Recviem pentru Mănăstirea Văcăreşti. 25 de ani de la demolare

Recviem pentru Mănăstirea Văcăreşti. 25 de ani de la demolare

by -
5 1604

Bucureşti, kilometrul 7. Piaţa Sudului.

O vastă intersecţie la contactul mai multor cvartale de blocuri cenuşii, asemenea epocii în care s-au construit.

În spatele unui târg murdar, se întinde un vast teritoriu al cărui aspect te duce cu gândul la un uriaş cataclism. Un câmp arid, presărat ici-colo cu mărăcini, mormane de moloz şi gunoi, smârcuri şi cadavre de câini. Mai departe, câteva bordeie de ţigani perpetuează la marginea Capitalei avatarurile semiprimitivismului. Printre gunoaie şi necesităţi fiziologice, prostituate hâde îşi conduc clienţii prin viroage, sub privirea vigilentă a unui proxenet tuciuriu.

Până nu demult, ici-colo, din râpa dealului mutilat ieşeau ziduri bătrâne şi crâmpeie de capiteluri sculptate, singurele vestigii ale unui trecut istoric intens, îngropat sub resturi menajere. Şi în mijlocul tuturor, se ridica până de curând, asemenea unui templu al spiritului luciferic, temelia părăsită a unei construcţii-mamut.

De vreo doi ani, pe acest loc ce arăta asemenea unei explozii atomice, s-a ridicat mai iute ca gândul, pe cât de nefolositor, pe atât de opulent, Sun Plazza Mall, unul din locurile de “shopyng” ale snobului bucureştean.

Ce s-a întâmplat însă în acest spaţiu unde sordidul se învecinează cu opulenţa grobiană?

# Între glorie şi decădere

Pentru a răspunde, să începem cu începutul. Să vedem, adică, ce a fost aici înaintea dezastrului. Puţini din bucureştenii de azi mai ştiu că aici s-a aflat unul dintre cele mai importante ansambluri arhitectonice ale Europei central-su-estice: Mănăstirea Văcăreşti.

Construită în 1716-1722 de domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat, acest aşezământ a avut funcţie monastică, de curte domnească şi totodată aceea de centru cultural al Europei secolului XVIII. Biserica “Sf. Treime”, de proporţii gigantice, era una din cele mai mari din România, fiind considerată de istorici drept punct de apogeu şi sinteză a stilului brâncovenesc din Ţara Românească.

Mavrocordat va instala la Văcăreşti o tiparniţă, o şcoală în limba elenă şi, de asemenea, biblioteca domnitorului, considerată ca fiind cea mai mare şi mai completă din Europa acelei epoci.

În 1736, Alexandru Mavrocodat, fiul lui Nicolae, avea să completeze ansamblul cu un superb paraclis.

Anul 1864 marchează începutul declinului pentru Mănăstirea Văcăreşti. Privată de proprietăţile funciare ce-i asigurau întreţinerea, ca urmare a măsurilor iniţiate de Al. I. Cuza în cadrul politicii masonice de secularizare a acestuia, în acest an Văcăreştii sunt transformaţi oficial în penitenciar. Călugării sunt evacuaţi, chiliile sunt transformate în celule. La ferestre şi creneluri apar gratii, iar arhitectura monumentului este alterată grav de adăugirile impuse de noua destinaţie. Casa domnească a Mavrocordaţilor este transformată în spital al închisorii, stăreţia devine penitenciar de femei, paraclisul este închis, iar biserica este rezervată uzului religios duminical al deţinuţilor. Sunt realizate o serie de ateliere, destinate muncii prestate de aceştia.

Astfel, în decurs de câteva decenii, acest bastion al ortodoxiei europene suferă o iremediabilă deteriorare morală în percepţia colectivă din ţară şi din exterior.

# Personalităţi după gratii.

Închisoarea Văcăreşti a fost şi loc de pedeapsă pentru personalităţi ale culturii şi vieţii policite româneşti. Astfel, în 1914, Tudor Arghezi este închis la Văcăreşti, pentru vina de a fi scris articole considerate de autorităţi drept “agitaţie războinică”. Perioada este imortaluzată de poet în volumul memorialisti “Poarta Neagră”. Tot în acea perioadă este încarcerat şi Ioan Slavici, considerat colaboraţionast. Şi el va descrie viaţa la Văcăreşti în cartea “Închisorile mele”. Totuşi, cel mai complet tablou al vieţii de penitenciar de aici se datorează lui Mircea Damian, care publică în 1924 cartea “Celula nr. 13”.

În 1924 este încarcerat la Văcăreşti Corneliu Zelea Codreanu, întemeietorul de mai târziu al Mişcării Legionare. După cum însuşi mărturiseşte în carea sa “Pentru legionari”, aici, în faţa icoanei Arhanghelului Mihail de pe uşa împărătească a bisericii Mănăstirii Văcăreşti are o revelaţie, aceasta stând la baza hotărârii înfiinţării, în 1927, a Legiunii Arhanghelul Mihail. De asemenea, tot la Văcăreşti şi în aceeaşi perioadă, Căpitanul conturează, împreună cu Ionel Moța, structura organizatorică şi sufletească a viitoarei organizații de tineret « Frăția de Cruce ».

În perioada sângeroasei dictaturi a regelui Carol II, ca şi în anii regimului antonescian, numeroşi legionari vor cunoa şte zidurile reci ale Văcăreştilor, ca pedeapsă pentru convingerile lor. Sub regimul comunist, deținuții politici, vor fi aduşi la Văcăreşti fie la spitalul din incinta penitenciarului (după obiceiul bolşevic, erau aduşi atunci când nu se mai putea face nimic), fie în tranzit sau pe timpul implicării în alte procese colaterale.

# Începutul sfârşitului

În 1973, printr-o decizie surprinzătoare a dictatorului N. Ceauşescu, penitenciarul este evacuat, dispunîndu-se ample măsuri de restaurare a clădirilor. Scopul declarat era transformarea Văcăreştilor într-un amplu ansamblu muzeistic de artă medievală românească. Acum sunt restaurate: casa domnească, paraclisul, stăreția, cuhniile şi galeria pe două nivele de pe latura de răsărit. “Minunea” nu durează mult. În 1977, Direcția Monumentelor Istorice este desființată şi astfel, patrimoniul arhitectural al țării rămâne la discreția lui Ceauşescu. În demersurile nebuneşti de didtrugere a zonelor istorice ale capitalei, acesta s-a bucurat de sprijinul unor politruci care l-au încurajat constant. A şa au fost primarul de atunci al Bucure ştilor, Gheorghe Pană, vicepresedinții primăriei – Dumitru Necşoiu si Nicolae Iordache, directorul Proiect Bucureşti, Constantin Jugurică si arhitectul-şef al oraşului, Paul Focşa.

Pe 2 decembrie 1984, Ceauşescu a vizitat Văcăreştii, dispunând demolarea lăcaşului, sub pretextul construirii pe platoul dealului a unui nou palat al justiției. Acest fel de proiecte paranoice primeau, din păcate, sprijinul moral al unor culturnici ce- şi făcuseră faimă din slugărnicia față de regimul comunist. Un exemplu este articolul “Minciuna are picioare scurte”, semnat de Corneliu Vadim Tudor, şi apărut în revista “Săptămâna”, la inceputul anului 1986. Un fragment este edificator pentru stilul dezgustător al acestui tip de cronici: “Hotărârea conducerii de partid şi de stat de a construi un centru civic, pe măsura imperativelor epocii pe care o trăim, a fost întâmpinată cu reală bucurie de locuitorii Capitalei […]. Capitala Roâaniei traieşte acum cel mai frumos moment urbanistic din întreaga sa existență, iar bucuria locuitorilor săi nu poate fi adumbrită de nici o propagandă ostilă şi mincinoasă“!

Un alt “act de cultură” asociat demențialului elan distructiv al lui Nicolae Ceaulşescu a fost săvâr şit sub coordonarea regizorului Sergiu Nicolaescu. Astfel, la sfârşitul lui martie 1985, profesorul Panait I. Panait, directorul Muzeului de Istorie şi Artă a Municipiului Bucureşti sesiza Studioul Buftea că, în timpul acțiunilor de filmare conduse de Sergiu Nicolaescu pentru un film cu subiect istoric, au fost aduse grave avarii monumentului istoric Vacaresti. În adresă se meționau acte grave la adresa lăca şului sfânt, cum ar fi folosirea în incinta sa a aruncătoarelor de flacari, petardelor şi manevrarea unui număr foarte mare de ostaşi, tunuri si tancuri. Tot în timpul filmărilor se produseseră acte de vandalism: “fracturarea crucii din marmură a unuia dintre ctitorii mănăstirii, domnitorul Constantin Mavrocordat; forțarea lacătelor şi a drugilor de fier care închideau paraclisul, precum şi a uşii altarului Bisericii Mari”. Opera de distrugere a fost completată de un grup de țigani din zona, care au furat icoane pe lemn datând din secolul XVIII, din fericire recuperate de organele Miliției de atunci.

De cealaltă parte a baricadei, protestele şi intervenţiile scrise, aparţinînd unor personalităţi ale vieții culturale de atunci (Constantin Noica, Geo Bogza, Mihai Şora, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Dinu C. Giurescu, Grigore Ionescu, Florin Rotaru, Razvan Theodorescu, Peter Derer) , nu au avut sorți de izbândă. La fel intervențiile personale ale unor înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române sau cele ale preşedintei de onoare a Uniunii Arhitecților din România, nonagenara Henriette Delavrancea-Gibory, fiica marelui scriitor Barbu ştefănescu-Delavrancea.  Doar tergiversările intenționate şi curajoase ale unor arhitecți, ca Gheorghe Leahu, au făcut ca demonicul plan să fie întârziat.

Totuşi, la insistenţele lui Nicolae Ceauşescu, în intervalul septembrie – decembrie 1986, ansamblul este demolat. Zi şi noapte buldozerele şi macaralele lucrează, în timp ce basculantele cară spre rampa de gunoaie capiteluri, sculpturi, fragmente de frescă. Zidurile pe care utilajele nu le pot distruge, sunt nimicite cu dinamită. Maldărele de moloz, aspectul clădirilor mutilate, dau locului un aspect apocaliptic. Sub presiunea şi injuriile zapciilor de la partid, inimoşii salariaţi ai muzeului de istorie, ajutaţi de voluntari, salvează impresionante suprafeţe de frescă, ce se păstrează şi astăzi. Din păcate, cea mai mare parte cad sub lama excavatoarelor. Trecătorii se închină şi rostesc blesteme la adresa lui Ceauşescu şi a comuniştilor în general. Securişti în civil confiscă aparatele de fotografiat ale bucureştenilor  care imortalizează ultima imagine, mutilată, a Văcăreştilor.

În intervalul 4-6 ianuarie 1987 cad ultimile piese ale măreţului ansamblu: biserica şi galeria estică, cu paraclisul domnesc. De Sfântul Ioan Botezătorul, platoul dealului Văcăreşti, gol, arăta ca o rană vie în bătaia viscolului.

# Pe-aici a trecut Antihristul…

Din 1988, satana începe să se războiască chiar cu forma de relief pe care se aflase lăcaşul de închinare. Dealul Văcăreştilor este supus şi el distrugerii. Luni de zile, ziua şi noaptea, excavatoarele şi basculantele distrug trei sferturi din forma de relief lăsată de Dumnezeu. Se începe, la nivelul Luncii Bârzeşti, construcţia unei săli de conferinţă faraonice, în care dictatorul intenționa să adune cca 12.000 de “oameni ai muncii”, care care să-i aclame discursurile inepte.

Decembrie 1989, cu Revoluţia Copiilor, pune capăt construcţiei megalomanice. Rămâne un peisaj dezolant, un imens pustiu răvăşit de şenile şi presărat cu moloz, mărăcini şi blesteme.

# Qui prodest ?

Ca multe alte aşteptări înşelate după Revoluţie, s-a crezut că sistemul de după 1990 va repune în drepturile istorice şi morale acest loc.

În ciuda propunerilor unor arhitecţi, ierarhi ai B.O.R. şi oameni de cultură, de refacere a monumentului pe vechiul amplasament, sau în imediata vecinătate, administraţiile locale din ultimiii 16 ani au acţionat consecvent în aceeaşi direcţie: în 1992, pe rămăşiţa dealului s-a amenajat, prin “grija” administraţiei locale CDR, un târg sordid, cu iz de mahala turcească, în spatele căreia se întinde o lume a gunoaielor, câinilor vagabonzi şi prostituatelor. Greaţa şi revolta te cuprinde la fiecare pas. Chiar lângă locul fostului altar, o cârciumă sordidă oferea multă vreme mititei şi damf de băutură proasă, în acorduri de manele. Şobolanii, excrementele umane şi prostituatele de sub Dealul Văcăreştilor sunt o mostră la scară redusă a ceea ce a ajuns astăzi societatea românească.

Iată însă că, dacă pentru reconstrucţia acestui monument istoric de primă importanţă europeană nu au existat nici fonduri şi nici soluţii tehnice de adaptare a noii construcţii ceauşiste, pentru un “mall” de o opulenţă pe cât de ieftină pe atât de stridentă, s-au găsit de toate. Investitori generoşi au adus banii, autoritatea locală îşi va fi luat comisioanele şi unde sunt bani, orice este posibil. Nici nu şi-au dat bine seama locuitorii cartierului Berceni când s-a ridicat pe locul domnesc al Văcăreştilor un complex comercial după ultimele standarde ale modernităţii. O arhitectură aiurită, care nu spune nimănui nimic, dar ce contează asta când gloata se bucură de lumini strălucitoare, cumpărături şi fast-food.

Poate că mall-ul din dealul Văcăreşti este tocmai ceea ce merită societatea românească de azi.

# Ce e de făcut?

Asanarea morală a societăţii româneşti nu se poate concepe, desigur, făcînd abstracţie de reabilitarea tuturor locurilor şi simbolurilor supuse în ultimile decenii desacralizării şi blasfemiei. Ansamblul aparent neînsemnatelor elemente din domeniul particularului, formează, asemenea unui joc puzzle, imaginea generală a societăţii româneşti.

La Văcăreşti se impune, ca o firească reparaţie morală, reabilitarea identităţii zonei, în proiect fiind necesară implicarea tuturor factorilor direct vizaţi: Biserica Ortodoxă Română, Ministerul Culturii, cu toate instituţiile de resort, elitele intelectuale, administraţia şi comunitatea locală.

Nu mai putem vorbi acum de o reconstrucţie pe locul iniţial, ocupat de complexul comercial. Cel mult, după modelul reconstrucţiei bisericii Sf. Vineri la câteva sute de metri de locul ocupat azi de blocurile ceauşiste – proiect în plină desfăşurare la acest moment, s-ar putea cândva reface măcar biserica, paraclisul şi casa domnească.

Dar, până laacest  deziderat,  s-ar impune o serie de paşi meniţi să readucă mai întâi semnificaţia spirituală a locului în conştiinţa mentalului colectiv bucureştean: o emisiune de pliante care să prezinte trecutul şi potenţialul viitor al acestui obiectiv şi ridicarea pe dealul Văcăreşti a unui memorial care să amintească trecătorilor supuşi stress-ului vieţii zilnice că sunt vecinii unui loc cu rezonanţe istorice şi culturale europene.

de Florin DOBRESCU, Buciumul.ro

(Visited 814 times, 1 visits today)

5 COMMENTS

  1. Ne desradacinat de paman dar nu ne pot lua credinta si Manastirea Vacaresti din suflet. Am avut pe pamantul nostru Sfanta si Marea Manastire Vacaresti.!!! Doamne ajuta!Intregul teren era proprietate privata!
    Intangibilitatea dreptului de proprietate este consacrata si de Conventia europeana a
    drepturilor omului, ratificata de tara noastra prin Legea nr. 30/1994 care, in art. 1 din Primul Protocol aditional semnat la Paris la 20 martie 1952, prevede:
    „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.
    Dispozitiile art. 44 alin. 1 teza a II-a din Constitutia României prevad ca atât continutul cât si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar art. 136 alin. (5) din Constitutie consacra caracterul inviolabil al proprietatii private în conditiile legii organice.

    In anul 1962 terenurile din aceasta zona au fost preluate de Gospodaria agricola colectiva Dudesti – Cioplea, devenita Cooperativa agricola de productie Popesti – Leordeni, prin deposedarea abuziva a proprietarilor de terenurile lor

    In primavara anului 1988, asa cum se arata si in “Scanteia nr.14230/20.mai.1988”, la indicatia fostului dictator Nicolae Ceausecu in zona Vacaresti a inceput demolarea. Intregul teren de 260 ha care fost preluat de Stat, in mod abuziv . Buldozerele au ”eliberat” terenul, demoland locuintele oamenilor, iar acestia au fost “stramutati” in mod abuziv, in vederea realizarii proiectatului „Lac Vacaresti” . La 10 zile de la vizita dictatorului in zona apare Decretul Consilului de Stat nr.143/30 mai,1988 privind Obiectivul de investitii “Acumulare Lac Vacaresti” care NU A FOST NICIODATA PUBLICAT in Buletinul Oficial si in aceasta situatie cum prevedeau dispozitiile art.69 din Constitutia din 1965, in viguare in anul 1988 . – Explicatia este simpla: la data si continutul decretului evidentiau ca OCUPAREA TERENURILOR SI DEMOLAREA LOCUINTELOR AU AVUT LOC FARA VREO FORMA LEGALA!! Nepublicarea Decretului nr. 143/1988 atrage consecinta prevazuta de art. 2 alin.2 lit. f din Legea nr. 10/2001 potrivit caruia imobilele preluate de stat in baza unei legi sau a altor acte normative NEPUBLICATE , la data preluarii, in Monitorul Oficial sau in Buletinul Oficial sunt considerate imobile preluate in mod abuziv.
    Asadar, singur motivul nepublicarii Decretului nr. 143/1988 duce la calificarea de drept a imobilelor pretins preluate prin efectul acestui decret, ca imobile preluate in mod abuziv. Nicaieri in Decretul nr. 143/1988 nu se prevede trecerea in proprietatea statului a terenurilor si cu atat mai putin exproprierea” lor .- Formula “se expropriaza si se trece in proprietatea statului” nu se regaseste in acest decret, dupa cum nu se regaseste nici numele celor expropriati. Dupa ridicarea digului, lacul a fost umplut cu apa, cu consecinta inundarii terenurilor invecinate din Vitan Barzesti si a subsolurilor blocurilor din Calea Vacaresti sector 4 si s-a s-a constatat ca obiectivul era irealizabil dupa executarea lucrarilor privind cuva lacului,
    Lucrările au început în anul 1988, dar au fost sistate chiar înainte de Revoluţia din 1989.
    Dupa Revolutia din 1989 cand, potrivit Constitutiei, Romania a devedint stat de drept, era de asteptat sa fie restituite imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Prin in aparitia Legii nr.18/1991(legea fondului funciar), Legea nr.169/1997 (privind modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.18/1991) Legea nr.1/2000, O.U.G. nr.102/2001, prin Legea nr.247/17.07.2005 (privind reforma in domenile proprietatii) si prin aparitia Legii nr.165/2013 Privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România Statul are posibilitatea si obligativitatea reconstituirii dreptului de proprietate, de regula pe vechiul amplasament, iar cand nu este posibil, pe un alt amplasament, astfel cum reiese din modificarile aduse legilor enuntate mai sus.
    Lucrarea de investitie pentru care a fost preluat terenul de catre stat, respectiv Lacul Vacaresti, NU a fost finalizata, renuntandu-se la aceasta lucrare, astfel in speta sunt aplicabile dispozitiile Legii nr.247/2005 care impun restituirea catre adevaratii proprietari

    La 12 ani de la abandonarea investitiei s-a hotarat schimbarea destinatiei terenului. Prin Hotararea Guvernului nr.1223/2001 Guvernul Romaniei confera Companiei Nationale “APELE ROMANE” SA, calitatea de administrator special , (Dar, calitatea de administrator a fost pierduta implicit prin aparitia Hotararii de Guvern 855/2002 trecand terenul din domeniul public in domeniul privat al statului.
    Ulterior atat de “fundamental” a fost solutia propusa si adoptata incat, numai dupa 5 luni Hotararea de Guvern nr.1223/2001 a fost abrogata prin Hotararea de Guvern nr.481/2002.
    Numai ca dupa alte 3 luni se aproba prin Hotararea de Guvern nr.855/2002 publicata in Monitorul Oficial partea I nr.621/22.08.2002 , s-a dispus concesionarea , fara ca statul sa fie proprietarul acestui teren , cu toate ca existau Notificari pentru restituirea terenurilor din zona lac Vacaresti ,
    Concesionarea terenurilor a fost in vederea realizarii unui complex cultural-sportiv. In acest caz Statul isi exercita atributele proprietatii prin Ministerul Mediului, care ulterior a incheiat in calitate de CONCENDENT, un contract de concesionare . Pe 23 ianuarie 2003 a fost incheiat Contractul nr.1/2003, semnat de ministru Petru Lificiu si incheiat pe 49 de ani pe o redeventa de 0,28 centi/$/mp . Terenul a fost concesionat unei societati comerciale SC ROYAL ROMANIAN CORPORATION SA – patron cetateanul Tony Mikhael . Concesionarea terenurilor avea ca obiect realizarea unui complex cultural-sportiv. Asa cum se arata in Certificatul de Urbanism Nr.1258/65326/09.08.2006 . Acesta urma sa cuprinda realizarea unui complex multifunctional (in special sport si agrement, un hipodrom pentru curse de cai, un teren de golf, vile, complexe comerciale, etc…
    .
    Hotararea de Guvern 855/2002 Contractul de concesionare a fost illegal incheiat , deoarece Deoarece TERENURILE NU AU INTRAT IN PROPRIETATEA STATULUI IN TEMEIUL UNUI TITLU VALABIL, ASTFEL CUM PREVAD DISPOZITIILE ART.61, ALIN.1, DIN LEGEA NR.213/1998 SI CA ATARE GUVERNUL NU PUTEA DISPUNE PRIN HOTARAREA DE GUVERN 855/2002 ASUPRA CONCESIONARII ACESTUIA

    Statul are posibilitatea si obligativitatea reconstituirii dreptului de proprietate, dupa 23 de ani Statul de drept, potrivit Constitutiei dupa aparitia legilor reparatorii ca sa fie restituite imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Numai ca, fenomenul de tergiversare, amanare sau de obstructionare a retrocedarii terenurilor preluate in mod abuziv este si astazi in 2013 pus in aplicare si datorita acestora RETROCEDAREA TERENURILOR ESTE OBSTRUCTIONATA DE CATRE Statul Roman – MINISTERUL MEDIULUI (administratorul terenului lac vacaresti) – CATRE PROPRIETARII DE DREPT –
    Desi instantele de judecata au recunostut dreptul de proprietate , prin sentinte definitive si irevocabile, sunt Titluri de proprietate , Procese Verbale de punere in posesie, pentru restituirea terenurilor, proprietarii plastesc impozitul pe teren la zi, sunt intabulati in Cartea funciara, au numar cadastral, numar postal – cu toate astea proprietarii nu pot sa-si exercite prerogrativele dreptului de proprietate! Mai nou , statul roman prin administratorul terenului, Ministerul Mediului, concepe alte incalcari ale dreptului de proprietate, Este evident ca astfel de planuri si demersuri ( arie protejata, parc natural, groapa de gunoi, focar de infectie) nu fac decat sa perpetueze incalcarea dreptului de proprietate prin permanetizarea ocuparii terenului
    Statul Roman sa cumpere terenul la valoarea de circulatie pe care terenul respectiv ar fi avut-o daca lucrarea existenta asupra sa nu ar fi efectuata! Prin Constitutia Romaniei,Statul Roman stabileste ca: – proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege ; – nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica , cu dreapta si prealabila despagubire.Dreptul de proprietate este principalul drept real şi de fapt ocupă locul central în cartea a doua „Drepturile reale”. Dreptul de proprietate de proprietate mai este considerat ca fiind cel mai complet drept real, fiindcă întruneşte în mâinile proprietarului toate atributele acestui drept şi anume dreptul de posesiune, dreptul de folosinţă şi dreptul de dispoziţie.
    Dreptul de proprietate este acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în putere proprie şi în interes propriu a atributelor de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor sale
    Atribut al dreptului de proprietate, consta in posibilitatea titularului acestuia de a intrebuinta in interesul sau bunul care ii apartine si de a dobandi produsele si veniturile obtinute din utilizarea lui. Ce a facut regimul comunist in frunte cu Ceausescu se numeste Nationalizare. Ce a facut regimul democrat in frunte cu toate guvernele de la revolutie pana la azi se numeste – nerespectarea dretului de proprietate – si ce vor ce vrea sa faca guvernul de astazi si ONG-urile cred daca consultati un avocat – atunci se va numi INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII
    Art. 220 Tulburarea de posesie
    Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia
    Cati bani ii trebuie unui proprietar sa renunte la proprietatea sa???? Tu poti sa renunti la proprietatea ta?????????!!!

  2. Cand cineva il mai regreta pe Ceausescu, nu uitati sa ii amintiti de Vacaresti. Si-a meritat soarta, de a fi impuscat in ziua de Craciun.

  3. Mare pacat ca sa distrus un lacas de cult atit de important,legatura intre trecut si prezent o dovada de continuitate a creatiei spiritualitatii Romanesti si o secventa din istoria milenara a poporului roman, a fost cu buna stiinta distrus, tot de acei ce se numesc,dusmani ai interesului national romanesc!

  4. .Pt.a fi in asentimentul celor de la minister,eu as construi un mall chiar pe locul de unde ei la ora asta stau pe fotolii comfortabile din piele si catifea ,facand jocul celor care doresc o Romanie in ruina pe toate planurile.Multe trebuiesc facute in Romania,dar cum v-am spus ,as incepe cu cele sufletesti ca viitorii nostri copii sa aibe ochii cartre ADEVAR si sa nu fie pacaliti si orbiti ca multi dintre noi la „revolutie”,ca sa nu mai aibe parte de altii ca ilicescu, tapu , mariner si gastile lor.Eu ca ortodox si simplu cetatean al Romaniei ,doresc o restructurare a bisericii mai intai din INTERIOR,iar dupa aceea cel exterioar,pt viitorul unei Romanii SANATOASE ORTODOXE cu bisericile pline de credinciosi,ca niste luptatori in oastea Domnului.Acela sa fie mai intai obiectivul ,restructurarea sufleteasca si trupeasca ,iar restul va veni de la sine.Doamne Ajuta! P.s.Romania trebuie sa-si regaseasca identitatea istorica pe care stramosii nostri au pastrat-o scriind istoria cu sange de martir,caci numai asa Romania va avea un viitor sanatos,iar cu vremurile astea s-ar putea s-o redobandim doar cu pretul crucii.Calaii Romaniei au avut grija….

  5. Da! este adevarat ,ar trebui refacute ffff multe ,dar mai intai as incepe cu cele sufletesti ,altfel ar fi o reabilitare doar de suprafata, lumeste ,de ochii lumii.Cu vremurile in care traim ,drumu-i lung si anevoios.In mai toate comentariile vad scris „ar trebui,ar fi ,daca ar fi,etc”.Poporul ,noi ortodocsii trebuie sa punem mana fara prea multe aprobari si discutii ,pe fata.De fapt noi mai avem sprijin ,macar moral din partea Patriarhiei?,ministerul culturii?elitele intelectuale (in sensul bun sau in sensul rau?),pai noi mai avem asa ceva?.Nu Ceasusescu a daramat bisericile ,pt el poate ca era totuna,as spune ca cei care s-au impus prin minciuna la putere dupa 89 au distrus TOOOT CE ESTE ROMANESC si inainte si dupa caderea comunismului,alfel motivele astea nu mai existau.Cei care distrug ACUM din interior lacasurile noastre ortodoxe strabune ,sunt tot aia care i-au cantat in struna lui Ceausescu,facandu-l sa darame pana si bisericile si monumentele,ca toate oalele sa se sparga in capul lui.Pe timpul comunismului romanii au fost tinuti sub papuc,iar dupa 89 ne-au „cantat” in struna facandu-ne sa credem ca suntem liberi sa ne croim viitorul dupa modelul stramosesc,dar dupa 20 de ani de „libertinaj”am ajuns unde am ajuns ,dup amodelul eretic medieval al apusului.A restructura acele locuri ,macar de a reface Paraclistul in zonele in care au fost efetiv rase acele biserici ,ar fi un proiect sanatos pt binele tuturor .Aceasta campanie ar trebui sprijinita ,dar nu avem pe nimeni decat pe noi.Ministerul culturii a avut si are grija sa ne mai puna cate un monument strain culturii si istoriei Romaniei in zone si locuri strategic ochilor trecatorilor.Exemplu cu acel bust (o fosta personalitate a poporului turc) din fata teatrului Odeon din Bucuresti,aproaoe de Majestic,vis-a-vis de fostul Simplon.Exemple sunt multe.Ministerul culturii gaseste intotdeauna fonduri (din banii poporului)pt a „planta” aceste monumente pagane,in schimb pt a readuce,a reconstrui ,a reface ceea ce apartine de drept poporului roman,,,,nu se mai gasesc fonduri.Despre spitalel inchise nu mai vorbesc.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.