TITULESCU CATRE TAKE IONESCU: „Ne iubim, ne stimam, dar nu ne intelegem”
articol de Ion Calafeteanu
Stim astazi, din chiar marturisirile sale, ca Nicolae Titulescu, din punct de vedere politic, se revendica de la scoala lui Take Ionescu si a lui Vintila Bratianu. Raporturile sale cu Take Ionescu au depasit însa relatia maestru-elev, transformându-se într-o profunda si calda prietenie. In 1907, N. Titulescu s-a înscris în Partidul Conservator-Democrat condus de Take Ionescu si cu acest partid a intrat pentru prima data în Parlamentul României. Iar debutul sau ca orator parlamentar a fost salutat cu entuziasm de Take Ionescu:
„Un mare, un extraordinar talent – declara el – s-a ridicat la tribuna româneasca si acest talent este al nostru. Nu numai ca Titulescu a facut ieri începutul cel mai stralucitor în istoria elocintei parlamentare a României, dar acest început l-a clasat deopotriva gânditor si orator.”
In timpul cercetarilor pe care le-am efectuat cu câtiva ani în urma la Hoover Institutions on War, Revolution and Peace de la Standford University, California, S.U.A., am gasit o scrisoare a lui N. Titulescu catre Take Ionescu, ce arunca o noua lumina asupra raporturilor dintre cei doi mari oameni politici. Scrisoarea nu este datata. Dar dupa evenimentele la care se refera si prin corelarea ei cu alte documente, putem aprecia ca ea dateaza din jurul lui 10 decembrie, 1920. Aflat la Paris, în calitate de ministru de Finante în guvernul generalului Al. Averescu, N. Titulescu a trimis la 9 decembrie 1920 o telegrama lui Take Ionescu, ministrul de Externe în acelasi cabinet, prin care îl anunta ca, dupa încheierea misiunii sale în strainatate, va demisiona din guvern. Iata cum îsi motiva hotarârea: „Sunt profund îndurerat sa constat ca ceilalti colegi ai mei, si mai ales dumneavoastra, ati putut presupune ca voi putea sa ma acomodez cu regimul care consta în a trata chestiunile departamentului meu în strainatate peste capul meu si fara stirea mea, în timp ce eu însumi eram în strainatate”. In finalul telegramei, Titulescu îl anunta pe Take Ionescu: „Va voi scrie ca sa va spun cât am fost lovit în sentimentele mele de afectiune pentru dumneavoastra… Ma despart cu un sentiment de adânca tristete si izolare de dumneavoastra si de actiunea politica pe care o veti continua. Va urez mult noroc si va ramân, cu toate acestea, cu afectiune devotat.”
Scrisoarea pe care o publicam acum este tocmai aceea la care se refera Titulescu în telegrama sa din 9 decembrie 1920.
Iubite domnule Take Ionescu,
Sunt momente în viata în care o forta irezistibila te împinge sa-ti dezbraci sufletul pâna la goliciune si sa-l arati asa cum e – frumos sau urât – acelora pe care îi consideri capabili sa priceapa gestul, chiar daca nu-l iarta.
Esti un asemenea om; sunt într-un asemenea moment! Iti spun dar de la început fara înconjur: de azi înainte nu te mai bizui pe mine pentru a face politica.
Ma cunosti prea bine si ma stimezi prea mult pentru ca sa-mi vina gândul ca ai putea banui ca cuvintele mele înseamna: o voi face cu altii! [în realitate, în decembrie 1937, a intrat în Partidul NationalŢaranesc].
Nu! Stiu ca simti ca daca nu mai fac politica cu D-ta, aceasta înseamna ca nu mai fac cu nimeni.
Esti omul pe care îl iubesc cel mai mult în viata. Simt în schimb ca de as avea un tata sau un frate nu m-ar putea iubi mai mult ca D-ta.
Ne iubim si ne vom iubi pâna la moarte, stima profunda si reciproca ne va uni vietile si de aici înainte, peste hotarele politicii. Ne iubim, ne stimam, dar nu ne întelegem.
De mult am simtit acest lucru. De la Iasi, poate, de când ne-am cunoscut mai bine si ne-am apreciat mai mult. A fost prima mea durere serioasa. La început surda! Am crezut ca ma însel! Zi cu zi am vazut ca nu si am suferit mai mult. Nu e durere mai mare ca aceea de a te simti neînteles de acel pe care îl iubesti sau de a simti ca tu nu-l întelegi. Când D-ta în gluma spuneai ca am fluturi în cap, de fapt, inconstient, marturiseai ca e o parte din mine care îti scapa. Când eu terminam multe discutii cu îmbratisari afectuoase în loc de argumente, simteam nevoia sa fac apel la inima, ca sa construiesc pod între mintile noastre. E mirare în aceasta? Nu! Eu sunt un mistic si un instinctiv; D-ta un agnostic si un rational! De fapt, pe noi ne-a unit si ne va uni mereu cinstea noastra sufleteasca reciproca, temperamentele noastre afectuoase, care sufera daca nu-si pot da curs, si o arta comuna, aceea a cuvântului, a cuvântului care poate fi adeseori acelasi ca sunet si atâtea ori [atât] de diferit ca continut!
Când n-avem de lucrat împreuna, placerea afectiei noastre n-are cu ce fi turburata. Când intram însa în domeniul actiunii, atunci ne deosebim atât de mult, încât pentru mine este o adevarata tortura sa constat singuratatea în care ma aflu!
Ce reprezint eu în România? Nimic! Poate ca valorez ceva, dar nu reprezint nimic: nu sunt nici aristocratia, nici banul, nici multimea pe care talentul meu mi-ar îngadui sa o cuceresc, dar pe care sufletul meu ma împiedica sa o însel.
Sunt: prietenul lui Take Ionescu! Si e adevarat. Daca n-ar fi fost afectia mea pentru D-ta n-as fi intrat pentru nimic în lume în guvern, o stii. Daca ai fi murit, eu politica nu mai faceam. Am vrut sa ramân credincios imaginei ce D-ta si lumea si-a facut de mine. Dar, politica nu e pentru mine, caci simt prea tare si sufar prea mult. Or, constat ca în actualul cabinet, unde ma simt strain, strain cum nu-ti închipui, nici pe D-ta nu te am frate în gânduri.
Eu sunt mai mult din extrema stânga; D-ta din clasicii radicali. In politica externa esti geometric si crezi ca ne poate veni mult bine din afara; eu sunt un partizan convins al Intelegerii [fostei Antante], însa consider ca Intelegerea întreaga nu e azi în domeniul realitatilor, care nu îngaduie sa scoti din cadrele umanitatii 180 de milioane de suflete si care crede ca orice ajutor de peste hotare ne vine în masura în care ne vom ajuta noi însine.
In interior, sunt partizanul masurilor radicale de asanare, economii, sacrificii de interese particulare. D-ta, cu drept cuvânt poate, simt, vad ca crezi ca prea multi lezati în rândurile particulare, care au gura sa strige, e cauza de tulburare, si ca azi norma de capetenie e sa traiesti, pe urma vom vedea cum se traieste mai bine! D-ta crezi ca singur poti face mai bine multe lucruri, eu prefer sa împart munca cu altul.
Caut sa rezum care poate fi cauza pentru care în atâtea împrejurari am vazut altfel decât D-ta!
Sa luam ultimul voiaj […]
[In continuare, Titulescu îi reproseaza lui Take Ionescu faptul ca desi se aflase la Londra si Paris cu misiunea de a perfecta conditiile unui împrumut si de a pune la punct relatiile financiare ale României cu cele doua tari, ministrul de Externe Take Ionescu, prezent si el în cele doua capitale occidentale, nu ezitase sa trateze direct, peste capul ministrului de Finante, o serie de întelegeri, fara macar a-l informa pe acesta.]
Debandada optiunilor si mai ales ignorarea mea totala nu sunt lucruri care le pot accepta.
Ai vrut D-ta sa ma jignesti? Nu, de o mie de ori nu! Dar D-ta crezi ca viata e posibila în asemenea conditii, eu cred ca nu!
Nu ne întelegem!Ce ar fi daca m-as înapoia si as cerca sa realizez fructele ce am muncit singur! Ar fi infernul!N-ai nici o vina; sunt sigur ca ma iubesti, te iubesc mai mult ca oricând, dar nu mai merge.
Si dovada cea mai buna ca nu ne întelegem e ca pentru a pricepe rostul acestei scrisori te vei gândi la toate explicatiile: enervare, boala, mania persecutiei, susceptibilitate exagerata, mai stiu eu ce! Si singura explicatie ca nu ne întelegem, ca ce ti se pare D-tale normal si fara importanta mie mi se poate parea anormal si important n-ai sa vrei sa o dai […]
Ca sa curm discutia, plec din Franta. O luna nu vei sti unde ma aflu. Si când ne vom revedea si vei fi uitat neplacerea ce-ti cauzez acum si te vei convinge si prin fapte ca Titulescu poate fi neplacut, dar nu necinstit, ma vei iubi iar, si mai mult, mult de tot, cum te iubesc eu si nu te-a iubit nimeni.