vor face, desi le-o doresc din toata inima!
Pleşu a dovedit şi prin această scrisoare că, în ciuda culturii lui, ca om, nu este altceva decât un oportunist de cea mai joasă speţă şi un lingău. Felul în care îşi pune cenuşă în cap în această scrisoare, făcând tot posibilul să nu sufere e mai mult decât lamentabil. Atunci disidenţi ca Paul Goma (un român de o mare verticalitate şi onoare)şi Doina Cornea erau hărţuiţi de securitate, el se lăuda cu activitatea lui de comunist zelos, de membru de partid încă de la vârsta de 19 ani, care a fost chiar şi ,,organizator de grupă de partid”. Asta e adevărata faţă a lui Pleşu.
OK, m-am grabit sa ma solidarizez cu el. Prin 82 imi amintesc ca era deja rau de tot in Romania. Ar fi putut fi si el un fel de Doina Cornea
In regula, am gresit, il scot de pe pomelnic 🙂
La morti insa, nu-l trec…
@Nemilosu
Eroare. Scrisoare, dacă nu aţi observat, datează din 1982. După afacerea cu „Meditaţia Transcedentală”, după ce Pleşu fusese în două (DOUĂ!) stagii în Occident. Cu mult după Tezele de la Mangalia, cu mult după revolta minerilor, cu mult după „Mişcarea Goma”. Cred că era vremea în care era expulzat din ţară părintele Calciu. Iar Pleşu plângea după carnetul de Partid, după stagiile pe care nu le mai putea face în continuare în Occident….
In ’71 se parea ca Romania o ia pe drumul Ungariei.
Era un fel de tigru mic al estului socialist.
Ceausescu daduse peste bot sovieticilor in 69 cand cu invadarea Cehoslovaciei, in tara era un relativ belsug si libertate etc.
Luand in considerare aparenta permanentizare a comunismului in Europa de Est, dezghetul pornit de Dej si desavarsit de Ceausescu, nu putea decat sa bucure si sa-i mandreasca pe romanii de atunci.
Tin minte ca desi proveneam (provin) dintr-o familie de tarani anticomunisti si desi la noi Europa Libera se auzea adesea, tatal meu il aprecia destul de mult de Ceausescu DE ATUNCI.
In acel context cred, Plesu a gasit cu cale sa-si slujeasca Tara asa cum stia el mai bine. La fel, dezamagit fiind de nedreptatea sistemului, s-a gandit sa-i scrie promotorului de atunci al liberalismului socialist – N. Ceausescu
Cine sta in soare,arunca umbre.