Păstorel, sufletul delicat al unui mare boem

Păstorel, sufletul delicat al unui mare boem

by -
2 883

Dacă pentru romancierul  Ionel Teodoreanu, identitatea talentului ca și numele se exprimau pe lung, având nevoie de o resprație cuprinzătoare, fratele lui, inegalabilul Păstorel, a rămas, și prin nume,  ca un poem scurt, un crivăț dens al ironiei care se încheia cu un fulger. Iorga l-a urât de moarte pentru epigramele cu dedicație. Alții s-au apărat de batjocura fină, fiindcă dacă intrai sub pana epigramistului, nu era simplu să ieși neșifonat, mimând indiferența și scuturând a lehamite, adică, ce, îl iau în serios pe  Păstorel! Contemporan celor mai dinspre noi, n-am apucat viața lui Păstorel, dar am avut norocul unui prieten, mai în vârstă mult decât mine, care l-a cunoscut într-un  mod special pe marele epigramist. Este vorba de regretatul Șerfi, pictor de avangardă, socru mai târziu al lui George Apostu. Toți sunt duși azi, și Păstorel și Șerfi și Apostu. Iată ce mi-a povestit într-o zi pictorul, pe vremea când, student fiind, locuiam mai mult în atelierul lui de pe strada Iorga, de lângă Piața Romană. Eram, spunea Șerfi, cu unul din frații lui Păstorel și alți amici la o cârciumioară și din pahar în pahar n-am băgat de seamă că trecuse mult de miezul nopții. Era aproape 3 noaptea când, ultimii care am părăsit bodega am fost noi amândoi. Eram departe de locuința mea și fratele celebrului epigramist mi-a zis că pot dormi la el. Stătea aproape și un pat în casă era mai mereu liber, al lui Păstorel. Dormi în patul lui frate-meu, el nu vine decât rar acasă. Am intrat într-un hol larg și sub o scară, pitit sub o draperie groasă, se afla un pat. Păstorel alesese să se culce aici pentru a nu deranja toată casă când sosea el, de obicei mult după miezul nopții. M-am culcat, povestea Șerfi, cu emoții și nu se lipea somnul de mine. Dacă vine Păstorel? Nu mă cunoaște și dă de mine în patul lui? Și de ce mă temeam, s-a petrecut. L-am auzit deschizând ușa, s-a mișcat un pic prin casă fără să aprindă lumina și apoi a tras draperia  și a pus mâna să pipăie patul . A dat de piciorul meu. Da, zice cu voce calmă Păstorel, vasăzică eu sunt demult acasă, am dormit destul și e cazul să plec. Și a plecat fără să mă întrebe ce caut în patul lui, cine sunt, cine mi-a dat încuviințare. Era un suflet mare. Firește că și-a dat seama că unul din frații lui a cazat acolo un prieten și, ca acela, adică eu, spunea Șerfi, să nu se simtă stânjenit, a rostit acele cuvinte să mă liniștească. Am dormit destul, sunt demult acasă, plec! Duc cu mine, mi-a povestit Șerfi, acea sublimă dovadă de generozitate, trăsătură pe care puțini i-o știu. Temutul Păstorel, care-i diseca pe mulți, era un suflet delicat, sufletul delicat al unui mare boem. (autor: L. Avramescu, sursa: AMPress)

 

(Visited 237 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.